Alkmaar-ul de ieri văzut astăzi

TIPĂREȘTE

N-am venit la Alkmaar să văd târgul de brânză. Ştiu că este doar o demonstrație a vechilor tradiții făcută pentru turişti sau ca să folosesc un termen la modă, este un reenactment. Tinerii care mânuiesc roțile de caşcaval, căci sub acest nume cunoaştem noi brânza olandeză, sunt nişte actori amatori drăguți, căci şi fotografiile trebuie să iasă bine. Conform legislației olandeze nu este permis unui lucrător să ridice mai mult de 40 de kilograme. Aici în Alkmaar erau, poate mai sunt şi azi, câteva persoane autorizate să care greutăți mai mari, fiind vorba de cei ce duc roțile de brânză cu acele tărgi demodate. Sincer n-am înțeles de ce nu este folosită roata, că s-a inventat între timp, iar în Olanda drumurile sunt ceva mai bune decât la noi. Poate pentru a respecta tradiția cu orice chip (sau efort). Şi totuşi ce poți vedea în Alkmaar, deoarece nu-i nici o biserică celebră, nici un castel, nici o curiozitate? Aici sunt înregistrate ca monumente naționale 399 de imobile, situate de-a lungul canalelor, în zona istorică a oraşului. Deci la Alkmaar vii dacă vrei să vezi un oraş istoric, un oraş medieval olandez.

Istoria Alkmaar-ului este istoria Olandei, adică lupte pentru îmblânzirea apelor şi pentru eliberarea de sub dominația spaniolă. Ca mai peste tot în Ţările de Jos s-au construit diguri şi canale, s-au format poldere, mai mult, în 1824 s-a inaugurat Noord-Holland, care trece chiar prin oraş. Cu spaniolii a fost la fel de greu, oraşul rezistând unui asediu îndelungat, în 1573. Deschiderea intenționată a unor diguri a provocat o uriaşă inundație care a forțat oştile spaniole la retragere, fapt care a reprezentat punctul de cotitură în Războiul de opt ani. Astfel s-a născut expresia din motto, care înseamnă "La Alkmaar începe victoria".

Drumul meu la Alkmaar s-a desfăşurat în ziua de Paşti, când familia mea stătea în față cu bucate tradiționale, doar că la peste 2000 de kilometri de mine. Profitând că soarele şi-a adus aminte şi de Olanda am luat Camila, am şters-o de apă si am purces la drum. Un drum sinuos, pentru că l-am încurcat de câteva ori, dar cu peisaje rustice, cu ferme, canale, mori de vânt şi câmpuri cu lalele.

Ajuns în oraş traversez Canalul Noord-Holland şi îmi parchez vehiculul pe marginea apei, în apropiere de Muzeul berii. Nu mă tentează deoarece am vizitat vreo câteva astfel de "muzee". Iar faptul că prima chitară pe care a avut-o John Lennon era fabricată în Alkmaar nu mă convinge să poposesc nici la Muzeul Beatles.

Găsesc uşor Kaasmarkt, piața unde se desfaşoară "târgul de brânză", măreața clădire a cântarului, "De Waag", locul unde odată se cântăreau oficial mărfurile, văzându-se de departe. Despre aceasta pot spune că are statui, coloane, obeliscuri, o multitudine de detalii aurite, o uriaşă pictură pe fronton, o turlă care se multiplică pe verticală şi nu cred că am terminat cu toate detaliile. Dar considerând silueta, care aduce cu unul dintre acei negustori graşi văzuți prin tablouri, şi înzorzonarea, precum negustorul împopoțonat cu uniformă de ofițer, rezultă că acest simbolic edificiu este o oglindă a epocii în care a fost construit, adică a doua jumătate a secolului al XVI-lea. În prezent aici este Muzeul brânzei şi VVV, adica biroul de informații turistice.

Am vizitat acest VVV şi după ce am schimbat câteva amabilități cu doamnele de la ghişeu am primit o hartă a centrului oraşului, cu toate obiectivele demn de a fi vizitate sau măcar văzute şi multe alte informații. Am aflat astfel că Alkmaar-ul posedă 94270 de locuitori fericiți de cele 191 restaurante şi baruri, 60 de terase şi 690 de magazine. Pentru noi turiştii există o piață de brânză, două gări, opt hoteluri, patru muzee, 13 biserici (închise mai mereu), 13 mori de vânt, 4,2 kilometri de canale şi 1100 monumente. Iar mai presus de orice, în centrul oraşului Wi-Fi pentru tot cetățeanul. Mai erau şi nişte reclame la mâncare şi băutură, cu reducerile de preț corespunzătoare, că doar reclama este sufletul comerțului.

Eu nu m-am lăsat disturbat de nimic, nici măcar de terasele întinse în Piața de brânză, care datorită vremii superbe, erau pline. Am continuat spre primărie, o clădire cu multe decorațiuni, ridicată cu piatră şi cărămidă, ceea ce-i conferă un aspect de zebră, în ciuda leilor împietriți care împodobesc o scară îngustă. Lateral are un turn, la fel de vărgat, continuat de o structură suplă care adăposteşte clopotul şi terminat cu o veritabilă coroană. Din păcate pentru primărie este situată cu fața către nord, astfel că îi este mai greu să apară pe cărți poştale. De aici şi până la Grote of Sint-Laurenskerk (Biserica mare sau Sf. Laurențiu) este o azvârlitură de băț, dar trebuie să mă mulțumesc doar cu o vedere exterioară, uşile mari din sticlă fiind perfect zăvorate. În atenția celor interesați, biserica se deschide pentru turişti, partea de credință fiind lăsată mai deoparte. Deşi o construcție maiestoasă, datorită, sau mai bine zis din cauza iconoclasmului din sec. al XVI-lea, biserica nu se poate lăuda cu prea multe. Orgile, căci sunt două, ambele vechi şi valoroase, sunt cele care mai amintesc de existența acestei biserici, datorita concertelor înregistrate pe DVD sau CD. Şi să nu uit, în această biserică este îngropat contele Floris V, cel care, aşa cum aminteam în review-urile olandeze, a construit castelele de la Muiden şi Medemblik.

Cam dezamagit mă apropii de muzeul oraşului. Ca o ironie, muzeul unui oraş plin de clădiri medievale şi unul dintre cele mai vechi muzee din Olanda este amplasat într-un sediu nou, modern, dar departe de a avea o arhitectură îndrăzneață, ci mai mult anostă. În mod evident primele săli sunt dedicate asediului din 1573. Prezentarea este făcută într-o manieră sofisticată, cu sisteme audio-video performante, cu imagini filmate suprapuse cu documente şi hărți. Ghidul nostru virtual este Manning Jordensz van Foreest, un bărbat de vreo 60 de ani, un stâlp al comunității, membru al consiliului oraşului şi aderent la religia protestantă, susținător al lui Willem de Orania şi deci al independenței Ţărilor de Jos. În timpul asediului el a ținut un jurnal, care în anul următor a fost publicat pentru prima dată sub titlul "Scurte convorbiri". Domnul van Foreest ne apare în imagine aşa cum a fost pictat de un artist rămas necunoscut. El ne vorbeşte despre situația politică a acelor ani şi despre cum don Fernando Álvarez de Toledo, al treilea duce de Alva, supune Alkmaar-ul unui nemilos asediu. Pe măsură ce te apropii de un uriaş monitor, respectabilul olandez îți explică mişcările de trupe şi manevrele politice efectuate de cele două tabere. Iar în jurul nostru sunt tablouri din acea epocă, dedicate luptelor, reliefând eroismul locuitorilor din Alkmaar şi împrejurimi, dar şi hărti mai exacte sau mai fanteziste, făcute a prezenta încrâncenata luptă. Nu lipsesc arme de foc, halebarde şi săbii, coifuri şi platoşe. În curând ne apare un tânăr țăran, surprins de evenimente în apropierea oraşului. El ne povesteşte viața fermierilor din zonă, suferințele şi aşteptările lor, întâmplări din timpul bătăliei. Trebuie să recunosc că istoria îți devine o pasiune în urma unor astfel de vizite.

Continui cu secțiunea dedicată Secolului de aur al Olandei, unde sunt prezentați artişti ai vremii, a căror operă a rămas apreciată până astăzi. Maarten van Heemskerk este prezent cu "Botezul lui Isus", temă întâlnită şi pe mozaicurile din Ravenna. Se observă influențe renascentiste, precum peisajul cu ruine antice şi atitudinea personajelor, Van Heemskerck studiind în Italia. O altă lucrare a unui pictor necunoscut imaginează "Întoarcerea din Batavia", cu douăsprezece corăbii olandeze pline cu produse orientale pregătindu-se de revenirea în țară, călătorie care avea să dureze opt luni. Tot cu tematică navală este şi un tablou al lui Willem van de Velde "Episod din bătălia de la Sont", luptă din Marea Baltică unde olandezii au învins flota suedeză. Lucrarea este de mari dimensiuni şi executată în peniță, cu o deosebită acuratețe. Şi cum nu am avut ocazia de a vizita biserica Sf. Laurențiu, am văzut tabloul cu interiorul acesteia, pictat de Pieter Jansz Saeredam. Ca de fiecare dată autorul a lucrat cu meticulozitate, făcând măsurători şi desene pregătitoare. Dar cine a plătit pentru tabloul care a atârnat pe pereții primăriei rămâne un mister. De la Caesar Boetius van Everdingen este pictură executată după moda de pe atunci din Olanda, "Ofițerii şi stegarii din garda civică". Figuri joviale, pântece groase, îmbrăcăminte sobră, neagră cu gulere albe, şi eşarfe, portocalii şi albastre, alcătuiesc un tablou care se încadrează în fenomenul care avea să culmineze cu celebrul "Rond de noapte" al lui Rembrandt. Consider pe aceeaşi partitura, dar cu alt text, tabloul lui Claes Jacobsz van der Heck "Ofițerii din vechea gardă civica în natură". Reprezentarea este inedită, cu sobrii lideri ai societății alkmaareze, îmbrăcați în uniforma tradițională stând în fața unei cârciumi ("La nevestica de pe dune") şi pregătindu-se de un chiolhan la aer curat. Nu lipsesc tablouri cu imagini din oraş, unul dintre ele, reprezentând tot biserica Sf. Laurențiu pictată de Salomon van Ruysdael şi aparținând unei colecții particulare, fiind în vizorul muzeului pentru achiziție, deoarece în 2018 biserica îşi celebrează a 500-a aniversare.

Ultimile săli erau dedicate lui Gerrit van Blaaderen, pictor considerat ca un important reper al artei olandeze moderne, ale cărui tablouri se vindeau mult mai scump decât ale unor confrați mai celebri, ca Jan Sluijters sau Piet Mondrian. În decursul carierei sale a adoptat mai multe stiluri artistice, reinventându-se mereu. A fost influențat pe rând de Anton Mauve, Sisley, Van Gogh, Cézanne. În muzeu erau expuse multe tablouri, dar am fost plăcut impresionat de florile pictate şi de peisajele din Italia şi Franta, locuri pe unde autorul a călătorit.

Mă întorc spre centrul oraşului, piața de brânză fiind tot plină, semn că autohtonilor încă le mai este poftă de bere. Îmi găsesc Camila aşteptându-mă cuminte şi după ce rătăcesc iar drumul reuşesc să mă înapoiez cu bine la Hoorn, exact la timp ca să nu pierd cina. Fără ouă roşii, fără cozonac.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 2860 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI