Călător în China clasică III

TIPĂREȘTE

Un somn profund și fără vise mă ajută să pornesc la drum în ultima zi din Beijing.

Cu bagajele făcute și cu mult entuziasm ne adunăm dis de dimineață să descoperim alte splendori ale acestei lumi, atât de diferită de a noastră.

Stephanie e proaspătă și zâmbitoare, noi, la fel.

Pentru început mergem să vizităm o fabrică de perle. Perle de cultură, dar fetele sunt în culmea fericirii!

Ajungem la o clădire pătrățoasă și destul de anostă, care nu se ridică la înălțimea splendorilor pe care le adăpostește. E frumos, totuși, pentru că e situată în mijlocul unui parc de copaci verzi dotat cu mese și băncuțe de lemn, îndemnându-te la relaxare...

Pentru început ne adunăm în holul de intrare în jurul unui acvariu cu scoici cât palma, pline de perlele mult lăudate. Ni se prezintă, ca la școală, metodologia crescătoriei și realizările supreme. Apoi suntem prinși în dialog să ghicim câte perle conține o singură scoică. Se animă spiritele, dar nimeni nu presupune corect. Cea care a fost cel mai aproape de numărul corect e invitată să aleagă din acvariu o scoică, pentru a vedea realitatea cu ochii noștri. Cu o strecurătoare măricică și banală se ridică scoica vie, desfăcută apoi cu dexteritatea experienței de amfitrioana noastră. Sunt peste douăzeci de mici perluțe pe patul moale, cât bobul de piper, multe imperfecte, dar impactul miracolului ne pătrunde pe toți. Mai ales când gazda le împarte generos la cine le dorește. Sau la cine se nimerește.

Suntem în entuziasm deplin când urcăm în salonul -magazin de prezentare a produselor finite. Cu mochetă roșie pe jos, vitrine largi, oglinzi și lumină corespunzătoare, bijuteriile îți iau ochii. Brățări, coliere, cercei, inele, pandative. Albe sau gri, de cultură sau pescuite, toate au farmec. Nu e de mirare că te poți decerebra. O armată de tinerele costumate în negru, binevoitoare, sunt gata să te îndrume spre ce îți dorești. Pentru cine mai poate fi atent, se prezintă diferența dintre o perlă adevărată și una contrafăcută. Am ascultat lecția, apoi mi-am îndreptat atenția spre cremele pe bază de praf de perle cu adaus de foițe de aur. Nimic nu se pierde! Îmi doresc un ten perfect, așa că am cumpărat!

De fapt, acesta e scopul vizitei. Marketing. Dar, făcut cum trebuie, toată lumea e mulțumită. Satisfăcuți și fericiți, putem să ne integrăm din nou în istorie. Urmează Palatul de Vară.

Istoria ne poartă în urmă cu mulți ani, pe când împărații își doreau terenuri de vânătoare și grădini departe de căldura verii din câmpie. Pe malul lacului Kunming, în mijlocul unui parc extins pe 300 de hectare, împăratul Quianlong a construit în 1750 un palat care a fost distrus de trupele britanice și franceze în 1860. Dar împărăteasa Cixi, care s-a îndrăgostit de acest loc, a renovat totul în anii 1900 și l-a folosit ca rezidență. Aceasta a dat o nouă strălucire locului. Una din lucrările deosebite este Marele Coridor, o trecătoare cu acoperiș de-a lungul lacului, destinat promenadelor făra grijă, indiferent de vreme. Tavanul a rămas decorat cu picturi din istoria Chinei.

Palatul construit pe Colina Longevității a rămas nevizitat de noi, doar admirat de la distanță. Tot de la distanță, dar mai mică, am putut vedea faimosul Vapor de Marmură folosit de Cixi pentru petreceri. Istoria spune că ea ar fi deturnat fondurile marinei imperiale pentru construcția megalomanică. La fața locului ni se spune că vaporul a fost un cadou din partea generalilor care au dorit să o discrediteze. Oricum, ambarcațiunea greoaie în stil kitsch chinezesc, nu a navigat niciodată. Și nici nu se poate urca la bord.

În schimb, primim o plimbare pe lac cu vaporașele turistice. Acestea au prova sub formă de dragon, acoperiș de pagodă și locuri pe băncuțe. De pe lac avem o privire de ansamblu asupra parcului. E, într-adevăr, frumos și liniștitor. La fel e și navigarea pe lacul calm. Ne bucurăm de soare, prospețime și amabilitate din partea gazdelor. Se termină un pic prea repede și revenim la goană.

După un prânz tipic într-o locație șubredă ce seamănă cu o cantină, suntem conduși la stația de trenuri din Beijing. Aici ne despărțim de Stephanie. Ea rămâne să preia alt grup, iar noi plecăm spre Xi'An. Cu trenul de mare viteză. Cei 1200 de km se vor parcurge în patru ore și ceva, pentru că vom merge cu 300 de km pe oră și vom avea o singură oprire. Cu trenurile normale, distanța e parcursă în 12 ore.

Sala de așteptare e aglomerată. Avem de așteptat o oră până la îmbarcare. Cele câteva standuri de suvenire sunt prea mici ca să ne umplem timpul.

Așezată pe propria valiză, încerc să nu mă gândesc la căldura sufocantă din lipsa ventilației corespunzătoare și tot consult panoul de afișaj. Din două în două minute.

Anunțarea plecărilor se face brutal, strigându-se pițigăiat prin toate megafoanele. Probabil e eficient pentru cei adormiți, dar nouă ne dau palpitații!

Cu o precizie japoneză, deși suntem în China, suntem chemați la îmbarcare. Trecem prin porți de verificare, fiecare cu actul de identitate și biletul pe care e scris numele.

Trenul e modern, alb, compact. Seamănă mai mult cu un metrou decât cu un TGV franțuzesc. Nu există compartimente, iar locurile pentru bagaje sunt insuficiente pentru toți. Le depozităm la grămadă pe hol, dar apar conductorii nemulțumiți. Mai trec ceva minute până apare un șef vorbitor de engleză care ne explică frumos că bagajele trebuie depozitate în siguranță din cauza vitezei trenului. Nu e problema noastră, așa că, tot ei găsesc soluția. Se dezafectează o toaletă în care se îngrămădesc valizele și trenul poate, în sfârșit, pleca.

Cufundată în scaunul comod urmăresc defilarea periferiilor Beijingului și îmi iau rămas bun de la acest oraș incredibil, neștiind dacă voi mai avea ocazia să îl vizitez.

---

VIZUALIZĂRI: 1211 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI