(Prea) Scurt popas în Glasgow

TIPĂREȘTE

Întrucât am avut zbor direct din București la Glasgow, de unde urma să ne transferăm la Edinburgh și de acolo să facem un circuit prin Scoția pe care să-l închidem tot la Glasgow, era păcat să nu poposim și aici o zi-două și am ales să fie la plecare. Să predăm mașina închiriată și să avem puțin timp de relaxare printr-un oraș despre care citisem că n-ar fi prea prietenos. Nu ne-au ieșit lucrurile chiar așa cum ne-am gândit, dar i-am dat buna ziua și lui Glasgow.

Știam despre Glasgow că este printre cele mai mari orașe ale Regatului Unit și cel mai mare oraș al Scoției. Citind puțin am mai aflat că este situat pe râul Clyde, că este recunoscut ca cel mai mare constructor de nave din regiune și că este renumit ca unul dintre cele mai violente orașe din lume, având o istorie marcată de violență religioasă și sărăcie, iar cele mai multe acțiuni violente pornesc de la rivalitățile sportive.

La fața locului am găsit un oraș cu care eu nu am avut o chimie prea bună. Poate singurul loc dintre toate prin care am ajuns care n-a ajuns cum trebuie la sufletul meu. Cumva au fost niște chestii controversate și a fost o parte care mi-a plăcut și alta care nu mi s-a potrivit deloc.

Poate atenționările care ne-au întâmpinat chiar de la aeroport și apoi le-am văzut peste tot „dacă vedeți ceva suspect, anunțați”, nu mi-au oferit un sentiment de siguranță cu toate că era un aspect normal după atentatele care se ținuseră lanț în Marea Britanie în ultima vreme. Apoi am văzut prea multe fețe dubioase, femei bete pe stradă, care dormeau înconjurate de băutură, cartoane și resturi de fast-food. În jurul gării din Glasgow mi s-a părut de-a dreptul periculos, mai ales seara când străzile deveneau pustii și doar în fața unor cârciumi mai vedeai animație. În rest, dacă te întâlneai cu 2-3 oameni pe câte-o stradă. Și vorbim de intervalul 21-23, nu mai târziu și de luna august. Dar chiar și prin oraș n-am simțit atmosfera aceea turistică decât strict la obiective.

Cel mai mult m-a deranjat să văd fete tinere, foarte frumoase, slăbuțe, moderne, îmbrăcate frumos, care mergeau pe stradă cu sticla de băutură începută, ținută șmecherește la vedere, din care mai luau câte o gură din când în când. O purtau ca pe un accesoriu alături de geantă și nu se potrivea deloc cu felul în care arătau ele, mi s-a părut foarte vulgar.

Apoi a fost sentimentul de teamă pe care l-am simțit seara, cum spuneam. După ce am vizitat cât am putut din oraș în prima seară și singura după-amiază pe care am avut-o la dispoziție, a doua seară, destul de târziu, am căutat o cârciumă potrivită pentru a încheia frumosul nostru sejur în Scoția. Și n-am știut cum s-o găsim mai repede, să mâncăm și să plecăm spre casă pentru că pustietatea de pe străzi nu-mi plăcea deloc. Și cârciuma am găsit-o foarte greu, pentru că voiam ceva deosebit, dar în cale ne ieșeau numai restaurante care aveau afișate reclame pentru burgheri. Poate că serveau și altceva dar numai când vedeam reclamele nu-mi dădea inima ghes să intru.

Până la urmă am mâncat la Drum&Monkey (Toba și maimuța), unde ne-a plăcut foarte mult. Atmosferă bună, mâncare și mai bună și aici am mâncat ultimul haggis aperitiv, că cine știe când o să mai avem ocazia, un fel de paste foarte, foarte bune și un desert la fel. Am băut jaggermeister și bere și nu mai știu exact cât a costat dar nu a ieșit din tiparele Scoției, deci cel mai probabil undeva între 35-45 de lire. Adică scump, că n-a fost cine știe ce festin.

În afară de sentimentul ăsta de nesiguranță, despre Glasgow aș mai spune că ne-am înțeles foarte greu cu oamenii cu care am intrat în contact, și prin urmare am vorbit mai puțin decât o facem de obicei, pentru că scoțienii din Glasgow au un accent diferit, imposibil de descifrat și tot timpul îi puneam să repete ce spun.

Surprizele au mai venit de la supermarketurile deschise până la 23-24, chiar 01 noaptea unele, dar când, în prima seară pe la ora 22, în drum spre casă, băieții au vrut să-și mai cumpere câte o bere și s-o trăncănim la hotel, am aflat cu stupoare că nu putem pentru că după ora 22 nu se mai vinde alcool, chiar dacă magazinul se închide după 2-3 ore. Așa că ne-am uitat la rafturi lung și am băut acasă câte un pahar cu apă.

După ce în Edinburgh ni s-a părut suspect să nu găsim metrou, la Glasgow am găsit unul mic, astfel încât trebuia să aplecăm capul ca să nu atingem de sus. Metroul din Glasgow are aceeași intrare-ieșire, iar în vagoane sunt niște canapele cu catifea și nu scaunele care ne sunt mai familiare. Este un metrou cu doar 3 vagoane, circular, cu 12-15 stații și o călătorie costa în august trecut 1,65 EUR. Hotelul Clifton la care am stat se afla la 3-5 minute de mers pe jos, în linie dreaptă și până în centru erau 4 stații pe care le-am făcut în 8 minute.

Apropo de atmosfera de pe străzi, nici împrejurimile hotelului nu mi s-au părut prea prietenoase seara, cu toate că strada cu magazine și restaurante era destul de largă și de luminată. Cu toate astea nu pot să spun că ni s-a întâmplat ceva la Glasgow, sau s-a uitat cineva urât la noi... pur și simplu a fost un sentiment. S-ar putea să fi fost doar lipsa unei chimii între mine și oraș, nimic altceva.

Dar să vedem cum am ajuns și ce am făcut la Glasgow.

După ce ne-am învârtit prin mare parte din Scoția, după cum v-am spus deja, am ajuns în sfârșit și la Glasgow, tot cu mașina închiriată la Edinburgh cu care am mers în patria distileriilor, la Dufftown, apoi pe Ruta NC500 până la cel mai nordic punct al Regatului Unit, John O’Groats, Insulele Orkney și apoi la întoarcere după Ruta NC500, ne-am oprit la Inverness ca să vedem monstrul din Loch Ness, câteva castele și să atingem puțin și Insula Skye.

Trebuia să predăm mașina undeva în centrul orașului și apoi să ajungem cu un taxi la Hotelul Clifton unde eram cazați. Doar că am avut parte de o zi așa de frumoasă când am plecat din Inverness și ne-am oprit de atâtea ori, încât ne-am dat seama că nu mai avem nici o șansă să ajungem cu mașina la ora 18 în Glasgow, așa că, prin telefon am prelungit cu încă o zi închirierea mașinii și am zăbovit pe drum cât a fost nevoie.

Că am rămas cu mașina încă o zi nu era rău pentru că ne ajuta să ajungem la Castelul Stirling, la vreo 30 de mile de Glasgow. În planurile inițiale Stirling, care se află la aprox jumătatea distanței dintre Edinburgh și Glasgow, trebuia făcut din Edinburgh pentru că acolo am stat 7 nopți, iar la Glasgow să ne concentrăm doar pe oraș, nu și pe împrejurimi. Numai că noi am plecat spre Stirling din Edinburgh, dar dacă în drumul nostru am dat de palatul de la Linligtown, unde s-a născut Regina Scoției și acolo am găsit petrecerea aceea unde am învățat dansuri scoțiene și ne-a apucat 10 seara la petrecerea de la palat, ultima din sezonul 2017, s-a dus Stirling-ul pe apa sâmbetei. Și am crezut că l-am tăiat de pe listă, dar prelungirea închirierii mașinii l-a adus din nou pe tapet.

Când ne-am uitat cum ajungem la Castelul Stirling, am văzut că în drumul nostru este și Roata Falkirk, primul elevator de bărci rotativ din lume, de care soțul și-a adus aminte din niște documentare și a ținut morțiș să ajungem acolo. Tot foarte aproape de Castelul Stirling, se afla Castelul Doune, care nu numai că era în Explorer-pass-ul nostru și îl vedeam gratuit, dar era cel în care printre multe scene de film care s-au filmat acolo era și Urzeala Tronurilor și era păcat să ratăm așa ceva. Așa că Stirling a venit la pachet cu celelalte două și uite-așa ne-am ales cu 3 obiective pe care urma să le facem în singura zi plină pe care am avut-o la Glasgow, dar trebuia să ajungem devreme și în oraș pentru că nu mai puteam amâna predarea mașinii.

Primul obiectiv din împrejurimile Glasgow-ului a fost The Falkirk Wheel unde am ajuns la prima oră, adică undeva înainte de ora 9 și speram ca până deschidea Stirling-ul să ne lămurim cu roata. Zona Falkirk se află la jumătatea distanței dintre Edinburgh și Glasgow, foarte aproape de Castelul Stirling, un obiectiv mult mai cunoscut. Acolo se poate ajunge foarte ușor cu mașina, așa cum am ajuns și noi dar sunt și mijloace de transport în comun, foarte dese, autobuze și trenuri, cu care noi ne făcusem planurile inițiale, când verificam dacă este posibil să ajungem la Stirling de la Glasgow.

Ca să pătrundem în zona Falkirk a trebuit să plătim parcarea, 3 lire pentru toată ziua și cum am ajuns înăuntru ne-am dat seama că nu era deloc cum am crezut noi. Zona Falkirk este de fapt un complex cu un parc întins pe sute de hectare, unde găsești o grămadă de atracții și obiective. Trebuie să-i dedici clar o zi și nu 2-3 ore, dar de unde era să știm noi?

La fața locului am aflat că Zona Falkirk găzduiește două atracții unice, The Falkirk Wheel, care este primul elevator de bărci, rotativ, din lume și Kelpii, niște sculpturi de 30 de m care sunt cele mai mari sculpturi ecvestre din lume. Despre atracții am aflat plimbându-ne un pic prin zonă și urmărind indicatoarele și materialele informative. Într-o ordine întâmplătoare, trebuie să știți că în Zona Falkirk aveți la dispoziție Parcul Helix care are 350 de ha de spații verzi și diverse zone de joacă, zone de aventuri și atracții pentru copii, karting, trasee și binențeles kelpi peste tot, mai mari sau mai mici, centru de segway, distilerie, un stadion, Castelul Blackness, Casa și muzeul Kinneil (o casă istorică, înconjurată de parc, deschisă în anumite zile care prezintă 2000 de ani de istorie de la vremurile romane până în prezent), păduri care includ rămășițele unei cetăți romane și ale zidului Antonine (o fortificație din timpul Imperiului Roman, patrimoniu mondial UNESCO), The Falkirk Wheel, cafenele, shop, săli de teatru, muzică și cinema, o parte din drumul (Calea) John Muir care se întinde pe 134 de mile prin Scoția centrală, iar o mare parte a traseului poate fi făcută în zona Falkirk, o oază pentru cei care adoră să meargă pe jos, așa cum suntem și noi, dar și pentru cei care preferă bicicleta.

Din toate astea noi ne-am mulțumit cu Roata Falkirk care este singurul telescop rotativ din lume care leagă canalul Forth & Clyde de Canalul Union (Uniunii) cu care poți face călătorii. Pentru că prima cursă începea la ora 11 și ne încurca prea mult programul, ne-am luat bilete pentru ora 14,50, ne-am dus la Stirling și Doune și ne-am întors apoi la roată pentru plimbarea noastră de 50 de minute. Biletul a costat 12,95 lire de persoană dar plimbarea a fost un fâs. Noi am crezut că cele 50 de minute cât zicea că durează plimbarea vom merge pe canale așa cum arăta poza, prin peisaje de vis, vedeam Castelul Blackness pe lângă care urma să trecem și aveam și experiența cu barca rotativă în care ne suiam jos, la nivelul solului și ajungeam sus pe canal printr-un sistem rotativ pe care nu l-am înțeles eu prea bine.

În fapt, plimbarea de 50 de minute a însemnat barca ridicată cu roata la înălțimea de 27 de m, poziționată pe canal, am mers printr-un tunel de 180 de m și ne-am întors înapoi. Barca era închisă cu geamuri, prin care nu se vedea mai nimic. Este adevărat că am navigat 115 picioare în aer, cum spuneau ei, dar nu a fost o călătorie de neuitat cu barca pentru că practic de acolo, din barcă, nu am văzut mai nimic. De afară era mai spectaculoasă ridicarea bărcii pe canal, așa cum am văzut la următoarea cursă care a plecat după noi, dar în rest nu a mai fost nimic. O plimbare cu încetinitorul preț de vreo 200 de m după care ne-am întors.

Apoi am citit că plimbarea poate fi și mai lungă, exact așa cum arătau pozele expuse, dar noi am avut parte doar de atât. A fost o neînțelegere și ne-a părut rău și după bani, dar mai ales după timpul pierdut aproape aiurea. Nu pot să spun că n-a fost o experiență totuși, dar n-a fost ceea ce ne așteptam.

De la Falkirk Wheel am zburat la Stirling Castle care este unul dintre cele mai mari și mai importante castele din Scoția și se află în orașul cu același nume, el însuși o atracție, atât cât am putut să vedem. Castelul este poziționat în vârful Dealului Castelului (Castle Hill) și este înconjurat din 3 părți de stânci și oriunde te-ai afla, această poziționare îți oferă priveliști spectaculoase asupra regiunii. Din câte am aflat la fața locului primele clădiri ar proveni de prin sec 12 dar cele mai multe dintre cele care se văd și astăzi au fost construite 3-4 secole mai târziu.

Înainte de unirea cu Anglia, Stirling a fost una dintre cele mai folosite reședințe regale scoțiene, fiind atât palat cât și fortăreață și se spune că Stirling a fost reședința favorită a regilor și reginelor Scoției pentru că este un loc care emană putere, frumusețe dar și istorie. Nu degeaba mulți regi și regine scoțiene au fost încoronați la Stirling.

Au fost mai multe asedii asupra castelului și a fost implicat în mai multe lupte și războaie dar cele mai renumite lupte au fost cele din timpul Războaielor Independenței Scoției. Bătălia de la Bannockburn a fost una dintre cele mai importante când scoțienii, conduși de eroul lor Robert Bruce (renumit ca The Bruce, adică să se știe bine, acel Bruce), mult mai puțini la număr și cu arme rudimentare (doar niște lănci, arcuri cu săgeți și săbii) au reușit să învingă faimoasa armată britanică. Scoțienii au prins curaj după ce William Wallace sub conducerea căruia s-a purtat războiul țărănesc a arătat că englezii pot fi înfrânți. Mormântul lui William Wallace, eroul care a devenit celebru o dată cu filmul Bravehart, interpretat genial de Mel Gibson, se află la Stirling.

Pe câmpurile din fața castelului, acolo unde a avut loc Bătălia de la Bannockburn era un alt obiectiv pe care îl tăiasem de acasă de pe listă, dar poate pe cineva interesează. Acolo ai parte de o experiență interactivă în 3D și poți participa la luptele care au avut loc odinioară. Din ce am citit pare a fi o experiență interesantă, dar pentru noi nu a mai fost posibil.

Intrarea la Castelul Stirling a fost 15 lire/persoană dar noi am intrat gratis cu explorer-pass-ul achiziționat la Edinburgh pe care ne-am scos banii cu vârf și îndesat.

Sunt tururi gratuite cu ghid care durează o jumătate de oră și încep la fiecare oră. Am avut și noi parte de un tur în care am aflat o mulțime de lucruri din care am spicuit doar câteva și apoi am mai umblat singuri prin castel preț de vreo 2 ore.

Am trecut prin toate punctele importante zăbovind mai mult sau mai puțin în unele locuri. Am admirat statuia lui Robert the Bruce pe esplanada castelului, dar și statuile din partea de est a Palatului Regal, în Palatul Regal am admirat un șemineu deosebit în Camera Regelui, o expoziție de tapiserii deosebite, Sala Mare (Great Hall), care a fost restaurată, expoziții de tablouri, tavanul din Camera de primire a Regelui care include imagini cu grădina Reginei Anne, portrete ale unor regi renumiți ai Scoției sau a unui împărat roman, muzeul palatului. Am ajuns și la Poarta de Nord a castelului care este probabil cea mai veche parte a castelului după cum pare, am intrat în Capela Regală și ne-am plimbat prin grădinile Queen Anne din fața Turnului Prințului, grădini care nu sunt deloc întinse așa cum am văzut la alte castele.

În castel este o zonă foarte apreciată de vizitatorii tineri, în special copii, care găsesc într-o galerie, după ce treci prin niște bolți jocuri interactive, instrumente muzicale, puzzles-uri și un dresing cu costume de epocă. Și noi am folosit garderoba de acolo și am făcut o grămadă de poze îmbrăcându-ne și dezbrăcându-ne de mai multe ori.

Prin toate camerele castelului am întâlnit figuri istorice care făceau și pe ghizii și răspundeau la întrebări curioșilor și cu care te poți fotografia. Și aici mi-a plăcut bucătăria care reda fidel viața din acele timpuri.

La ieșire am trecut puțin și prin magazinul de suveniruri și ne-am încălzit cu o cafea la cafeneaua de acolo.

Castelul Doune se află la aprox 10 km de castelul Stirling și era păcat să nu ajungem și la el mai ales că era în explorer-pass, deci intrarea era gratuită. La vremea vizitei noastre prețul de intrare era 6 lire de persoană. Doune este o fortăreață medievală, un monument național de categoria A, aflat lângă satul Doune, situat de-a lungul râului Teith și a apărut în primul roman al lui Sir Walter Scott “Waverley”, Waverley cu care m-am familiarizat mai mult la Edinburgh, după cum am mai spus.

Multe filme sau scene din filme s-au filmat la Doune printre cele mai renumite fiind Ivanhoe cu Robert Taylor și Elizabeth Taylor, dar cel mai și cel mai este Urzeala Tronurilor (din 2011 până în prezent) și din acest motiv am zis și noi că nu trebuie să ratăm acest castel.

Dar ori n-am avut noi o zi bună, ori a fost din cauza ploii scurte din momentul vizitei, cert este că Doune nu ne-a spus nimic. Castelul nu este chiar o ruină dar nici pus în valoare în vreun fel. Poate că fața o să i se schimbe după renovare pentru că am găsit lucrări de restaurare acolo. Are o parcare de câteva mașini într-un spațiu neamenajat și am ajuns la el pe o potecă de pământ. Nu are grădini, zidurile sunt groase și reci, camerele aproape goale, poți să iei un audio-guide de la intrare, dar afli doar povești, de văzut nu prea vezi decât pereți goi și reci. Din păcate nu m-a impresionat cu nimic, ne-am încălzit cu o ciocolată caldă de la un automat din magazinelul de la intrare care era și casă de bilete, și cafenea, și magazin de suveniruri în care nu puteau intra mai mult de 3-5 persoane o dată.

Vizita scurtă de la Castelul Doune a făcut loc unei vizite, tot scurte ce-i drept, în Glasgow, în timpul care ne mai rămăsese din acea zi. Pentru că mai aveam timp până la ora 18 când trebuia să predăm mașina am hotărât să ajungem ca gândul la Catedrala din Glasgow care se închide la ora 17, s-o vedem și apoi să predăm mașina. Invers nu mai era posibil să vedem vestita catedrală. Am avut noroc să găsim parcare imediat pe o străduță din apropierea catedralei și să nu pierdem prea mult timp din cel puțin pe care îl aveam.

Catedrala St Mungo din Glasgow este o impunătoare clădire medievală, singura din Scoția care a supraviețuit intactă în urma reformei din 1560, iar cea mai mare încăpere este cripta unde este mormântul lui St Mungo, fondatorul episcopiei. Intrarea a fost liberă și pentru că aici nu am zăbovit prea mult și încă mai aveam timp până la predarea mașinii am mers în apropierea catedralei să vedem vestitul cimitir Necropolis, care era pe lista noastră principală cu lucruri de văzut în Glasgow.

Necropolis este un cimitir așezat pe un deal nu prea înalt, foarte aproape de Catedrala St. Mungo din Glasgow unde sunt îngropați 500.000 de oameni, care a avut la bază modelul faimosului cimitir Pere Lachaise din Paris, pe care l-am văzut și eu cu ocazia vizitei în capitala franceză. Cimitirul este dominat de statuia lui John Knox, reformatorul bisericii, despre care v-am spus în articolul despre Edinburgh.

Puntea Suspinelor este un pod pe care ajungi la intrarea principală a cimitirului unde sunt niște porți ornamentale. Între pod și porți sunt 3 monumente unul pentru copiii morți la naștere, unul pentru războiul din Coreea și ultimul pentru cetățenii din Glasgow care au fost decorați cu Crucea Victoria. Cele mai mari monumente sunt în jurul statuii lui John Knox.

Există chiar o asociație Prietenii Necropolis-ului care se ocupă să facă tururi cu ghid prin cimitir contra donații pentru restaurarea monumentelor. Ei spun povestea cimitirului și a câtorva dintre rezidenții mai de seamă, sau a unor oameni cu povești de viață mai interesante.

Link-ul walkhighlands.co.uk/glasg ... ecropolis.shtml explică cum să vizitezi cimitirul pas cu pas și ce poți vedea pe drum, pe o rută de 4 km care se poate parcurge în 1.5-2 ore și se urcă aprox 46 m diferență de nivel.

După ce am vizitat cimitirul dar nu am făcut toată ruta pentru că ora 18 se apropia cu repeziciune, am lăsat mașina, cu peripeții binențeles, pentru că am ajuns pe ultima sută de metri și n-am apucat să-i facem plinul, așa cum era condiția. Am sperat să găsim o benzinărie în drumul nostru de la Catedrală și Cimitir până la sediul firmei unde trebuia să predăm mașina dar binențeles că n-am găsit. Dacă plăteam plinul acolo, la firmă, ne taxau rău de tot, nu mai știu exact dar plăteam de vreo 3 ori plinul, dacă nu mă înșel. Tot ei au fost drăguți și ne-au spus că putem să plecăm cu ea, să-i facem plinul și să o lăsăm la un alt sediu al lor, în cealaltă parte a orașului care închidea la 20 nu la 18 ca ei. Oricum nu mai era de mult 18 cât am stat noi acolo ca să tot parlamentăm și să vedem ce soluții ar fi. După o cursă contracronometru printr-un Glasgow aglomerat, pe care n-aș vrea s-o experimentați în nici o ocazie, am ajuns cu 5 minute înainte de ora 20 la celălalt punct de lucru al firmei și chiar pe ultima suta de metri am predat cheile.

N-am mai luat nici un mijloc de transport de acolo pentru că știam că nu suntem așa departe de centru și mersul pe jos ne ajuta să mai facem și noi câțiva pași prin Glasgow. Așa am ajuns la George Square, o piață mare chiar în centrul istoric, plină de statui ale unor personalități. Aici este și Primăria din Glasgow care are un turn de 70 de m, iar vis-avis de ea este sediul Camerei de Comerț iar în jurul pieței sunt mai multe clădiri publice de interes dar și cele mai multe restaurante, cafenele și magazine.

Din piața asta am căutat să ieșim pe Strada comercială Buchanan de care am aflat pe Ruta NC500 de la un cuplu tânăr cu care am intrat în vorbă pe una din plajele la Atlantic și care ne-a spus să nu cumva să ratăm cea mai importantă stradă de shopping din Glasgow. Într-adevăr, aici ni s-au spulberat toate reticențele pe care le-am avut în legătură cu Glasgow. Buchanan este o arteră pietonală largă, cu magazine care mai de care, cu clădiri impresionante, restaurante și cafenele, care rivalizează cu orice arteră renumită din orașele mari ale lumii.

De pe Buchanan am ieșit în zona gării din Glasgow, o zonă după care nu ne-am omorât și am mâncat ca să încheiem sejurul nostru în Scoția la Drum&Monkey (Toba și maimuța), după cum v-am spus.

Până la urmă n-am ratat chiar așa multe din Glasgow din ce am avut pe lista de acasă. Dintre cele foarte importante, ne-a părut rău pentru

Glasgow Science Centre (GSC) - pe malul râului Clyde, 11 lire/persoană, compus din 3 clădiri Science Mall (Mall-ul Științei), care are la etajul 1 un planetarium, la etajul 2 un laborator pentru pasionații de științe, iar la etajul 3 o expoziție de sănătate umană, Glasgow Tower (Turnul Glasgow), gândit să fie cel mai înalt turn rotativ din lume și un cinema IMAX - era pe locul 1 pe lista noastră, dar n-a fost să fie.

Kelvingrove Art gallery and Museum (KAGM) - muzeu și galerie de artă cu intrare liberă, unde am fi găsit cele mai populare atracții, într-o galerie a cărei reamenajare a durat 3 ani,

Muzeul cimpoiului unde poți lua lecții de cântat și după ăsta chiar ne-a părut rău,

cu semnul întrebării am avut Muzeul fotbalului scotian, dar cred că ar fi fost interesant,

și din păcate am ratat Grădina Botanică vecină cu hotelul în care am stat.

Măcar o dată în viața asta vom mai ajunge noi în Scoția, așa că este foarte bine că au mai rămas lucruri de făcut.

Sper să vă fi plăcut călătoria noastră prin Scoția și vă recomand să puneți țara asta pe listă pentru că o să vă fascineze.

---

VIZUALIZĂRI: 6125 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI