ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.01.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 31.01.16
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JAN-2019
DURATA: 18 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 5 MIN

Filipine pe cont propriu

TIPĂREȘTE

După ce ne-am decis sa plecam în Filipine {la insistentele soției), am început căutările pe net și bineînțeles prima accesare a fost "am fost acolo".

Spre surprinderea mea, nu am găsit mare lucru, agenții de turism, nimic, doar câteva site-uri din afara României care ofereau din Manila excursii de 2-3 săptămâni, cu preturi între 2000 și 3000 de euro/persoana. Asa ca, 4 luni înainte de plecare, am început "săpăturile" pe net despre Filipine, (transport, cazare, circuite, etc).

Înainte de toate, acum după ce ne-am întors, pot sa vă spun că e una din cele mai sigure tari în care am călătorit, toți vorbesc engleza (inclusiv copii și cei în vârstă), sunt foarte serviabil și săritori atunci când ii întrebi ceva.

Pentru a ajunge la Manila (de unde exista avioane către cele mai importante insule), sunt mai multe variante:

Prima, zbor prin agenție, (se cam apropie de 1000 EUR dus întors), între 16 și 24 de ore cu tot cu escale.

A doua (pe care am ales-o noi), este un bilet de avion prin 2 companii (adică 2 bilete separate) cu 2-3 ore între zboruri pentru a ajunge la timp de la un zbor (sau terminal), la altul. Cel mai rapid și foarte confortabil, este Buc-Dubai (DXB) cu fly dubai și Dubai-Manila cu emirates Prețul dus întors se învârte în jur de 750 EUR.

La dus am stat o noapte în Manila pentru odihna, și la întors una în Dubai (din aceleași motive. (cazare Dubai lângă stație metrou 60 EUR, cazare Manila lângă terminal zboruri interne 20 eur.

Manila este un oraș aglomerat, foarte poluat, dar în același timp merita vizitat o dupamiza, maxim 2 zile, o cursa de taxi aeroportgcentru este 6-8 EUR. Noi am fost în zona Quiapo din Manila special pentru mâncarea stradala și piața în aer liber pe mai toate străzile din zona. Este și o biserica frumoasa, filipinezii sunt majoritari catolici.

De la Manila, am început periplul prin Filipine.

Pentru a vizita o mica parte din cele 7000 de insule, sunt printre altele, 2 posibilitati: un cerc de la dreapta spre stânga, sau invers. Noi am ales de la stânga la dreapta, adică Manila-Coron-El nido-Cebu - Bohol-Boracay-Manila. Am sărit câteva insule, fiindcă nu am alocat decât 18 zile excursiei.

Între insule se folosește avionul, este relativ ieftin si anumite companii nu au intarzieri (Air Asia, Swift air). Când distantele sunt mici (Coron - El nido sau Cebu Bohol) există ferry boat - uri cu preturi între 10-30 eur/pers)

În continuare vă voi detalia fiecare etapa în parte:

Manila-Coron avion 80-100 EUR /pers.

Coron este un orășel din insula Busuanga din partea de nord a Palawan-lui, ca și El nido, este considerat un "must" din destinațiile filipineze. O noapte de cazare costa între 20-40 EUR cu aer condiționat și mic dejun. (transfer aeroport hotel 45 min, preț fix 2.5 eur/pers cu microbuz din aeroport).

Ca și în El nido, se pot lua tururi de o zi, costa între 17 și 20 de EUR cu dejun (în barca sau pe plajă) și apa plata (apa în Filipine nu e potabilă). Tururile sunt 4 la număr A B, C și D, fiecare are alt traseu (le găsiți detaliate pe net). Noi a luat (ca "toată lumea") turul A și C. Foarte frumoase, cel puțin 5 opriri, vremea superbă, (în Filipine sunt 2 anotimpuri: ploios Mai-Noiembrie și uscat Decembrie-Aprilie). Tot în Coron, puțin mai scump (40 EUR) este un tur safari Calauit, care include în afara de o vizita la o insula plina de animale în libertate (girafe, zebre...), o excursie cu barca la cea mai frumoasa insula din Palawan, Black Island. Turul ma include mic dejun, prânz și o gustare după amiaza (nu știu cum reușesc sa tina astfel de preturi).

Și în Coron, ca peste tot în insulele Filipineze, se folosește în loc de taxi, tricicleta (o motocicleta cu un ataș mai mare) o cursa costa în funcție de distanta între 0.5 EUR și 2-3 EUR, sa poate întreba cât costa pana "acolo" și chiar negocia.

După Coron am ajuns în El nido, "perla" Palawan ului, un orășel micuț brăzdat de stânci înalte și o mare plina de bărcuțe.

La El nido, tot tururile A, B, C și D, în plus mai au 3-4 plaje, una f aproape de unde se vede apusul, celelalte foarte frumoase la 30-40 min cu scuterul (8 eur/zi} sau 10 EUR dus întors de persoana cu microbuz. Plaja cea mai frumoasă din El Nido se numește Napcam și drumul pana la ea e superb.

Timp petrecut în El nido - 4 zile.

De la Coron la El nido se ajunge numai cu ferry - ul costa 30 EUR, face 3 ore și pleacă la 12 (prânz) din Coron.

După El nido, harta ne-a dus în insula Cebu, un aeroport mare, avionul costa cam 80 de EUR, o sigura companie deține aeroport la El nido, se numește Air swift.

Se mai poate ajunge și mai ieftin la Cebu, se ia un microbuz pana în mijlocul Palawan-lui, la Puerto Princesa (5-6 ore cam 5 EUR), zborul Puerto Princesa- Coron costa numai 20 eur.

Cebu este un oraș de 1 mil. de locuitori, foarte aglomerat dar mai frumos decat Manila. Un hotel bun costa 20-25 EUR, taxiul de la aeroport în oraș 6-7 EUR.

Ca sfat, noi am luat numai bagaj de mana și un rucsacel, câștigând timp la transferuri și economisind cheltuieli suplimentare cu bagajul de cala.

Partea de vizitat în Cebu se afla în sudul insulei deci trebuie găsită cazare în zona Oslob - Bato. Din Cebu pana în sudul insulei sunt autocare din "south bus station" din 20 în 20 minute toată ziua și noaptea din ora în ora, preț fix 3 eur/pers.

În zona oraselului Oslob, se afla portul de unde se fac scufundari (snorkeling) cu rechinii balenă, niște uriași care mănâncă plancton. Din păcate orele de înscriere pentru scufundare sunt între 5 și 6 dimineața, prețu este de 15 eur/pers. Pana la 10 nu mai e nimeni, sa nu streseze peștii

Tot în zona Oslob se afla mai multe cascade, Aguinid, tamalong și Kawasan, la cea din urma se poate sari din cascada în cascada, restul au întrări simbolice 1-3 eur/pers.

Un lucru foarte important este internetul, eu mi-am luat o cartela din aeroport de la Globe, net ul a mers super și a costat 25 de EUR 10 GB +120 min interne. Nu mi-au trebuit decât vreo 6 GB.

Pe toată perioada (2 zile), cât am stat lângă Oslob, am avut un scuter 8 eur/zi, ne-a ajutat sa ne plimbam peste tot, inclusiv pana la plaja Moalboal, la 15 min de cascada Kawasan, drum pe coasta fiind senzațional la apus.

Am ajuns la jumătatea excursiei și voi mai face o postare cu restul sejurului.

În concluzie Filipine este o țară exotica cu oameni extraordinari!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de dan39 in 25.01.19 18:46:41
Validat / Publicat: 25.01.19 19:37:54
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ASIA - ALTE LOCURI.

VIZUALIZĂRI: 6857 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dan39); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 53300 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

webmaster
[25.01.19 19:38:58]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

robert
[25.01.19 19:45:41]
»

Super tare! Felicitări atât pentru excursie, cât si pentru articol.

Cum e mancarea pe acolo? Nu am auzit lucruri prea bune despre aceasta!

dan39AUTOR REVIEW
[25.01.19 19:48:40]
»

@robert: mâncarea este excelenta și cea stradala și la restaurant, e mai periculos la noi pe litoral.

adrianbogdan
[25.01.19 20:59:55]
»

Foarte tare! astept sa mai scri!

Bravo!

krisstinna
[25.01.19 21:40:18]
»

@dan39: Chiar m-ai amețit

De la stânga la dreapta am înțeles, ai scris cu un așa entuziasm... parcă te și văd.

Nu vrei sa detaliezi despre fiecare cazare, insulă și ce-ai mai văzut pe acolo?

Poți scrie și un review separat, despre “haleala din Filipine”

Un sejur de 18 zile cu doar 3500 euro? Sunt curioasă ce fel de cazări sunt pe insule, aș vrea sa văd și poze.

Eu te felicit pentru vacanță și articol, dar și pentru poze.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
elviramvio
[25.01.19 22:08:54]
»

@dan39:

Inspirată soția dar și povestitorul e bun ????

ascarlat
[26.01.19 19:05:11]
»

@dan39: Felicitari pentru vacanta, este una din cele mai frumoase zone din lume!

S-au mai linistit apele cu Duterte?

roth
[26.01.19 20:51:40]
»

Vreau si eu, asa ca te felicit si astept continuarea serialului.

mm007mircea
[16.06.21 12:22:18]
»

salut, stiu ca e greu ce-ti cer, dar daca ar fi sa mergi din nou pentru prima data si ar trebui sa alegi intre filipine si Bali, unde ai merge? intreb pentru ca as dori sa merg intr-una dintre aceste doua locatii. multumesc mult

dan39PHONEAUTOR REVIEW
[16.06.21 12:50:19]
»

@ione67: pentru plaje, Filipine; — pentru natura și cazare, Bali.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianbogdan, dan39, elviramvio, mm007mircea, robert, roth
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Filipine:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.063482046127319 sec
    ecranul dvs: 1 x 1