Glasgow - o amintire plăcută

TIPĂREȘTE

Glasgow a însemnat în copilăria mea un loc îndepărtat în care ploua persistent, un oraș pe care mi-l închipuiam având capul plecat în fața ploii, fără putință de cârtire. Nu știu nici acum de unde percepția respectivă, probabil din ce mai frunzărisem prin almanahuri sau alte scrieri reportericești.

Dar, în ciuda tonalității plumburii zugrăvite în imaginația mea, rezonanța acustică a denumirii localității a exercitat mereu o atracție, deși eram conștient - la acea vreme anterevoluționară și mult timp după 1989 - că nu voi ajunge pe acolo.

Și, totuși, am ajuns. Și, la fel ca în imaginația mea, am avut parte de o zi ploioasă. Dar bucuria de-l vizita m-a făcut să înfrunt vremea, flămând să descopăr cât mai mult, trăgând cu nesaț în priviri orice străduță, clădire, piață sau parc pe lângă sau prin care am trecut.

În definitiv, Glasgow s-a dezvăluit cam cum mă așteptasem, cu o notă surprinzătoare spre finalul zilei. Un oraș aș zice mohorât și plin de viață în același timp, calități date de aspectul arhitectonic al zonei centrale cu clădiri odată gălbui peste care au trecut secolele și le-au dat o nuanță mai întunecată dar și cu mișcarea continuă și neuniformă a localnicilor și turiștilor purtători de umbrele colorate.

Considerat capitala economică a Scoției, Glasgow are ce oferi turiștilor. Nu se ridică la farmecul Edinburgh-ului mult mai tihnit și aristocrat, însă cei care ajung acolo au cu ce să își umple ziua, interval de timp pe care îl consider suficient pentru a-l explora. Asta în cazul în care sunteți la fel de avizi ca mine, cel care nu am stare deloc și aș umbla într-una fără pauză.

Noi am început cu Centre for Contemporany Arts, instituție aflată în imediata apropiere a Hampton Court Guesthouse, locația aleasă pentru prima noapte de cazare aici, după care am luat-o spre zona centrală aflată la mai puțin de 500 de metri depărtare. Pe puzderia de bannere albe și roz poți afla că în întreg perimetrul central ai acces gratuit la wi-fi iar deviza municipalității este ”People make Glasgow”.

Parcă nici nu contează ploaia și înaintăm turistic - cu privirile pierdute pe clădiri, prin vitrine, mai izbindu-ne ușor de alte persoane - printre localnicii îmbrăcați preponderent în geci negre. Nu cred că am mai fost altundeva în vestul continentului și să văd pe stradă că predomină negrul.

Ajungem pe Sauchiehall Street, drumul exclusiv pietonal și în linie perfect dreaptă, până la The Glasgow Royal Concert Hall, după care facem dreapta și coborâm lin pe Buchanan Street, incursiune în inima orașului. Magazine de firmă cunoscute în toată Europa sau, unele, doar pe insulă îți fac cu ochiul folosindu-și vitrinele amenajate cu mult gust. Un exemplu grăitor l-am descoperit într-unul de îmbrăcăminte ce avea ocupată întreaga vitrină stradală cu mașini de cusut vechi în spatele cărora erau expuse manechine îmbrăcate cu colecțiile vestimentare aflate la vânzare.

Dintre toate, mi-a luat ochii - atât prin ornarea fațadei exterioare cât și prin amenajarea interioară - Princes Square, un mall deschis și amenajat într-o clădire istorică, urmat de Frasers, cam pe aceleași coordonate.

Din itinerariu nu avea cum lipsi unul dintre obiectivele căutate pe unde merg, anume gara. Iar cea din Glasgow este o îmbinare a tehnicii noi cu tradiționalul clădirii, rezultatul fiind un spațiu aerisit și foarte elegant decorat.

De aici până în punctul cel mai viu al orașului, George Square, faci vreo 6 minute. Piața înconjurată de clădiri impozante e locul de plecare al unui număr mare de autobuze locale spre toate cartierele Glasgow-ului dar oferă și o vedere atrăgătoare asupra primăriei sau Glasgow City Chambers, cum e cunoscută de localnici.

Construită între anii 1883 - 1888 în urma a două concursuri de proiecte ce au atras sute de arhitecți, aceasta a fost inaugurată de Regina Victoria la 22 august 1888. În cinstea jubileului de diamant al acesteia, în anul 1897 frontonul clădirii a fost schimbat, așa cum este vizibil și în zilele noastre.

Instituția se poate vizita gratuit între orele 9 - 16.30, iar tururi ghidate au loc la intervale regulate. Ești preluat de un angajat care îți prezintă istoria și detalii ale construcției și dus prin încăperile aflate la parter și la primul etaj.

Pășind pe holuri, urcând scările de marmură și lemn scump, și intrând în încăperi ai senzația că ești aristocrat. Iar când te afli pe scaunul celui care prezidează lucrările consiliului local din The Council Chamber ai impresia unui mare om de stat.

Cu explicațiile de rigoare oferite cu glas lin de ghid, parcurgem la pas Lord Provost’s Office, The Satinwood Salon, Octogonal Room, Mahogany Salon, Councillor’s Corridor pentru a ajunge în The Council Chamber, locul în care 79 de consilieri dezbat problemele municipalității și apoi în camera în care sunt expuse tablourile pictate ale tuturor primarilor orașului, din cele mai vechi timpuri și până astăzi.

Nu lipsesc detaliile prin care se evidențiază eforturile locale în organizarea unor evenimente de amploare, precum Glasgow European Capital of Culture, European City of Sport, UNESCO City of Music, Host City for Commonwealth Games sau a finalei Champhions League la fotbal.

Vă sfătuiesc să vizitați primăria din două motive: pentru a lua contact cu mândria locală și pentru a vedea o clădire superbă.

Într-un asemenea oraș, pe lângă sediul administrativ e clar că trebuie să existe și unul religios. Ajungem la el plecând prin dreapta primăriei, pe lângă căminele studențești și facultățile Universității Strathclyde.

Într-adevăr, catedrala e demnă de această localitate. Cum altfel decât din piatră galbenă înnegrită, cu statuia lui David Livingstone în față, de la care pleacă o alee de marmură neagră, flancată de copaci verzi, lăcașul de cult te așteaptă să îl vizitezi gratuit între orele 9.30 - 17.30.

La fel ca primăria, catedrala transmite un sentiment de înălțare prin arhitectură, interior, aranjamente florale, cripte și liniștea pe care oamenii înțeleg să o păstreze chiar turiști fiind.

O priveliște foarte frumoasă asupra catedralei o ai dacă urci puțin pe dealurile din spatele ei, acolo unde se află unul din cimitirele vechi ale urbei.

Uzi până la piele ne retragem spre hotel. Însă nu am cum rămâne în cameră prea mult timp, decât doar să mă schimb pentru a porni - de data asta singur - mai departe. Iar acest ”mai departe” trece de zona centrală în partea opusă cazării și mă duce spre Glasgow University, o instituție în care mi-ar fi plăcut să studiez.

Așezată pe coama unui deal domol la care ajungi pe cărări line, universitatea te copleșește. Prin formă, poziționare, curțile interioare, eleganță, toate acestea transmițând un îndemn spre studiu. Simt că nu poți ajunge să studiezi aici și să te târâi pentru a o absolvi, trebuie să fii conștient și mândru că ai șansă să calci în sălile de curs sau în amfiteatre.

Din tot ce am văzut în această zi în Glasgow, universitatea mi-a produs cea mai puternică impresie, emoție. Cât mi-aș dori să fiu iar student, aici...

Caut și ajung pe Ashton Lane, despre care citisem că e străduță foarte șic. Superbă de-a dreptul, cu toate clădirile albe și toate baruri. Iar câteva alei adiacente păstrează aceeași destinație, doar coloristica diferă...

Trec pe lângă Kelvingrove Museum - închis la această oră -, o clădire aristocratică situată pe o zonă verde crud și mă îndrept spre râul Clyde, zona în care arhitectura modernă a zămislit construcții ce sar din tiparele cunoscutului Glasgow. Aceasta e zona despre care aminteam mai sus că reprezintă surpriza.

Aici sunt concentrate edificii demne de premii de excelență în arhitectură, până și o parcare supraetajată din apropierea unui palat sportiv reprezentând ceva demn de a fi amintit datorită atenției arhitecților.

Glasgow Science Centre, SEC Centre, The SSY Hydro - un imens palat multifuncțional ale cărui culori exterioare se succed seara de la un minut la altul -, clădirea BBC, Millenium Bridge sau alte edificii stau mărturie tendinței de înfiltrare a noului în ceea ce știm toți despre britanici, conservatorismul.

E o zonă complet diferită, opusă a ceea ce percepeam anterior. Cumva amețit, mă las purtat prin acest areal. Îmi place și aici, savurez orașul prin oricare suflare de-a lui, chit că e transmisă de gri-ul noilor construcții metalice.

Până la urmă, Glasgow îți oferă posibilitatea de a vizita un oraș ancorat în prezent dar cu pilonii bine înfipți în trecut.

E o metropolă - nu neapărat ca număr al populației - deschisă la nou, la ce e în trend dar, totodată, își păstrează aerul de localitate britanică autentică.

A fost o surpriză pentru mine. Mi-a plăcut mai mult decât m-aș fi așteptat. Că doar în copilărie nu îmi închipuiam că voi ajunge pe aici...

---

VIZUALIZĂRI: 1030 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI