Fără ceață...

TIPĂREȘTE

... adică mai puțin idilic... ????

Primul lucru pe care l-am făcut în Baia Mare a fost un mare tur de oraș, din greșeală. Am pornit de la Bulevardul Traian cu un ocol uriaș prin Bulevardul Unirii, Parcul Mara de lângă hotel Mara, pe lângă suava și zvelta catedrală a Maicii Domnului, pe lângă imensa catedrală Sfânta Treime cu arhitectura ei originală cu mulți cilindri și cupole, cu designul ei extern în dungi orizontale ce par să taie în înălțime – e cea mai bizară arhitectură a unui edificiu religios pe care am văzut-o vreodată – și cu vizibilitatea ei în spațiul larg de lângă Parcul Central. Drept îi câ Baia Mare, deși este un oraș micuț, are o sumâ de catedrale imense, uriașe. Nu știu cum și cine a făcut să fie așa. Pe lângă astea două, mai este imensa Sfânta Cruce care este catedrală catolică, are și aceasta un design alt și zvelt cu un turn original ce se aruncă vioi spre cer, este pe Strada Victoriei, peste drum de Parcul RFN, peste Săsar mai este imensa catedrală ortodoxă din față de la Kaufland cu podul său pietonal. Și această catedrală se face remarcată cu cupolele sale albe, îmbulzite unele în altele, cu luminile sale nocturne și arhitectura sa imensă, clasică. Alta fix la fel găsim, nu prea departe, pe strada Victor Babeș, unde face curba, la institutul de materiale nefieroase care nu mai există decât în memoria localnicilor care au fost nevoiți să se descurce cumva după închiderea minelor și după ce, din amintirea mineritului le-a mai rămas doar flotația și imensa statuie stingheră a minerului din Piața Revoluției, pustie și ea.

Tot pe strada Victoriei, nu prea departe de Colonia Pictorilor, spre Parcul Regina Maria, tocmai se construiește o altă imensă catedrală, tot albă – cum altfel – dedicată lui Anton de Padova care mai are o bisericuță mai mică în spatele Teatrului Municipal, pe strada cu multe pompe funebre. În fine, multă religie și închinare... Am remarcat asta mai demult, cu uimire, nu că-s multe ci pentru că sunt atât de mari, imense. Tot imensă este și Sfântul Ioan doar nu e albă ci în stil tradițional oșan, cu porți imense și acoperișuri cenușii dar la fel de zvelte, aruncate spre cer.

În fine, noi am ajuns pe Strada Vasile Alecsandri, pe la Kaufland – altul, nu cel de pe Săsar – Lidl și care or mai fi prin imensul complex apoi pe Mihai Eminescu spre Piața Izvoare unde am luat la cunoștință despre comunitatea romă locală cu copii mulți și murdari. E o populație aparte și nu vrei să-i vezi. Ei nu sunt primiți în școli pentru că sunt refuzați la înscriere cu motivația că atunci când apar acești copii, toți ceilalți se mutâ la alte școli până a venit o asociație cu hotărâre judecătorească pentru dreptul la educație. Astfel, au fost acceptați într-o singură școală unde s-a făcut o clasă specială pentru ei. Mai departe nu mai știu. Povestea comunității e bizară: au locuit întâi pe Craica unde, practic, e o mare groapă de gunoi separată cu un șanț de restul orașului. Trăiau în mizerie, în locuințe improvizate în condiții greu de imaginat. Un proiect al municipalității a transformat o clădire de birouri de la combinat în spații de locuit, mobilate, cu toaletă pe hol și a mutat o parte din comunitatea de pe Craica dar nu au încăput toți. Astfel, comunitatea s-a divizat. Cei rămași în Craica trăiesc, în continuare, în condiții inumane. Există o tendință generală de incriminare a acestei comunități uitând că, înainte de toate, sunt și ei oameni. Cei care au avut acces la civilizație s-au transformat mult.

Combinatul are, și acesta, o istorie aparte. Cu imensul său turn a cărui vizibilitate domină orașul, combinatul din Baia Mare s-a zbătut să supraviețuiască modernizării pentru ca, în final, să-și dea și acesta obștescul sfârșit. A fost preluat de 2 bancheri care, și ei, eu renunțat, în final, la faptele mărețe. Cel mai probabil, va face parte și acesta din imensa rețea de muzee a relicvelor comuniste, când aceste muzee vor începe să apară. Pentru moment, însă, găzduiește o parte din romii de pe Craica, provizoriu sau nu.

Din Piața Izvoare am intrat în cimitirul Horia I care, în mod bizar, colcăia de viață. Mii de sacoșe se așezau pe morminte în vederea unui picnic în familie ????‍♀‍împodobit cu multe flori. Noi am vrut să sculptăm un dovleac ???? în cooperare, mai la lăsatul serii dar am renunțat la idee. Era prea mare trafic. Cred că din motive de haolin.

Am ieșit spre strada Horia, pe lângă locul cu Vraciu, apoi pe strada Cloșca, pe lângă Muzeul de Artă și, prin spate, pe la intrarea cu clopote am intrat în Piața Cetății, s-o mai vizităm o dată. Am numărat clopotele, sunt 37, în mod bizar. Alături, templul Sfântului Martin, la fel de ferecat ca întotdeauna, își ține la adăpost comorile sale. În hol de poate intra dar în sala principală nu. E și asta o catedrală imensă despre care n-am scris în lista de mai sus. Iar alături este Biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae cu turlele sale ascuțite și semețe, chiar peste drum de Teatrul Municipal.

Piața cetății ascunde sub plăci transparente puține din ruinele ce-au mai rămas din Buserica Sfântul Ștefan care, la vremea sa, a fost și aceasta o capodoperă arhitecturală imensă dar... au prăbușit-o vremurile. A fost ridicată în anii 1347 – 1387 și după anii 1400 a fost ridicat și turnul său, mai norocos, care mai stă și astăzi în picioare, renovat și pregătit de oaspeți. Cum se obișnuiește, edificiul a avut ani de glorie și de restriște ce au culminat cu prăbușirea sa. Surprinzător, la cazare am întâlnit o schiță cu această catedrală – Sfântul Ștefan – care încă mai era ridicată, deși în ruine. Cred că am scris deja: personal, nu cred că o va mai reface cineva vreodată.

Am urcat în Turnul Sfântul Ștefan (am mai urcat și anul trecut) și la coborâre am avut comitet de primire un stol de găini ce viețuiesc sub pământ srl ce mi-au sărit în cap cotcodăcind ca să citesc de pe pereți. Nu știu carte, ciudaților, n-am venit ceti și nici nu caut recomandări. M-a uimit profund incidentul, neașteptându-mă nicidecum să găsesc isterici în blajinul oraș oșan. Parcă se întrezărea o explicație, înțelegând, oarecum, de ce bunul meu prieten a plecat la domnul înainte de vreme.

M-am refugiat în crâșmă să-mi înec amarul dar până și asta mi-a fost peste putință. Bucuria a fost că Scotish Pub ne-a primit bine după o lungă derută băimăreană. Regretul a fost că am plătit 27 de lei pe un burger când puteam primi un burger și o ciorbă cu 25 de lei – meniul zilei – astfel că am revenit a doua zi ca să îmi mai văd o dată visul cu ochii.

Ziua mi s-a dus înecată într-o sticlă de vin alb sec și-o imensă durere de cap de care am scăpat cu mare greutate. Nu m-aș fi așteptat la atâtea provocări, sincer.

Nu știu dacă a fost o idee tocmai bună să petrec haolinul la Baia Mare... ????

---

VIZUALIZĂRI: 405 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI