Elveţia (partea a-II-a) - o ţară a lacurilor

TIPĂREȘTE

Anul acesta, când ne-am planificat excursia, ne-am gândit să trecem din nou prin Elveţia, de data aceasta în zona lacurilor. Nucleul plimbării noastre l-a reprezentat Chamonix-ul şi Alpii francezi, aşa că un popas pe malul apei, la altitudine mai mică, era binevenit.

Am plecat din Chamonix şi am ajuns în scurt timp pe malul francez al lacului Geneva, la Yvoire, o destinaţie turistică foarte cunoscută, satul fiind considerat unul dintre cele mai vechi şi frumoase din Franţa.

Într-adevăr, Yvoire-ul este deosebit. Vechi sat pescăresc, acesta are constructii din piatră, cu unul sau două nivele, stăduţe înguste pietruite, care curg către lac, unde te întâmpină o interesantă ofertă (şi enorm de scumpă) de dantele, cusături şi produse de patiserie şi este împodobit cu multe, multe flori, care dau culoare zidurilor gri, vechi de atâţia ani. Valul de turişti te poartă pe neaşteptate către port, unde ţi se dezvăluie azurul acestei întinderi de apă, care este lacul Geneva.

Am fost impresionată de claritatea şi de mirosul proaspăt, de curat, al apei. Fără îndoială, la aceasta contribuie Rhon-ul, care îl traversează de la est la vest, dar şi grija autorităţilor din cele două ţări, care concep şi aplică măsuri adecvate de protecţie, cu atât mai mult cu cât lacul este o destinaţie turistică atât de frecventată.

Lângă sat se află un castel, care se vizitează numai în anumite zile, fiind proprietate privată, care are şi o grădină relativ mică, dar concepută inspirat. Şi numele grădinii este deosebit (Grădina celor cinci simţuri), sugerând concepţia care stă la baza organizării ei. Astfel, intrând în ea descoperi cinci sectoare, despărţite de garduri şi de tuneluri de buxus, fiecare sector având plante care bucură văzul, auzul, mirosul, gustul şi simţul tactil. Se pune un accent deosebit pe efectul curativ al plantelor, care sunt şi identificate cu plăcuţe, ca într-o grădină botanică. Pentru ce oferă grădina însă, ca dimensiuni şi specii de plante, preţul de intrare este cam piperat. (12 euro)

Am plecat din Yvoire cu mirosul îmbătat de flori şi cu gustul de migdale al prăjiturilor de casă şi am văzut o mare parte din malul francez al lacului, trecând şi prin cunoscuta staţiune Evian-les–Bains, cu adevărat minunată prin construcţiile ei şi decorurile florale.

Malul elveţian se vedea din ce în ce mai aproape, el având, spre deosebire de cel francez, dealuri şi munţi, care îi sporesc farmecul.

Înainte de Montreaux ne-am oprit la cetatea Chillon, unul dintre obiectivele turistice emblematice ale Elveţiei. Am găsit cu greu un loc de parcare şi am vizitat cetatea, care ne-a impresionat prin dimensiunile ei (se spune că este rezultatul unificării a 100 de clădiri), prin vechime (datează din sec. al XIII lea) şi prin aşezare. Dintr-un anumit unghi pare că pluteşte pe lac, ca o navă uriaşă din piatră. La fel de interesantă este îmbinarea dintre vechi şi nou, din curtea pietruită a cetăţii se profila în faţă o autostradă pe piloni, ca un arc peste dealul plin de viile elveţiene, un miriapod de beton, care face posibil traficul în zonă, fără să afecteze pământul şi culturile, atât de preţuite de locuitori.

Din păcate, datorită parcărilor supraîncărcate din centrul staţiunii Montreaux, n-am putut să vizităm pe jos frumoasa faleză, admirând-o doar din maşină. În schimb am savurat pe deplin, deşi se făcuse cam cald, promenada (Quai Perdonnet) din Vevey, o staţiune mai mică, dar cochetă. Aceasta este decorată cu statui ale unor oameni celebri. Noi ne-am fotografiat (ca orice turist adevărat) cu cea a lui Charlie Chaplin şi cu multă mândrie, cu bustul lui Mihai Eminescu, acesta din urmă fiind donat statului elveţian de către Ambasada română din Elveţia.

Tot în aceeaşi zonă, la câţiva metri de mal, în apă, stă infiptă o furculiţă uriaşă („La Fourchette”), realizată din aluminiu, operă a artistului plastic Jean-Pierre Zaugg şi montată, în faţa Muzeului Alimentarium din Vevey la data de 21 iunie 1995 (singurul muzeu din lume dedicat exclusiv istoriei alimentaţiei), pentru a marca momentul în care instituţia patronată de Nestlé împlinea 10 ani de la înfiinţare. Deşi controversat (a fost dat jos şi apoi instalat la loc), monumentul a devenit unul dintre simbolurile cantonului elveţian Vaud. Plăcuţa explicativă de pe mal ne arată că monumentul marchează evenimentul menţionat, dar este, în acelaşi timp, o invitaţie adresată vizitatorilor de a gusta frumuseţile Elveţiei. Şi, într-adevar, privind în zare din acel punct vezi întinderea de apă de un albastru fără pereche a lacului, dar şi zeci de alte tonuri ale aceleiaşi culori, reprezentând dealurile şi munţii care îl înconjoară. Această perspectivă te proiectează parcă într-o altă lume, de basm.

Şi, după ce le-am băut toată apa plată locuitorilor Vevey-ului, fiindcă era cald, (mulţi tineri stăteau la plajă pe scaunele înşurubate în pietrele de pe mal sau pe iarbă) am luat-o printre vii (că aşa a vrut GPS-ul) spre Neuchatel, unde aveam rezervare. Nu ne-a părut rău, mai ales că n-avea cum să nu te încânte atâta grijă pentru această cultură, atâta ordine şi curăţenie.

Am ieşit totuşi repede la autostradă şi, după vreo oră şi jumătate, iată-ne la hotelul drăguţ din centrul localităţii, dar şi foarte apropiat de malul lacului Neuchatel, mai mic decât lacul Geneva, dar la fel de albastru şi curat (cel mai mare dintre lacurile aparţinând numai Elveţiei). Cum ni se făcuse foame, ne-am gândit să degustăm o specialitate locală, aşa că am mers la un restaurant apreciat pentru prepararea de fondu. După cum se ştie, acesta este un amestec de mai multe feluri de brânză, care se topesc într-un vas, ce se aduce la masă deasupra unei spirtiere, pentru a rămâne cald. Se serveşte cu bucăţi de pâine (sau cartofi fierţi) care, pur şi simplu, se înmoaie în vasul respectiv, cu ajutorul unor furculiţe (poate de aceea şi La Fourchette!) speciale.

Am luat şi câte un pahar de vin (scump totul la elveţieni) şi am mâncat cu plăcere, dar amuzându-ne în acelaşi timp. A fost un preparat consistent, fiindcă nu ne-a mai fost foame şi ne-am simţit bine.

Seara, în continuare, am făcut câţiva paşi prin centrul vechi al oraşului şi ne-am răcorit cu apa din Fântâna dreptaţii (de forma octogonală, foarte veche, decorată în centru cu o statuie a dreptăţii, pe care sunt sculptaţi un papă, un magistrat, un împărat şi un sultan, reprezentând puterile din sec. al XV-lea) operă a artistului Laurent Perroud. (iniţial, în sec. al XII-lea, fântâna, situată în interiorul primelor ziduri ale cetăţii, adăpa vitele locuitorilor aşezării). Ne-am continuat plimbarea pe chei şi am admirat lacul pe înserat, pe care pluteau câteva ambarcaţiuni. Nu era prea multă animaţie, fiindcă nu erau prea mulţi turişti, deşi oraşul are cu ce se lăuda.

A doua zi de dimineaţă (conform planificării) ne-am dus la Villers-le Lac, o localitate situată la 30km de Neuchatel, pe malul francez al râului Doubs, care izvorăşte din Munţii Jura şi are un curs de 453 km. De menţionat faptul că Munţii Jura acoperă 12% din teritoriul elveţian. La Villiers-le-Lac râul Doubs se largeşte pentru a forma lacul Chaillexon, jumătate elveţian. Pe acest lac se pot face croaziere până la cascada pe care o formează râul, o cădere de 27 m, numită în materialele turistice promoţionale Niagara Franţei. Am ajuns la Villers-le –Lac cu zece minute înainte de plecarea vaporaşului, pe la 10 dimineaţa, într-o zi însorită, cu 26-28 de grade. Ne-am îmbarcat şi am călătorit vreo trei sferturi de oră printre stâncile slefuite de apă de-a lungul timpului. Am primit explicaţii (în limba franceză şi germană) amabilitatea personalului fiind excepţională. Din păcate seceta afectase debitul râului, vizibil mai scăzut decât altădată, dar vaporaşele puteau să circule. Ajunşi la capătul călătoriei cu vaporaşul am mers puţin prin pădure şi am ajuns deasupra cascadei, putând-o admira mai greu, apoi am urcat la un punct de belvedere, situat însa destul de sus pentru a o vedea mai bine.

Plimbarea la cascadă a meritat însă, ca şi croaziera, dar la întoarcere am constat că vaporul francez revenea doar la ora 14, ceea ce nu ne-a încântat de loc. Aşa că am trecut podul în Elveţia şi am luat un vapor elveţian până în localitatea Les Brennet, beneficiind de aceeaşi amabilitate din partea personalului. De aici am luat un mocrobuz şi am ajuns la maşina noastră.

Am continuat călătoria în regiunea absintului, pe valea Doubs-ului, până la Pontarlier, un oraş francez interesant şi am admirat peisajul oferit de culmile Munţilor Jura (aceşti munţi au dat numele celei de a doua perioade a erei mezozoice, anume era jurasică, care se consideră că a început cu aproximativ 200 de milioane de ani în urmă și s-a încheiat acum 145 de milioane de ani. Primul om care a folosit exprimarea "calcare jurasice" pentru a determina rocile caracteristice atât acestor munți, cât și epocii geologice respective a fost celebrul explorator și naturalist german, Alexander von Humbold. Specifice pentru munții Jura sunt izvoarele carstice, precum și lacurile și peșterile carstice.) Aceşti munţi se întind aproape de-a lungul întregii granițe vestice a Elveției, de la Delemont, la nord, până aproape de Geneva. Pot spune că e zonă frumoasă, unde ai multe de văzut, cetăţi, biserici, castele, dar şi holde şi păşuni.

Am revenit la Neuchatel şi, după ce am mai zăbovit la hotel, fiindcă era prea cald, am luat-o la pas pe străzile oraşului vechi, urcând un deluşor, pe srăduţe pietruite, până la Catedrala Colegială, o biserică din sec. al XII-lea, construită la început în stil romanic şi apoi în stil gotic. Interiorul catedralei este auster, semănând cu o uriaşă orgă din piatră. Elementul care mi-a rămas în minte este pictura cupolei, stele galbene pe un fond albastru, pictură de dată mai recentă (sec. al XIX-lea), un cer spre care se înălţau sunetele grave ale orgii (organistul cred că repeta, iar noi şi soţia lui eram singurii spectatori) pe care am avut plăcerea să o ascultăm aproape o oră. Am revenit pe chei şi am privit încă o dată întinderea albastră a apei lacului, după ce ne-am cumpărat sucuri şi fructe, pentru că încă erau 31 de grade, deşi era ora 20 (mi s-a părut mult pentru Elveţia). Limpede şi frumos, acesta dă viaţă oraşului care părea adormit, deşi avea atât de mult de oferit.

Cele două zile petrecute în zona lacurilor Geneva şi Neuchatel ne-au relevat o altă faţă a Elveţiei decât aceea pe care ne-au oferit-o Alpii, care au în comun o natură curată, de la sclipirea zăpezilor milenare, până la cristalul apei întinselor lacuri.

---

VIZUALIZĂRI: 6616 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI