O plimbare prin Las Palmas (Să descoperim Gran Canaria – Partea V-a)

TIPĂREȘTE

Povesteam într-un articol anterior despre lista de obiective ce îmi păreau a fi interesante de a fi văzute în Gran Canaria, despre încercările de a le acoperi prin activități organizate pe plan local și despre dezamăgirile create de o primă excursie cu autocarul cumpărată de la recepția hotelului.

O a doua excursie a fost cumpărată simultan cu prima. Mă întreb și acum dacă, având experiența primei excursii, aș fi cumpărat-o ulterior și pe a doua. Probabil că da, având în vedere că această excursie acoperea, integral, numai obiective din lista mea. Denumirea excursiei, făcută tot cu autocarul, conform nomenclatorului firmei de turism respective, a fost „Las Palmas Tour”.

Îmbarcarea în autocar are loc la aceiași oră (9.40) în același loc ca și la prima excursie. Noroc că avem experiență și nu ne mai lăsăm păcăliți. Urmează apoi circuitul hotelurilor, pentru a lua și alți turiști. La unul din acestea așteptăm ceva mai mult timp, până se adună și urcă un grup de circa 15 doamne. Aveam să mă lămuresc mai târziu că acestea, în fapt, nu participau la excursia noastră. Acestea cumpăraseră numai transportul la Las Palmas, și retur, acolo având un program propriu, limitat numai de ora de întoarcere.

Drumul, urmărind autostrada spre nord, este, în cea mai mare parte, identic cu cel din prima excursie. De data aceasta intrăm în oraș, urmând un final de autostradă foarte îmbârligat, cu multe pasaje și tuneluri. Remarc, astfel, că orașul este amplasat pe un teren foarte denivelat, unele grupuri de case fiind izolate de restul localității de culmi deluroase.

Las Palmas, pe numele său complet Las Palmas de Gran Canaria, cu cei peste 380.000 locuitori în 2010, este al nouălea oraș ca mărime al Spaniei. Este capitala insulei Gran Canaria și împarte titlul de capitală a Arhipelagului Insulelor Canare cu Santa Cruz de Tenerife. Ca urmare, aici își au sediul jumătate din ministerele guvernului local, precum și Înalta Curte de Justiție a Insulelor Canare. Orașul a fost fondat în 1478 de Juan Rejón, comandantul armatei castiliene ce a cucerit, la acel moment, insula.

După un timp de mers prin oraș, autocarul nostru oprește pe un bulevard foarte larg, cu trei benzi pe sens și spațiu verde la mijloc. Nu am reușit să mă lămuresc cum se numește. Coboară întâi grupul celor 15 independente, cu indicația de a reveni în același loc la ora 16.00. Apoi, coborâm și noi și pornim pe una din străzile perpendiculare pe bulevard.

Prima noastră destinație este „Vegueta” – Orașul Vechi, unul din obiectivele pe care îmi propusesem și eu să le văd. Amplasat undeva în zona de sud a Las Palmas, acesta este considerat locul unde a fost înființată actuala metropolă. Astăzi zona este cunoscută și apreciată pentru străzile înguste și pitorești, pavate cu piatră într-un mod, să-i zic, arhaic, pentru clădirile vechi, în mai multe stiluri arhitectonice, pentru monumentele istorice și obiectivele turistice grupate aici, cum ar fi „Casa de Colón”, catedrala Santa Ana, „Museo Canario”, clubul „Gabinete Literario”, vechea primărie sau galeria „Centro Atlántico de Arte Moderno”.

Noi suntem deja în acest cartier și parcurgem Calle Obispo Codina pentru a ajunge, după circa 100 m, în Piața „Santa Ana”. Aici, ghidul excursiei ne împarte în două grupuri, funcție de limba vorbită, și ne dă primele informații despre zonă. Cât timp vorbește în germană, eu admir cei opt câini de rasă, simbol și origine a numelui arhipelagului. Dacă erau șapte, puteam să cred că fiecare insulă principală avea câte un câine să o reprezinte în această piață.

Apoi este rândul vorbitorilor de engleză să afle câte ceva despre această piață.

Piața are o formă rectangulară, de vreo 35 x 100 m, orientată aproximativ pe direcția est – vest. Începuturile ei datează de pe la jumătatea secolului al XVI-lea. Astăzi este renumită pentru clădirile-monumente istorice ce o înconjoară.

Prima dintre ele, pe lângă care am și trecut la intrarea în piață, este Palatul Episcopal. Amplasat în colțul nord – estic al patrulaterului, acesta este și azi reședința episcopului. Clădirea datează din secolul al XVI-lea dar, câteva zone ale fațadei datează din secolul al XV-lea. În timp a suferit mai multe reabilitări, ultima dintre ele fiind la jumătatea secolului al XIX-lea.

Latura vestică a pieții este ocupată de o altă clădire impozantă. Ni se spune că este „Town hall” – Primăria. Spre rușinea mea, pentru moment, nu am reținut dacă este primăria în funcțiune, sau nu. Impresia mea este că avem de-a face cu o clădire cam mică pentru administrarea unui oraș atât de mare și, în plus, toate ușile fațadei principale sunt închise și nici o persoană pe treptele din față. Faptul că este vorba despre o veche primărie, mi-a fost confirmat acasă, de un articol de pe internet. Cunoscută pe plan local drept „Casa Consistoriales” (de fapt, tot „primăria”) clădirea a fost construită la jumătatea secolului al XIX-lea, pe locul unei mai vechi primării construită în 1515, dar distrusă de un incendiu în 1842. Împreună cu vechea primărie, au fost distruse și arhivele publice, dispărând, astfel, și înregistrările mai multor secole de istorie a insulei. În 1979 toate activitățile municipale au fost transferate în districtul Ciudad Jardin. Astăzi aici se mai desfășoară unele din ședințele de plen și se mai oficiază o parte din căsătoriile civile.

Cam la jumătatea laturii sudice a pieții, îmi atrage atenția o clădire intens colorată în galben. Nu primim informații despre ea, dar o placă de marmură de pe fațadă îmi spune că aici a locuit Don José de Viera y Clavijo. Documentarea de acasă mă lămurește ca domnul respectiv, ce a trăit în perioada 1731 – 1813, a fost una din marile personalități ale arhipelagului, ecleziast, istoric, botanist, etnograf, si profesor, cunoscut mai ales pentru istoria lui exhaustivă despre Insulele Canare („Historia de Canarias”) . Numele lui a fost acordat și grădinii botanice pe care o vom vizita mai târziu, în semn de recunoștință pentru încercările acestuia de a înființa o grădină botanică la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Cea mai impozantă și importantă clădire din piață, aflată pe lista mea de obiective de vizitat, este Catedrala Las Palmas. Amplasată pe latura estică a pieței și având hramul Sfintei Ana, este cunoscută și sub numele de Santa Iglesia Catedral Basílica de Canarias, fiind locașul Diocezei Arhipelagului Insulelor Canare. Este considerată cel mai important monument de arhitectură religioasă din arhipelag. Construcția acesteia a început în anul 1500, iar prima slujbă s-a ținut aici în 1570. Structura a fost parțial refăcută și reabilitată în secolul al XVIII-lea. Stilul arhitectonic îmbină goticul cu corintianul, dar și cu ceva influențe maure.

Un detaliu interesant ce mi-a rămas în minte din această zonă, este faptul că toți copacii din piață, în principal palmieri, au, la o anumită înălțime, tulpina învelită într-o folie de tablă de circa 50 cm lățime. Aflu că este un sistem de protecție împotriva șobolanilor, care sunt împiedicați, astfel, să ajungă pe ramuri și, eventual, de aici să sară în interiorul clădirilor.

Părăsim piața, ocolind catedrala pe latura ei sudică, și parcurgem câteva din străduțele vechiului cartier. Sunt, într-adevăr, pitorești, cu o arhitectură interesantă a clădirilor, și un pavaj din ceea ce numeam noi cândva piatră cubică, dar aranjată pe diverse modele geometrice. Rămân surprins de lipsa localnicilor pe aceste străduțe. în afara grupului nostru, mai fiind numai două sau trei perechi, clar tot turiști.

În spatele catedralei ajungem în „Plaza del Pilar Nuevo”, unde descopăr un al treilea obiectiv aflat pe lista mea, „Casa de Colón”. În trei din cele patru călătorii ale sale spre America, după alte surse, numai în prima, când a avut nevoie de reparații la una din nave, Cristofor Columb s-a oprit pentru o perioadă în Gran Canaria, timp în care a locuit în această casă. În acea etapă, aproape imediat după cucerirea insulei de castilieni și fondarea orașului, aici a fost casa guvernatorului noii provincii, fapt ce l-a convins, sau l-a obligat, pe Columb să se oprească aici. Pare-se că informația nu este susținută de documente certe, dar acest lucru nu i-a împiedicat pe spanioli să amenajeze aici un muzeu al descoperirii „Lumii Noi”.

Trecerea lui Columb prin Canare nu a fost întâmplătoare. Arhipelagul ocupă o poziție care, datorită vânturilor dominante și a curenților marini, facilitează navigația spre vest. Prin urmare, toate celelalte expediții vor opri aici, pentru a face provizii, înainte de a traversa Atlanticul.

Casa, de fapt un grup de clădiri, dispuse în jurul a patru curți interioare, a fost reconstruită în 1777, iar din 1952 este amenajată ca muzeu. Casa mai este cunoscută ca loc de naștere a tenorului Alfredo Kraus (1927 – 1999), una din personalitățile marcante ale insulei.

Ocolind „Casa de Colón” pe latura estică, ajungem în „Plaza de San Antonio Abad”. Aici ni se atrage atenția asupra Bisericii San Antonio unde, conform legendei, Cristofor Columb s-a rugat pentru succesul călătoriilor sale pe mare. La data vizitei noastre, biserica era îmbrăcată în flori. Remarc totuși o placă de marmură pe fațadă, în spaniolă („EN ESTE SANTO LUGAR ORO COLON 1492 – 1892”). Cunoștințele mele în această limbă nu îmi permit să traduc exact ce spune. Presupun însă că este ceva legat de aurul lui Columb, dar nu văd legătura dintre acesta și intervalul de timp menționat.

Parcurgem, apoi, o nouă străduță pustie și ajungem la … … … locul unde ne-a lăsat autocarul. Urmează primul aspect neplăcut. Suntem informați că vizita noastră în orașul vechi s-a încheiat (fără a intra nici în catedrală, nici în muzeul lui Columb), dar avem o oră timp liber, la dispoziție. Întrebând ghidul dacă în această oră avem timp de a vizita și catedrala și Casa de Colón, suntem sfătuiți a ne orienta numai către una dintre acestea. După o scurtă ședință, în doi, alegem muzeul, pe criteriul că mai văzusem, în trecut, alte catedrale spaniole.

Așa că, pornim înapoi pe străduțele înguste și pustii, până pe „Calle Colón”, unde este intrarea în muzeu. Intrarea generală este de 4 euro de persoană, însă cu o reducere la jumătate pentru pensionari. Muzeul nu dispune de o broșură – ghid, dar, în unele încăperi există câte o coală de hârtie cu explicații, inclusiv în limba engleză. Din câte mi-am dat seama, muzeul nu ocupă toate corpurile de clădire, ci numai cele grupate în jurul curții interioare din zona intrării. Sunt ocupate câteva încăperi la subsol, ceva mai multe la parter, și o suprafață, oarecum similară, la etaj.

Din nefericire, nu am identificat un traseu marcat de parcurgere logică, sau cronologică, a încăperilor, așa că vizita noastră a fost un pic dezorganizată. Încercând acasă să-mi pun puțină ordine în amintiri, cu ajutorul multelor fotografii, făcute de mine și de Doina, ajung la următoarea structură a muzeului:

Subsolul, în două sau trei încăperi, adăpostește exponate din America pre-columbiană. Sunt atât câteva panouri informative ce prezintă obiceiurile, cultura, istoria populației acelor timpuri din zona actualei Americi Centrale și de Sud, precum și mai multe vitrine cu exponate ce susțin informațiile transmise.

Parterul este dedicat lui Cristofor Columb și călătoriilor sale. În cinci sau șase încăperi sunt adăpostite o mulțime de exponate, după părerea mea, care de care mai interesante. Pornind de la hărți ale globului dinaintea descoperirii Americii care, bineînțeles, nu cuprind și „Lumea Nouă”, trecând, apoi, prin fața cerului înstelat care l-a condus pe Columb spre vest, și a vitrinei cu instrumente de navigație ale vremii, ajungem la machetele celor trei corăbii din prima călătorie. Una din încăperi este chiar o reconstruire a cabinei lui Columb de pe corabia „Santa Maria”. Doina a fost impresionată de faptul că, din această reconstruire, nu lipsește nici patul, micuț, băgat într-un colț. Urmează, apoi, hărțile cu traseele celor patru călătorii, dar și o hartă cu multe noutăți pentru mine, aceea a teritoriilor descoperite de Columb în America Centrală și de Sud, în toate drumurile sale. Logic, urmează prima hartă, datată 1500, ce cuprinde și „Lumea Nouă”. Într-un final, descoperim într-o vitrină, mai mult ca sigur, în copie, testamentul lui Cristofor Columb. Pentru mine este complet indescifrabil.

Înainte de a urca la etaj, într-o a doua curte interioară descoperim doi locuitori permanenți ai muzeului, doi papagali. Aveam să aflu mai târziu că sunt considerați una din principalele atracții ale locului, în special pentru copii ce vin special aici pentru ei.

Etajul are două secțiuni. Patru încăperi cuprind o expoziție de pictură din perioada secolelor XVI – XX. În primul rând, intervalul de timp, ca și domeniul, mi se par imense pentru un spațiu așa de mic. Apoi, cunoștințele mele în această arie nu îmi permit decât să mă opresc în fața unor picturi care îmi spun ceva, cel puțin prin titlu. Nici unul din numele de artiști nu îmi este cunoscut.

A doua secțiune pare a fi o scurtă istorie a insulei și a Fortului Las Palmas. Noi remarcăm că intrăm în criză de timp și acordăm o mai mică atenție acestei zone. Observ, totuși, o altă machetă a insulei Gran Canaria, identică cu cea pe care o văzusem în excursia anterioară, la Firgas. Îmi dau seama acum ce mi se pare în neregulă cu macheta: scara pe verticală este diferită de scara în plan orizontal, ceea ce dă un aspect deformat al insulei, o face să pară mai înaltă decât este în realitate.

Îmi mai atrage atenția macheta unui castel cu numele „La Luz”. Rămân surprins. Nu știam nimic despre el, nu era pe lista mea cu obiective de vizitat. Documentarea de acasă îmi spune că:

Situat pe coasta de sud a insulei „La Isleta” (astăzi peninsulă legată cu un istm de Gran Canaria), „Castillo de la Luz” (Castelul luminii) a apărat pentru mai multe secole portul natural din Las Palmas de Gran Canaria. Construit în 1494 pe ruinele unei fortificații existente din timpul cuceririi de către castilieni, această fortăreață solidă în formă de pătrat, echipată cu o platformă pentru 11 tunuri a suferit, totuși, avarii grave în 1599, în timpul invaziei piraților olandezi. De atunci, clădirea cu două etaje a fost reconstruită, extinsă și îmbunătățită. În 1941 Castillo de la Luz a fost declarat monument istoric național. Această cetate, conservată și restaurată în 1998, servește astăzi ca centru cultural și expozițional pentru evenimente naționale și internaționale. Înțeleg de aici că nu este un obiectiv vizitabil.

Intr-un final ajungem, totuși, în timp util la autocar, pentru ca întregul grup reunit să se deplaseze la următorul obiectiv al excursiei. Acesta este „Bandama” – craterul vulcanului. Amplasat relativ aproape, la sud – vest de Las Palmas, avem nevoie de vreo 15 km de serpentine, pentru a ajunge la destinație.

În afara peisajelor de excepție, cu care deja ne-am obișnuit, două aspecte îmi atrag atenția. Deși plouă foarte rar în zonă, toți versanții ce ne ies în cale sunt foarte verzi. Explicația ghidului ne spune că munții de aici, din zona nordică a insulei, stau în calea vânturilor dominante care lasă aici din umiditatea transportată de peste ocean. Un al doilea aspect constă într-o porțiune de șosea săpată în versant, săpătură ce permite vizualizarea straturilor de lavă succesive, depuse în mai multe erupții.

Drumul nostru se oprește într-un vârf pe marginea craterului, punct ce permite imagini impresionante de jur împrejur. Suntem la o altitudine de 569 m și avem sub noi, spre sud, un imens crater. Acesta este definit ca având 1000 m în diametru și 200 m adâncime. Noi, fiind pe un vârf din vecinătate, suntem cu circa 350 m deasupra fundului craterului. Privindu-l, nu am decât un cuvânt: impresionant. Studiind acasă zona pe Google Earth, remarc faptul că vârful pe care am fost, „Pico de Bandama” este, de fapt, un con vulcanic, cu propriul său crater în vârf.

Nu stăm aici decât circa 10 minute, timp destinat câtorva fotografii. Ne întoarcem, apoi, către următoarea destinație, grădina botanică. Amplasată cam la jumătatea distanței dintre Bandama și oraș, pe numele său complet Jardín Botánico Canario Viera y Clavijo, grădina se întinde pe 27 hectare.

Grădina este creația botanistului suedezo – spaniol Erik Ragnar Svensson (1910 – 1973), care a căutat mai mulți ani un amplasament corespunzător. Lucrările de amenajare au început în 1952, grădina fiind deschisă publicului din 1956. În prezent grădina este deschisă tot anul, iar intrarea este liberă.

Grădina este compusă din mai multe secțiuni: „Jardín de las Islas” – Grădina Insulelor care cuprinde, printre altele, peste 500 de specii caracteristice numai arhipelagului, „Jardín de Cactus y Suculentas” (nu cred că necesită traducere) ce cuprinde peste 10000 de plante din aceste specii, „Jardín Macaronésico Ornamental” (aflu cu această ocazie că între Insulele Macaronesiene sunt toate insulele aflate la vest de Gibraltar – cele mai cunoscute fiind Azore, Madeira, Canare, Cape Verde), precum și „El Jardín Escondido” – Grădina Ascunsă, unde se află serele.

După câteva cuvinte de prezentare, ghidul ne lasă liberi, să admirăm exponatele, pentru o jumătate de oră. Din nefericire, deși majoritatea exponatelor au plăcuțe indicatoare, numele acestora este prezentat numai la modul oficial, în latină, și în spaniolă. Descifrez, totuși, câteva denumiri, în special la exponatele care nu seamănă în nici un fel cu alte rude ale lor. Fotografiile anexate ilustrează un pom din familia sparanghelului și un ficus mai mare decât un arbore. În plus, acesta își trimite rădăcinile la suprafață, în lungul aleii, la peste 10 m, până să intre în pământ. Și secțiunea cactușilor ne rezervă câteva surprize. Între acestea se află El Cardón, simbolul insulei Gran Canaria, sau un cactus sub forma unui pom, sau un cactus cu frunze albastre, sau …... Din nefericire, limitarea numărului de fotografii mă împiedică să prezint mai multe specimene, deoarece au fost foarte multe care mi-au atras atenția.

Urmează ultima etapă a excursiei, cea mai puțin plăcută pentru mine. Este etapa de „shopping”, pentru care ne deplasăm în nordul orașului, la un mare complex comercial numit „Las Arenas”. Aici, ghidul ne sfătuiește să luăm prânzul și să facem cumpărături timp de o oră și jumătate, după care ne părăsește. O jumătate de oră pentru catedrală nu s-a putut găsi, dar o oră și jumătate pentru cumpărături, da. Intră, probabil, în politica organizării excursiilor, a unor oameni de afaceri, de-a face vânzare produselor insulei

Noi, ne fiind interesați de cumpărături, mâncăm repede o pizza și apoi ne învârtim puțin prin zonă. Avem ocazia să descoperim câteva lucruri interesante. Prima este o clădire cu aspect de fortăreață, având în vârf ceva ce seamănă cu un far, amplasată pe malul oceanului. Un panou alăturat ne informează că este vorba de „Alfredo Kraus Auditorium”, o sală de concerte ce poartă numele tenorului pe care l-am întâlnit și la „Casa de Colón”, dar și „Palat al Congreselor din Gran Canaria”. Arhitectura este foarte interesantă iar fațadele sunt însoțite de mai multe statui cu tematică marină. În vecinătate este chiar și macheta unui con vulcanic, din roci de culoare roșie la bază și negre la vârf.

Ceva mai departe se află o statuie de vreo 5 m înălțime, înfățișând un bărbat ce privește spre largul oceanului. Placa de la baza statuii ne spune, într-o traducere aproximativă că este vorba de un omagiu adus de Orașul Las Palmas de Gran Canaria fiului său favorit, Alfredo Kraus – 1 februarie 2001. Îmi pare rău că nu știu mai multe despre acest om.

De la statuie, spre dreapta, se întinde o plajă imensă. Documentarea de acasă îmi spune că este vorba de „Playa de Las Canteras”, una din cele mai faimoase plaje din Europa, lungă de peste 2 km, cu nisip fin, cu apă caldă și calmă tot timpul anului. Pentru moment, plaja este pustie, numai câțiva surferi par a încerca să se lupte cu niște valuri micuțe.

Revenim în timp util la autocar și pornim spre „Vegueta”, pentru a recupera grupul de vizitatoare independente. Apoi ne îndreptăm spre Maspalomas. Pe drum, pot să fac din nou bilanțul. De data asta sunt ceva mai mulțumit. Cu excepția Catedralei, am văzut tot ceea ce îmi propusesem în zonă. Dar, parcă un pic cam mult timp dedicat cumpărăturilor.

---

VIZUALIZĂRI: 7406 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI