Budapesta – un oras in care m-as intoarce oricand!

TIPĂREȘTE

Dupa ce, in vara lui 2001, am trecut noaptea prin centrul Budapestei frumos luminate (cu masina, fara sa oprim), am ramas cu cheful de a vizita acest oras intr-o buna zi. Nu am reusit pana in august 2009, cand am avut o seara si o dimineata la dispozitie in capitala ungara.

Am plecat spre Budapesta intr-o dimineata de sfarsit de august, de pe Otopeni. De langa aeroportul din Budapesta (unde, apropo, mi-a placut organizarea cu taxiurile) am luat trenul spre Szeged, cu bagaje cu tot, de unde m-am intors dupa amiaza, cu o nevoie imperioasa de a face un dus :) Trenul cu care calatorisem imi adusese aminte de anii de “naveta”, in care cel mai ieftin tren, personalul, ma ducea de la Pitesti la Bucuresti (si invers) in aproape fiecare weekend. Ce mai trageam de gentile cu mancare (fara roti ca acum, evident) pana la camin, pe jos, ca sa mai economisim un bilet de tramvai!!! Asa am mers si in acel tren: cu geamurile si usa de la compartiment deschise, pentru ca era o caldura… Imi vajaia capul de la atata curent. Culmea e ca imi luasem bilet la clasa I, si nenea controlorul a incercat sa-mi explice ca nu ala era vagonul. Dar, dupa inca doua vagoane tot cu geamuri deschise, am renuntat sa-l mai caut pe cel cu aer conditionat. Eu sunt mai… masochista din fire cateodata :), si cand dau de anumite lucruri care nu fac altceva decat sa-mi aduca aminte de episoade (nostalgice) din trecut, las totul asa cum e. Adica nu ma deranjeaza prea tare.

Dus rapid la hotel, schimbat de haine si iesit la plimbare. Hotelul Domina Inn Fiesta, asa cum v-am povestit cu alta ocazie, se afla in plin centrul orasului, asa ca in doua minute am fost pe faimoasa Vatci Utca. Seara placuta de vara si multa forfota in oras. Plin de turisti. Multi romani si multi spanioli. Stiti… e ciudat (sau poate nu), insa, dupa atatia ani departe, intorc capul atat dupa romani cat si dupa spanioli. Ca si cum ar fi “de-ai mei” si unii si altii. Budapesta este destul de promovata in Spania, de obicei intr-un tur al Europei centrale, impreuna cu Praga si Viena. Asa ca si hotelul era plin, dar si pe strazi am intalnit o gramada.

In seara aia am luat pulsul orasului pe strada cu pricina, m-am apropiat de Dunare, ca sa “ochesc” firmele ce organizeaza mini-croaziere, pentru ca stiam clar ce voiam sa fac a doua zi inainte de plecarea spre Slovenia. Era imposibil sa vad foarte multe, asa ca imi alesesem deja obiectivele. Dupa ce un nene postat la o taraba cu informatii turistice, pe Vaci Utca, mi-a dat o brosurica cu un restaurant unde chipurile imi faceau o reducere, am luat la picior intreaga strada, si m-am intors. Vazusem terasa restaurantului respectiv (nu-mi aduc minte numele, era chiar langa un pasaj subteran, cred, ca tot urca si cobora lume). Am cerut o masa cat mai aproape de strada, pentru ca, atunci cand sunt singura, imi place la nebunie sa ma uit la lume in timp ce mananc. Asta am si facut. Gulash-ul a fost gustos, dar prea mult pentru mine. Era seara si oricum, eu termin cu greu portiile generoase. Cerusem si o salata si chelnerul ma tot intreba daca nu mi-a placut. Asta mi se intampla de fiecare data si mereu ma simt prost si incerc sa explic ca portia e mare pentru mine. Cina m-a costat pana in 30 euro.

A doua zi m-am trezit odihnita si cu chef de plimbare. Dupa micul dejun copios, am urcat sa iau bagajele si sa le las in sala de bagaje a hotelului. Prima vizita era Parlamentul, pentru care imi facusem rezervare (gratuita) pe net cu o luna inainte, rezervare care mi-a fost trimisa prin posta, impreuna cu o brosura despre Budapesta. Acest lucru mi-aduc aminte ca m-a impresionat. Asta da promptitudine si profesionalism, ma gandeam. Cum am iesit din hotel, am auzit vorbind spaniola in fata mea: doua fete cucuiete din Asturias, venite pentru o saptamana in capitala ungara. Se indreptau tot spre Parlament, asa ca am plecat cu ele. Numai bine, ca aveam cine sa-mi faca poze si mie, ca imi place sa si “ies” in poze :), nu numai sa imortalizez monumente si cladiri ca si carti postale. Am mers noi agale pe malul Dunarii, mai oprindu-ne, din cand in cand, sa admiram cate o cladire sau o biserica intalnite in cale.

In fata Parlamentului, lume muuulta. Cu rezervarile noastre am reusit sa intram cu primele grupuri, noi alegand unul cu ghid de limba spaniola. Acest tour incepea la 11:30h, pentru ca, daca-mi aduc bine aminte, grupurile intrau la anumite ore, in functie de limba. Pana sa inceapa vizita, cum mersesem din vreme, ne-am invartit putin pe aleile de pe langa, cu copaci la umbra carora se statea foarte bine, pentru ca soarele incepuse deja sa dogoare cu putere. Mi-au placut florile si iarba frumos ingrijite din fata cladirii. Parte din ea era in renovare, cred ca stanga cum o privesti din fata. Si putin din partea dinspre Dunare.

Cladirea in sine mi-a placut mult. Covoare rosii peste tot, candelabre la tot pasul, ornamente si mobilier de epoca, mult aur (citisem inainte de vizita ca s-au folosit cateva zeci de kg. de aur pentru decoruri) … Am vizitat sala coroanei (sau a cupolei) si sala deputatilor. In prima, pe langa faimoasa coroana, se puteau vedea sculpturi ale regilor unguri.

Ni s-a spus ca o parte era in lucrari, lucru pe care deja il vazusem. Nu v-as mai putea spune cu exactitate, insa cred ca vizita a durat cam 45-50 de minute.

Ca o curiozitate, tot cautand informatii pe net inainte de a ateriza in Budapesta, citisem ca Parlamentul ungar este al treila, ca marime, dupa cel al Romaniei si cel al Argentinei.

La iesire, m-am despartit de fete si m-am indreptat spre cheiul de unde vazusem, cu o zi in urma, ca plecau vaporasele. Mi-am luat un bilet (10€) si, cum mai era ceva pana la plecare, m-am racorit cu un suc pe una din terasele de pe malul Dunarii. Forfota mare si aici, turisti de toate natiile… Ghidul de limba engleza, de data asta, ne-a dat informatii despre obiectivele care se vedeau din vaporas. Insa, drept sa va spun, nu mai tin minte multe detalii din ce ne povestea. Ascultam franturi si am preferat sa ma concentrez pe unul dintre simturi, asa ca ochii imi “umblau” nebuneste in toate partile. Am stat pe partea dreapta a vaporasului, si am fost inspirata, pentru ca intai ni se povestea despre ce vedeam in Pest, pe malul cu Parlamentul (dreptul in directia de dus a vaporasului), si apoi, la intoarcere, despre ce se vedea pe celalalt mal, in Buda. Am “vazut”, astfel, castelul Buda (sau Palatul Regal), aproape de Podul Lanturilor; biserica Sf. Mattias, cu acoperisu-i colorat; Bastionul Pescarilor, aflat oarecum “in fata” Parlamentului, dar pe celalalt mal al Dunarii; Citadela, Statuia Libertatii; cand am trecut pe langa Gellert, mi-am propus ca data viitoare (sper sa existe o data viitoare) sa incerc sa fac o vizita relaxanta acolo. Deja dupa ce am trecut de baile Gellert, incepea zona noua a orasului, cu cladiri de sticla, am presupus ca de birouri, si apoi zona industriala. Totul mi s-a parut minunat, bine incadrat in peisajele de pe ambele maluri.

Imi aduc aminte si de vaporasul Steaua Dunarii, cu steagul nostru fluturand in vant. Ca de fiecare cand vad ceva romanesc prin alte locuri, imi sare inima.

Se puteau alege croaziere cu oprire pe insula Margarita. Eu n-am facut-o si vaporasul s-a intors foarte aproape de aceasta insula.

Mini-croaziera a durat cam o ora. De aici am mers din nou spre centru si am dat iar o scurta plimbare pe Vaci Utca, si pentru cumparaturile de rigoare.

Asta a fost incursiunea mea in capitala ungara. Am fost bucuroasa ca am vazut macar un pic. Orasul mi-a placut si m-as intoarce oricand cu placere. Si cu ai mei, daca se poate. Intodeauna cand plec singura, mi-e ciuda ca nu pot vedea si ei ce vad eu. Si, cu siguranta, atunci cand va exista o a doua oara, o sa ma inarmez cu generoasele informatii existente pe site despre capitala ungara.

Pe curand, Budapesta!

---

VIZUALIZĂRI: 2048 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI