Întâlnire cu Craiova, în premieră turistică

TIPĂREȘTE

Craiova... turism de weekend

Așa cum vă povesteam în review-ul de cazare la Hotel Plaza, călătoria mea oltenească a debutat cu dreptul, prima mea coliziune cu orașul lui Nea Mărin a fost una pozitivă, nu o să-mi modelez deloc superlativele pentru centrul ei istoric, vechi.

De ce Craiova? fiindcă nu e suficient mediatizată pe plan turistic, e capitala Olteniei și e la două ore distanță de orașul meu, este al șaselea oraș al tării, ea are un rucsac greu de istorie, a fost scaun al Băniei oltene și leagănul viselor de unire ale lui Mihai Viteazu … nu am însă de gând să stau la taifas cu trecutul ei, agenda e mult prea încărcată … cert e că inima Olteniei are multe oglinzi culturale … zecile de statui învăluite în melancolii secrete sunt o dovadă a bogătiei ei istorice … eram curioasă foc să văd de ce orașul candidase pentru titlul de capitală culturală europeană în 2021.

Am ascultat pe o bancă în micul Parc Englez, litania unor localnici: ,,Craiova nu mai e ce –a fost odată, au distrus-o doamnă, comuniștii ‘’… nimic nou sub soare.

Orice călătorie nouă începe cu o hartă sau cu un centru de informații … vise …. am cerut una turistică la hotel și mi s-a spus că nu o să găsesc … am vrut să cumpăr un ghid cu Craiova de pe net... nu am găsit nimic, doar câteva articole pe site-ul Afa … păcat, Craiova merită să fie promovată turistic, deoarece ascunde comori arhitecturale și case vechi scăpate înca de violentele istoriei si de tăvălugul vremurilor, deși pe zidurile unora scrie suferintă … am vizitat centrul orașului pietonal si am folosit de trei ori taxiul pentru a ajunge la gară, la Parcul Romanescu si la Electroputere Mall pentru variație.

Aș fi avut nevoie de un ghid profesionist să mă tragă de mânecă și să-mi dezvăluie povestile ce se ascund în spatele caselor vechi cu dantelării arhitectonice pe care scrie monument istoric … nu am găsit o astfel de ofertă, p 3 iunie o agentie turistică Mapamond din centru organizase totusi un tur ghidat gratuit al Craiovei pentru trei ore … asadar pe baza unei auto documentări minimale, am purces la descoperirea pietonală a centrului istoric reabilitat, despre care auzisem câte ceva la televizor.

Centrul istoric vechi -punctul zero al plimbărilor mele pietonale

Memoria Craiovei vechi e sedimentată în vechiul centru istoric negustoresc, descopăr câteva poze alb negru cu vechea urbe la muzeul Olteniei, în gangul unui restaurant prin centru și într-un pasaj prin Lipscani.

Centrul istoric vechi e punctul zero al întâlnirii mele cu Craiova veche … părăsesc hotelul Plaza de pe strada Arieș (vezi impresii) și după colt privirea îmi e captivată de un mic palat, e Casa Poenaru , poartă pe ea o tăblită, e monument istoric părăsit, admir arhitectura ei veche și printr-un geam spart bănuiesc că pătrund liliecii și bate vântul nepăsarii.

Intreb un craiovean bătrân ce stătea într-o statie de autobuz ce e cu casa fantomelor... ea a aparținut unei vechi familii de boieri, care avusese pe vremuri multe moșii... povestea casei rămâne evident un mister pentru turistul din mine... (vezi poză).

Ajung în 5 minute în vechiul centru istoric punând talpa pe strada Frații BUZESTI, după ce mă hlizesc la o mașină veche de cusut cu flori pusă în fata clădirii fostului Hotel Metropol ... deduc că pe vremuri strada se numea Răscruciul mic sau Rascruciul de peste, e o stradă a sufletului vechi al Craiovei, mă aflu la intersecția dintre nostalgia epocii Belle epoque si prezentul contemporan punctat de puburi moderne... mă binedispune o cutie electrică stradală pictată, care îmi amintește de lăzile de gunoi pictate ale Lisabonei.

Depistez a doua zi tot pe Fratii Buzesti fostul Palat Vorvoreanu și sediul actual al Mitropoliei Olteniei... casa palat este impunătoare, fiind o clădire de la sfărsitul secolului 19, cu influente de renaștere franceză... mă uit oleacă prin grilajul închis la curtea înterioară.

Revin în inima centrului vechi cu străzi mici, paralele, clădirile au aerul de ,,old time'' boieresc cu parfum de epocă, citisem despre acest perimetru că este unul din cele mai frumoase din țară.

Călatoresc aievea prin anii 1900, îmi lipseste doar trăsura, pălăria și rochia de crinolină sau de negustoreasă... descopăr tarziu niște tăblite de bronz agățate pe niște console, pe care sunt trecute numele străzilor... denumiri vechi ca Ulita Precestei, Podul Târgului, Răscruciul Mic nu prea îmi spun nimic.

Calc pe dale de granit noi și salut pe traseu niște statui, pe Zița, Neica Ion, pe băiatul cu ziarul, Flasnetarul și Femeia cu umbrelă... boema artistică contemporană e readusă la viața prin mici simboluri din bronz... animatia începe în piața Buzesti aflată la intersecția strazii Oltețului cu Panait Moșoiu, pe unde să o iau, la dreapta sau la stânga? nu scap nici o stradă adiacentă, mă învărt ca un titirez.

Strada Traian Demetrescu, fostă Calea Târgului , apare la primul colt, pe dreapta... notez casa degradată a poetului și mai încolo mă fulgeră o casă în ruine ce plânge de milă... în fața intersectiei răsare pe ecran ca nuca în perete Bancposul, o clădire modernă ce nu se potriveste cu decorul, aș tăia-o făra milă cu foarfeca, căci strică tabloul.

Pe zidul unei case e o pictură murală uriață cu scene din epoca la Belle Epoque, arta iese în stradă și –mi aduce un zâmbet cald... în paralel cu strada Demetrescu curge strada România muncitoare, unde pescuiesc casele vechi, cu fard nou, aș fi curioasă să le văd și pe interior.

Nostalgia trecutului umple buzunarele micilor terase animate parțial... mici panouri cu oferte de băuturi sunt scoase la stradă, admir mobilierul vesel și citesc pe o umbrelă mare, Povestea merge mai departe.

Suntem diferiti si avem gusturi diverse, mă topesc după micile prăvălii cu denumiri de tot felul... am chef să-mi bag mânuțele într-o veche mercerie, printre ațe, ghemuri sau nasturi... deja am uitat numele străzii, pe ea scrie Mercerie Beea, dantele, galoane, pasmanterie. :))

Mă uimește numărul mare de mici magazine cu rochii de mirese, care aduc o notă de farmec local... chiar am noroc să surprind un cuplu de tineri căsătoriti în fața aparatului foto, în piata Buzesti, a doua zi, duminică.

Mai decupez din centrul vechi Strada Lipscani , veche uliță comercială, care era odată ulita cojocarilor, apoi ulița brașovenilor si lipscanilor.

Casele au decorațiuni arhitectonice vechi, balcoane cu fier forjat și floricele... vânez Casa Vâlceanu sau Casa cu oglinzi din secolul 19, la răscrucea dintre strada Lipscani cu Strada Theodor Aman... multe magazinase mici stau umăr la umăr, dar nu e deloc forfotă de clienti în weekend, străzile sunt prea cuminți... citesc, Bella Design, Darfil, Maya Fashion... e concurență între magazinele de mirese.

Descopăr și pasajul Lipscani... vitraliile colorate de deasupra lui aduc lumină și par noi, de aici pe un culoar ajungi în altă stradă.

O străduța ce mi-a mers la suflet e mica [b[ Romain Rolland , cu două case monument, e cam înghesuială pe culoar, datorită meselor din stradă... citesc: ,,In această casă s-a născut Filip Lazăr, compozitor, pianist, profesor’’... dar privirea mea stationează pe o casă veche galbenă alăturată, unde o pisicută tot galbenă stă pe pervaz la etaj, protejată de niște umbreluțe colorate suspendate în aer... descopăr că e Villa Lucilla ... aceste case au fost ridicate de un antreprenor italian, care s-a stabilit prin Craiova în 1907, e domnul Giovani Peressutti, șeful unor constructori italieni, care era prieten cu arhitectul Petre Antonescu, pe care l-a cunoscut în Franta... el a ridicat casa pentru fiica lui... cand vă spun eu că aceste case ascund povesti... ce pacat că nu gasesti măcar un pliant cultural sa scoata în evidenta valoarea istorică și documentara a acestor mici nestemate, care mai stau încă în picioare.

La marginea acestei zone vechi, la intersectia străzii Mihail Kogalniceanu cu E. Carada trec prin fața unei clădiri degradate, pe care scrie ,,Atentie, cade tencuială... pe ea e trecut numele unui partid, PSD... e casa Ionel Plesia de la 1890, ornamentele ei plâng de amărăciune... merg de-a lungul cladirii cu fațade neoclasice si în curte văd scris la intrare, Biblioteca Omnia , stiam de la o colegă că aici e sediul bibliotecii franceze... cert e că bătrâna doamnă e în mare suferință și are nevoie de o rochie nouă.

Biblioteca Judeteană de pe strada Mihail Kogalniceanu, aflată în fosta casă Lăceanu aminteste de craiovenii Alexandru și Aristia Aman, ei au fondat aici în 1908 o bibiotecă, un muzeu și o galerie de artă. In curte am descoperit Casa Elenei Farago , care a condus biblioteca, pe o placă memorială e scris numele poetei... era ușa deschisă, dar doi gardieni scoteau de acolo niște covoare, se făcea curățenie.

Am ajuns apoi pe strada Nicolaescu Plopsor chiar de două ori, o biserică superbă mă invită parcă înăuntru, ce-o fi, ce-o fi... întreb trei doamne și nu știu să-mi răspundă, se asează pe o bancă și spun că au uitat... e Biserica Sfântu Ilie ridicată în 1720 de neamul boierilor Otetelișanu, aceasta e ultima biserică pictată de Tătărescu.

Tot pe Mihail Kogalniceanu la nr unu, pe colt cu Calea Unirii , ma topesc de bucurie estetică in fața clădirii impunătoare a fostului cazinou și hotel Minerva ... intru și găsesc o patiserie, într-o sală minunată, cu aer de la belle Epoque.

Cazinoul și hotelul Minerva, care cred ca e închis, e o clădire superbă, fiind un simbol al Craiovei vechi, elegante... arhitectura e în stil maur... despre sala maură aș fi vrut să stiu mai multe lucruri... mă apasă însa presiunea modernizării... un stol de porumbei inundă strada, spre deliciul familiilor cu copii.

Traseul meu continuă mai departe, la vale cu Casa Băniei și Catedrala Maicii Domnului sau Biserica Madona DUDU.

Casa Băniei e un monument de arhitectură medievală și ,,cea mai veche construcție civilă din Craiova’’... ea a fost ridicată de Boierii Craiovești la sfărsitul sec. 15. Această casă veche a fost și resedința banilor și a Marii Bănii pănă în 1535.

Constantin Brancoveanu reface casa și în sec. 18 ea devine sediul administratiei austriece din provincie. In 1810 un episcop cedează resedinta vaduvei Oteteliseanu, ulterior casa ajunge în proprietatea statului prin donatie. Din 1933 casa Baniei este sediu al Muzeului Olteniei pâna în 1948 și din 1966 aici functionează sectia de etnografie a Muzeului Olteniei.

Fotografiez harta Craiovei de pe un panou mare, care îmi e de mare ajutor și mă îndrept spre Catedrala, invitată de cântecul bisericesc ce se auzea din stradă, datorită tehnologiei moderne.

Acest edificiu e cea mai mare biserică ortodoxă din Craiova, stilul ei este brâncovenesc, ea poartă numele după icoana făcatoare de minuni a Maicii Domnului, care ar fi fost descoperită într-un dud aflat pe locul altarului, e o legendă tare frumoasă.

Parcurg fără interes turistic strada Matei Basarab și mă uit jalnic la un han vechi, e Hanul Putureanu , monument istoric, care era în negura vremurilor loc de popas pentru calatorii ce veneau în bănie.

Aventura turistică continuă cu Muzeul Olteniei , o casă uriasă în stil romănesc, pe care il vizitez... 5 lei intrarea și la cererea mea, un muzeograf mă insoteste prin toate sălile să mă initiez în tainele istoriei Craiovei, de la daci, romani si toate celelalte etape istorice. Colectia de bază a muzeului a fost daruită prin testament de Alexandru Aman, fratele pictorului... expozitia e o meditatie asupra trecutului istoric al Olteniei... e un muzeu exceptional... nu mi-au dat nici măcar un pliant, că nu mai aveau, dar mi-au pus in mana un pliant cu Casa Baniei.

Mă trezesc apoi pe strada Titu Maiorescu în fața Liceului Carol I , care a fost fondat în secolul 19, el era a doua institutie scolara secundară a tarii... mă uit lung la zidurile coșcovite ale clădirii istorice realizate de arhitectul Toma Dobrescu prin 1895... știam că pe băncile acestei institutii scolare au studiat reprezentanti ai știintei și culturii romanesti.

E un liceu vestit care a absorbit o adevarata pleiadă a intelectualitatii interbelice, în sala mare a acestei scoli Heliade Radulescu a citit proclamatia de la Islaz și Titu Maiorescu, care era director pe vremea aceea, citea actul pentru elevi și craioveni, cocotat într-un dud.

As fi vrut să intru în liceu să vizitez biblioteca despre care Titulescu spunea că e un templu al culturii... portile erau închise, fiind duminică... am vazut tabloul cu Hora Unirii al lui Aman la Muzeul Oltenie, ea s-a jucat aici, în fata fostei școli centrale.

Urmează un moment de respiro pe o bancă dincolo de prima poartă a orașului... sunt în fata

Bisericii Sf Treime de pe Titu Maiorescu, ridicată în sec. 18, pe vremea boierilor Stirbei din Craiova...

Calea Unirii mă răsfată cu două clădiri superbe... fiecare turist râvneste desigur la ce el nu are acasă... Palatul Administrativ P, actualul sediu al Prefecturii Dolj, ridicat la începutul sec. 20, mă impresionează prin stilul arhitecturii romănesti, ea poartă semnătura arhitectului Petre Antonescu si a acelui italian G Peressutti.

Clădirea are doua fațade si se uita spre piața Mihai Viteazu și spre parcul englezesc... mă învart prin zona animată de lume... fantanile magice, care nu cântă aruncă apă și stropi pe mine în fata elegantului magazin Mercur , a cărui silueta aduce parcă cu un vapor... evident semnez condica pe la parter, e deschis sâmbata pănă la 10. pm.

Un fior arhitectonic, ca sunt sensibilă la decoratii imi dă și cladirea Primariei ridicată pe la 1906, ea este fostul Hotel Palace... aș fi avut chef să intru să le cer o hartă și o brosurică cu clădirile monument importante ale Craiovei, dar tocmai iși aleseseră un nou primar.

Pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza trec ca valiza prin gară prin fata Universitatii, o cladire neoclasica proiectată prin 1880, am inteles ca pana in 1966 aici activa Palatul de justitie, sunt mult mai atrasă de edificiul închinat Thaliei, de Teatrul National Marin Sorescu ... o mărturie a dragostei locale pentru cultură.

Mi-ar fi plăcut șă mă nimeresc aici în timpul festivalului Shahespeare, dar nu au intrat încă zilele în sac... studiez scuarul teatrului și micul parc cu flori din spatele clădirii, nu-mi place gardul, apoi mă opresc la o terasă pe dreapta, goală de clienți.

Peste drum la intersectia bulevardului Cuza cu Panait Mosoiu mă opreste o plăcuta memorială de pe o casă cu ornamente, sunt Casele Dianu , monument istoric de la 1900, urmează o nouă sesiune de fotografii.

A doua zi duminică fix la ora 10 bat cu ciocănelul în poartă la Palatul Jean Mihai ... actualul Muzeu de Arta al Craiovei, căruia îi acord coronită de aur... e situat pe Calea Unirii și e mandria craiovenilor... acest palat /muzeu a fost ridicat la începutul sec. 20 de un mare bogătaș Constantin Mihail, el a cerut ajutorul arhitectului Casei regale pentru a ridica o bijuterie arhitecturală, după modelul unui castel francez de pe Valea Loirei... cu siguranță voi descrie separat palatul și muzeul de artă ce detine opere ale pictorilor romani Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrascu, Pallady și un salon cu 6 opere originale ale lui Constantin Brancusi, printre care Sărutul si Mademoiselle Pogany... le-am capturat cu aparatul foto fara blitz... la Philadelphia el are doua saloane in muzeul de arta... le-am văzut și pe acelea și m-am ofticat de invidie.

Relaxare în parcuri și grădini

Părăsesc palatul superb și merg spre Grădina Botanică pe jos, după ce întreb doi localnici pe ce directie să o iau, că nu gasesc nici un indicator rutier... după 20 de minute ajung în partea vestică a zonei centrale in fața grădinii, nu inainte de a trece în revistă clădirea vechiului tribunal, fosta casă Glogoveanu, ridicata pe la 1802, care are o istorie foarte bogată.

Gradina Botanică e a patra gradină universitară botanică din tară și ea este creatia unui peisagist francez, ea a fost amenajată de profesorul botanist Alexandru Buia... e o grădină minunata, o oaza de liniste si relaxare... cred ca pista sportiva de culoare roșu amenajata in jurul unui pavilion asiatic este nouă, că nu prea se asortează cu decorul.

Am luat un taxi, pe o vreme cu vant cam năbădios și am ajuns în Parcul Romanescu , căruia i se zicea parcul Bibescu sau mai tarziu Parcul Poporului, el e considerat bijuteria naturală a Craiovei și a fost inaugurat în 1903 chiar de regele Carol I... el poartă numele fostului primar al Craiovei Nicolae Romanescu.

A fost redeschis după lucrări de modernizare, localnicii au desigur de zis mai multe despre el... stiam că are peste 90 de hectare și este al doilea sau al treilea parc natural al Europei... am explorat și eu doar o mica parte, atat cat m-au lăsat bateriile din picioare.

Mare surpriză... mă plimb pe niste alei asfaltate printr-o pădure uriasă cu copaci batrani, habar nu am câte specii defileaza pe langă mine... am avut parte de orga vântului care efectiv suiera cu 30 km la ora, m-am lovit chiar si de cativa butuci de pomi căzuti pe o alee.

... Am trecut deja de teatrul de vara în aer liber, unde era accesul interzis, punctez doar gradina zoologica, unde foiau niste copii, depăsesc zona lacului cu debarcader și tot caut în van un indicator spre castelul fermecat... bifez până la urmă castelul ruină, care e de fapt un fost turn de apă.

Romeo și Julieta studenti stau pe o bancă, fata citea pentru examene si junele îi împletea o coadă... ajung la podul suspendat ce leaga două dealuri, nu e accesibil și trec pe cealaltă parte, în directia restaurantului Ciobănasul... sesiune foto cu lacul și o insulita, adaug tabloului una pată de romantism cu niste cupluri de nou casatoriti ce se imortalizează la intrarea în parc sub ochiul vigilent al unor gardieni... concluzie –am zgaraiat si eu superficial o partică din pădurea grozavă... las joggingul pentru cei tineri, cert e ca la pensie aș sta bucuroasa vara prin parcul si nu la bloc... aici natura mamă e la ea acasă... oare tot așa arata parcul si acum 100 de ani?

Concluzie... Craiova e un oras care merită vizitat, nu am avut timp si rezistenta fizică sa intru destul în rama ei veche si modernă, nu am bătut cartierele mărginașe centrului, m-am simtit relaxata sufleteste prin centrul ei vechi fardat, am ratat o poală de biserici fără nume, am efectuat promenade lungi si scurte, ma voi reîntoarce... doamna de la muzeul de artă mi-a povestit ca se va ridica pe viitor un muzeu Constantin Brancusi... cinste lor, oltenilor... ar fi multe de scris... nu mi-a placut lista lungă de case care plâng si asteaptă măcar un semn de renovare...

A fost un weekend de nota zece, care mi-a depăsit asteptările... îmi cer scuze localnicilor, dacă am comis erori geografice sau istorice...

---

VIZUALIZĂRI: 5418 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI