Misterele pornite din culisele Casablancăi

TIPĂREȘTE

Totul pornește din tumultul anilor 1942, în plin război, când un oraș precum Casablanca putea oferi fugarilor de regimul lui Hitler o șansă de evadare spre veșnica Americă, leagănul temerarilor și a celor care cred în visele lor până la capăt-o Americă puritană, proaspăt răvășită de fabulosul „Gone by the Wind’’ (Pe aripile vântului), aflată deja în deruta războiului și mișcându-se greoi, ca un uriaș trezit din somn.

Pe acest fond incert, de așteptare încordată, uzinele Hollywood-ului produc pe bandă continuă filme de succes sfidând pericolul unei conflagrații ce avea să schimbe soarta omenirii. Însă nimeni nu-și închipuia că frații Epstein, cărora li se încredințează șcenariul Casablancăi, vor prefigura o alegorie de mai multe filme înr-unul singur, în care narațiunea, romanța, comedia și suspansul se vor împleti într-o forță epică greu de egalat în istoria cinematografiei.

Până a fi reluat scenariul, după un prim abandon, disputele asupra filmului sunt cauzate de apologia vieții de familie, fie ea și mimată, în fața publicului american, dar și de castingul rolurilor principale. Humphrey Bogart, cu fața lui dură, distribuit doar în filmele cu gangsteri, nu corespundea preferințelor americane iar Marlene Dietrich, cu originile ei germane, nu putea să apară în scenariul anti-german al unui film ce trebuia să fie general valabil ”azi, mâine și pentru totdeauna”, cum spuneau criticii vremii. Tocmai atunci, apare cineva în biroul regizorului Curtis, sugerându-i că ochii albaștrii ai florii de cactus suedeze, Ingrid Bergman ar putea să-i însenineze fața întunecată a lui Bogart...

Ricky, conform scenariului final, fost luptător antinazist în Franța, unde trăiește marea sa dragoste alături de Ilsa, este capturat, dus într-un lagăr și declarat mort, dar reușește să evadeze, apoi fuge în Casablanca, unde duce o viață de lup singuratic, lingându-și rănile trecutului, în ipostaza sa de proprietar de local și de traficant de arme. Între timp, fosta sa iubită îi reapare în viață, deja căsătorită cu Lazlo, un partizan ceh, urmărit de gestapo, ambii aflați, cu o scrisoare de trecere, la mâna influenței locale pe care Ricky și-o dobândise. Acesta este primul impact dramatic a cărui amploare scenariștii nu aveau cum s-o anticipeze, din simplu motiv că evenimentele se derulau cu repeziciune. Eroina principală se plângea că nu mai știe pe cine să mai iubească iar politicienii americani făceau presiuni ca filmul să fie finalizat înainte de debarcarea Forțelor Aliate din Africa.

La rândul ei, cafeneaua lui Ricky, chiar dacă se află într-o zonă neutră, este într-o continuă efervescență: La un moment dat, cântecele pro-naziștilor din local sunt acoperite de vocile patrioților francezi cu gloriosul lor Allons enfants de la patrie, ce ridică la cote nebănuite tensiunea conflictului.

Pe acest fundal, Ilsa își face apariția în Rick's Cafe implorându-l pe pianist să-i spună unde se află fostul său iubit. Apoi, îl imploră să-i cânte „As time goes by”, vechiul lor legământ de suflet, o melodie pe care Ricky nu-și mai dorea să o audă vreodată. Pianistul se lasă înduplecat și, doar la câteva minute, îl vede pe Ricky năpustindu-se spre el - moment în care ochii mari și înlăcrimați ai Ilsei, cât albastrul cerului, transformă fața întunecată, brăzdată de riduri și cicatrice a eroului, în cea mai frumoasă grădină cu flori...

În sfârșit, lui Ricky i se prelinge pe față o lacrimă-se spune că ar fi fost prima din viața actorului- în clipa în care ia și hotărârea salvatoare a filmului- cea de renunța la sine de dragul iubitei și a soțului ei ce urmau să-și ia zborul spre o Americă eliberatoare.

Forța epică a filmului scris pentru toate vârstele și ideea renunțării la sine schimă timpii istorici ai Americii, cel puțin în privința relațiilor dintre oameni, urmând apoi a se revărsa spre inimile din toate colțurile planetei, ca un imn etern al dragostei necondiționate. Casablanca (Casa Albă), prin forța sugestivă a titlului, plutește peste metropola marocană, cu o intensitate ce continuă să atragă toate cele trei generații aflate încă în viață, la fel ca o Mecca a îndrăgostiților fără vârstă.

Dragii mei, a venit momentul să intrăm în Templul Dragostei, la Rick's Cafe. Localul se deschide în fiecare zi la 11 și se închide după ora 1 noaptea, după încheierea concertelor de jazz.

Bat la ușă cu emoția celui care se pregătește să intre într-o altă dimensiune. Mă întâmpină un domn îmbrăcat în ținută arabă, mustăcioară subțire, cu pantaloni negri, vestă vișinie, cămașă albă cu cravată neagră, pantaloni închiși la culoare, tunică roșie și un zâmbet larg ce-mi dezvăluie o dantură albă, perfectă. Sunt condus la o masă, timp în care descopăr, pas cu pas, cum decorul mă conduce pe coridorul unei lumi de mult apuse. Îmi aud respirația când mă așez la una dintre mese, care, sunt sigur, are să-mi spună povestea ei...

---

VIZUALIZĂRI: 3478 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI