Poghiaz bucovinean

TIPĂREȘTE

Despre Mănăstirile Bucovinene, despre pensiuni şi alte cele sunt multe scrieri. De fapt nici nu ştiu unde să încadrez acest review. Dacă fac iar zminteală cer iertare celui care trebuie să mă aducă la calea oablă.

Să fac o descindere în gara Suceava, unde mă aşteaptă un autocar ce mă poartă pe la mănăstirile din zonă. O zonă încărcată de istorie zbuciumată, o zonă în care s-au plimbat voievozi, cărturari, muzicieni. O zonă în care ne amintim de descălecătorul Bogdan, de viteazul fără măsură Ştefan, de cronicarul Neculce, de poetul Mihai Eminescu, de bădia Ion Creangă ori compozitorul Ciprian Porumbescu. Şi asta pentru a-i aminti doar pe cei mai reprezentativi dintre cei mulţi.

Gara Suceava. O gară mare, cu o clădire de călători impunătoare. O gară în care mai sunt şi călători, oameni pe chipul cărora se citeşte mult necaz cauzat de grija zilei de mâine.

Suceava, un oraş frumos, care a crescut la umbra cetăţii de scaun din care au mai rămas doar zidurile şi amintirile. Un oraş în care a răsunat cândva glasul voievodului ce-şi îndemna oştenii la luptă împotriva cotropitorilor. Un oraş care a dăinuit şi a înflorit peste veacuri. Lui îi alătur mănăstirea Putna, în care-şi doarme somnul, nu tocmai liniştit, falnicul voievod Ştefan, şi asta pentru că Bucovina este ruptă, iar Moldova ciuntită. Pe drumul spre Putna se aude o dulce Baladă cântată la vioară de junele Ciprian, glasul doamnei Sofia, dar şi rugăciunile bătrânului Danil venite din Sihăstria lui săpată-n piatră.

Părăsind dealurile nu tocmai molcome şi bătrânii codri de la margine de ţară, care cândva erau mai spre „şentru”, trecem pe lângă o casă în care se aude râsul zglobiu al pezevenchiului Nică, ce furase cireşe şi reuşise să scape. Acum se pregăteşte de scaldă, că doar e cald afară. Uite şi şcoala! Dar nu mai e aceeaşi în care „calul bălan” era pretin bun cu „Sfântul Nicolae”, înţelegându-se de minune când trebuiau să aducă la îndreptare pe cei care zminteau... Aşa părăsim Humuleştiul.

La umbra zidurilor unei mănăstiri se odihneşte Veronica Micle în aşteptarea hoinarului Mihai ce se odihneşte pe plai dâmboviţean, iar la altă „monastire” avem de urcat Scara Timpului, pentru a ne aminti de truda ce ne aşteaptă şi după, nu doar acum.

Sunt odihnitoare minutele de reculegere la umbra mănăstirilor bucovinene şi oboseala drumului dispare. Ba chiar dispare şi senzaţia de foame. Hrana spirituală este mai săţioasă decât hrana materială, încărcată de E-uri aduse din import. Hrana spirituală vine din glasuri molcome de călugări moldoveni ce au un fel aparte de a cânta rugăciunile.

Dar legată de Bucovina este şi ceramica neagră de la Marginea (Gura Humorului), oalele şi figurinele scoase din mâna meşterilor artizani fiind de neegalat, chiar dacă cristalurile par a fi mai arătoase. Şi aici oamenii povestesc cu glas molcom despre meseria lor, cum au învăţat de la înaintaşii lor cum să frământe lutul şi să-l ardă pentru a obţine lucruri măiestre...

Undeva, pe un vârf de deal, se vede o cetate. Este Cetatea Neamţului, destul de departe de şoseaua pe unde trece autocarul nostru în drum spre alte mănăstiti. Şi rând pe rând am trecut pe la Suceava, Suceviţa, Putna, Agapia, Moldoviţa, Voroneţ... Da, celebrul albastru de Voroneţ ce nu poate fi descris în cuvinte, iar imaginile fotografice sunt totuşi departe de culoarea naturală a albastrului de Voroneţ. Şi asta pentru că jocul luminilor şi umbrelor schimbă nuanţele. Au mai fost şi alte mănăstiri, care de care mai frumoase, dar nu mă apuc acum să fac o înşiruire a lor. Fiecare îşi are specificul şi istoria ei. Dar aproape la fiecare a trebuit să mă aplec pentru a putea pătrunde în curtea interioară. A fost o închinăciune în faţa divinităţii. Semeţia trebuia lăsată la intrare şi luată haina smereniei, chiar dacă smerenia, pentru unii, era doar de faţadă.

Cu părere de rău am părăsit Bucovina. Un glas şoptit şi auzit doar de mine mă chema înapoi pe meleaguri bălgrădene. E glasul locului natal care nu te lasă să te depărtezi pentru multă vreme de el. E glasul bătrânilor, dar şi al pruncilor care ne cheamă şi nu ne lasă să zăbovim prea mult pe unde umblăm.

Şi uite că de data asta nu am ce fotografii să ataşez. Nu vreau să dublez fotografiile existente deja şi nici să dau imagini personalizate cu unul sau altul. De data asta las doar cuvintele să redea imaginea unei hoinăreli de două zile pe meleaguri bucovinene.

Tu călătorule, îndrăzneşte şi te apropie cu pioşenie de acest Colţ de Rai numit Bucovina şi fi convins că aici o să găseşti oameni primitori şi un loc unde să-ţi odihneşti mădularele ostenite, hrană îndestulătoare pentru aţi ostoi foamea şi liniştea de care ai nevoie pentru a te relaxa chiar şi în locuri aglomerate.

Să aveţi parte de vacanţe frumose indiferent pe unde mergeţi.

---

VIZUALIZĂRI: 1550 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI