ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.09.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 24.08.17
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2020
DURATA: 8 zile
Familie
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 8 MIN

Coasta de Azur august 2020 - note de calatorie cu aer de pandemie

TIPĂREȘTE

Ziua 1: plecare de la Otopeni la 13.10 (punctual) avionul a fost plin, dar totul a decurs mai bine decat in mod normal. Am luat repede bagajul la sosire in Nisa si apoi cu tramvaiul linia 2 am ajuns pana in centru. Cazarea aproape de Avenue Jean Médecin si gara. Dupa check in ne-am facut ceva cumparaturi la un Lidl in apropiere, apoi o pauza de masa si refresh in camera dupa care seara plimbare in zona centrala si pe Promenada Englezilor. Am fost pana la celebrul Hotel Negresco si de acolo in zona portului iar apoi ne-am intors la cazare pe la 21.30. Atmosfera de weekend destul de aglomerat, dar purtarea mastii era obligatorie in zona centrala.

Ziua 2: am plecat de la cazare aproape de ora 10 si am facut un tur de Nisa de jumatate de zi cu intrare la Notre Dame si urcare pe colina de la castel unde ne-am bucurat de racoare si multe spatii verzi. Intoarcere in centru prin Piata Garibaldi si Promenade du Paillon (zona cu Teatrul si Muzeul de arta contemporana). Am luat o pauza de inghetata f buna la Barbarac si dupa aceea am trecut prin camera sa ne echipam de plaja. Dupa amiaza am fost la Villefranche sur Mer, o statiune foarte apropiata de Nisa. Am ajuns in 8 minute cu trenul, fiind a doua statie dupa Nisa central. Zona de plaja desi ingusta este destul de lunga si in majoritate de nisip astfel ca am optat pentru plaja aceasta in toate zilele petrecute pe Coasta de Azur.

Ziua 3: plecare spre Menton. Am luat autobuzul 100 din zona port Lympia si pana la Menton am facut aproape 1.30 ore de un drum de coasta cu privelisti de fotografiat la tot pasul. Orasul Menton este un amestec de cultura francezo-italiana aflat foarte aproape de granita. L-am parcurs la pas prin zona centrala vreme de 2 ore. Artere pietonale, casino, port, o plaja tot cu pietricele si cateva cladiri care ne-au atras atentia fac din acest orasel celebru pentru festivalul lamailor un loc in care merita sa poposesti vreme de cateva ceasuri. Ne-am intors tot cu linia 100 si in 30 de minute am fost la Monaco. Am facut si aici o plimbare de 3-4 ore prin lumea exclusivista a celor bogati. Oprire la biroul de informare turistica unde am primit o harta. Am vizitat casionul (holul de la intrare se viziteaza gratuit), zona portului cu o oprire la Haagen Dazs pentru o inghetata de 4*. Apoi am urcat din centrul vechi spre castel si catedrala. De acolo am coborat spre port si din nou pana in zona centrala. Intoarcere cu 100 la Nisa si aprovizionare pentru cina. Seara am iesit la o plimbare in zona centrala a orasului.

Ziua 4: mic dejun si plecare la Villefranche sur Mer pentru plaja pana dupa amiaza cand soarele devenea arzator. Ne-am intors la Nisa cu trenul si apoi am luat masa de pranz. Seara am facut un tur de zona de promenada si centru vechi. Am ajuns din nou la Hotelul Negresco si de aici ne-am intors spre cazare de fiecare data alegand alte stradute pentru a descoperi locuri noi.

Ziua 5: excursie la Cannes si Antibes. Plecare dupa micul dejun cu TGV la Cannes. Ne-am plimbat din zona centrala pana la port si inapoi spre castel. Am trecut si pe la pavilionul ce gazduieste celebrul festival si ne-am pozat ca toata lumea pe un covor rosu imbacsit. Am stat aproximativ 4 ore suficiente pentru a simti pe indelete spiritul acestui orasul atat de ofertant. Dupa amiaza am ajuns la Antibes cu autobuzul 200 in putin peste 30 de minute. Am gasit un Carrefour Market aproape de plaja si ne-am facut de acolo cumparaturi pentru pranzul luat pe malul marii. Am facut o baie racoritoare si o ora de stat pe plaja. Apoi am plecat pe jos catre centrul orasului, am facut o plimbare pe stradutele din acea zona si spre ora 19 ne-am intors tot cu linia 200 pana la Nisa parc Phoenix. Pentru ca ne simteam picioarele relaxate dupa ora de stat in autobuz ne-am incapatanat sa ne intoarcem la cazare pe jos pe Promenada Englezilor. Asa ca dupa cateva opriri si o inghetata foarte buna la Barbarac am ajuns aproape de 22.30 la cazare dupa 35.000 de pasi facuti in ziua respectiva.

Ziua 6. Trezire dupa ora 8, mic dejun si o zi mai putin pe graba, dupa ce consumasem multa energie cu o zi in urma. Pe la 11 am plecat cu trenul la Villrfrancher sur Mer. Din toate plajele vazute in zona ni s-a parut cea mai potrivita gusturilor noastre. Nisip si pietricele fine astfel ca poti sta fara probleme pe prosop (umbrela de soare este insa obligatorie). Am ramas aici pana pe la 16. Pe seara dupa cina pe terasa hotelului am plecat la o plimbare prin Promenade du Paillon, Piata Garibaldi, Centrul de Congrese, Centrul Comercial TNL si inapoi la cazare.

Ziua 7 - Saint Tropez. Am tot cautat cea mai buna varianta de a ajunge in celebra statiunea aflata la aproximativ 120 km de Nisa. Dupa o documentare temeinica va prezint varianta noastra cu cel bun raport timp parcurs/ pret. Am plecat din Nisa gara centrala cu TGV pana la Saint Raphael si de acolo am luat de la gara rutiera aflata la un pasaj de gara autocarul 7601 spre Saint Tropez. Total 17.5 euro / sens / persoana durata aproximativa 3 ore. Drumul cu autocarul este cel putin la fel de spectaculos precum cel spre Menton. In zona aceasta dintre Saint Raphael si Saint Tropez se gasesc o multime de plaje cu nisip demne de Coasta de Azur. Aici probabil dupa densitatea mare de turisti de pe plaje isi fac vacantele francezii. Revenind la Saint Tropez unde am ajuns la ora 11 aici autocarul ne-a lasat in centru. In 2-3 minute eram deja in celebra piateta cu statuia lui Brigitte Bardot si cladirea Jandarmeriei Nationale ce apare in seria cu Louis de Funes. Apropo de celebrul actor la Saint Raphael vis a vis de gara se gaseste un muzeu dedicat acestuia. Din piateta am pornit pe strazile centrale intr-o plimbare de voie avand ca destinatie faleza portului. O incantare si mult bun gust... vitrine de magazine si galerii de arta cu un farmec estetic cum rar intalnesti. Totul cu bun gust, nimic exagerat o statiune care exceleaza la capitolul frumos. Aproape ca nu stiam ce cadru sa fotografiem mai repede. Si zona portului este la fel de deosebita cu ambarcatiuni exclusiviste si o alee pietonala care duce pana la far. Monumentul "Omul care masoara norii" este cat se poate de inedit, o idee de arta contemporana care mi-a placut foarte mult. Cateva cladiri frumos colorate asezate chiar la marginea falezei, o primarie cu un aer de muzeu... ce sa mai statiunea ne-a impresionat cu adevarat. Plimbarea noastra de voie a durat cam doua ore fara sa intram pe toate stradutele centrale, doar punctand suficient zonele principale. Ne-am intors in Piata Jandarmeriei si ne-am racorit cu o inghetata. Aaa... sa nu uitam de celebra tarta tropeziana savurata cu 10 minute inainte la cofetaria cu acelasi nume. Merita incercata chiar daca nu face gaura in cer... este ca un cremsnit cu blat pufos in loc de foi. Dupa amiaza ne-am petrecut-o pe plaja din apropierea zonei centrale (La Bouillabaisse). Am stat vreo 4 ore la umbra unui arbore imens si tare bine a fost. Aici plaja ne-a placut cel mai mult iar intrarea in apa este lina si deloc adanca in primii 100 metri. Totul la superlativ si cu siguranta excursia la Saint Tropez ramane pentru noi surpriza placuta din vacanta pe Coasta de Azur. Dupa ce am servit o salata de paste de la Monoprix pe seara am plecat inapoi la Nisa tot cu 7601 si cu TGV din Saint Raphael. Drumul a fost ceva mai lung din cauza aglomeratiei din zona statiunilor (era vineri seara si se mergea pe portiuni kilometrice bara la bara). Plus TGV a avut 42 minute intarziere. Numai bine ca returneza 25% din valoarea biletelor pentru intarzieri intre 30 de minute si 2 ore (completati online formularul G30). Am ajuns la hotel la ora 23 dupa o zi splendida care a meritat tot bugetul. Noi am platit per total pe transport 62.5 euro/ amandoi in conditiile in care excursia cu barca ne-ar fi costat 136 euro.

Ziua 8: dupa ziua anterioara asa plina, sambata am fost ceva mai somnorosi si ne-am trezit dupa 8. Aproape de ora 10 am plecat la Villefranche sur Mer si am ajuns acolo in mai putin de 30 de minute. Destul de plina plaja, dar ne asteptam sa fie si mai full sambata. Am gasit usor doua locuri bune pe nisip la mijlocul plajei. Dupa amiaza cand soarele era mai arzator am facut o plimbare la Cap Ferrat pe jos. La domeniul Rotschild ajungi in 30 de minute. Drumul este umbros iar vilele cu vedere la mare, in majoritatea lor palate te lasa cu gura cascata. In apropiere se afla alt port de iahturi, ca deh degeaba ai o proprietate la Cap Ferrat daca nu ai si o barca pe masura. Ne-am intors pe plaja la ora 16 si am mers sa mancam de la un food truck din apropiere. Am la mare pana la 19.30 cand soarele disparuse din peisaj. Dar apa era foarte calda si baia o incantare. Aici se poate face snorkeling pentru ca apa este adanca aproape de mal si sunt multe plante marine prin care isi fac veacul pestii.

Seara am facut o plimbare prin orasul vechi si pe faleza pana la El Negresco, care iti ramane in minte ca reper de hotel. Intorsi pe langa muzeul Massena am mers pe pietonala plina cu terase si magazine Rue Massena si am savurat o inghetata artizanala delicioasa la Amorino. Usor usor se apropia miezul noptii cand am ajuns in camera.

Duminica a fost ziua cand dupa micul dejun ne-am luat la revedere de la Nisa. Am plecat de la hotel la 10.30 spre gara centrala cu destinatia Marsilia. Incheiem aici prima parte a super concediului din pandemie in Franta. Coasta de Azur ramane creme de la creme... sa vedem ce ne rezerva Marsilia cea de multi blamata si Provence.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Dimosu in 09.09.20 14:27:55
Validat / Publicat: 09.09.20 15:06:31
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.

VIZUALIZĂRI: 3874 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dimosu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Notre Dame Nisa
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26750 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / FRANȚA
[09.09.20 18:19:17]
»

@Dimosu:  Minunat sejur. Felicitări pentru curajul de a” ataca” sudul Franței în aceste vremuri.

Ați văzut locuri de vis (mi-ar fi plăcut să postezi mai multe fotografii) și aștept cu interes impresiile din Marsilia, un oraș pe care nu l-am vizitat decât câteva ore și pe care l-am pus de mult timp pe lista” a ne pas manquer” .

mishu
[09.09.20 19:26:52]
»

@Dimosu:  O vacanta minunata, astept impresii mai departe si intradevar, poate mai multe poze.

Felicitari, votat cu mare drag. ​

cata2106PHONE
[09.09.20 21:20:24]
»

De o săptămână ne-am întors și noi din sudul Franței, după 4 zile petrecute în Nisa și 3 în Cannes. Mi-ai făcut pofta de scris, faine locuri într-adevăr. Revin și eu cât de repede cu articolul!  

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, cata2106, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Coasta de Azur:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.84167194366455 sec
    ecranul dvs: 1 x 1