Ierarhia bălților

TIPĂREȘTE

Bălțile copilăriei mele :)

Am copilărit la marginea satului Ipotești, lângă Suceava.

E o zonă mai retrasă de vatra satului unde sunt patru gospodării, trei de-o parte și una de cealaltă parte. Casa mamei este la mijloc, între cele trei.

Următoarea spre exteriorul satului și ultima este casa matușii, sora tatalui care a primit o jumatate de lot de pamânt de la bunicul care era chiabur, cealalta jumătate din lot revenindu-i tatălui pe care a construit mama casa în care am copilărit.

Spun că mama a construit pentru că ea era mai gospodar, tata era dream-er (ca mine =)) …) și obsedat de religie. Matușa (sora tatălui) și omu’ ei erau drankeri și aveau vreo 12 copii neîngrijiți care după o vreme au dat foc la casă și le-a dat statu’ apartament în cartierul Burdujeni din Suceava.

Mama gospodărea bine casa și grădina, drept rasplată pentru asta nu a primit nimic de la stat, dimpotrivă, veneau la poarta noastră să le dăm produse agricole, cota pentru stat – așa era atunci :)

Grădina mamei este penultima din vatra satului apoi urmează terenul cultivat spre Suceava care aparține Statiunii de Cercetari Agricole Suceava unde fac tot felul de experimente genetice pe plante, vedeam des tot felul de pungi de hartie puse peste stiuleții de porumb sau peste eflorescența altor plante ca să germineze nu’ș cum.

Spre anii ’80 au facut amenajarea teritorială și lucrări de desecare și au răscolit tot terenul ăsta, au săpat șanțuri și au instalat tuburi de colectare a apei care drenau într-un șanț ce urca dealul de la casa mamei spre nord, în direcția orașului Suceava, acolo nu este drum dar este o cărare la marginea șantului care cărare pe vârful dealului dă într-un drum ce iese la Spitalul Judetean din Suceava dupa ce trece de iazul Icar, în vale și după ce traversează curtea cu birouri a stațiunii de cercetări, plină de parcele de flori superbe, îngrijite, de-o parte și de alta a drumului principal, asfaltat, ce traversează stațiunea.

După ce ieși în fața spitalului nou, cu multe etaje, pe dreapta ai spitalul vechi care este o curte mare cu multă verdeață (că au avut timp copacii să se dezvolte) și cu multe clădiri – vilișoare cu un etaj sau două unde sunt internați bolnavii contagioși pentru că spitalul vechi este spital de boli infecțioase.

După spitalul vechi este stadionul apoi intersecția ce duce spre cartierul Areni din Suceava, cu unul din puținele blocuri turn care existau prin anii 70, restul blocurilor de zece etaje au fost construite mai tarziu în cartierul George Enescu, spre nord.

De la spitalul nou spre stânga este drumul European E85 care înainte separa orașul Suceava de comuna Sfântu’ Ilie care comună a fost transformată în anii ’80 în cartierul Obcini, cartierul “țuguiaților” Oblio pentru că blocurile de acolo care au maxim trei etaje – majoritatea – au acoperiș de țigla roșie în două ape, ascuțit și nu orizontal ca la majoritatea blocurilor. Doar primul rând de blocuri de la șosea are opt etaje, toate celelalte sunt mai micuțe de înălțime.

Venind de la Fălticeni, după ce treci de China Town :D și faci dreapta, înainte de intrarea în oraș se află Metro și apoi o benzinărie iar cartierul Obcini este pe stanga, vis-à-vis și de Metro și de benzinărie și începe cam după ce face șoseaua dreapta, cu mult înainte de Metro.

De la casa mamei spre vest se vede șoseaua ce vine de la Fălticeni spre Suceava, pe culmea unui deal…

E o șosea destul de circulată, se vede de la mama cum trec mașinile și în special seara când luminile de la faruri sunt mult mai vizibile decât ziua.

În zilele cu luminozitate bună, dincolo de aceasta șosea se văd și Munții Orientali, un frumos lanț muntos, mare parte a anului având și cununa inzăpezită pe creste. De la noi se vede frumos :)

După șoseaua europeană ce vine de la Falticeni e un fel de rupere de pantă, după câțiva metri se face râpă, o prăpastie argiloasă abruptă cu tot felul de vegetație de miriște, scaieți și plante țepoase.

Prin abruptul ăsta argilos și-au săpat culcuș multe viețuitoare salbatice, le vedeam de multe ori când băteam câmpii pe acolo, erau vulpi, iepuri, tot felul de păsări ciudate.

Zona asta de abrupt era preferată și de amatorii de sporturi extreme, am văzut mulți pe acolo cu parapanta și cu deltaplanul.

După prăpastia asta argiloasă, la Bulai :D, în comuna Moara, în plin câmp cultivat, așa, se află Mănăstirea Hagigadar, celebră, armenească, venea multă lume în pelerinaj crezând că li se vor îndeplini dorințele dacă se roagă la această mănăstire. Umblau în genunchi în jurul mănăstirii. Mama nu era leșinată după astfel de practici pentru că ea a ales să fie penticostal.

“Mănăstirea Hagigadar a fost construită în secolul al XVI-lea de către doi frați, negustori armeni. După o inscripție încastrată într-unul din ziduri, ctitorul ar fi fost Asdvadzadur Bogdan Donavachian, un bogat negustor armean, între anii 1512-1513 în vremea domniei lui Bogdan cel Orb (1504-1517).

Legenda mănăstirii Hagigadar spune că un renumit negustor de vite armean, pe numele sau Bogdan Donavachian, pe când conducea o caravană de vite în drumul sau spre Budaesta, și-a oprit turmele pe culmea dealului Bulai, hotărând să înnopteze lângă bisericuța de pe culme.

Negustorul a urcat la paraclis și s-a rugat mult. În acea noapte, a auzit îngerii cântând și i-a apărut în vis Maica Domnului, care i-a spus: "Vă binecuvantez să vă izbutească negoțul, și familiile voastre să traiască în bunăstare. Dar dacă va fi așa, vă cer ca atunci când vă veți întoarce pe locul acesta să ridicați o mănăstire cu hramul Adormirea Maicii Domnului".

In vremurile stăpânirii austriece, Mănăstirea Hagigadar a fost cunoscută sub numele de "Metocul armenesc" de maici, cu toate că aici nu au fost niciodată călugarițe în sensul propriu al cuvântului, ci numai niște femei retrase din lume, care duceau o viața austeră. ”

Sursa: crestinortodox.ro/biseric ... adar-67871.html

Ca să ajung la Hagigadar trebuia să traversez mai întâi băltile :D – balta întâi, balta a doua și balta a treia :D apoi șoseaua apoi prăpastia argiloasă ce nu era chiar abruptă, cu multă atenție se putea cobori pe acolo, apoi – prin lan[ul de secară :D (fara veghe) :D ]

Bălțile astea – cum le numeam noi – erau un teren mlăștinos localizat de-a lungul a trei văi succesive, de la marginea satului Ipotești, de la casa mamei coborai pe un drum de țară folosit de localnici când mergeau la câmp să lucreze sau să aducă recolta. Foarte repede ajungi la prima baltă – balta întâi :D

Bălțile sunt paralele cu drumul European 85 iar acest drum de țară este perpendicular și pe drumul european și pe bălți.

Pe hartă se văd frumos niște firicele de apă – ba sunt chiar patru – localizate în interiorul cotului pe care îl face europeana 85 la intrarea în Suceava.

Noțiunea de baltă a devenit mai mult renume decat realitate pentru că după lucrările de desecare a terenurilor din zona asta a Sucevei din anii ‘80 de care spuneam aceste zone nu au mai fost așa mlăștinoase – la ora actuală chiar nu mai este mlaștină deloc iar vatra satului se întinde frumos spre acele zone care în copilaria mea erau cu adevărat mlăștinoase.

Terenul ce coboară spre balta întai de la cele trei case unde este și casa mamei și care înainte aparținea de CAP a fost impărțit către săteni și astfel în zone unde înainte era ogor au apărut frumoase, elegante vilișoare cu grădinițe îngrijite și acareturi pretențioase.

Pe partea unde era casa singură, vis-à-vis de casa mamei, după ce s-a prăpădit bătrâna ce locuia acolo – Ilarța – și care nu a avut niciodată copii, terenul a fost moștenit de niște nepoți care au demolat casa bătrânească si au amenajat un mic domeniu ce poate concura la statutul de castelaș, curtea este imensă, depășește ca lărgime cele trei case de peste drum și găzduiește mai mereu cateva jeep-uri cu volan pe dreapta :D

La ora actuală, ce a mai ramas din bălți sunt doar niște șanturi în V, seci, fără apă și adânci de maxim doi metri dar pe vremea copilăriei erau zone necultivate de-a lungul acelor pârâiașe ce apar pe hartă și pe aceste zone era pur și simplu – câmpul cu flori.

Erau zone înierbate, cu iarbă înaltă cam de un metru sau mai mult, cu adevarat pe alocuri substratul era mlăștinos, puteai lua apă la încăltăminte în unele locuri însă nu prea mult, nimic periculos însă erau puzderie de flori, sânzâiene, flori de sunătoare, clopoței albi, roz și mov, margarete, flori galbene, roz, roșii, maci, măcriș - ca niște pămătufuri de tulpini acrișoare și câte și mai câte…

La marginea drumului sau cărării se întindeau plante de potbal ce făceau covor verde cu frunzele lor.

Când mergeam prin iarbă, agitația pașilor mei stârneau revoluții în populațiile gâzelor și greierilor ce viețuiau prin iarbă și erau sute de insecte, cântătoare sau necântătoare ce săreau în fața pașilor mei, disperate de tulburarea habitatului și faceau magice arcuri de cerc cu salturile lor, în toate direcțiile. Erau cosași verzi, greieri negri, lăcuste zburatoare cu aripi alungite, fragile, translucide, libelule… era o magie… mă fascina…

Ocazional mai vedeam și câte un iepuraș prin lanul de porumb care ulterior a înlocuit bălțile, pe lângă șanțuri.

Iarna, de ieșeam în gradina din spatele casei, de umblam prin zapadă, mă puteam aștepta oricand să țâșnească vreun urecheat chiar de la picioarele mele, de sub un strat subțire de zăpadă…

In mai apărea ciocârlia de cânta nebună în înaltul cerului, habar nu aveai de unde vin trilurile dar erau de o frumusețe copleșitoare și le trimetea în jur cu o forță de nebănuit, uneori o vedeai în înaltul cerului, îsi începea concertul spre prânz în soarele arzând blând în început de vară dar uneori urca așa sus în înaltul cerului că abia mai puteai distinge un puncticel negru, de te concentrai mult să vezi, altfel puteai trece cu vederea…

Erau zile frumoase, liniștite, patriarhale, deși mai corect ar fi să spun matriarhale…

Balta întâi este cea mai apropiată de casa mamei, la doar vreo sută de metri sau chiar mai puțin.

Într-un an au venit niște turiști străini și au stat acolo cu cortul câteva zile. Eram uimită. În mintea mea era că suntem niște oameni umili ce traiesc într-o zonă umila ce nu poate fi interesantă pentru altcineva, ma miram să văd turiști venind, nici nu prea erau încurajate activitațile astea în acele vremuri.

Balta a doua se întinde de-a lungul pârâiașului care apare pe harta sub numele de Șomuzul mic și care împreună cu pârâiașul de la balta întai dreneaza în aceeași albie apoi se varsă în iazul Șomuzul mic apoi continuă iarăși ca și pârâiaș până la iazul Bosanci I apoi Bosanci II

Pârâuașul Șomuzul mic continuă încăpățânat și după aceste iazuri, tot cam paralel cu europeana 85 până la iazul Nemirceni și mai departe la Iazul mare Hreatca pentru ca apoi să se verse în Siret la limita dintre Judetul Suceava și Judetul Botoșani. E un pârâuaș micuț dar tenace.

În toate aceste iazuri poti avea șanse să prinzi și pește.

Mergând pe europeana 85 de la Suceava spre Falticeni, după ce lași în urmă satul Ipotești, pe stânga la o oarece distanță - cam doi kilometri - urci un deal cam în dreptul localității Bosanci apoi pe masură ce te lași iar în vale, după localitatea Cumpărătura, vezi pe dreapta lacul Mihailești, cam în succesiunea asta de luciu de apă: Acumularea Moara, Mihailești, Acumularea Pocoleni apoi treci podul iar în dreptul localității Fălticeni, lacul vine pe partea stângă și se numește Acumularea Falticeni I.

Zona asta mioritică bucovineană – cu lacurile de pe lângă Fălticeni - l-a inspirit pe Sadoveanu să scrie Nada Florilor.

Prin bălțiile mele de lângă Ipotesti, după ce treceam și balta a treia, înainte să ajung la E85 era în plin câmp arabil, apărută de niciunde, o livadă de nuci care după o vreme au fost tăiați și din toată livada a mai rămas doar un șir de copaci la o margine de teren arabil și la capatul acestui șir de nuci era o fântână cu cumpănă, Dumnezeu știe de când făcută… avea apa foarte rece și bună.

Mă fascina toată construcția aia cu cumpănă înaaaltă, mi se părea imensă și cu greutatea ei de la capăt ce contrabalansa greutatea găleții de apă.

Mergeam deseori acolo, mai ales la culesul nucilor și mereu mă întorceam cu recoltă bogată.

Era așa o senzatie de veșnicie și de viață perpetuă.

Până la soseaua E85 mai sunt doar vreo 50 - 70 de metri pe un drum prăfos și parcă scobit în semicerc în linia câmpului.

Dacă mă veți întreba pe mine ce este de vizitat în Suceava, cu siguranță voi raspunde total diferit fată de majoritatea vizitatorilor :D

---

VIZUALIZĂRI: 1996 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI