GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Seniori pe Coasta de Azur (pe cont propriu)
Anul trecut ne-am înscris încă de la lansarea acesteia, pentru noua destinație introdusă în Programul pentru Seniori, Coasta de Azur.
Din păcate, după o lună de planuri și speranțe, am primit un mesaj de la firma touroperator, care ne comunica faptul că, din cauza lipsei de clienți, plecarea de la sfârșitul lunii ianuarie, pentru care optasem, s-a anulat.
Mare ne-a fost mirarea atunci, pentru că, în 2011 mai fusesem (cu un alt touroperator) prin Programul pentru Seniori pe Costa del Sol în ianuarie și, deși eram doar eu și soția mea, nu s-a anulat plecarea.
Am înțeles ceva mai târziu de unde venea politica aceasta aparent sinucigașă a agenției, dar atunci am ales să mergem într-o altă destinație, Sicilia.
Ideea de a vizita Coasta de Azur nu mi-a ieșit totuși din minte, așa că am continuat să mă informez cu privire la acest subiect. Am constatat că agenția touroperator a renunțat pentru acest an la plecările din ianuarie, prima plecare fiind organizată abia pe 15 februarie.
Cum aceasta nu se potrivea deloc programului nostru, am renunțat complet la ideea de a vizita Coasta de Azur prin Programul pentru Seniori, ajutat din plin și de recentele review-uri de pe AFA pe acest subiect, care m-au convins că e mai bine să ne facem singuri programul (mulțumim în special lui Michi și lui mireille, dar și celorlalți useri care au scris despre vizitele lor în aceste locuri).
Ni s-au alăturat și doi prieteni (soț și soție), și ei membri AFA, și am început pregătirile prin noiembrie.
Am ales ca perioadă de vizită săptămâna 2-9 februarie, ceea ne-a permis evitarea carnavalului de la Nisa și a festivalurilor ce se desfășoară în a doua parte a lui februarie în câteva localități de pe Riviera franceză (știu, veți spune că ar fi fost frumos să participăm la aceste activități, dar eu am luat în calcul și aglomerația și prețurile mai mari care vin odată cu ele).
Primul lucru pe care l-am făcut a fost rezervarea biletelor de avion (deși îmi place mai mult să merg cu mașina, acest lucru era imposibil pentru timpul scurt avut la dispoziție). Am rezervat bilete la compania albastră, la prețul de aproximativ 100 €/persoană, dus-întors, în preț intrând bagajul de mână și un bagaj de cală de familie, precum și rezervarea locurilor, care, nu știu de ce, este de două ori mai scumpă pentru Nisa, decât pentru celelalte destinații.
Am început apoi să caut cazare, ceea ce nu mi-a luat prea mult timp, grație facilităților oferite de booking.com.
Am găsit cazare sub forma unui studio cu chicinetă, în Nisa, la hotelul Comté de Nice, pentru 3 nopți, la incredibilul preț de 37,8 €/noapte.
Inițial, am făcut rezervare pentru șapte nopți, dar între timp ne-am schimbat planurile și ne-am gândit să mergem și mai spre vest, mai ales că prietenii noștri țineau să vadă neapărat și orașul Avignon, lucru dorit și de noi, de altfel. Așa că, următoarele 4 nopți le-am rezervat la la Hotel B&B Aubagne-Gémenos, în apropiere de Marsilia, la prețul de 39 €/noapte. Hotelul face parte dintr-un lanț hotelier și este organizat într-un mod foarte asemănător cu hotelurile gen Ibis Budget (foste Etap).
Deși am avut oarecare temeri cu privire la aceste hoteluri, dat fiind prețul foarte mic pentru Franța, trebuie să vă spun că ambele au fost la înălțime (dar, mai multe detalii voi da în review-urile pe care le voi scrie special despre ele).
A treia etapă a pregătirilor a fost rezervarea unei mașini. Am folosit același furnizor pe care-l mai folosisem și altă dată, rentalcars.com, care mi-a oferit o mașină marca Citroen C3 (sau echivalent), la un preț imbatabil: 187 €/7 zile, cu toate taxele și asigurările, inclusiv acoperirea de franciză (adică, în cazul unui eveniment nefericit, nu mai trebuia să plătesc nicio sumă suplimentară). Furnizorul mașinii a fost firma locală Citer, pe al cărei sait, aceeași mașină, în aceleași condiții, costa cu vreo 10% mai mult. Mașina am luat-o din aeroportul Nisa, biroul celor de la Citer de acolo având program permanent, așa că nu am plătit nici taxa de ridicare a mașinii în afara programului. Mai mult decât atât, tânărul foarte amabil de la ghișeu, văzându-ne mai numeroși, ne-a propus, contra sumei de 4 €/zi, un upgrade la o mașină familială, Citroen Picasso. Inițial am fost de acord, dar am renunțat când am constatat că era o mașină cu cutie automată, ceea ce nu mai folosisem niciodată și ni aveam chef de experimente în circulația aglomerată de pe Coasta de Azur.
Cea de-a doua ofertă, pe care nu am mai refuzat-o, a fost un Ford Focus de ultimă generație, mașină aproape la fel de voluminoasă ca Citroenul Picasso și foarte sofisticată, în care, cum se spune, îți prinzi urechile. Foarte electronizată, printre multe altele știa să citească panourile limitatoare de viteză de pe drum și după o mișcare mai bruscă a volanului sfătuia șoferul să tragă pe dreapta, că-i cam obosit, afișând textul pe panoul de bord și emițând un semnal sonor de avertizare. Sfatul se transforma în cerere imperioasă la repetarea manevrei. Ne-am amuzat copios pe seama acestui lucru când l-am descoperit, dar ne-am dat seama că este foarte util, mai ales pe autostradă, când șoferul este singur în mașină.
Nu am avut niciun fel de problemă, nici la preluarea, nici la predarea mașinii, totul făcându-se foarte repede. Prețul foarte mic de la închirierea mașinii ne-a făcut să nu mai avem niciun fel de rețineri în a folosi autostrăzile (care, în Franța sunt cu plată) și parcările cu plată. Cheltuielile cu mașina (închiriere, taxe autostradă, plata parcărilor și motorina) s-au ridicat la suma de 445 €, pentru aproape 1000 km parcurși în cele 7 zile (de fapt, 8, pentru că la închiriere se socotește zi calendaristică).
Acum, câte ceva despre program. Acesta, făcut în detaliu, acasă, poate fi văzut în cele ce urmează. Sunt prezentate locurile vizitate, obiectivele turistice, precum și distanțele parcurse cu mașina. De asemenea, am trecut și adresa birourilor de turism din diferitele orașe, locuri de neratat dacă doriți să aflați informațiile cele mai importante și mai exacte.
• Ziua întâi
▪ Nice - Birou de turism: Pr. des Anglais, 5
Vieille Ville, Promenade des Anglais, Parcul Palatului, Port Lympia, Coline Cimiez, Muzeul Matisse, Cathedrale St-Nicolas.
• Ziua a doua
Nice - Eze: 13 km, 20 minute
▪ Eze - Vizită în satul Eze și, evident, la magazinele de parfumuri Galimard și Fragonard :))
Eze - Monte Carlo: 8,6 km, 18 min.
▪ Monte Carlo - Office de tourisme de Monaco 2a, boulevard des Moulins
Muzeul Oceanografic, Catedrala, Palais Princier, Cazinoul
Monte Carlo - Menton: 10,8 km, 24 min
▪ Menton Catedrala
• Ziua a treia
Nice - Antibes: 21,6 km, 34 minute
▪ Antibes: catedrala, muzeul Picasso
Antibes - Cannes: 11,5 km, 22 min.
▪ Cannes: Palais des Festivals, Le Suquet
Cannes - Fréjus: 42 km, 39 min.
▪ Fréjus: Catedrala, Arena romană
Fréjus - Gemenos: 110 km, 2 ore
Cazare hotel B&B Aubagne-Gémenos
• Ziua a patra
▪ Marseille - Office du Tourisme et des Congrès: La Canebière no. 11
1. Notre Dame de la Garde
2. Vieux Port, Fort d'entre casteaux și Fort Saint Nicolas
3. Abbaye Saint-Victor
4. Strada La Canebière: Opéra, Palais de la Bourse, cu Musée de la Marine et de l'Économie (deschis în fiecare zi de la 08:00 la 18:00), Place Des Capucines, Fontaine Fossati, allées de Meilhan, kiosque à musique, monument aux Mobiles, place Stalingrad, Eglise des Reformés
5. parc et Palais Longchamp: Place Henri Dunant
6. Arc de triomphe
7. Cathédrale de la Major (deschisă zilnic de la 12:00 la 18:30)
8. Quai du Port, Fort Saint-Jean, Primăria
9. Vizită la Château d'If (Château-fort)
• Ziua a cincea
Gémenos - Orange: 137 km, 1 oră 20 min. pe autostradă
▪ Orange
Arcul de Triumf, Teatrul Antic
Orange - Avignon: 27,7 km, 33 min.
▪ Avignon - Office de Tourisme, 41, cours Jean Jaurès
Palais des Papes, grădinile palatului, Pont d'Avignon, orașul vechi
Avignon - Gemenos: 113 km, 1 oră 19 min. pe autostradă
• Ziua a șasea
Gémenos - Aix-en-Provence: 38 km, 1 oră
▪ Aix-en-Provence
Le Bourg Saint Sauveur, catedrala, primăria, Tour de l'Horloge, piața și hotelul Albertas, Palais de Justice, église de la Madeleine, Cours Mirabeau, muzeul Granet
• Ziua a șaptea
Gémenos - Toulon: 41,4 km, 55 min.
▪ Toulon - Office de Tourisme: 12 Place Louis Blanc
Place de la Liberté, Cathédrale Notre-Dame-de-la-Seds, Muzeul Marinei, faleza
Toulon - Nice Aeroport: 141 km, 1 oră 21 min. pe autostradă
Singurul lucru mai puțin plăcut în toată perioada a fost vremea mai puțin favorabilă; frig n-a fost, dar ne-a cam plouat, mai ales la Eze și Menton, la Antibes și la Cannes, dar am avut și zile însorite, la Avignon, Marsilia și Toulon. Chiar și la Nisa a mai ieșit din când în când soarele, dar bine măcar că nu a plouat.
Programul prezentat pe scurt cuprinde principalele obiective turistice pe care le-am vizitat. Inițial el era mult mai bogat, dar, așa cum știam de la început, nu le-am putut vedea pe toate.
Oricum, pentru timpul scurt avut la dispoziție, am văzut o mulțime de locuri frumoase, pe care, cu siguranță, nu am fi putut să le vedem mergând acolo cu Programul pentru Seniori.
În plus, ne-a costat și mai puțin. Cheltuielile pentru două persoane nu au depășit 900 €, asta incluzând biletele de avion, hotelul, cheltuielile cu mașina închiriată, mâncarea. Ținând cont că prețul unui sejur pe Coasta de Azur prin Programul pentru Seniori este de 470 €, adică 940 € pentru două persoane și că, pentru a vizita câte ceva trebuie să mai plătești și excursiile opționale (în medie, o excursie opțională de o zi costă aproximativ 50 €/persoană), comparația este evident în favoarea variantei alese de noi. E drept că asta implică un efort suplimentar, legat de organizare și deplasarea cu mașina (se poate opta, pe distanțe mai scurte și pentru transportul în comun; timpul pierdut astfel este mai mare, dar cheltuielile mai mici), și un timp suplimentar cheltuit pentru pregătirea excursiei, dar și satisfacția este mai mare.
Așa că, cei care nu ați încercat această variantă, luați-vă inima-n dinți și faceți pasul cel mare. Organizați-vă singuri excursia în locul dorit și satisfacția va fi de două ori mai mare.
Trimis de Costi in 18.02.14 21:22:18
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
util si necesar rew. si eu sunt adepta organizarii pe cont propriu a unui sejur, o singura data am fost cu programul seniori pe Costa del Sol si nu am fost multumita, in schimb toate celelalte sejururi si excursii organizate din timp au fost mult mai reusite si asa cum spuneti am avut libertatea de miscare, program si optiuni, cu nesemnificative diferente de costuri si mai multe satisfactii personale
Felicitări pentru alegere. Noi suntem ferm convinşi să renunţăm la excursiile (dez) organizate şi să apelăm la ele numai în caz de circuit pentru că la vârsta noastră e mai greu să sari dintr-un tren în altul şi să-ţi cauţi hotelul târând bagajul după tine. În excursia cu seniorii pe Coasta de Azur am avut o cazare total excentrică (la vreo 20 km de San Remo pe o coastă prăpăstioasă de munte) şi am pierdut mult timp făcând de trei ori distanţa hotel-Nisa şi retur.
Felicitari! Extrem de bine organizat sejurul, cu costuri, timp si vizitare puncte de interes major. Si imaginile foarte frumoase.
@Costi: Ştiu că, poate, ce scriu eu aici ar "sună a periere" exacerbată dar mă furnică degeţelele a scriptură, mai ales că niciodată nu am adresat cuiva laude nemeritate!
Aşadar, când vreau să mă "organizez" cu Ariciul în vederea întreprinderii unei escapade (ieftină, clară, accesibilă) şi nu am timp să mă apuc serios de sărciuit, caut să văd dacă există vreun rev pe destinaţia respectivă scris printre alţii de @Costi (existând un Top Five al preferaţilor mei pe aceste tipuri de rev, pe care nu îl dezvălui pentru a nu crea oareşce comentarii inutile).
De ce? Simplu... info crystal clear, utile, temeinic aşezate mental şi scriptic după o planificare atent îngrijită, tips-uri, etc. Practic ideea de mini-ghid mulată pe profilul sait-ului: informaţia necesară pentru cel care o caută!
P. S. Urări de excelenţă până săptămâna viitoare când sper să apucăm să sporovăim la Mistral câte-n lună şi-n stele!
@le_maitre:
Abia aștept să ne cunoaștem nu numai virtual
Mulțumesc pentru ”perie”
Mulțumesc și celorlalți care m-au citit și mă bucur că informațiile mele pot fi de folos cuiva.
Și eu, la rândul meu, am beneficiat de multe informații oferite de alți useri.
AM FOST si noi pe ACOLO, dar in sens invers, de la Avignon spre Nisa. Am platit din timp avioanele, trenurile, am folosit acelas booking.com ptr. cazarile Avignon, Arles, Aix si Nice si acelas rentalcar.com (cu asigurari si francisa) cu preluare masina la Avignon (cu garantie blocata pe card) si predare la Nice. Desi "aventura" s-a consumat in septembrie, early booking 6 luni ne-a scos cam la aceleasi preturi reduse. Dar noi am fost ceva mai putin norocosi, in sensul ca:
In Arles, loftul bookuit ar fi trebuit sa-l impartim cu proprietrul (din oferta si din mailingul ulterior-anterior nu reiesea) si renuntand la fata locului, cu geamantanele in mana si oboseala drumului in ceafa (…sunat si explicat la booking.com care a zis ca blocheaza contul proprietarului), a trebuit sa apelam la o agentie loco, care ne-a rezervat camera si ne-a indrumat spre un hotel ok, dar evident la alt pret.
In Aix am avut un incident cu masina intr-o parcare (oglinda retrovizoare si un capac de roata), dar asta nu ne-a stricat cheful (de fapt, da); stiindu-ma beton cu asigurarile si francisa, am predat linistit si fara probleme masina la Nisa.
Cand ne-am intors acasa dupa toata aventura – Provence, Cote d'Azure + Bretania la prieteni si Parisul de legatura – am gasit blocati pe card banii pentru loftul din Arles, banii pentru rezervarea hotelului din Arles, garantia ptr. masina si costul reparatiei masinii (mult mai mare decat am apreciat noi!), in total... nu spun cat ca iar ma apuca nebunia. Am rezolvat-o fara nici-o pierdere cam dupa doua luni, doua luni de telefoane, banci, mailuri, copii dupa contracte, facturi, chitante, nervi, f. multi nervi! Am pus toate necazurile pe seama agentiilor partenere franceze, nu pe booking.com si nici pe rentalcar.com!
Regret ca pe vreme aceea nu eram pe AFA; ne-am fi intalnit poate pe un review oarecare, ne-am fi imprietenit poate si am fi facut, poate, sudul Frantei impreuna – imparteam organizarea, imparteam si bucuria calatoriei si sansa de a nu avea evenimente neplacute.
N-am fost la Marsilia, dar am fost la Saint Tropez; mi-am dorit asta de cand cu "Jandarmul... ". In drum spre Nice, am virat stanga din autostrada, am mers ultimii kilometrii bara la bara (5 km = o ora), am ajuns enervati deja, am facut o baie pe plaja din Saint Tropez si am plecat dezamagiti – inca o data am constatat ca nu trebuie sa te intalnesti cu visul.
In schimb, Negresco ne-a placut - am trecut dezinvolti pe langa echipa de majordomi in livrea, in short si slapi, cu costumele de baie ude intr-o punga de plastic, ne-am uitat cu multa atentie prin holurile imense dupa ceva prieteni sau cunostiinte; n-am gasit dar totusi ne-am interesat la receptie de camerele disponibile – nu mai aveau cu vedere spre mare decat un singur apartament, asa ca a ramas ca ne mai gandim.
Una peste alta, Provence a meritat, dar Coasta mai putin. Noroc c-am incheiat cu Bretania si bilantul a redevenit pozitiv.
@Dan-Ioan: ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul "ADAUGĂ IMPRESII NOI"
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Două zile pe Coasta de Azur — scris în 22.08.23 de Silens din TIMIșOARA - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Saint Paul de Vence - satul medieval de poveste — scris în 23.03.23 de Chloe din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Port Grimaud - Venetia Proventei — scris în 23.03.23 de Chloe din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 O saptamana pe Coasta de Azur — scris în 04.10.21 de frumusika din CONSTANţA - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Coasta de Azur august 2020 - note de calatorie cu aer de pandemie — scris în 09.09.20 de Dimosu din SIBIU - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Coasta de Azur - lumini si... umbre — scris în 03.10.19 de Luci1970 din IAşI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 La pas, descoperind frumoasa Coasta de Azur — scris în 06.08.18 de iulia lucaci din FRANţA - PARIS [EU] - RECOMANDĂ