GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Bijuterie la malul mării Baltice
Din fericire, cu copiii mărişori acum, şi cu un loc de muncă flexibil, avem posibilitatea de a ne mişca la intervale de scurt relativ mici, dar pentru perioade scurte de timp, 2/3 zile, nefiind deci ceea ce s-ar putea numi "o vacanţă", cât mai ales un "city break".
Astfel, cel mai recent, după ce am studiat câteva săptămâni şi am fost la un click distanţă de alte drumuri dintre care pasul Gotthard rămâne un vis, a fost să fie Gdansk, Polonia, dost Danzig.
Până de curând polonezii au reprezentat a doua populaţie a UKului ca număr (mă refer populaţie non britanică), de curând numărul lor fiind depăşit de către noi, românii.
Din acest motiv, multe companii aeriene low cost efectuează curse între varii destinaţii atât din Polonia cât şi din România.
Un drum deci Londra - Gdansk ne-a costat dus întors pentru două persoane, 66 de lire.
Cazare am luat folosind iarăşi booking.com şi am ales un hotel nepretenţios, pentru două nopţi, hotel Szydlowski, trei stele.
Două nopţi cu mic dejun inclus şi acces la saună ne-a costat 105 GBP.
Admin, scuze dar nu am putut face două review uri separate, despre hotel în sine nu-s prea multe de spus, e micuţ, curat, camerele spaţioase, mic dejun foarte bun, saună micuţă dar eficientă pornită doar la cerere cu minim o oră în avans.
Gdanskul în sine, o mică bijuterie.
Am avut zbor dimineaţa devreme deci ne-am cazat devreme, am chemat un taxi de la hotel şi, după mici poticniri noi nevorbind poloneză, şoferul nevorbind engleză, a concluzionat că vrem "la plaja" şi acolo ne-a dus. Acest drum ne-a costat 25 de zloţi, zlotul este foarte apropiat ca valoare de ronul românesc, cu o mică apreciere în favoarea zlotului.
Am dat peste o mică minunăţie, câteva sute de metri de nisip, una dintre plajele adiacente Gdanskului, o zi călduroasă, lume multă dar nu aglomerat.
Mai mult, niciun şezlong, nicio tonetă, nicio muzică la maxim.
Am moleşit oasele la soare iar seara ne-am deplasat spre centrul oraşului.
Am înţeles că oraşul Gdansk a fost primul care a fost bombardat la începutul războiului (al doilea), devenind practic o ruină.
Acum, cum spuneam, pare o bijuterie.
Am umblat prin centrul vechi al oraşului, clădiri istorice, care ar stârni admiraţia color încântaţi de arhitectură, statuete, culori, lume multă, un vibe permanent pe străzi, maşinilor fiindu-le permis doar în anumite zone.
Preţurile sunt modice, garantat mai ieftine decât cele de prin zonele nordice dar chiar şi decât cele din centrul vechi al Bucureştiului.
Ne-am retras la hotel destul de devreme, oboseala.
A doua zi am avut în plan să ajungem la Sopot, din câte citisem, o staţiune la malul mării (eu am echivalat-o cu Mamaia).
Planul iniţial de a închiria o maşină a căzut după ce recepţionera ne-a spus că gara e la 300 de metri de hotel şi Sopotul e la 20 de minute cu trenul.
Practic, am dat peste un sistem feroviar excelent, Gdanskul cu Sopotul şi cu Gdynia formează împreună o zonă numită "Tricity", cu legături permanente (fiecare 15 minute) între ele, de-a lungul coastei marii Baltice.
Biletul de tren, dus întors pentru doi adulţi, ne-a costat 7.6 zloţi.
Într-adevăr, am dat acolo peste o staţiune superbă, nu aş spune echivalentul Mamaiei căci la Sopot e mult mai curat, fără milionul de tonete şi şaormerii aflate în echivalentul constănţean.
Nu am avut parte, din fericire pentru grasul din mine, de o zi călduroasă, am petrecut vreo cinci ore superbe la malul mării, bătuţi de briză, savurând vodcă locală şi vin rece.
A trei şi ultima zi, cu zbor spre seară, după micul dejun şi check out, am lăsat bagajele la recepţie şi am plecat spre centru.
Soare din nou, foarte cald.
Am dat peste una dintre atracţiile Gdansk ului, magazinele cu produse originale din amber.
La o mică piaţă locală am savurat un peşte excelent gătit (fusesem sfătuit să nu ratez o masă de peşte la Gdansk).
Am mâncat cireşe cu 16 zloţi kilogramul, şi castraveţi muraţi de vară la preţ mic, dar, pentru toate aceste produse, mi s-a dat bon de casă.
Apoi am mers la biserica Sfânta Maria, cu celebrul turn (cel mai mare din Europa din cărămidă).
Nerecomandat graşilor (ca mine) dar asta aveam să aflu aşa, pe la jumătatea drumului.
Dacă mai eşti şi uşor claustrofobic, mare atenţie!
Practic, primele 150 de trepte sunt într-unul dintre acele cercuri spiralate, nu vezi nimic în faţă spate la mai mult de un metru şi, mai mult, HABAR NU AI CÂT MAI E DE URCAT, doar mergi uşor şi speri că...
Cu creta pe perete este scris la fiecare interval de 10 trepte exact unde te afli, dar nimeni nu-ţi spune că la 150 se termină.
Se termină spirala, până sus, sus în turn, mai sunt decât... 250 de alte trepte.
Oricum, odată ajuns sus, cu vreo 3 kile mai slab garantat şi leoarcă, ce vezi de acolo, taie respiraţia şi a meritat efortul cu prisosinţă!
Urcatul în turn costă 10 zloţi de persoană.
Coborârea celor 150 de trepte în cerc este la fel de anevoioasă dar, hey ho, odată ajunşi pe pământ, o bere rece la umbra turnului spală toate neajunsurile.
Odihniţi acum, faţă de vizita din prima zi, avem ochi pentru multe dintre minunăţiile prezente, din păcate, timpul nu ajută.
Ne despărţim deci cu convingerea fermă că vom reveni.
Taxiul luat de la bordură din centru, cu oprire la hotel să luăm bagajele şi cu destinaţie finală aeroportul, a costat 75 de zloţi.
Trimis de icata24 in 15.06.19 21:45:55
- A fost prima sa vizită/vacanță în POLONIA
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (icata24); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Așteptam să scrii despre acest frumos oraș polonez, leagănul celebrei mișcări și organizații sindicale, Solidarność, care l-a dat și pe primul președinte al Poloniei democrate, post-comuniste, Lech Wałęsa.
Am viziat și eu orașul de la vărsarea Vistulei în Marea Baltică, în circuitul polonez făcut în 2016, despre care am scris aici: vezi impresii.
Din păcate, nu am apucat să scriu impresii...
Eu nu am urcat în turnul bisericii Sf. Maria, dar am parcurs și eu în întregime strada Mariacka, la capătul vestic al căreia se află această biserică, stradă emblematică a orașului Gdansk, alături de cea paralelă cu ea, Długi Targ.
Înțeleg că nu ați ajuns în Westerplatte, unde ați fi avut parte de o altă priveliște minunată...
Ați făcut foarte bine că nu ați luat mașină când ați mers în Sopot, pentru că ați fi avut mari probleme cu parcarea...
Evident, văd (din pozele P01 și P04) că la Sopot ați mers și pe celebrul debarcader. Cât ați plătit intrarea?
Ați avut noroc de vreme bună, de obicei nu este prea cald, doar puțin mai bine decât în Marea Britanie...
În final, nu pot să nu remarc faptul că te-ai lenevit: nu ai dat nicio explicație la fotografiile atașate! Eu, care am fost acolo, nu am avut neapărată nevoie, dar ceilalți?
Glumesc, știu că timpul ți-e limitat și ai multe alte lucruri de făcut, bine că ți-ai găsit timp să scrii aici...
Mulțumesc pentru resuscitarea (ca să fiu în ton cu preocupările tale) amintirilor mele din vacanța de acum trei ani!
@icata24:
Pentru că și eu am fost în vara anului 2016 împreună cu @Costi în vacanță în Polonia, vizitând printre altele orașele Gdansk și Sopot, tot așa review-ul tău mi-a resuscitat amintirile, unele foarte plăcute despre locuri de care am fost cu totul încântată și pe care mi-aș dori să le revăd, pentru că merită!
Dacă ar fi să facem o ierarhie a celor mai vizitate țări de către români, intuiesc că Polonia încă se află la coada clasamentului, deși, după părerea mea, este o destinație turistică de top sub toate aspectele care ar putea interesa un turist: natură, monumente și locuri istorice, tradiții, evenimente, cultură, gastronomie, sport, relicve religioase, infrastructură și civilizație. Poate clima mai rece să fie mai puțin îmbietoare pentru turiștii români? E drept, când am vizitat noi Polonia, deși era mijloc de august, timp de cinci zile din zece, acolo ne-a întâmpinat o răcoare ca de toamnă (temperaturi în jur de 15-16 grade). Dar, pe când la noi vara toridă îngălbenise și uscase aproape toată vegetația, în Polonia natura strălucea de prospețimea primăverii: verdele crud era culoarea predominantă în parcuri, pe câmpuri și pe pantele munților.
În sfârșit. lăsând nostalgia deoparte, aș vrea să te întreb: ție cum ți-a venit ideea acestui city-break destul de îndepărtat de Marea Britanie?
Și pentru că ai călătorit cu trenul de la Gdansk la Sopot, cum ți s-a părut gara din Gdansk? Știu că e declarată monument de arhitectură, am văzut-o și eu, dar doar pe dinafară, mai precis de peste drum. Este într-adevăr impresionantă, dar cum arată în interior și cât de civilizate sunt serviciile pentru călători, atât în gară, cât și în trenuri?
Mulțumesc pentru eventualul răspuns și-ți doresc să te mai întorci în Polonia, căci și celelalte orașe poloneze sunt demne de atenția turiștilor! Sunt sigură că vei fi impresionat la fel ca de orașele de la țărmul Mării Baltice
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
Sa va fie de binisor deplasarea! Nu am vazut, din Polonia, decat putin din Varsovia si asta pe fuga, intre doua avioane caci drumul nostru era spre Sankt Petersburg, dar se pare ca ar trebui trecuta pe lista. Doamne, lista asta de vacanta e intr-o continua schimbare si nici banii, nici timpul nu tine cu noi.
Sa ne vedem cu bine! P. S. si Vatra Dornei e frumoasa!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2022 Plimbare prin Sopot, pe țărmul sudic al Mării Baltice — scris în 03.09.23 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Gdańsk, Orașul renăscut din propria-i cenușă — scris în 27.08.23 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Un oraș fermecător — scris în 28.08.17 de Alexandru17 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Gdansk - va invit sa-l descoperiti — scris în 08.07.17 de annelise* din BACAU - RECOMANDĂ
- Feb.2016 GDANSK – port istoric la marea Baltică — scris în 29.08.17 de georgiana27 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2007 Gdansk, o foarte convingatoare particica din Polonia — scris în 26.05.10 de adria din HUNEDOARA - RECOMANDĂ