GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Bologna, un oraş într-un muzeu
Bologna face parte dintre oraşele muzeu unde este de ajuns să treci pragul unei biserici şi să găseşti opere ale marilor maeştri, unde o clădire de odinioară reprezintă cam jumătate de mileniu de existență, unde pietrele pe care calci au o poveste mai interesantă decât au țări întregi. Iar acest oraş nu te cheamă doar să-ți încânte sufletul, să-ți acapareze privirile, ci te invită şi la masă, şi nu la una oarecare, ci la aceea care are în meniu ragù alla bolognese, sos bolognez sau celebrul cârnat mortadella. Plimbarea noastră aici a beneficiat de toate condițiile, adică de cazare şi mâncare bună, vreme superbă. S-o iau de la început.
Labirintul care este oraşul medieval a fost înconjurat de bulevarde largi şi de blocuri inalte. Pornim de la discretul nostru hotel înspre sud şi ne oprim simultan cu mai multe autocare pline cu copii în dreptul bisericii San Francesco. Este ceea ce se cheamă o biserică de când lumea, căci a fost ridicată la insistențele papei Gregorio IX şi terminată în a doua jumătate a sec. al XIII-lea, într-o contopire a romanicului cu goticul. În interiorul întunecos datorat vitraliilor înguste se pot vedea totuşi statui şi obiecte de cult adunate în cele aproape opt secole de la fondare. În curtea bisericii se află aşa-zisele "tombe dei glossatori", morminte ale unor profesori de drept de la universitate, din sec. al XIII-lea, precum Odofredo Denari, considerat primul specialist în drept penal, sau Accursius. Partea de originalitate constă în forma acestora, piramidală şi înălțată pe niste coloane suple la câțiva metri de pământ.
Intrând în zona care a adus Bolognei denumirea "la rossa", ne facem loc cu greu pe sub nişte logii mai înguste care ne însoțesc până la Santissimo Salvatore. O biserică construită în stilul baroc, totuşi cu economie, deşi capelele sunt împodobite cu pânze valoroase. Însă numele cel mai cunoscut întâlnit aici este al lui Guercino, care îşi doarme somnul de veci în spatele unei plăci de marmură.
Trecând pe lângă mai multe palazzo-uri găsim şi pe cel mai mare dintre ele, Palazzo d'Accursio sau Palazzo Comunale, care fără nici o exagerare este o cetate grandioasă, cu turnuri puternice, cu zidurile exterioare evazate în afară şi susținute de o multitudine de console apropiate între ele. Noroc cu ferestrele care-i mai îmblânzesc aspectul belicos. Inițial el a fost reşedința lui Accursius, unul dintre juriştii care au acum "locuința" la "tombe dei glossatori", şi prin măriri succesive, aici stabilindu-se sediul puterii locale, s-a ajuns la ceea ce vedem astăzi, turnul cu ceas adăugându-i-se în secolul al XV-lea. În prezent găzduieşte o galerie de artă medievală, muzeul dedicat artistului modern Giorgio Morandi, fiu al localității şi Biblioteca Salaborsa. L-am fotografiat în fugă, trenulețul spre Biserica Fecioarei de la San Luca fiind gata de plecare.
Basilica Santuario della Madonna di San Luca este ridicată pe un deal împădurit în sudul Bolognei. Actuala biserica datează din prima jumătate a sec. al XVIII-lea, o capelă existând în acel loc încă din sec. al XII-lea, când, conform legendei, un pelerin a adus de la Sfânta Sofia din Constantinopol o icoană a Fecioarei Maria, despre care se spunea că ar fi fost pictată chiar de Sfântul Evanghelist Luca. Trenulețul colorat ne-a adus până lângă biserică şi în ciuda prețului (10 euro), trebuie să recunosc că dacă am fi urcat per pedes apostolorum aş fi încheiat ziua de hoinăreală mult mai devreme, iar pe Şefa aş fi pierdut-o pe drum. Din Piazza Maggiore drumul are vreo patru kilometri şi este destul de abrupt, totuşi mulți curajosi mergeau cu voioşie pe jos, deşi transpirația le curgea pe fața precum Niagara. Am pătruns înăuntru nimerind în plin discurs, aşa că ne-am aşezat cuminți şi am aşteptat să înceapă altcineva să fotografieze. Înaltă şi luminoasă, biserica avea un aer vesel şi prin culorile deschise ale pereților şi coloanelor, altarul doar contrastând prin frescele în care domină un albastru celest. Capelele fuseseră înfrumusețate de artişti locali, Guercino, Guido Reni, Donato Creti şi în mijlocul altarului trona la loc de cinste icoana amintită mai înainte. Am încercat câteva poze şi afara şi din păcate lumina soarelui nu-mi permitea prea multe. Şefa s-a apucat de treabă, doar că ea are un aparat mai deştept, decât al meu. Terminând capitolul foto ne-am aventurat pe jos spre oraş, la umbra celor 666 de arce ale celei mai lungi logii care ține până la Piazza di Porta Saragozza. Pe foarte multe din sectoarele logiei sunt plăcuțe care ne spun cine şi când le-a restaurat. Am observat că în anii '60 locuitorii oraşului erau mult mai aplecați către cele sfinte şi mare parte dintre plăcuțe aparțineau acelei perioade. Şi să nu vă închipuiți că dacă am mers la vale a fost joacă de copil, drumul fiind lung, lung, lung. Din mers am luat şi-o gustarică tradițională, ca simțeam că mă sfârşesc de foame, şi în cele din urma am ajuns la Porta Saragozza, apoi spre nord-est, da' după soare, cu finalizare în Piazza Maggiore.
Nu putem continua decât cu o vizită în Basilica San Petronio, principala biserică a oraşului şi a cincea ca mărime din lume. Construcția ei a început în 1390 şi nu din dorința vreunei fețe bisericeşti, ci a consiliului oraşului, care dorea un lăcaş de cult dedicat patronului urbei, San Petronio. Legenda spune că planurile ar fi fost pentru o biserica care a depăşească San Pietro din Roma, papa Pius al IV-lea însă le-a oprit. San Petronio a fost construită până la urmă cu nişte dimensiuni considerabile, a fost decorată de artişti ai vremii, ca Jacopo di Paolo, Parmigianino, Lorenzo Costa cel Tanar, Jacopo Sansovino, din nefericire nu i s-a terminat fațada nici astăzi, ea rămânând doar o treime acoperită. Alături de controversata frescă "Paradisul şi infernul" a lui Giovanni di Pietro Falloppi, care ilustrează descrierea făcută de Dante în "Divina comedia", ar mai atrage atenția şi cel mai mare instrument astronomic, linia meridian lungă de 66,8 metri, concepută de astronomul Giovanni Domenico Cassini în 1655 şi folosită pentru un riguros calcul al anului solar. Cel cei important eveniment desfaşurat în această grandioasă clădire a fost încoronarea lui Carol al V-lea ca suveran al Sfântului Imperiu Roman în 1530, în fosta capela Dieci di Balia, de către papa Clement al VII-lea.
Părăsind San Petronio mergem să vedem mai de aproape Fontana del Nettuno, numită de bolognezi şi Gigantul, o sculptură timpurie a artistului Jean de Boulogne, supranumit Giambologna. Statuia din bronz, înaltă de peste trei metri şi cântărind vreo două tone, s-a vrut un simbol al puterii papale: aşa cum Neptun stăpâneşte apele, aşa şi papa domină lumea. Cei patru copilaşi aflați la picioarele falnicului Neptun sunt cele patru râuri importante ale lumii cunoscute pe atunci, Nilul, Gangele, Amazonul şi Dunărea. Ştiu, acesta am mai văzut-o şi la Fântana celor patru fluvii a lui Bernini la Roma, numai că aici fluviile nu ajunseseră la cota de inundație. Sunt multe legende şi superstiții legate de această fântână, referitor la intenția lui Giambologna de a crea un Neptun superpotent sau la ocolirea fântânii de două ori în sensul invers acelor de ceasornic înaintea unui examen, că doar Bologna este cel mai vechi centru universitar şi care student nu devine superstițios când are în față un examen cu un profesor mai dificil. Şi încă un amănunt de culoare referitor la ea, căci cu acestea rămânem în memorie: tridentul lui Neptun a inspirat emblema unei cunoscute mărci de autoturisme de lux. Care este?
Şi după fantană urmează cele două turnuri, Asinelli şi Garisenda, simbolurile de azi ale Bolognei. Numărul turnurilor şi motivul care au fost construite ele nu sunt clare nici astăzi, când încă mai există 21. Cele două au fost ridicate la începutul sec. al XII-lea şi sunt celebre datorită siluetelor, Asinelli înalt de 97,6 de metri şi Garisenda aproape la jumătate (48 de metri) şi foarte înclinat. În Asinelli se poate urca, dar gândiți-vă bine că sunt aproape 500 de trepte, deci cam 30 de etaje.
O luăm după alți plimbăreți pe o strada aglomerată, mărginită de clădiri din vremea lui Guercino, până ajungem la San Stefano, care este mai mult decât o biserică, este un complex de clădiri cu care, conform tradiției, Sfântul Petroniu, episcop al oraşului în sec. al V-lea, a dorit să reconstituie Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Cu un aspect arhaic şi dimensiuni mici, ansamblul atrage atenția cu decorațiunile executate din cărămizi de diferite culori, piatra fiind folosită cu economie. Mi-a plăcut în mod deosebit Curtea lui Pilat (Sfânta Grădină), construită în sec. al XIII-lea, străjuită de logii şi cu o fântâna în mijloc. Lăcaşul avea un magazin cu produse naturiste, suveniruri, cărți poştale, unde servea un călugar tânăr şi amabil şi un muzeu farmaceutic, cu intrare liberă.
În acest punct al zilei am făcut time-out şi am dus-o pe Şefa la hotel pentru revitalizare. Eu am plecat mai departe şi după o hoinăreală scurtă cobor pe Via Zamboni, prin cartierul universitar. Se simte şi se vede schimbarea în decor, nu referitor la arhitectură, ci la hârtiile aruncate pe stradă, la grupurile de tineri care se ocupau cu timpul liber pe marginea străzii, la prețurile mai reduse la o felie de pizza, la restaurantele cu aspect de cantină. Lăsând în urmă teatrul local, unde în difuzoare se auzeau arii din Traviata, am găsit Pinacoteca Nazionale fără nici o problemă, sediul fiind într-o fostă mănăstire. Muzeul adăposteşte mai ales opere ale unor artişti care au trăiat sau lucrat în Bologna. Primele care mi-au atras atenția au fost două polipticuri realizate la sfârşitul sec. al XIV-lea de Lippo di Dalmasio, respectiv Giovanni da Bologna. Auriul este atotstăpânitor în aceste lucrări care excelează în expresivitatea figurilor. În aceeaşi notă este şi Polipticul bolognez al lui Giotto, creat pe la 1330. Secțiunea dedicată perioadei 1450-1560 începe cu o capodoperă a lui Rafael din jurul anului 1513, pentru altarul bisericii San Giovanni in Monte, "Extazul sfintei Cecilia". Continuarea aparține unor picturi cumpărate inițial pentru Istituto delle Scienze, semnate Il Francia şi Nicolo Pisano. De la mănăstirea San Domenico, unde aveam să merg a doua zi, fusese adusă "Adorația păstorilor" de Luca Cambiaso. Venețianul Jacopo Robusti, cunoscut de toată lumea sub numele Tintoretto, este prezent cu un tablou de mari dimensiuni, Visitazione. Intrând într-o nouă sală mă întâmpină mai multe tablouri de Guido Reni din care cel mai mult mi-au plăcut "Maica Ginevra Pucci" şi "Sibila", portrete a două femei diametral opuse din toate punctele de vedere. Retrospectiva bologneză continuă cu Annibale şi Lodovico Carracci (tematică religioasă), Giuseppe Maria Crespi (două portrete şi o scenă dintr-o cârciumă, care au în comun acelaşi joc de lumini şi umbre), Guercino (scene biblice) şi Il Domenicchio.
Fiindu-mi în drum fac o scurtă vizită la renascentista biserică San Martino. Sfântul oştean mă întâmpină rupându-şi mantia pentru a o împărți cu un cerşetor într-un basorelief care este acolo din prima jumătate a sec. al XVI-lea. Interiorul este şi mai simplu, iar capelele sunt împodobite de nume recunoscute şi atunci şi acum, Girolamo da Carpi, Girolamo da Sermoneta, Lorenzo Costa. Mă întorc în zona centrală pentru a vedea catedrala oraşului, San Pietro. Dacă văzută de afară pare mare, intrând am descoperit că este imensă. Purtând puternic amprenta barocului, impresionează prin strălucirea şi eleganța decorațiunilor, în final subjugăndu-te prin măreție. Sunt mai multe opere de artă răspândite de-a lungul pereților şi în capele, dar mai presus de toate este o uriaşă frescă pe luneta de deasupra altarului, reprezentând "Bunavestire" zugravită de imaginația lui Lodovico Carracci.
Îmi recuperez Şefa şi derulăm un slow-travel în căutarea unui restaurant pentru cină. Am ales unul în plin centru, rememorând impresiile zilei la umbra unor ciozvârte împachetate frumos în plasă. Cu un asemenea decor am simțit stomacul fremătând de nerăbdare. Am început c-o sticlă de vin din zonă, ca să facem alunecarea mai lină. Bologna nu s-a dezmințit şi ne-a oferit iaraşi delicatese culinare. Nimic nou, aici ne-am obişnuit deja cu mâncarea excelentă :)
Să aveți un drum frumos în față.
Trimis de Radu Tudoran in 10.06.16 08:28:42
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Radu Tudoran); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2022 Bologna, Orașul Turnurilor – Partea a II-a — scris în 26.02.23 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Dec.2022 Bologna, Orașul Porticurilor – Partea I — scris în 19.02.23 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Florența, Bolonia și Mirabilandia — scris în 23.05.22 de Adyvio83 din SIBIU - RECOMANDĂ
- Mar.2019 Tinerețe fără bătrânețe — scris în 26.03.19 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2017 Bologna Dozza — scris în 08.10.17 de acristofan din GALAţI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Bologna Grassa — scris în 20.07.17 de ManuelaManu din TG JIU - RECOMANDĂ
- May.2017 Bologna. La dotta, la grassa, la rossa. — scris în 10.11.17 de ovidiuyepi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ