Calafat - la mal de Dunăre

TIPĂREȘTE

Întorcându-ne de la Vidin unde am petrecut două zile frumoase, nu puteam trece prin Calafat fără a încerca să vedem noul pod și de pe malul românesc al Dunării. Nu aveam timp pentru o vizită amănunțită în oraș, totuși, pentru malul Dunării la Calafat, merita să facem un popas.

Dar, mai întâi, câteva cuvinte despre Podul Calafat-Vidin.

Al doilea pod care traversează Dunărea la granița româno-bulgară (după cel de la Giurgiu-Ruse inaugurat în 1954) a fost gândit de mult - din anul 1925, dar a fost construit și dat în folosință mult mai târziu (în 2013, după două amânări - 2010 și 2012). Din informațiile oficiale reținem că "scopul principal al construcției podului Vidin-Calafat este de a facilita transportul combinat auto și feroviar pe aripa sudică a Coridorului IV Pan-European de Transport, care se întinde de la Dresda, în Germania, până la Istanbul, în Turcia, precum și interconectarea mai rapidă a axelor de transport din sud-estul Europei la marile coridoare de transport europene".

Nu putem trece însă cu vederea faptul că podul Calafat-Vidin a deschis noi orizonturi turismului în zonă conectând sud-vestul României cu nord-vestul Bulgariei - două state membre UE - printr-o legătură rutieră și feroviară modernă, rapidă. Până la darea în folosință a noului pod singura modalitate de traversare a Dunării între Calafat și Vidin era feribotul.

Podul Calafat-Vidin, impresionant, înfrumusețează cursul Dunării prin eleganța cablurilor de susținere fixate pe cele patru pile centrale. Deschiderile dintre pile sunt de 180 m pentru a se permite inclusiv circulația navelor fluviale de mare tonaj.

Pentru noi, care nu văzuserăm noul pod decât în poze, călătoria la Vidin a avut și scopul nemărturisit de a-l vedea, traversând Dunărea pe acolo. Taxa de trecere este de 27 lei sau 6 euro pentru un autoturism. La dus - la capătul românesc - am achitat cash, în lei, iar la întors - la capătul bulgăresc - am achitat cu cardul (12 leva). Cele două benzi de circulație, atât pe un sens cât și pe celălalt, sunt impecabile.

În Calafat, la malul Dunării.

Venind dinspre Vidin, la sensul giratoriu de la intrarea în oraș, continuăm pe Str. Traian lăsând în stânga Spitalul Municipal, apoi în dreapta Colegiul Tehnic Ștefan Milcu și Monumentul Cobuz - un obelisc dezvelit în anul 1880, din iniţiativa şi cu ajutorul localnicilor, în memoria sergentului Constantin Popescu, unul dintre primii ostaşi români căzuți pentru țară.

Intersectăm mai multe străduțe și ne oprim lângă o preafrumoasă casă ruinată, părăsită, al cărei turn stă gata să se năruie. N-am știut atunci ce este sau ce a fost această clădire încă frumoasă, dar documentările ulterioare m-au edificat. Se pare că ruina pe lângă care am trecut este Casa Dumitru P. Arssenie. Am aflat că a fost ridicată în anul 1878 fiind locuită până în 1927 de proprietar și de familia sa. Dumitru P. Arssenie, un grec originar din Mykonos, a fost unul dintre consilierii primăriei orășenești, ulterior vicepreședinte al Băncii din Calafat și ctitor al Bisericii Sf. Nicolae - Catedrala Independenței. După anul 1927 edificiul a trecut în patrimoniul unităților de frontieră.

Biserica Sf. Nicolae aflată tot pe Str. Traian, este unul dintre principalele lăcașuri de cult din Calafat. Situat lângă port, primul lăcaș - modest, un bordei - datând din perioada 1730-1740, era destinat marinarilor care veneau acolo pentru a se ruga Sfântului Nicolae, protectorul lor. Nu se știe cu exactitate când a fost înălțată prima biserică pe locul bordeiului. Una dintre ipoteze ar fi că în 1830, fiind sfințită în prezența domnitorului Țării Românești Alexandru Ghica și a principelui sârb Miloș Obrenovici, alta că anul construcției ar fi fost 1853. Biserica Sf. Nicolae, vizitată de mai multe ori de Regele Carol I în timpul războiului din 1877, a rămas în conștiința publică drept Catedrala Independenței. Demolată la începutul sec. XX, biserica a fost reclădită din zid căpătând forma pe care o vedem și noi astăzi. A fost sfințită în 1910. Lăcașul înconjurat de verdeață și de mai multe amenajări peisagistice, este foarte frumos, cu ziduri albe împodobite cu elemente decorative.

Continuând pe Str. Traian, voind să ajungem la Dunăre, am nimerit la gară. Și dacă tot am ajuns acolo, în timp ce eu fotografiam clădirea roșie, cu etaj și două turnulețe, pustie la ora aceea (în Calafat - cap de linie - nu mai sosesc acum decât două trenuri), soțul meu a acostat un bătrânel care, amabil, i-a spus pe unde s-o luăm pentru a ajunge în port și în parc. Redirecționați pe Str. Baba Lupa, am ajuns cu bine lângă parc, am lăsat mașina la umbră și am pornit pe alei într-o plimbare de destindere. Eram acum pe pământ românesc, înțelegeam bine vorba localnicilor și puteam citi cu ușurință toate plăcuțele cu informații atât de necesare călătorului străin de oraș.

În parc ne-am oprit lângă Monumentul Eroilor înălțat "În amintirea bombardării Widinului în 17 maiu 1877". Soclul pe care se află vulturul cu aripile întinse este străjuit de două tunuri. Alături, o bornă de piatră informează că monumentul a fost "Ridicat la 28 aprilie 1904 cu ocaziunea venirii M. S. Regelui cu întreaga familie regală în Calafat", iar pe o alta, parțial ștearsă (se pare că intenționat), stă scris: "15 maiu 1877. Aici a căzut primul obuz dușman înaintea Princepelui Carol I Domnitorul Țării".

Pe alei umbrite, nu departe, ajungem la Monumentul Marița ridicat în memoria unei fete de 15 ani împușcată de turci la Smârdan. Monumentul are o istorie a lui pe care - descoperind-o - nu poți rămâne impasibil.

Făcând parte din grupul celor 37 de voluntari aflați în Serviciul Sanitar al Armatei, Marița - o aromâncă din zona Timocului, a fost împușcată la 9 ianuarie 1878, în timp ce ducea apă militarilor români din zona Smârdanului. Ea a fost prima dintre cele cinci adolescente răpuse de gloanțele inamice. În memoria ei, în apropierea Cimitirului eroilor români de la Smârdan, aromânii au ridicat - în 1905 - un monument din bronz reprezentând o fetiță cu privirea îndreptată spre est, spre liniile dușmane, ținând în mâna dreaptă o coroniță, iar în cea stângă o găleată cu apă pentru ostașii însetați. În 1917, bulgarii au distrus prin dinamitare Monumentul Marița de la Smârdan, ulterior refacerea acestuia nemaiprimind acordul autorităților bulgare.

În urma unei inițiative private a românilor din Timoc (în frunte cu Ion Negură), monumentul a fost refăcut și dezvelit în anul 2001 pe malul Dunării, în parcul orașului Calafat. Citisem că în 2008, în împrejurări necunoscute, statuia și-a pierdut brațul drept. Când am fost noi acolo fusese reparată. Un basorelief amplasat pe fața soclului redă o scenă de luptă din Războiul de Independență, iar o placă de marmură albă plasată lateral păstrează inscripția: "In memoriam Marița fetița vlahă împușcată de turci la Smârdan în timp ce ducea apă soldaților români - 1877".

La Smârdan - astăzi inclus în localitatea Inovo - doar o cruce modestă amplasată din inițiativa Asociației Valahilor din Bulgaria pe locul Monumentului Marița, mai amintește de ceea ce a fost.

Plimbarea pe aleile parcului ne-a condus spre Restaurantul Debarcader - ferecat din lipsă de activitate la mijloc de lună mai, la Foișorul Debarcader - și el părăsit, dar bun ca punct de belvedere și fotografiere, apoi la plaja pustie de pe care se vede frumos, deasupra Dunării, podul cel nou - "Podul Noua Europă" peste care tocmai trecuserăm și noi.

Se făcuse târziu, iar până la București aveam de străbătut o cale lungă. Am părăsit orașul Calafat cu regretul de a nu fi avut mai mult timp pentru vizite. Palatul Marincu pe care îl cunoșteam din poze, o perlă arhitecturală, astăzi Muzeu de Artă și Etnografie, Primăria - un alt edificiu impunător, cu bustul lui Sima Pasaretz, fost primar, cel care a trasat planul urbanistic al orașului modern, Bustul actorului Ștefan Iordache - îndrăgit fiu al orașului, Monumentul lui Tudor Vladimirescu - precursorul României moderne, cel care a spus "Patria se cheamă norodul, iar nu tagma jefuitorilor", alte monumente, precum și multe clădiri istorice, vechi, dar foarte frumoase au rămas pentru o dată viitoare, atunci când timpul va fi mai îngăduitor cu noi.

P.S. Și așa, chiar dacă mai subțirel, am mai bifat un oraș românesc de la Dunăre.

---

VIZUALIZĂRI: 3104 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI