O plimbare care a mers... ca unsa

TIPĂREȘTE

Tot urmaream cum vin turisti tineri de la plaja cu biciclete pe care le parcau in grilajul ala special din fata receptiei de la Ralitsa, unde am mers in acesta vara (vezi impresii) si ma minunam de ce toate sunt aceeasi culoare si model, ce naiba, astia au venit toti cu bicicletele de acasa. ?! Ma interesez si mi se explica faptul ca luatul lor intre picioare face parte din conceptual UAI, adica e moca, doar sa prezinti catusa de la incheietura celor de la receptie. Intareste cele auzite si familia prietena romaneasca capatata in cursul vacantei la Albena care zice ca ei a calarit cornutele prin toata Albena si a fost foarte placut, insa sunt greu de prins, ca sunt niste polonezi tineri care le iau de dimineata la sa le arate plaja.

Raman intr-o zi pe sezlongul de la piscina cand partea feminina a familiei ma paraseste in favoarea unei sieste de dupa-amiaza, nu chiar singur ci cu o blonda bulgareasca in dreapta, si-mi pica ochii pe ghidonatele infipte regulamentar langa usa receptiei, pesemne venise tura leseasca de dimineata de sa se odihneasca dupa masa. Consum blonda si ma indrept increzator catre receptie, cer voie frumos sa invit pe prima din dreapta la plimbare. Ma pofteste domnisoara sa ma servesc singurel si ma roaga frumos sa ii comunic la intoarcere numarul bicicletei folosite, sa nu ma mai intorc acum din drum pentru atata lucru. Apreciez gestul, ies si ma apuc sa ajustez seaua, injurand in gand ca am ales-o tocmai pe cea pe care o calarise Pasa-raslungila.

La vale ca la vale, a mers excelent asteptand parca sa ma indepartez de hotel atat incat sa nu-mi mai arda sa ma intorc, apoi stimabila pedalata, intampinand o panta oarecare, la urcarea catre hotelurile de pe dealul Albenei de dincolo de padurice, lasa frumusel lantul sa sara de pe foaie, trimitandu-ma la bordura. Au urmat niste momente cel putin penibile in care am fost nevoit sa imi aduc aminte din copilarie de metoda de a readuce lantul in angrenaj, de injuraturile cele mai potrivite pentru astfel de indeletnicire si de controlul directiei unei biciclete fara a murdari de vaselina groasa de pe maini ghidonul acesteia. Si asta in repetate randuri. A, si in aclamatiile celor din trenuletul care treceau pe langa mine, care ma chinuiam in mijlocul drumului. A, si sub privirile celor din shuttle-bus care asteptau sa plece din fata hotelului Orhideya. Incet, incet i-am prins smecheria, i-am mai umblat la treptele de viteza si am reusit sa o fac sa nu-i mai sara lantul, asa ca m-am putut bucura de adevarata plimbare. Asta nu ianinte de a intra la Magnolia in receptie sa ma spal pe maini. Cand m-a vazut biata fata din receptie cu mainile negre, a gogonat o pereche impresionanta de ochi la mine, dar am lamurit-o in romgleza ce s-a intamplat: my chain fell down, de la bicicleta.

Asa, cat de cat curat pe maini, mi-a mai venit cheful de a vizita statiunea. Astfel am observat ca in partea nordica si cea mai inalta a statiunii, cea care nu s evede de pe plaja, nu prea ai ce face decat in preajma hotelurilor si a piscinelor. Aici sunt hotelurile. Com, Panorama, Orhideya, Magnolia, Kompas si niste Vilele West. Mai sunt acolo si un fel de vile de partid, ca cele de la Neptunul nostru, insa acum aratau cam rau, nu cred ca mai sunt in circuitul turistic.

Adevarata atmosfera de statiune de litoral o intalnesti abia dupa ce cobori catre plaja, pe scari (cam multe si cam abrupte), cu trenuletul – pe leva sau gratis cu un shuttle-bus lenes care opreste des, dar sta mult. Pe sosea prima data ajungi intr-un fel de piata asfaltata, unde e amenajat un fel de parc de distractii de toata jena, cu “atractii” obosite de vreme, care aduc aminte de balciurile de toamna din orasele de campie de pe meleagurile noastre.

Zona centrala a statiunii este dominata de siluete impresionanta a Hotului Dobrudja, un monstru de beton desprins parca din filmele de propaganada cu ctitoriile comunismului. Nu m-am putut abtine sa nu-mi leg “calul” la intrare si sa studiez un pic interiorul acestei cladiri. Nu prea am avut ce vedea, in afara de dimensiunile uriase ale incaperilor care fac orice obiect obisnuit de mobilier sa para minuscul.

Din fata acestui hotel si pana aproape de capatul statiunii se intinde, de-a lungul unei strazi semicirculare, o zona dominata de pravalii cu nimicuri, suveniruri, giugiumele, articole de plaja si articole de facut copii sa ceara si parintii sa se scarpine in portofele. Toti vanzatorii de la cascarabetele astea vorbesc romaneste si va puteti tocmi cu ei fara jena, veti obtine preturi foarte bune, chiar la jumatatea celor afisate, nu ma intrebati cum, ca nu cunosc contabilitate bulgareasca. Toti turistii se opresc in fata celui mai frumos hotel din statiune, Flamingo Grand, si asteapta sa se rastoarne o galeata imensa cu apa de la piscina copiilor, moment pozat, filmat si acompaniat de tipetele fericite ale privilegiatilor ce beneficiaza de acces la acesta minunatie.

In sfarsit se ajunge la plaja. O plaja lata, cu nisip fin, curat, nu foarte aglomerata si marginita frumos de imaginea a doua dealuri impadurite ce se apleaca peste valuri. Sectoarele rezervate hotelurilor, cu sezlonguri si umbrelute ocupa maxim 50% din suprafata de nisip, astfel ramane loc suficient pentru cearsafuri, volei, fotbal si alte indeletniciri asemenea. Fara prea multe baruri, fara prea multe zone limitate pentru sporturi nautice, una din cele mai “aerisite” plaje ale statiunior de pe litoralul bulgaresc. A, chestia aia cu barcute tamponate in piscina este langa plaja, chiar pe la mijlocul ei.

La intoarcere am urmat o alee asfaltata care strabate rezervatia Baltata, insa nu am simtit salbaticia de care este laudata zona, arata ca un fel de parc mai neingrijit.

Ajuns in apropierea hotelului, am luat in piept (mai mult in talpi) rampa catre parcare, iar bicicleta s-a emotionat de intoarcerea acasa si si-a lepadat din nou lantul. Asa ca am ajuns la receptie cu coloritul schimbat din nou, iar domnisoara a zambit discret (asa mi se pare acum, atunci imi venea sa ma sterg pe maini un pic in parul ei) si a trecut intr-un registru, fara sa ma mai intrebe, numarul bicicletei – 13. Ulterior am aflat ca si prietenul meu patise acelasi lucru cu bicicleta 13, dar a considerat de prisos sa ma atentioneze sa ma feresc de ea.

O chestie utila pentru cei ce merg cu masina in Albena: La intrare se opreste in dreptul unei cutii de tabla de la punctul de control, se apasa pe buton si se ia un tichet cu un numar. Acel tichet trebuie prezentat la receptie, se achita suma de 5 leva si primiti un bon. Doar dupa obtinerea acelui bon puteti iesi trecand tichetul printr-o alta cutie la postul de control din Albena. Asta e procedura standard.

In cazul in care sunteti un cascat si un imprastiat, procedati ca mine: Daca ati pierdut tichetul inainte de a achita suma de 5 leva si nu aveti bon nici tichet pentru a fi prezentat la iesire, coborati din masina inainte de a va inscrie la coada pentru iesirea din statiune, luati un bon nou de la intrare, urcati in masina si introduceti-l in cutia care deschide bariera de la iesire – pentru sedere mai scurta de o jumatate de ora tichetul nu trebuie platit.

Pentru o vacanta linistita cu familia, precedata de un drum scurt, intr-un hotel nu prea nou, dar cu personal civilizat, pe o plaja superba si imprejurimi de statiune balneara de munte, Albena este foarte potrivita. Multa verdeata, parcuri si gradini de flori ingrijite, locuri de joaca pentru copii, aer curat, liniste si curatenie, acestea sunt cateva din lucrurile care ma vor readuce sigur in acesta statiune de la malul Marii Negre.

---

VIZUALIZĂRI: 3756 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI