Durău - cu adevărat la munte. Traseul montan Durău - Fântânele - Toaca - Dochia/Schit - Cascada Duruitoarea - Durău

TIPĂREȘTE

Pentru că este cald și soare peste tot, am ales să petrec alte câteva zile tot la munte. Și am mers la Durău. Am mai fost și alte dăți aici. Este o zonă foarte frumoasă tot ceea ce se vede de la Piatra Neamț în sus, Tarcău, Bicaz și apoi tot lacul până la destinație. Așa cum înțelegeți, am mers pe Piatra Neamț, deși drumul de la Piatra, pe cât este de frumos, pe atât de dificil, asfaltul fiind destul de prost. De aceea, la întoarcere am mers pe Târgul Nramț - Roman – Bacău, un drum mai bun.

Stațiunea Durău, un loc cu adevărat în munte. Aici nu ești ”la munte”, ci ești ”în munte”. O priveliște fantastică oriunde ai privi, liniște, soare și cald, dar ca ”în munte”, adică acea temperatură care te face să simți că vara poate fi și altfel, decât la 38 de grade în București.

M-am cazat la hotelul Bistrița, de patru stele. Nu am prea multe de spus despre hotel. Cred că este cel mai bun de aici. Și îl recomand. La restaurantul hotelului recomand mâncările cu hribi, brânza cu smântână (smântâna este de țară, de la ferma hotelului cred) și mai ales o pastramă de porc oaie cum nu am mai mâncat nicăieri. Am mai întâlnit și alte locații nostime; poate merită încercate: Floare de colț sau Alpin.

Ce poți face aici? Eu recomand două soluții pe care le-am verificat. De fapt trei. Pentru că am stat aici trei zile întregi.

În prima zi am fost pe munte. A doua zi am făcut o excursie la Borsec și Toplița. A treia zi relaxare totală în stațiune. Și acum pe rând, câte puțin despre fiecare.

Traseul pe care l-am urmat pe munte, în prima zi, cel din titlu: Durău, cabana Fântânele – platoul Toaca cu stânca Panaghia – vârful Toaca (din cauza oboselii și a unor contracții musculare eu nu am mai putut să urc aici) – schitul Toaca – cabana Dochia – cascada Duruitoarea – Durău. A fost un traseu obositor. Mai ales pentru anii mei (50) și pentru lipsa mea de experință în astfel de efort. Ceea ce îți trebuie neapărat este să simți plăcerea imensă de a urca pe munte, dorința de a ajunge la capăt (eu îmi doream foarte mult să ajung la schit) și, binențeles, picioare foarte bune. Îți mai trebuie apă, atât cât să nu fie în plus de cărat, dar nici să nu lipsească și puțină mâncare. Apă îți iei din Durău, de la Fântânele și de la Dochia și / sau schit. Nu ai pe traseu – sau nu am știut eu. Urcarea a fost destul de obositoare. Am tras de mine până la epuizare. Simțeam că nu aș mai putea înainta. Și totuși o făcem mereu. Era lume destulă pe traseu. Printre alții, un domn din Cluj; avea 68 de ani și mergea în ritmul tuturor; și nu se lamenta de nimic, în locurile și condițiile în care eu eram la pământ. Priveliștea este fantastică. Mai ales după ce ieși în poiana Toaca, sus, și te apropii de stâncă. Cam pe aici pe mine m-au luat dureri apăsătoare la mușchii superiori ai picioarelor – spuneam, din lipsa de astfel de antrenament. Niște contracții musculare care m-au făcut să cred că trebuie să chem salvamontiștii (mă și vedeam seara la știri: un fraier a înțepenit pe munte și l-au luat cu targa să-l aducă jos!!!). Însă m-am oprit mai des, m-am odihnit, și între timp nici nu am mai avut prea mult de urcat – ci doar de mers. De aceea nu am mai urcat pe stânca propriu-zisă. Dar nu îmi pare rău. Am ajuns la schit; apoi la cabana Dochia. Aici am stat mai mult; am mâncat ceva fugar, am băut o cafea și am luat-o înapoi, dar nu pe același traseu, ci pe cel care ducea la Durău pe la cascada Duruitoarea. Traseul, inițial curge pe platoul muntelui, apoi începe coborârea. Aici începe farmecul: se coboară continuu, pe o cărare mereu și foarte abruptă. Traseul, fără a fi periculos, (sau poate este și puțin periculos!) după părerea mea, este extrem de greu în urcare: eu nu aș fi reușit nicidecum să urc pe acest drum de la cascadă la Dochia. Doar oameni mai tineri, cu o constituție sportivă și antrenament ar reuși. Traseul poate primi cu ușurință toate gradele de comparație: abrupt, foarte abrupt, extrem de abrupt – chiar și la coborâre, nu mai spun în urcare. Și am tot coborât, și am coborât pe aceste cărărui, și nu se mai termina. Drept trepte, rădăcinile de copaci sau pietrele muntelui. Însă, cu toate acestea, traseul are un farmec special, este de o frumusețe pentru care se merită efortul (coborârea!!!).

Și am ajuns la cascadă. Mai fusesem, dar a fost plăcut să fiu din nou acolo.

După o scurtă pauză, am luat poteca spre Durău. Acum cărarea este aproape un bulevard, în comparație cu coborârea până la cascadă.

Însă, deși credeam că de la cascadă la Durău voi ajunge repede, că va fi o joacă de copii, m-am înșelat. Nu mai ajungeam; nu se mai termina de mers. Mai mult, picioarele mele începeau să cedeze: nu m-au mai durut mușchii superiori ai picioarelor. Însă au cedat genunchii; m-a luat o durere de ghenunchi groaznică. Abia mă mai târam. Când, puțin înainte de a ieși din pădure, am întâlnit o mică vâlcea, unde trebuia să cobor și apoi să urc din nou, credeam că nu voi mai reuși. Însă, nu aveam încotro; și am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, la strada cu asfalt. Nu știam cât mai am de mers; eram oricum frânt. Abia mă mai târam. Și Bunul Dumnezeu a făcut o mică minune: tocmai trecea în jos, mergând încet, o mașină cu doi tineri; am intrat în vorbă cu ei și mi-au propus să urc. Și am ajuns cu ei în stațiune; când am văzut cât mai aveam de mers și pe strada asfaltată, m-am cam speriat. Nu mai puteam…

Dar am ajuns. ”Și a fost seară, și a fost dimineață”, și așa a fost prima zi la Durău: FANTASTICĂ. De repetat. De recomandat; cu observațiile ce reies din textul de mai sus.

Sigur că m-au durut piciorele, mai ales ghenunchii, în noaptea ce a urmat, și în ziua următoare. Dar nimic grav, nimic care să rămână pe mai mult timp.

A doua zi am fost la Borsec și la Toplița. La Borsec am văzut orășelul, bulevardul cu izvoare, am luat apă în câteva sticle. Am fost doar până la peștera de gheață. La grota urșilor nu mai aveam forță să merg. Am găsit informații despre oraș pe acest site. Și au fost utile și suficiente.

După amiază am mers la Toplița. Am mâncat la un Pub mediocru din centru, am văzut cascada de gheață, mănăstirea Sf. Ilie, foarte frumoasă. Am urcat apoi, prin stațiunea Bradul, în vârful pârtiei de lângă Toplița, unde este și o frumoasă pensiune (Baciu – dacă nu greșesc). Aici este foarte plăcut, priveliște plăcută. Aici ar fi trebuit să iau masa de prânz. Au cai de rasă foarte frumoși pe care i-am văzut în grajd și i-am mângâiat.

A meritat pe deplin și această excursie. Drumul de la Durău la Toplița este de o frumusețe specială. De jur împrejur munții, cu poieni cosite la bază, cu fânul în căpițe (pe ”prepelegi”) cu case (destul de sărăcăcioase din păcate) presărate peste tot. Liniște, pace, omenie peste tot. Recomand fără rezerve.

A treia zi – relaxare în stațiune. Dimineață am fost puțin la slujbă la mănăstirea de aici. Foarte frumos și relaxant pentru spirit. Am urcat pe coama muntelui de lângă stațiune, la ceea ce se numește ”copacul singuratic”. Acolo este locul pentru o vedere panoramică fantastic. Și se ajunge fără efort, pe strada care duce spre releul tvr. Sau poți sta oriunde în stațiune și te bucuri de ceea ce vezi în jur.

Mai vreau să evidențiez un aspect. Am întâlnit aici oameni de o bunătate și amabilitate nemaiîntâlnită. Aș evidenția două persoane, doi domni, unul la punctul de informare și salvamar din Durău, un domn cam la 55-60 de ani, cu o barbă albă, tunsă scurt, care mi-a răspuns la întrebările mele despre traseele montane cu o voce atât de blajină, de dulce, de amabilă, cum rareori am întâlnit. Celălalt, tot un domn, poate puțin mai tânăr, 50-55 de ani, cu mustață, la cabana Fântânele, care în același fel extrem de dulce și amabil mi-a vorbit. [În comparație cu atitudinea unui recepționer de la un hotel de patru stele din Turda, (nu îmi mai amintesc numele hotelului) unde am fost anii trecuți, și care vorbea cu noi, de parcă i-am făcut ceva, cu răceală și indiferență extrem de evidente; și, mai mult, mi-a cerut să achit cazarea înainte de a primi camerele. ]

Apoi lungul drum înapoi la București, pe la Târgul Neamț, Roman, București.

Dragilor, avem o țară atât de frumoasă! Să o descoperim cu plăcere și interes. Și să o arătăm și altora. Cred că Durăul este unul din cele mai minunate locuri pe care trebuie să le vedem.

Vacanțe minunate vă doresc tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 6059 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI