Tinerețe fără bătrânețe

TIPĂREȘTE

Nu știu alții cum sunt, dar eu dacă nu scriu în primele zile după o incursiune turistică, adică la cald, după ce trece o perioadă, greu o mai fac! Așa mi s-a întâmplat și acuma, despre vizita la Bologna greu m-am urnit să vă povestesc. Adevărul, adevărat este că sentimentele mele vis a vis, de acest oraș sunt oarecum contradictorii. Și din acest motiv am considerat potrivit să le las un pic să se sedimenteze și abia apoi să încerc să creionez ceva impresii, referitoare la acest orășel italian

Apropo de sintagma orășel. Când eram în San Marino și vorbeam cu onor confratele moldovean găsit acolo, îi povesteam că am ales să stau doar două zile în Bologna pentru că e doar un orășel. El râdea de mine cu niște localnici de acolo. Bine i-am spus, depinde foarte tare la ce te raportezi, de exemplu față de San Marino e imens, dar față de Roma e o piticanie.

Cert e că în aceste două zile prin Bologna mi-am dat kilometrajul peste cap. Am mers pe sub arcadele celebre ale orașului, nu chiar 26 de kilometri, distanța pe care se întind, dar cumva pe aproape. Nu am folosit absolut niciun mijloc de transport, ci am mers doar per pedes. Asta pentru a admira, dar și a simți pulsul orașului.

Până în Piazza Maggiore și Piazza del Nettuno făceam cam jumătate de oră de la hotelul nostru. Acolo este kilometrul 0 al orașului. Aici vezi întotdeauna o mulțime de turisti care stau la terase sau efectiv pe borduri, socializează sau admiră din frumusețile arhitectonice ale zonei. Aici în cele două piețe alăturate se află Basilica di San Petronio, Palazzo del Podesta, marele Palazzo Comunale și Palazzo di Re Enzo. Deasemenea nu pot omite prezența lui Fontana del Nettuno.

Evident nu am ratat ocazia să vizităm impozanta Basilica di San Petronio, evident după ce am trecut de un filtru de securitate. Deasupra ușii la intrare este Madona cu pruncul, alaturi de Sfinții Ambrozie și Petronius, așa numiții patroni ai orașului. Construcția basilicii a început în secolul al XIV-lea și nu este terminată mici în ziua de azi. Interiorul bisericii este uriaș. Se pare că era proiectată să fie chiar mai mare, dar s-au răzgândit. Impresionantă vizita la această biserică.

Fontana del Nettuno este o creație a sculptorului Giambologna realizată în anul 1566. Evident îl reprezintă pe Neptun, zeul mărilor și mai este supranumită Il Gigante, datorită dimensiunii sale. Se spune că ar fi extrem de indecentă, mie sincer nu mi s-a părut. Este doar un nud foarte bine realizat.

După ce am admirat creațiile arhitectonice ale zonei am ales să ne pierdem pe străduțele înguste ale orașului. Astfel am ajuns în zona Universității din Bologna. Această universitate este una dintre cele mai vechi din lume. De altfel una din așa zisele porecle date acestui oraș este Bologna cea erudită, asta tocmai din cauza celebrei universități. Cert este că Bologna este un mare centru universitar. La această universitate studiază printre alții și mulți români. Vizita prin această zonă te binedispune, când întâlnesti atâția tineri frumosi și inteligenți. Acest cartier studențesc abundă de librării, galerii de artă, baruri și restaurante. O plimbare prin această zonă este absolut obligatorie pentru toti turiștii care ajung în zonă.

Plimbarea noastră a continuat pe Via Irnerio până la Piazza dei martiri 1943-1945. Am trecut pe lângă Grădina Botanică, dar si pe lângă imensul Parco della Montagnola. Am avut noroc de o zi cu soare, dar foarte răcoroasă, așa că din păcate nu am avut chef să le vizităm.

Ne-am întors în zona centrală pentru a mânca ceva, apoi ne-am îndreptat spre hotelul nostru. Drumul spre hotel trecea invariabil pe la Porta San Felice. Aceasta este cea mai vestică poartă a fostelor ziduri medievale din Bologna. A fost construită în secolul al XIII-lea, evident în scop militar. Apropo, o alta denumire a orașului este Bologna cea crenelată. amintind firește de turnurile medievale ce se ridicau semețe odinioară, în centrul orașului.

Dacă tot sunt la acest capitol al denumirilor date orașului și dacă tot am consumat cina la un local specific, vreau să amintesc de o altă denumire a orașului și anume Bologna cea dolofană. Asta evident ca recunoaștere a celebrei sale bucătării. De aici vine tortellini, ragu și mortadella și evident nu avem cum să uităm de renumitele paste bognesse.

Dacă în prima zi de vizitat orașul nu am avut de fapt decât o jumătate de zi, cea de-a doua a fost foarte plină. Am umblat prin oraș până ni s-au rupt pingelele.

Dimineața am dedicat-o cumpăraturilor. Și cum prin magazinele din centru nu am găsit nimic convenabil, am optat de data aceasta pentru nesuferitele (pentru mine) malluri. Astea la ei sunt construite mai pe la periferie, așa că am avut de înfruntat praful, dar și gazele de eșapament până la centrul comercial Conad și centrul comercial Lame. Cum se întâmplă de fiecare dată, tot eu am fost cel ce mi-am achiziționat câte ceva! =))

A urmat lungul drum spre centrul orașului. De data asta accesul l-am făcut pe la Porta Lame. Aceasta este una dintre porțile de acces spre centrul istoric al orașului Bologna și face parte din așa numitul cerc ultra periferic. A devenit celebră la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în urma luptei care avut loc la data de 7 noiembrie 1944, între partizani și nemții ce ocupaseră orașul. In centrul ei se află sediul Grupului de Speologie Bolognese si Uniunea speologică din Bologna pe o latură, iar pe cealaltă cumva în mod firesc Muzeul de Speologie „Luigi Fantini”.

Obiectivul nostru principal era să urcăm în unul din cele două turnuri, reper ale orașului, din Piazza di Porta Ravegnana. Aceste două turnuri simbol ale orașului sunt menționate de Dante în celebra operă Infernul! Se spune că fiecare familie importantă avea un turn al ei, ca simbol al prestigiului și al puterii. Din cele două sute de turnuri, în zilele noastre au mai rămas doar 60. Aici în centru este Torre Garisenda construit in secolul al XI-lea. Acesta are o înclinație de aproximativ 3 metri și momentan este închis pentru vizitatori. Turnul alăturat, Torre degli Asinelli are aproape 100 de metri înălțime și este la rândul lui înclinat cu aproape 2,5 metri de verticală. Dacă în ziua precedentă era o coadă mare, acum era aproape liber, doar că... Doar că bilete de acces în turn se luau doar de la Centrul Turistic din Piazza Magiore. Un bilet de acces costa 5 euro de persoană, dar achiziționat cu ajutorul aplicației booking, am beneficiat de o reducere de 10%.

Se spune că studenții dacă urcă în acest turn, pică examenele viitoare. Noi nu mai suntem studenți, dar aveam cu noi doi elevi. Nu am ținut cont de superstiție și am urcat. Urcarea este anevoioasă, spațiul este îngust, iar cele aproximativ 500 de trepte sunt destul de abrupte. Evident că a meritat. Am putut admira de la înălțime orașul roșu, așa cum mai este denumită Bologna, din pricina acoperișurilor invariabil din țiglă roșie.

Dacă nici în Italia nu sunt biserici, nu știu unde ar mai putea fi. Evident am vizitat și Santuario de Santa Maria della Vita, o mica bijuterie gotică. Totuși ultima mare provocare a fost drumul până la Basilica di San Luca situată în imediata apropiere a orașului. Drumul de vreo oră și ceva este aproape în totalitate pe sub celebrele porticuri.

După ce ieșim din zona centrală a orașului pe la Porta Saragozza începem să urcăm ori pe o mulțime de trepte ori pe o aleea pietonală pavată, dar întotdeauna pe sub porticuri. Trekking prin oraș. Cam așa este drumul până la această biserică. Noi aveam așa o condiție fizică medie să spun așa. Nu vreți să stiți câti urcau alături de noi și ne depăseau cu nonșalanță. Tineri ori bătrâni, pe jos mergând sau alergând sau chiar pe bicicletă. În afara faptului că este o atracție turistică însemnată a orașului se pare că este și un loc pentru antrenament pentru locuitorii urbei.

Destul de dificil ni s-a părut traseul dat fiind că după o oră și ceva de urcat eram transpirați, dar și gâfâiam ca o locomotivă. A trebuit să stam un pic să ne tragem sufletul. Se pare că pe drumul pqnă aici am trecut pe sub maleficul număr 666 de arcade!!!

Basilica di San Luca este o biserică impresionantă construită în anul 1160 pe Monte della Guardia. In interior se poate admira o faimpasă icoană a Maicii Domnului. Pentru cine ajunge aici este un must see să urce pe acoperisul bisericii, de unde se poate admira o priveliște deosebită asupra orașului, dar si a zonei de la 300 metri înălțime.

Pentru a urca sus trebuie evident plătită o taxă de acces. La fel costa 5 euro de persoană si cu ajutorul booking doar 4,5 euro. La achiziționarea biletelor suntem întrebati din ce țară suntem, iar chiar la intrare este un panou cu statistica pe țări a celorce au urcat in turn. Am observat cu mândrie că noi românii suntem pe un onorant loc 9 mondial! Se pare că nu suntem doar cu munca în Italia, ci și cu spiritul!

În biserică era slujbă! Am fost întâmpinati de o domnișoară cu o stație, care ne-a rugat să păstrăm liniștea și în bserică, dar și pe scările de acces pe acoperiș. Se pare că există o acustică foarte bună si tot ce am fi vorbit noi s-ar fi auzit cu ecou. Ne-am conformat firește, ca să nu perturbăm slujba! Urcatul este evident destul de anevoios, dat fiinf îngustimea locului. Dar am reușit să ajungem întregi sus. Aici panorama asupra orasului si a împrejurimilor nu era totală, ci doar de vreio 180 de grade, fiind ecranați de turla bisericii. Dar oricum a fost ceva deosebit. Sus ne aștepta o altă domnisoară cu o stație, cam zgribulită. Alți turiști nu mai erau. Clar trebuie să anunțe, când urcă sau coboară cineva, pentru că efectiv nu e loc de întors!

La coborâre am admirat și stadionul echipei de fotbal locale, predominat in roșu și albastru. Parcă mi-aduc aminte că au jucat și ai noștrii pe aici.

Concluzii. Bologna este un oraș paradoxal medieval, dar tineresc. Totul este pe stil antic multe carămizi sau țigle rosii. De altfel prin oras toate clădirile sunt vopsite doar in două culori. Mi-a plăcut lucrul acesta că exista un plan urbanistic, plan ce este respectat de toți, indiferent de culoarea politică, ce se perindă pe la Primărie. Porticurile nesfârșite sunt un simbol al orașului și parcă-s peste tot. E bine că poți colinda o grămadă prin oraș și nu ai nevoie de umbrelă. Totuși parcă e prea mult, parcă vrei să vezi și soarele deasupra. Clar te-ai obișnui, dar parcă aș alege un oraș mai aerisit, dacă vreodată aș vrea să scap de frumosul București.

---

VIZUALIZĂRI: 7559 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI