GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Paste in Bucovina - Un Paste pe care nu-l voi uita nicidata, SIGURRR
In cele ce urmeaza am sa va povestesc o intamplare care mi-a schimbat viata, am sa o dau putin pe "sentimentalisme". Treaba aceasta se intampla exact acum 4 ani, cand in primavara, sotul, pe atunci prietenul meu, tot insista sa mergem intr-un week-end undeva la munte, eu fiind o mare iubitoare de munte.
Noi in fiecare duminica trebuie sa mergem pe undeva, altfel simtim ca nu avem aer, in saptamana care urmeaza nu mai suntem buni de nimic. La care eu ii tot spuneam ca vom merge de Pasti, traseul era facut, doar sa aiba rabdare. Dar el tot insista.
Asa ca de Pasti, parca 23 aprilie, a fost atunci, ne-am pornit dimineata spre Bucovina. Nu aveam o destinatie exacta, doar stiam in mare pe unde mergem, nici cazare nu am cautat.
Am obervat eu ca ceva nu este in regula cu Marius (asa il cheama), era agitat, se grabea, tot ma intreba unde o sa ajungem exact, unde ne cazam, ceea ce el de obicei nu intreaba, lasa pe mana mea traseele de excursii si concedii, eu trebuie doar sa-i spun unde sa mearga.
Bun, iesim din Cluj, Gherla, Dej, Bistrita, iar in zona Pasului Tihuta facem o pauza. Gustam ceva rapid, bem o cafea, admiram cum natura prinde viata dupa iarna grea care a trecut, iarba, florile, brazii preferatii mei, vesnic verzi, facem ceva poze, ne mai incalzim putin la soare si pornim.
Eu nu ma mai saturam sa privesc in stanga si-n dreapta, mergeam cu geamul deschis sa pot simti cat mai mult mirosul de brad, care pe mine ma inebuneste, iar Marius se tot framanta, se tot agita. Il intreb ce are, el imi spune ca nimic, ne oprim si la Hotel Castel Dracula. Poze, desi in locurile astea am mai fost, lume, telescaunul bineinteles ca nu functiona.
Plecam. El tot intreba unde mergem, ce-i acolo, ce vedem acolo. Cred ca la un moment dat ne-am si certat, deoarece deja ma stresa. Nu ma puteam bucura de natura si de priveliste. Oriunde opream el se tot grabea.
In Vatra Dornei am facut o pauza mai lunga, ne-am plimbat prin minunatul parc cu celebrele veverite, care aproape ca vin si mananca din palma ta, plin cu statui ale renumitilor scriitori romani, doar ca mi-a parut rau, fanfara nu canta. Intr-o vara cand am mai fost, am asistat la un spectacol, in care asa mi-a placut cum cantau...
Dar atunci era si foarta multa lume. Desi poate ca era dedicata persoanelor mai in varsta, majoritatea existenti in parc, asa frumos cantau si se auzea de la mare departare. Mie imi place mult acesta statiune, poate datorita amlasarii intr-un decor numai cu brazi si ape, dar este intr-o paragina...
Drumurile GROAZNICE.
De acasa am planificat ca o sa vizitam ceva manastiri. Ajungem si strabatem Pasul Mestecanis, unul din cela mai frumoase pasuri din tara, drum care este inconjurat de peisaje mirifice. Coboram urmand firul apei, trecem de Campulung Moldovenesc, strabatem satele cu case ordonate frumos pe marginea drumului, ajungem la Manastirea Voronet. Dintre toate manastirile pe care le-am vizitat, aceasta mi-a placut f mult. Nu stiu de ce. Nu sunt eu foarte religioasa, dar acolo am avut un sentiment... poate ca mi-a placut asa si datorita amplasarii ei intr-o zona superba cu brazi. Deja ne gandeam unde sa ne cazam, Marius era tot mai agitat. Am ajuns in Gura Humorului, cautam cazare. Nimic nu-i placea. Unde ne placea nu mai erau locuri.
Cu greu am gasit "Pensiunea Club Lions", care ne-a placut cu arata pe dinafara, era rustica, amplasata la drum. Am avut noroc, mai erau doar 2 camere libere. Camera a fost foarte frumoasa, mare, curata, mobilier masiv, restaurant f. dragut, o mini terasa. Parca, parca Marius s-a mai linistit, dar tot era putin agitat. I-am zis sa mergem si la Manastirea Humorului. Zis si facut. Vizitat, facut poze, localnicii se plimbau prin zona "gatiti" de sarbatoare. Inainte de a ne intoarce la pensiune, ne-am adus aminte ca doar noi nu ne-am facut gratarele pregatite din Cluj si l-am intrebat ce prefera, la restaurant sa luam masa sau langa Voronet era un rau asa frumos si vroiam sa mergem acolo. S-a uitat la ceas, a stat putin pe ganduri si a zis ca mergem sa faca gratarele. Nu va zic ca acelea au fost facute rapid, mancatul mai rapid si tot insista sa mergem in camera si sa bem ceva.
Ajunsi in camera obositi, deja inserandu-se, am hotarat sa mergem pe mini terasa aceea.
Dupa vreo 2 pahare de ceva, Marius agitandu-se in ultimul hal, s-a dus in masina si a venit cu ceva in buzunar. Tot tragea de timp, povesteam, deja eram putin ametiti, cand la un moment dat, mi-a luat mana pe sub masa si a incercat sa-mi puna ceva pe deget. Mi-am dat seama, l-am ajutat si eu. Normal, a urmat intrebarea, la care eu am raspuns DA, dar altceva vreau sa va relatez.
Prietenii nostri cu vreun an inainte, ei urmand sa se casatoreasca in vara 2006, aproape toata gasca, ne-au facut capul calendar tot timpul cu detalii despre cum se pregateau ei de nunta, numai despre asta se vorbea. Marius tot timpul parea indiferent la discutiile lor, dar de fapt el tot memora, baga la cap. Mi s-a parut mie ca in ultima vreme este mai "ocupat", simtem ca ma mai si minte, dar el facea "aranjamente" in acest timp. Atunci, dupa ce mi-a dat inelul, tot imi spune ca mai are un cadou, dar mi-l va darui alta data. Il intreb, bun si cand te-ai gandit tu sa faci nunta? La care el nu a mai rezistat si mi-a dat un plic cu o invitatie la nunta. Marius si Alina bla, bla bla 30 iulie 2006. Deci cand am vazut, am izbucnit pe un plans... Nici el nu a rezistat, i-au dat lacrimile si lui... si ma tot intreba ca ce am patit, eu spuneam imposibil, el s-a speriat. De ce imposibil? Eu spuneam ca in 3 luni nu apucam sa ne pregatim, doar stiam de la prieteni ca dureaza, este mult de umblat. Nu-i adevarat, toate s-au rezolvat la timp. Si a fost foarte bine.
Deci, Marius a rezolvat toate treburile, cand pot veni nasii, rezervat ora la primarie, rezervata terasa unde a fost nunta, etc, a facut o invitatie (cu asta a fost mai dificil, cine face o singura invitatie? ), toate astea fara sa stiu eu. Daca spuneam NU? Si a tinut mult sa faca cererea asta in casatorie intr-un cadru cat mai frumos, unde-mi place mie, adica la munte, de aceea a tot cautat atatea locuri, sa fie cat mai frumos. Sincer nu mai stiu cat am platit camera, e foarte frumos, mic dejun foarte bogat. Cred ca m-am lungit prea mult cu povesti.
A doua zi, ne-am intors inapoi am trecut prin Ciocanesti, am vazut marele ou, casele inedite din satul acesta cu motivele acelea, am trecut prin Pasul Prislop, foarte frumos (visam ca suntem prin Elvetia, desi inca nu am fost), Borsa, mergand pe drum, am strigat dintr-o data: Opreste, l-am vazut pe Buda! Ce Buda? Cand am ajuns in dreptul portii unde am zis si vazand statuia din fata s-a pus Marius pe un ras... Statuia aceea era "bustul" imens a lui Bogdan Voda, nu stiu, cred. Asta-i Buda la tine? Eu din masina asa am vazut. Intram sa vizitam aceasta statuie care este in curtea Pensiunii "Perla Maramuresului". Amenajarea este foarte frumoasa, fara cuvinte. Ceva de genul avem noi langa Cluj, pensiunea Lara, unde un neamt a venit si-a cumparat un teren pe care si-a pus ideile in aplicare. Ne-am pozat cu "Buda", este imensa aceasta statuie, alei cu flori, tot felul de statuete, decoratiuni si un mic zoo.
Mai multe detalii click aici.
Am mai admirat muntii din jur inca plini cu zapada si ne-am grabit spre casa ca sa mai "prindem" putin parfum de sarbatoare si aveam de anuntat un mare eveniment, nu?
Sincer, eu nu m-am gandit vreodata ca voi trai un astfel de eveniment, surpriza, mai mult nu se putea. De aceea tot timpul asociez Pastele cu aceasta intamplare minunata. Nu voi uita niciodata acel moment unic din viata mea.
Sper ca nu v-am plictisit.
Trimis de Alina Morar in 22.04.10 01:18:37
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Alina Morar); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
asteptam urmarea: aparitia bebelusilor!!!
ai impletit frumos firul calatoriei cu un eveniment asa de important din viata voastra... bravo!
Ai povestit foarte frumos si intr-adevar aceasta intamplare n-o vei uita prea repede. Felicitari!
Poate cand ai timp ne povestesti cate ceva si despre "Pensiunea Club Lions", pare interesant acolo.
Bebele are deja un an jumate, a venit dupa 2 ani si ceva
mutat la "Descopera Bucovina", sters noua sectiune creata.
ma bucur ca m-ai facut parte la cererea neobisnuita in casatorie... frumos din partea lui!
PS: in conditii normale te-ai fi putut gandi la un "NU", dar asa ti-au fost taiate toate caile de retragere!!! Asta denota ca sotul tau este un bun psiholog! Bravo lui!
sa fiti fericiti,sa va traiasca bebelul si la mai multe excursii...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Redescoperind Bucovina. Partea III — scris în 25.08.23 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 Redescoperind Bucovina. Partea II — scris în 22.08.23 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 Redescoperind Bucovina. Partea I — scris în 21.08.23 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 După 20 de ani în frumoasa Bucovină — scris în 19.08.23 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Esentele scumpe se tin in sticlute mici! — scris în 23.06.22 de liviu49 din BRăNEşTI [IF] - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Natura si spiritualitate in Bucovina — scris în 05.09.20 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Bucovina minunata — scris în 01.12.19 de MadalinaLicu din BUCURESTI - RECOMANDĂ