Dinant, oraşul de la poalele citadelei

TIPĂREȘTE

Pornind cu trenul din Namur spre sud, de-a lungul Meusei valone, cea îmblânzită de baraje şi ecluze, veți observa cum majoritatea pasagerilor vor părăsi locurile comfortabile pentru a se lipi de ferestrele din dreapta vagonului. Reglându-şi aparatele foto sau mângâind display-urile telefoanelor mobile, ei încearcă să captureze cât mai mult din frumusețile peisajului care îi întovărăşeşte. Pentru turistul obişnuit Belgia reprezintă Flandra, cu minunatele sale oraşe brăzdate de canale, cu biserici şi muzee încărcate de tablourile vechilor maeştri şi cu arhitectura păstrata din vremea lui Rubens şi Carol Quintul. Uităm însă de Valonia cea însorită, cu castele şi fortărețe, cu sate şi oraşe patriarhale. În această parte a țării, adesea uitată de marile agenții de turism, cei mai mulți vin trăgând rulota în spatele autoturismului, populând campingurile sau navigând pe mici ambarcațiuni. Am coborat pe peronul gării din Dinant puțini călători, şi mai puțini dintre noi fiind în excursie.

Nu am ajuns aici din întâmplare. Întâmplarea a făcut doar ca, rătăcind aiurea pe internet, să-mi cadă sub ochi o imagine cu stânca imensă şi citadela sa, oglindite în apele Meusei. Era o listă cu "cele mai frumoase oraşe", listă subiectivă desigur, dar argumentată cu fotografii idilice ale respectivelor locuri. Şi mi-am notat denumirea pentru o vizită, în caz că poposeam prin apropiere.

Dinant este o mică localitate, amplasată pe ambele maluri ale Meusei, la picioarele unui semeț pinten de munte. Localnicii ei s-au ocupat multă vreme cu prelucrarea metalelor, dinanderie, cuvântul care defineşte obiecte decorative din alamă, cupru sau bronz provenind de la numele acestui oras. Iar când acestea nu au mai fost la modă şi nu au mai avut căutare, a fost inventat couques de Dinant, un biscuit devenit faimos.

Însă paşnicii locuitori au avut parte de o istorie plină de bătălii, distrugeri, masacre, jafuri, prin care principi, regi sau împărați îşi căutau gloria şi averile. Francezi, austrieci, germani au trecut de-a lungul secolelor lăsând în urmă doar jale şi fum. Prin locurile pe unde am colindat am găsit amintită masacrarea a peste 600 de locuitori de către trupele kaiserului Wilhelm al II-lea, faptă care va fi poate vreodată iertată, dar nu uitată.

Am traversat Meusa pe un pod pavoazat cu drapele ale multor țări şi cu multicolore saxofoane. La capătul vestic al podului mă întâmpină statuia locotenentului Charles de Gaulle, rănit în ziua de 15 august 1914, în Bătălia Dinantului. Un erou aparent anonim, dar care urma să intre în istorie un sfert de secol mai târziu. Pe lângă pod vaporaşele de agrement îşi aşteptau clienții pentru scurte croaziere.

M-am îndreptat spre telefericul care asigura transportul spre citadela din vârful stâncii şi găsind casa de bilete în linişte totală m-am gândit că nu va fi înghesuială. Apropiindu-mă de holul de pornire un murmur continuu îşi făcea simțită prezența, murmur care creştea în intensitate pe măsură ce înaintam, murmur care se transforma într-un vuiet înfricoşător care te culca la pământ, care te încremenea. Întregul hol răsuna de parcă Metallica şi Deep Purple concertau simultan în baia de acasă. Din păcate vuietul nu provenea de la marii maeştri al rockului, ci de la o clasă de şcolărițe aflate deasemenea în plimbare. Dorind să-şi expună punctul de vedere clar şi răspicat, fiecare dintre ele ridica glasul sus şi mai sus, ca într-o competiție de atins cele mai acute note. Primul instinct a fost să fac stânga-mprejur şi să fug, dar bariera era pusă şi nu aveam cale de scăpare. Am rezistat ca un martir preț de jumătate de oră, dar măcar sunt mulțumit că nu au apărut sentimente de misoginism.

Poziția strategică oferită de uriaşa stâncă a făcut ca aici să apară primul castel medieval încă din 1040, inițiator fiind prințul-episcop de Liege. Pe atunci rival era Namur-ul, oraşul din vecinătate, deasemenea situat pe Meuse şi apărat de o cetate. Patru secole mai târziu Carol Temerarul pârjoleşte Dinantul şi distruge castelul său, dar Everard de Marck, episcop de Liege, îl reface la începutul veacului următor. Francezii lui Ludovic al XIV-lea îl cuceresc în 1675 şi-l păstrează pentru aproape un sfert de secol, perioadă în care este întărit după planurile celebrului arhitect militar Vauban. Între 1815 şi 1830 regiunea a fost sub autoritatea olandezilor care au construit actuala fortificație, terminată prin 1821. Dupa obținerea independenței de către Belgia citadela Dinant a căpătat noi stăpâni. Dar modernizarea tehnicilor de luptă şi schimbarea tacticii şi strategiei în război au făcut ca ea sa devină nefolositoare, ca urmare a fost vândută unor persoane particulare, care au deschis-o vizitării. Ocupația germană din ambele războaie mondiale au retransformat-o bineînțeles în cazarmă.

Drumul cu micuța telecabină este scurt şi există chiar posibilitatea de a face câteva fotografii printr-un geam deschis, desigur dacă ceilalți ocupanți îşi oferă colaborarea. Pentru iubitorii de efort suplimentar se poate urca pe scări, care nu sunt multe, doar vreo 408. Priveliştea de sus este splendidă, dovadă fiind ca absolut toată lumea a scos camera foto din dotare, telefonul sau tableta şi a început sesiunea de pozat. Alături este o mică cafenea, "Les Canons", cu puțini consumatori şi un avion de vânătoare Gloster Meteor, cam prăfuit, semn că nu se grăbea cu decolarea. Mi-am fixat ca următoare țintă cercetarea citadelei aşa că m-am aventurat prin nişte coridoare spoite într-un alb de spital, presărate pe alocuri cu panouri informative despre viața de zi cu zi a celor aproape 400 de soldați încartiruiți aici şi despre evenimentele la care ei au fost participanți. Manechinele sugestive de prin încăperi întunecoase îți arată cum era soarta răniților sau încarceraților. Ieşit la lumină în curtea interioră a fortăreței mă amestec printre zecile de turişti care se învârteau fără rost pe lângă tunuri şi ghiulele. Constatând ca următorul tur ghidat (în franceză sau flamandă) începea cam târziu mă alipesc de un grup de doamne elegante (cum altfel) vorbitoare ale limbii lui Voltaire (sau Charles Aznavour, considerând vârsta). Am găsit astfel repede o voluntară pentru a mă imortaliza pe terasa suspendată. Panorama, cu dealuri înverzite, cu Dinantul civil îmbrățişând malurile Meusei, cu orăşelul Bouvines, aflat pe malul stâng al râului, odinioară un rival al Dinant-ului în comerț şi industrie, justifica urcatul chiar şi a celor peste 400 de trepte. Sfârşind cu privitul şi epuizând exclamațiile admirative ("O la la... ") am trecut cu toții prin locurile unde erau instalate tunurile, dar şi prin alte cotloane mai puțin atractive, ca fierăria militară sau bucătăria "olandeză". Iar dacă dormitoarelor cazone nu li s-a acordat prea multă atenție, panopliile cu arme, albe sau de foc, acoperind o perioadă de mai multe sute de ani, au fost admirate chiar şi de către doamne. Curios, dar acestea au părut mai interesate de carabine şi arbalete decât de bucătăria de campanie.

Dar partea cea mai spectaculoasă a turului abia începea. Coborând o grămadă de trepte abrupte şi alunecoase, ne afundăm în bezna care stăpâneşte tranşeele franceze. Răpăit de mitraliere se aude sacadat deasupra capetelor noastre şi flash-urile câtorva explozii le acompaniază. Într-un adăpost un ofițer chel şi mustăcios dormitează la un birou sordid, înconjurat de un aparat telefonic şi o maşina de scris. Un ibric de cafea cu două ceşti de tablă sugerează singurele clipe de relaxare. Puțin mai departe, dintr-un colț întunecos, un soldat cu mantaua descheiată neregulamentar priveşte spre inamic printr-un periscop primitiv. Alături, un altul mai puțin norocos, şi-a găsit odihna eternă acoperit cu o pelerină şi purtând pe față masca contra gazelor. Ne continuăm anevoios înaintarea pe un teren periculos de înclinat, mărginit de bălți, atenția şi reflexele fiindu-ne puse la încercare. Dar scapă tot grupul (minus cei care rămânem însurați) reîntorcându-ne în 2018. Spre ieşire, informații scrise în patru limbi amintesc despre primul război mondial şi povestesc despre sângeroasa duminică de 23 august 1914, când trupele germane cuceresc oraşul şi îi masacrează locuitorii drept represalii. Părăsesc citadela cu aceeaşi telecabină rapidă, vehicul amplasat prin 1954.

Un alt reper al urbei este biserica Notre Dame de Dinant, aşezată la poalele stâncii pe care am amintit-o de atâtea ori. Cea mai veche atestare documentară datează din 1227, când era menționată o construcție în stil romanesc. Aceasta a fost parțial distrusă de o cădere masivă de pietre de pe masivul alăturat. Reconstrucția s-a efectuat în stilul gotic, din piatră cenuşie, şi cu o originală turlă cu aspectul unei cepe. La restaurarea din 1924 s-a ridicat problema unei noi turle, mai "gotice", dar majoritatea locuitorilor au dorit ciudata forma, creată în 1566, şi care era un simbol al oraşului. Interiorul este demn de un lăcaş de cult belgian, cald şi plin de culoare. Zona altarului, cu un triptic auriu şi vitralii multicolore, dar mai ales cu o logie care mi-a reamintit cupola înstelată din Maastricht, îți captează atenția încă de la intrare. Coloanele maiestoase terminate cu arce complicate, logiile false care li se suprapun şi mai ales marele vitraliu, considerat unul dintre cele mai mari din Europa, crează o imagine de grandoare, oarecum opusă dimensiunii oraşului.

Colindând mai departe nu sunt surprins să-l găsesc stând liniştit pe o bancă pe domnul Adolphe Sax, inventatorul mult mai cunoscutului saxofon. În spatele său, la parterul clădirii situate pe locul casei unde s-a născut cel care în iunie 1846 patenta un nou instrument muzical, se află un mic muzeu cu acces liber. Dar tubul şerpuit şi cu multe clape, decorat în multiple moduri, însoțeşte călătorul peste tot prin Dinant.

Obosit şi toropit de căldura soarelui belgian, care nu ținea cont că eram doar în aprilie, am poposit pentru alimentare la un cochet restaurant de pe malul Meusei. Din fericire eleganța interiorului şi amabilitatea chelnerului nu au influențat şi nota de plată, ci doar bacşisul. Care, ca sa parafrazez un afiş de pe vremea când aveam cravata roşie, nu l-a dezonorat pe lucrătorul din unitatea de alimentație publică, nici pe consumator.

Poate Dinant nu este o destinație pentru care merită să traversezi jumătate de glob, dar care coroborată cu zona înconjurătoare, cu Namur, Bastogne sau Liege merită măcar o vizită.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 1403 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI