Chirui - Bai, cea mai iubita statiune din jud. Harghita

TIPĂREȘTE

Eu cand am bani mai multi, ma duc in Franta, unde am multi prieteni, iar cand am foarte putini bani si sunt obosit, ma duc pentru o zi-doua la Chirui-Bai, unde n-am decat un singur prieten, Natura!

Baile Chirui se afla pe soseaua Odorhei-Miercurea Ciuc, in apropiere de Vlahita, intrarea pe valea Chiruiului se face aproape vis-a-vis de panoul indicator "Spre Baile Harghita" unde apare o sosea ce care urca spre stanga, pancarta cu "Baile Chirui-5 km" este bine semnalizata chiar din sosea, dar trebuie s-o iei spre dreapta. Imediat ce-ai facut "dreapta", intri intr-o padure inalta si deasa, incat de-abia mai vezi soarele, care n-a disparut, e tot acolo sus deasupra ta tot timpul dar razele lui nu mai pot sa se strecoare prin cetina brazilor, caci lumina se propaga, cum bine ne-a invatat profu' de fizica din liceu doar in linie dreapta... Un alt panou, ce te impresioneaza de data aceasta, apare dupa primii 2 km de mers:

"Doar atunci cand ultimul copac va fi doborat, cand ultimul râu va fi otravit, cand ultimul peste va fi prins, iti vei da seama ca banii nu pot fii mancati!".

Datorita aerului curat, ambiantei linistite si a climatului bland, Chiruiul a fost mult timp cel mai iubit asezamant turistic si statiune balneara din judetul Harghita si nu numai. Baile Chirui erau cunoscute inca din anul 1600, dar amenajarea lor s-a produs mai tarziu, spre anul 1770. Dupa al II-lea Razboi Mondial si pana la Revolutia din ‘89, Baile Chirui au devenit locul de electie al taberelor pentru elevi si studenti. Nici eu, pionier fiind, nu am “scapat” de o asemenea tabara. Dormitoare comune cu 20 de paturi, mancare de cantina, program educativ, program sportiv, excursii, foc de tabara, ce mai, socialism in toata regula, dar, a fost frumos! Eram tanar si cand esti tanar, totul e altfel, nu strambi nasul la orice, ca astazi...

Drumul de 5 km pana la tabara l-am parcurs cu inima stransa. E un drum forestier de proasta calitate, ai mereu impresia ca un bolovan mai ascutit o sa-ti faca praf baia de ulei sau teava de esapament, de fapt am si lovit si eu ceva cu tablaria masinii la drumul de intoarcere, care e in panta si trebuie sa mentii o anumita viteza, altfel iti moare motorul, dar n-am patit nimic. Drumul, ce duce spre Chirui, coboara mereu intr-o panta lina, trece pe sub coroanele reunite ale brazilor, adevarate paduri galerii, situate de-a lungul raului Chirui, care nu este alceva decat continuarea "raului galben", ce vi l-am descris cu o alta ocazie, rau ce coboara vijelios de la statiunea Harghita-Bai, statiune "vecina" cu Chirui-Bai. Odata intrat pe acest drum minunat, dintr-o data se face intuneric, atat de deasa e padurea pe-aici! Masinile ce apar in fata ta au farurile aprinse!! ziua in amiaza mare si e bine sa faci si tu acelasi lucru.

Uneori valea se largeste si permite soarelui sa lumineze pietrele din rau, care apar intr-o nuanta brun-roscata. Suntem deci inca tot de-a lungul "raului galben", a carui poveste am promis sa v-o zic pana la capat. Sunt multe minereuri de fier in acest rau, apa izvoarelor ce le gasesti de-a lungul lui e buna, cu conditia sa nu bei multa dintr-o data, fierul continut in ea deranjeaza la stomac. Aici ar trebui adusi toti copiii ce sufera de anemie. O jumatate de pahar din aceasta apa, de 3 ori pe zi, timp de 3 saptamani, face minuni. Popas obligatoriu la “Insula Harghitei” o poiana cu un singur izvor carbogazos feruginos si multe vaci la pascut. Apoi, alt popas, chiar la intrarea in statiune, unde e un izvor cu apa carbogazoasa captat printr-o instalatie de foraj. Printr-o fisura a ei tasneste cu presiune si zgomot mare, ca aburul dintr-o locomotiva, un jet de apa minerala. In jurul sondei s-a format o mlastina, totul e sangeriu, chiar si iarba sau brazii. Zgomotul sondei il auzi chiar inainte de-a o vedea. Daca te apropii prea mult pentru a fotografia "sonda rosie", intri in balta ruginie din jur si fii sigur ca vei iesi din ea cu adidasii cei albi, special cumparati pentru excursia aceasta, plini de rugina, ce greu iese la spalat, mai bine vopseste-i intr-o culoare mai inchisa si rezolva definitiv problema. Sonda si balta rosie ne ofera o imagine superba dar si stranie in acelasi timp. E ca o panza de-a unui pictor nonconformist, de un verde intens, in mijlocul careia s-a scurs o pata mare de sange. Aflu ca apa din sonda, alimenteaza piscina din statiune, piscina cu apa minerala ce da si numele statiunii - "Chirui Bai".

Ajung in tabara. Toate vilele de lemn ale copilariei mele, stau sa cada, cea in care era dispensarul medical si cutia postala, au rezistat inca, cea in care am stat eu, aproape ca s-a prabusit. Medicul statiunii, dr. Jezenski, actualmente in Tg. Mures mi-a zis ca intr-o zi, nu demult, s-a dus si el pe la Chirui. In cabinetul sau, sub dulapul de urgenta ruginit si rasturnat, a mai gasit cadrul stetoscopului sau, ruginit si el, cu care consulta copiii din tabara. Terenul de volei a disparut, dus de ape, dar cel de handbal mai rezista inca, acoperit de buruieni. Portile de handbal au ajuns lemne de foc. Izvoarele sunt insa toate la locul lor.

Lipseste insa animatia, “pionierii”, scolarii, "soimii patriei" sau studentii, pe care pe-aici n-o sa-i mai vedem niciodata. Dar poate niciodata nu e bine sa spui "niciodata".

Chiar si "raul galben", devenit acum brun-roscat, ne paraseste, se-afunda adanc in padure, nedorind sa vada imaginile oribile ale acelui "oras fantoma", care era nu demult o tabara scolara prospera si cel mai indragit asezamant balnear al muntilor Harghitei. La intrare in sat, totusi, cativa intreprinzatori curajosi, si-au construit case de odihna. Dar e periculos pe-aici, aceste locuri pustii sunt adesea batute de "labele ursilor" in cautarea resturilor de mancare si cum in vilele paraginite nu mai au ce gasi, dupa ce ies din hibernare si le e foame, se opresc in fata caselor de vacanta si urla.

La intoarcere ma intorc pe valea Muresului si poposesc la pensiunea "Caprioara" care nu figureaza pe Internet dar o gasesti la Stanceni, in primul sat dupa ce ai parasit Toplita, indreptandu-te spre Tg. Mures. Inchiriez o camera dubla la pretul de 85 de lei. Pensiunea e eleganta, seara e feeric luminata, ai un restaurant la parter, la care se mananca bine, o parcare foarte mare la care trag mai ales soferii de TIR obositi dupa cate o cursa lunga, ai un parculet cu cateva alei, un mic lacusor si cativa pitici de ghips prin iarba. Pensiunea se afla exact la poalele unei pante abrupte si impadurite cu multi brazi inalti, daca-i intrat in padure, se repeta fenomenul vaii Chiruiului, se face dintr-o data intuneric.

Drumul Toplita - Stanceni - Mestera - Lunca Bradului e inca departe de a fi un drum european, e denivelat, plin de gropi iar daca ajungi pe-acolo noaptea, te orientezi greu, pentru ca e ingust si nu e inca marcat. Ai senzatia ba c-o iei pe aratura, ba ca treci pe banda cealalta. De la Rastolita pana la Reghin si apoi pana la Tg. Mures, drumul e insa bun, dar si pe-aici mai gasesti denivelari sau cate o groapa semnalizata cu-o creanga infipta in mijlocul ei. Marcajul incepe doar in comuna Brancovenesti in dreptul fostului castel Rakoczi. Aceasta sosea importanta, neglijata mai mereu, care leaga doua resedinte de judet, Tg. Mures si Toplita, va fii gata in curand, nu cred ca mai e o problema, refacerea celor 20 de km ramasi intre Rastolita, loc unde are loc un renumit festival al Vaii Muresului si Toplita, orasul grofului Banffy, care odata demult a intrat intr-o competitie acerba de orgoliu cu groful Urmanczy. Dar acestea si multe altele, intr-un review viitor.

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 23230 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI