Drumul spre Casablanca - o ciocnire a civilizatiilor la Amsterdam

TIPĂREȘTE

Cu inima plină de sălbătăcia Kenyei și de felul în care, doar cu o lună în urmă, îi vedem pe cei din Tribul Massai găsindu-și locul între pământ și cer, îmi simt imaginația invadată de noi revelații despre Maroc - o țară africană cu un statut multicultural datorat invadatorilor dar și de fost dominion de-a lungul istoriei, cu o geografie ce-i permite sa privească liber spre America, Franța, Spania și spre tot Orientul Mijlociu. Toate acestea creează turistului o stare de nerăbdare în a desluși aromele atâtor civilizații suprapuse în lada de zestre a istoriei, unde se cuibărește și o epopee cinematografică ce a schimbat lumea celor pentru care dragostea înseamnă, înainte de toate, sacrificiu.

Oare ce-o mai fi rămas din din celebra Rick’s Cafe, unde s-a născut filmul Casablanca, poate cea mai răvășitoare poveste de dragoste din lume, se mai poate vedea vechiul pian, ruleta rusească și masa celebrului erou? Voi putea oare să ating clapele pianului, să încerc să îngân “As time goes by” și să retrăiesc împreună cu noii mei prieteni de pe site măcar o părticică din mirajul poveștii de dragoste care a zguduit lumea interbelică?

Cum mă pot lăsa pierdut în magazinele ce ascund miresmele Saharei, ce esențe se potrivesc leilor, voi înțelege oare franceza nisipoasă a berberilor din deșert și cum se vede de aproape dansul șerpilor la Marakesh?

Amurgul serii de deasupra Amsterdamului îmi aduce priveliștea unui goblen plin de canale, șosele și străzi aliniate militărește, într-un echilibru perfect, din care îmi imaginez o mâna întinsă ce imporă cerul să păstreze o armonie a naturii cu inima omului, fără de care totul s-ar transforma, după criteriul dominoului, într-o cultură asiatică de orez. Zăresc prin semi-întuneric o șosea ce iese de sub ape, completând astfel o peisagistică predestinată creerii unui habitat de supraviețuire unic în lume, cu o uriașă zestre spirituală. Amsterdam-o adevărată operă de artă gândită de un arhitect suprem cu mâini de om.

În rest, pe aeroport, puține noutăți, cu excepția grupurilor mai numeroase de tineri musulmani ce îngână, după un fir tras din telefon, versete și cântece din coran, cu gândul la o posibilă mântuire. Nici măcar despre singurătatea călătorului prins între două fusuri orare nu mai poți vorbi, pentru că limba română face deja parte din corul națiunilor migratoare în perioadele de vacanță.

Haosul organizat al aeroportului nu are prea mari legături cu lumea reală. Țintele sunt clare, orele sunt stricte iar erorile sunt remediate de personal sau de camerele de luat vederi-un mediu din care, după o generație, ar ieși un soi de oameni perfecți, fără nuanțe, iar viața și-ar pierde din farmec dacă nu am avea cui a spune „iarta-mă”.

Și totuși, secvențele instantanee din aeroporturi, pot să producă întâmplări greu controlabile. Am în față o famile de arabi, în care bunica pare să dețină centrul atenției câtorva nepoței ce-și doresc cu orice preț s-o inițieze înainte de a păși pe banda rulantă. Nici prin cap nu le trece că se află în fața unei mari aventuri a vieții...

Explicațiile par aplicate iar bunica - proaspăt ieșită în lumea largă - încuvințeaza entuziastă din cap. Dar, vai! Pasul ezitant al bătrânicii, sub privirile mirate ale celor două mămici acoperite în negru, rămâne pe partea statică a pragului, timp în care mâna dreaptă de pe banda de suport o trage, tîrând-o înainte... Prim planul este luat brusc de către cei trei nepoți care cad la rândul lor, unul peste altul, în încercarea de a o ajuta să se ridice. Atunci, ca o ultimă soluție, cele două balabuste își pun mâinile în cap și strigă cu disperare “Alah Selim”!

Până să vină Alah, toți cei din jur sărim să-i ușurăm calvarul bunicii, care, în cele din urmă, se lasă cu o luxație și câteva zgârieturi. Între timp, cineva reușește să oprească banda și calamburul celor implicați în operațiunea de salvare ia sfârșit. La vreo trei minute apare și personalul medical, spre liniștea tuturor.

Lumea se reânoadă încet dar sigur la normalitatea unui aeroport - o mare uzină de vise, de unde își vor lua zborul câteva mii de oameni, urmându-și cu seninătate vocea destinului.

Însă aeroportul va rămâne, în continuare, teatrul în care ciocnirea civilizațiilor poate lăsa urme adânci!

---

VIZUALIZĂRI: 2583 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI