La pas prin Cracovia regală

TIPĂREȘTE

Cracovia are multe de oferit din punct de vedere turistic: numeroase muzee cu numeroase tematici, un castel, catedrale și biserici, plimbări pe râul Vistula, o grădină botanică și una zoo. În imediata apropiere se pot vizita fostele lagăre de la Auschwitz-Birkenau sau salina monument UNESCO Wieliczka. Sau, ceva mai departe (80-100 km), se pot face excursii la Tarnow (orășel cu un centru vechi medieval excelent conservat) sau în Munții Tatra, la Zakopane, zonă cunoscută nu doar pentru practicarea sporturilor de iarnă sau pentru drumețit vara, ci și pentru relaxare la băi termale în orice anotimp.  

Aveam să petrecem în Cracovia 4 zile și jumătate, iar principalul nostru obiectiv era Târgul de Crăciun. Ne-am pus întrebarea dacă merită să achiziționăm ceva card turistic (îs de mai multe feluri, vezi discovercracow.com), ce ne-ar fi asigurat intrarea la numeroase obiective turistice plus transport în comun, însă, fără să facem cine știe ce socoteli, am concluzionat că nu se prea pretează în situația dată. Prindeam 2 zile (Ajunul și prima zi de Crăciun) când nu se putea vizita niciun muzeu, iar de transport în comun n-aveam nevoie, hotelul nostru fiind poziționat central. La Auschwitz nu ne-am propus să mergem (nu cred că voi fi în stare să merg vreodată), la salină da, și poate și la Zakopane. Deci nu ne-am bătut prea tare capul cu rezervări sau cu vreun program anume de urmat; nu voiam decât să ne odihnim și să ne bucurăm de atmosfera de Crăciun în acest oraș fermecător.

Ne-am cazat în jurul prânzului și curând după aceea am pornit la plimbare. Doar am traversat bulevardul Westerplatte și gata, am intrat în Stare Miasto (centrul vechi) .

Un pic de istorie

Se știe că dealul Wawel (aflat în sud față de centrul vechi, e locul unde se înalță castelul) a fost locuit cu 50000 ani î. Hr. Prima atestare documentară a orașului Krkawa, în legătură cu comerțul de chihlimbar și sare, datează din 965 d. Hr... În 966 Polonia s-a convertit la creștinism, în anul 1000 apare Dioceza Cracoviei, iar pe dealul Wawel începe să se construiască prima catedrală. Începând cu 1038, când regele Cazimir Restauratorul mută capitala de la Gniezno la Cracovia, Wawel devine scaun regal.  

Alte momente notabile în istoria orașului: invazia tătară din 1241, înființarea Universității Jagellonă în 1364 (prima din Polonia și a treia din Europa, încă funcțională), alăturarea de Liga Hanseatică în 1430. În 1596, capitala Poloniei se mută la Varșovia, Cracovia pierzând tot mai mult din prestanță. Urmează mai multe reîmpărțiri teritoriale, astfel că începând cu 1795 Cracovia aparține Austro-Ungariei, până în 1918, când capătă statut de oraș independent (timp de numai 4 ani).  

Naziștii invadează Polonia la 1 sep 1939, ocupând inclusiv Cracovia; ulterior, șeful guvernului-marionetă, Hans Frank, își stabilește cartierul general în castelul Wawel. La acel moment, un sfert din populația orașului îl reprezentau cei 70000 de evrei ce ocupau cartierul sudic Kazimiers, cândva un oraș de sine stătător. La 3 martie 1941, naziștii au dispus concentrarea celor 20000 de evrei care mai rămăseseră și mai la sud, dincolo de Vistula, în ghetoul numit Podgorze, într-o zonă delimitată peste noapte de ziduri înalte de 3 metri, aceștia fiind apoi obligați să muncească din greu, iar mulți dintre ei fiind exterminați ulterior în lagărele din Plaszow sau Auschwitz. Doar 2000 de evrei au supraviețuit până la sfârșitul războiului.  

Înainte de a se retrage, naziștii au vrut să-și șteargă urmele, însă n-au apucat să distrugă camerele de gazare și nici să radă Cracovia de pe suprafața pământului, așa cum se întâmplase cu majoritatea orașelor poloneze (inclusiv cu Varșovia). Printr-o minune, dealul Wawel a scăpat nedetonat, iar Cracovia a fost eliberată aproape intactă în ian 1945 de către Armata Roșie.  

Alte momente istorice: 1978, când arhiepiscopul de Cracovia, Karol Vojtyla, devine Papa Ioan Paul al II-lea, întrerupând un lung șir de papi italieni; 1989, când mișcarea Solidaritatea, condusă de Lech Walesa, câștigă alegerile și înlătură regimul comunist în Polonia; 1999 – Polonia devine membră NATO; 2004 – Polonia devine membră a Uniunii Europene. Cracovia a fost capitală culturală europeană în anul 2000.

***

Orice treabă se începe cu o pauză, așa și noi, mai întâi ne-am oprit să mâncăm. Pe urmă, cu dispoziția restabilită, altfel îți arde de vizitat... Înaintând pe Mikolajska, printre clădiri istorice în culori pastelate, impecabil conservate, am salutat din mers Piața Mică (Maly Rynek) , am depășit latura nordică a Catedralei Mariacka (Sf. Maria) și imediat am dat în Piața Mare (Rynek Glowny) – inima orașului! De fapt, primul care ne-a întâmpinat a fost impresionantul brad de Crăciun, minunat împodobit, înconjurat cu bucurie de mari și mici.  

Rynek Glowny este un pătrat cu latura de 200 m, forma sa actuală fiind conservată încă din sec. 13. La momentul respectiv era cea mai mare piață europeană, un spațiu vibrant, destinat schimburilor comerciale și evenimentelor publice. Am admirat monumentul dedicat poetului Adam Mickiewicz, dar privirile ne-au fost cucerite de frumoasa clădire ce adăpostea cândva Hala Postăvarilor, plasată fix în mijlocul pieței. Așa că ne-am strecurat prin mulțimea de oameni și de... porumbei (legendele locale spun că ei ar fi sufletele zburătoare ale vechilor cavaleri!) și ne-am îndreptat într-acolo.

Inițial a fost un mic depozit de mărfuri, aspectul renascentist al actualei construcții datând din sec. 16 și fiind atribuit unui celebru arhitect italian. Parterul se ascunde în spatele unui șir de arcade și adăpostește, printre altele, un bazar prin care ne-am plimbat cu încântare, admirând oferta (bijuterii, haine, obiecte decorative, suveniruri), dar și frescele vechi ce împodobesc zidurile în partea de sus. În plus, în Hala Postăvarilor se găsește cafeneaua istorică Noworolski (locul preferat al lui Lenin pe perioada șederii lui în Cracovia; aveam să bem și noi un vin fiert peste vreo 2 zile aici), precum și 2 muzee: în subsol Rynek în Subteran, cu artefacte arheologice, iar la etaj o galerie de artă poloneză.  

Am ieșit din hală prin capătul sudic și am ocolit-o prin spate, atrași de zumzetul Târgului de Crăciun. Ne-am oprit însă câteva minute să admirăm și să fotografiem turnul fostei primării, o construcție semeață alcătuită din cărămidă roșie și calcar alburiu. Înalt de 68 m, turnul este tot ce a mai rămas din vechea primărie de secol 16, distrusă de numeroase incendii, ale cărei ruine au fost demolate în final pe vremea Austro-Ungariei. Azi găzduiește o mică expoziție permanentă și, desigur, oferă priveliști frumoase curajoșilor ce îndrăznesc să-i urce treptele.

Pentru următoarea jumătate de oră noi ne-am concentrat însă pe Târgul de Crăciun! Oferta era vastă și diversă, de toate pentru toți, cele mai vizitate fiind tarabele cu de-ale gurii. Ne-am mulțumit să adulmecăm doar și să pozăm, eram sătui, dar am reținut câteva puncte strategice pentru alte dăți. Și da, în altă seară am cumpărat câte o porție de supă (bune), iar în alta niște gustări tradiționale cu brânză afumată, plus-minus înfășurată în felii de bacon, coapte pe grătar; prea sărate pentru gustul nostru.

Ca să termin cu Piața Mare și să vă faceți o idee și mai clară: se prezintă așadar ca un pătrat uriaș pavat cu piatră cubică. Hala Postăvarilor e în mijloc, Catedrala Sf. Maria în colțul nord-estic și mai e o bisericuță veche și frumoasă, închinată Sf. Adalbert, în capătul sudic. Pomul de Crăciun se afla în fața catedralei și tot acolo, nu departe, staționau trăsurile turistice, fiecare având înhămați câte 2 armăsari, tot unul și unul! Acestea, trăsurile, sunt un brand al orașului, aveam să le tot admirăm foindu-se în sus și în jos pe străduțele centrului vechi. De jur împrejur, piața este înconjurată de zeci de restaurante și cafenele, majoritatea având terase acoperite, perfect funcționale și în anotimpul rece, fiind dotate cu încălzitoare. Târgul de Crăciun ocupa cam un sfert din piață, zona din spatele Halei Postăvarilor.

Ne-am continuat plimbarea; eram obosiți, dar mai mergea un pic. Am apucat spre nord, pe str. Slawkowska, pe urmă puțin dreapta, pe lângă Muzeul Ksiazat Czartoryskish, muzeu de artă europeană renascentistă; printre altele, expune celebra operă a lui Leonardo da Vinci, „Dama cu hermină” . Ne-ar fi plăcut să-l vizităm, dar n-a fost să fie. Am ieșit în capătul nordic al centrului vechi, la Poarta Florianska, datând din sec. 16, una dintre cele foste 8 porți ale orașului.  

Am trecut pe sub arcada de piatră, chiar în față, nu departe, se află Barbikan, o construcție din cărămidă roșie, încadrată de turnulețe. Barbikan-ul, Poarta Florianska și o parte din fostele ziduri ce se întind de-o parte și de alta reprezintă cea mai veche parte a sistemului de apărare a orașului care s-a păstrat până azi. Acest complex se poate vizita. Și tot aici, între poartă și Barbikan, se află încă o stație de trăsuri trase de cai.  

Am continuat prin exteriorul zidurilor, prin parcul Planty – inel verde ce ocupă fostele șanțuri de apărare. Ocazie cu care am putut admira și Teatrul Julius Slowacki, o superbă clădire în stil renascentist (am crezut inițial că-i ceva palat, așa e de frumoasă!). Sigur că n-am străbătut întregul Planty, în dreptul cazării ne-am retras pentru un pic de binemeritată odihnă...

Un pic pentru mine, un pic mai multă pentru Tati, care a adormit buștean și efectiv nu reușeam să-l mai trezesc! La un moment dat, de plictiseală, m-am îmbrăcat și-am plecat singură, eram curioasă cum arată Stare Miasto gătit în luminițele de seară. Din Piața Mare am luat-o de data asta în sens invers, spre sud, pe fosta Rută Regală. Ruta Regală era numit drumul pe care-l parcurgeau cârmuitorii țării; el tăia orașul vechi în două pe lung, de la nord (Poarta Florianska) la sud (Wawel), trecând prin Piața Mare.

A fost o plimbare lejeră și plăcută, m-am bucurat de lumini, culori și arome, am fotografiat în stânga și-n dreapta. La întoarcere am vrut să intru la Târg, să iau 2 porții de supă „la pachet” , însă m-am trezit deodată strivită în mulțime, pur și simplu mi-a fost imposibil să înaintez și am renunțat. Ne-om descurca noi cumva cu masa de seară... Când am ajuns în cameră, Frumoasa din Pădurea Adormită tocmai deschisese ochișorii. Într-adevăr, ne-am descurcat mai mult decât rezonabil, căci la venire pusesem deja ochii pe „pierogăria” de peste drum de hotel. Dar asta e altă poveste, nu-i locul ei aici...

A doua zi am pornit să vizităm Fabrica lui Schindler. Poate vă mirați, căci am zis că la Auschwitz n-aș călca; și-atunci de ce tot o poveste cu război și cu naziști? Pentru că, spre deosebire de cealaltă, Fabrica lui Schindler este o poveste despre curaj și speranță. Intrasem pe site (muzeumkrakowa. pl) cu o seară înainte, mă gândeam că poate o trebui să cumpărăm bilete în avans. Nu se pot cumpăra, nici măcar rezerva bilete în avans, am citit că au fost multe reclamații în trecut din partea turiștilor nemulțumiți că n-au putut intra din cauza numeroaselor grupuri, așa că decizia muzeului a fost (din nov 2023, dacă nu mă înșel) să vândă doar bilete la fața locului, după principiul „primul venit primul servit” . În plus, lunea se intră gratuit, dar programul de vizitare e mai scurt (10-14) decât în celelalte zile (9-18), iar în prima marți a lunii este închis.

Am decis să mergem pe jos până acolo, 35-40 de minute să fi făcut. Adresa este str. Lipowa 4, în Podgorze (fostul ghetou), dincolo de Vltava, cea mai apropiată stație de tren fiind Krakow Zablocie. Temperatura aerului era ușor pozitivă și din când în când burnița finuț; nimic de speriat. Am stat la coadă vreo jumătate de ceas, se intra în grupuri mici, un angajat coordona totul cu simț de răspundere. Înăuntru am primit bilete cu valoare nulă și am început vizita doar după acestea ne-au fost scanate ca orice bilet normal (probabil pentru a ține evidența numărului de vizitatori).

Cred că toată lumea a auzit de pelicula „Lista lui Schindler” , regizată de Steven Spielberg. Oskar Schindler a fost un industriaș născut într-o familie înstărită într-un orășel din Cehia, vorbitor de germană, membru al Partidului Nazist din 1930. La începutul războiului descoperă o uriașă oportunitate de afacere în Cracovia, unde cumpără o fabrică falimentară de email de la un patron evreu și angajează mână de lucru ieftină din ghetou. Se pare că Schindler era un tip extrem de carismatic, devenind curând un obișnuit al cercurilor de ofițeri SS, cărora le procura tot felul de mărfuri de pe piața neagră. Pe de altă parte, nu-i ia mult să înțeleagă că nu se găsește de partea corectă a istoriei și decide să schimbe câte ceva în acest sens.  

„În vara lui 1944 muncitorii au fost mutați în Plaszow și atunci Schindler a redactat faimoasa listă cu numele a aproximativ 1100 de bărbați și femei care lucrau pentru el, transferându-i la o fabrică de armament pe care a construit-o din resurse proprii în orașul Brunnlitz, în apropiere de locul în care s-a născut. Din greșeală, 300 de evreice care trebuiau transferate la Brunnlitz au fost trimise la Auschwitz, iar Schindler și-a folosit relațiile pentru a le scoate de acolo (un lucru nemaiauzit în Cel de-al Treilea Reich). S-a îngrijit apoi de transferul acestora la Brunnlitz, de unde au fost eliberate alături de ceilalți muncitori ai lui Schindler de către Armata Roșie la 9 mai 1945. Schindler a murit la Frankfurt în 1974 și a fost înmormântat într-un cimitir creștin de pe muntele Zion din Ierusalim. Actele sale de curaj sunt absolut impresionante, mai ales având în vedere că Polonia a fost singura țară ocupată de germani în timpul celui de-al doilea război mondial în care ajutarea unui evreu se pedepsea cu moartea.” (Ghid turistic „Cracovia” , ed. Berlitz, 2016)

Am vizitat muzeul pe îndelete, cu sentimente amestecate. „Un ochi plânge, altul râde” ... Eu m-am lăsat purtată de poveste, Tati însă a cârcotit la final că e un muzeu cam static, cu prea multe texte scrise și fotografii. Mda, poate că așa e, dar cum să faci interactivă o astfel de poveste?! Cel mai tare m-au cutremurat mărturiile copiilor supraviețuitori (printre care regizorul Roman Polanski). În fine, nu pot să nu recomand vizitarea fostei Fabrici a lui Schindler, dar trebuie să ai stomac tare, oricum.

Am căutat după aceea și am găsit, nu departe, rămășițe ale vechiului zid al ghetoului – gri, sinistru. O plăcuță scrisă în ebraică și engleză stă mărturie. Am identificat și muzeul dedicat vechii Farmacii de sub vultur (Apteka pod Orlem) , însă l-am găsit închis. Proprietarul, farmacistul polonez Tadeusz Pankiewicz, a fost sigurul ne-evreu care a trăit și a lucrat în ghetou pe vremea ocupației naziste; printre altele, obișnuia să ofere copiilor evrei sedative în timpul raidurilor Gestapo, a ascuns evrei fugari și a organizat în farmacie întâlniri între membrii organizațiilor clandestine din ghetou.

Vechea farmacie face parte din șirul de clădiri ce delimitează o latură a Pieței Eroii Ghetoului, unde se află, dispuse aleatoriu, 70 de scaune metalice având, în loc de spătare, fotografii ale celor dispăruți. Ne-am preumblat printre ele cu inimile încă plângând... Doamne, dă-le oamenilor știința și putința de a învăța din greșelile trecutului!...

În fine, am decis să părăsim Podgorze, am traversat invers Vltava (pe alt pod decât dimineață) și am pătruns în Cartierul Evreiesc (aici locuise majoritatea populației evreiești înainte de a fi concentrată în ghetou). Aveam pin-uite pe hartă mai multe locuri. Muzeul Etnografic; zicea Google că-l vom găsi închis, deci n-am îndrăznit. Biserica Arhanghelului Mihail părea dispusă cam excentric, ne-am fi depărtat cam mult. Până la urmă am mers la Vechea Sinagogă, însă nici ea nu se putea vizita, așa că doar i-am dat târcoale. O clădire impunătoare din cărămidă roșie, cu ceva relicve prin curte. Ne-am consolat în Restaurantul Ariel, la o gustare tradițională și o cană cu vin fiert.

Până în Stare Miasto n-a mai fost mult. Catedrala Sf. Maria am nimerit-o deschisă, am avut noroc! 15 zloți a costat s-o vizităm (cred că pentru turn se cumpăra bilet separat, însă de data asta n-am vrut să ne cocoțăm). Am admirat pe îndelete frumoasele vitralii și picturi semnate de artiști locali celebri, bolta ca un cer albastru înstelat, spectaculosul altar realizat în sec. 15 de sculptorul german Veit Stoss. Ne-am mai foit un pic pe străduțe și, curând după ce s-a înserat, ne-am retras la o binemeritată relaxare, de data asta în piscina încălzită a hotelului.

A doua zi era Ajunul și toate obiectivele turistice închise. Mă rog, nu chiar toate, am găsit unul deschis, dar despre el mă gândesc să vă scriu separat pentru că ne-a impresionat maxim (Tati avea să declare la final că i-a plăcut cel mai mult din tot ce am vizitat în Cracovia). Pe urmă ne-am dus spre Wawel; vechiul castel regal și catedrala de pe deal erau închise, desigur, dar citisem că te poți plimba prin incintă și că-i fain.  

Dar până la Wawel ne-am mai abătut ici-colo prin orașul vechi. Am bifat (tot pe dinafară) Universitatea Jagellonă, vegheată de monumentul dedicat fostului său discipol, Nicolas Copernicus (deține un mic muzeu care în mod normal se poate vizita; conține artefacte interesante, printre care cel mai vechi glob pământesc ce înfățișează continentele americane); Biserica Sfinții Petru și Pavel, păzită de statuile celor 12 apostoli (am nimerit tocmai când se închidea, dar am mai prins deschisă bisericuța din incintă închinată Sf. Ursula).

Și am ajuns la Wawel. Am tot zis „deal” , dar să nu vă imaginați cine știe ce! Vreo 50 m înălțime să aibă, am citit pe undeva. O alee urcă în pantă ușoară până la poarta de cărămidă roșie decorată cu blazoane de marmură. Curtea interioară este un spațiu vast, parțial înierbat, străbătut de o rețea de alei ce duc spre principalele construcții. Cred că afli lucruri interesante dacă apuci să le vizitezi; am citit despre catedrală că, printre altele, e necropolă regală și că deține și un muzeu inaugurat de episcopul Karol Wojtyla (viitorul Papă). Trezoreria și Arsenalul, deasemenea, cred că merită și ele toată atenția noastră turistică. Hmm... Poate altădată...

N-am făcut decât să ne plimbăm pe alei, minunându-ne de trandafirii ce încă rezistau anotimpului friguros. În capătul sudic se află o esplanadă ce oferă vederi frumoase la râu și chiar dedesubt se găsește faimosul Dragon ce scoate flăcări. Da, da, e chiar un balaur (de metal) și chiar scoate flăcări pe nas la oarece intervale de timp, spre deliciul spectatorilor! Povestea dragonului este comună spațiului central-european, am întâlnit-o în Brno și în Ljubliana și chiar și pe undeva prin peninsula Istria: e despre un erou care-i vine de hac monstrului ce terorizează localnicii. De aici, din Wawel, se poate coborî pe niște trepte la dragon sau se poate ajunge la el ocolind dealul pe la bază. Noi n-am coborât, doar l-am admirat de sus și am preferat să ne întoarcem spre centrul vechi pe același drum.  

... Cam asta a fost plimbarea noastră prin Cracovia de Crăciun... Bine, ne-am mai foit și în zilele următoare, dar tot prin locuri pe unde mai fusesem, de ajunsesem să știm Stare Miasto ca pe propriile buzunare! 😊 Mi-ar fi plăcut să văd câteva dintre muzeele pe care le-am găsit închise, dar, precum am mai spus, dacă am fi fost chitiți pe muzee, am fi ales altă perioadă. Poate se va mai nimeri să revenim în Cracovia, cine știe?!...

Până atunci nu pot decât să vă încurajez din tot sufletul: dacă n-ați fost, mergeți și – plagiez, scuze! – nu veți regreta defel! Garantat! Un oraș regal, aerisit, în care istoria și modernismul se împletesc în cel mai fericit chip!

---

VIZUALIZĂRI: 463 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI