Plimbare prin Cheile Dobrogei

TIPĂREȘTE

În lunile mai și iunie am ajuns de trei ori în Dobrogea. Ne place să luăm pulsul litoralului la începutul sezonului, atunci când plaja este mângâiată de razele blânde ale soarelui, iar întinderea de nisip pare că este numai a noastră. Totuși, nu de fiecare dată am stat doar pe plajă, ci ne-am propus să ajungem și prin alte locuri pe care nu le mai vizitasem până în acest an. O astfel de zonă este Cheile Dobrogei, areal pe care l-am explorat într-o zi însorită de weekend de la începutul lunii iunie.

Câteva detalii despre Cheile Dobrogei – zona reprezintă o arie protejată, aflată pe raza județului Constanța și măsoară aproape 11000 de hectare. Calcarele ce pot fi admirate acolo sunt foarte vechi, specialiștii estimând că ele s-au format în urmă cu mai mult de 100 de milioane de ani. Totodată, în acest areal viețuiesc mai multe păsări din specii protejate precum: uliul cu picioare scurte, șerparul european, gâsca având piept roșu ori șoimul dunărean. Mai multe asemenea detalii puteți parcurge aici sau aici.

Vizita noastră s-a conturat oarecum neașteptat întrucât, aflându-ne în drum către mare, ne-am hotărât să vedem Cheile Dobrogei. Așa că am ajuns în localitatea Mihail Kogălniceanu pe DN 2A/E60 și am virat stânga -pe DJ 222- către localitatea Târgușor. Până acolo sunt vreo 11 kilometri și drumul traversează în trei rânduri o cale ferată. Asfaltul a fost destul de bun. Din satul Târgușor am mai parcurs cam 6 kilometri și am ajuns în Cheile Dobrogei. După ce iese din sat, șoseaua începe să coboare ușor, se intră într-o pădurice și, dintr-o dată, ești înconjurat de calcare măcinate întocmai ca zidurile unei cetăți aflate în ruină. Specialiștii consideră că aceste calcare sunt resturi ale unor foste recifuri de corali aflați pe fundul unei mări străvechi.

Fiind sâmbătă, erau numeroase mașini oprite pe iarbă, de o parte și de alta a șoselei. Se pare că zona este preferată de multă lume pentru picnic și grătare, deși am văzut câteva tăblițe cu anunțul: ”Rezervație Naturală Cheile Dobrogei. Interzise: parcarea, camparea, grătarele”. Mă rog, problema majoră este faptul că mulți uită să își strângă gunoaiele, astfel încât prin anumite cotloane erau îndesate peturi. Păcat!

Nu vă speriați, zona este încă frumoasă, merită să o vizitați! Noi am scos mașina de pe șosea și am parcat-o pe marginea unui drum de țară, în apropiere de intrarea în sectorul cheilor. Apoi am explorat această zonă la pas, zăbovind acolo aproximativ 2 ore. În prima parte a vizitei noastre ne-am plimbat agale pe marginea șoselei și prin iarbă, admirând bătrânele calcare cu forme care mai de care mai ciudate: unele sunt veritabile turnuri, altele arată ca niște pâlnii, iar celelalte îți pun pur și simplu imaginația la încercare: poți vedea (dacă vrei) capete de broaște țestoase pietrificate, păsări, inele, ciuperci și câte și mai câte minunății...

Mai trebuie spus că, din loc în loc, se deschid mici peșteri printre stânci, însă nu am explorat niciuna.

Chiar dacă valea este largă, iar înălțimea calcarelor de pe marginile văii este de circa 50 de metri, blocurile de piatră par mult mai mari. Unele zone sunt parțial împădurite, altele sunt mai golașe și parcă te îndeamnă să le escaladezi. Așa că ne-am hotărât să urcăm și noi un pic pe versantul din partea dreaptă, chiar înainte de ieșirea din sectorul cheilor (dincolo de care se poate zări localitatea Cheia). Cărarea este bătătorită, semn că au mai ajuns și alții pe acolo.

La un moment dat, am avut parte de o surpriză: pe o lespede, la câțiva metri în fața noastră, se relaxa la soare un șarpe de vreo 60-70 de centimetri. Am reușit să-i fac o poză chiar înainte de a dispărea într-o scobitură între stânci. Am mai urcat preț de câteva minute și perspectiva asupra cheilor s-a deschis tot mai mult. De acolo de sus am făcut mai multe fotografii, apoi ne-am odihnit pe un petec de iarbă, la umbra unor pomișori din apropiere.

Am mai văzut un vultur care plana undeva departe, doi popândăi care se alergau și o turmă de mioare mânate de ciobani pe cealaltă parte a văii. Hămăiturile vesele ale cățeilor răsunau până la noi, semn că baciul avea ajutoare de nădejde.

Se pare că în zonă ar exista, printre altele, atât broaște țestoase dobrogene, cât și șarpele cunoscut sub numele de balaurul dobrogean. Bine, cu acesta din urmă nu țineam în mod special să ne întâlnim! :)

Am coborât încetișor către șosea, fiind atenți la fiecare pas, pentru a nu aluneca pe vreo bucată de piatră mai netedă! Am reluat plimbarea, de data aceasta în sens invers, observând faptul că în anumite locuri apar inscripții cu vopsea albastră (de exemplu: ”hornul VII” sau ”hornul galben IV+”). Trebuie adăugat faptul că anumiți pereți de stâncă permit practicarea alpinismului, așa de semeți sunt.

Încetul cu încetul, ne-am apropiat de mașina noastră. Întrucât era foarte cald înăuntru, am aerisit preț de câteva minute, apoi am plecat din zonă urmând același drum pe care venisem. În apropiere de Târgușor, o mare roșie de maci ne-a ademenit să facem iar un scurt popas, așa că nu am ratat momentul. Am pornit spre Constanța după aceea, deși în zonă ar mai fi lucruri de văzut, precum: Mănăstirea și Peștera Sfântului Ioan Casian, Rezervația Naturală Gura Dobrogei sau ”Bănuții Dobrogei” (o aglomerare de calcare cu forme circulare care, privite de undeva mai de sus, arată ca niște bănuți căzuți din buzunarul cine știe cărui uriaș ce a cutreierat aceste meleaguri în vremuri demult apuse).

Nu-i nimic, trebuie să mai rămână mereu câte ceva de explorat, așa vom fi din nou ademeniți să mergem acolo. Ajuns la final de articol, recomand tuturor vizitarea Cheilor Dobrogei!

Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 2781 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI