Din nou... Cornul...

TIPĂREȘTE

Despre Cornul Vânătorului am mai scris. A fost despre prima vizită la Pitești când am căzut în extaz: vai, Doamne, cât îi de fain!!!

Fain îi, îmi amintesc cum a fost să descopăr locul, să mă minunez de pădure și să mă bucur. Așa a fost. Îmi amintesc, la prima vizită ne-a prins ploaia, am stat în chioșcul din curte în timp ce afară ploua apoi am mers la odihnă, în căsuță era bine dar eu n-aveam stare și-am zbughit-o afară, spre Mănăstirea Trivale, știam unde e că studiasem harta, nu mai ploua doar era totul ud dar a început o torențiala fix când am ajuns la mănăstire, m-am adăpostit în incintă, preotul ținea slujbă (după-amiază, da) afară turna cu găleata, eu chițăiam pe la ușă, preotul se uita chiorâș la mine, pridvor nu este, dacă mă dădeam după ușă mă uda ploaia, fix la ușă era, pe perete o pictură cu ziua și noaptea întruchipate ca doi lupi, unul alb și unul negru care mușcă din tulpina unui copac ce reprezenta pomul vieții în care ședea omul, de mă rezemam de un perete, scria moartea pe el, de mă rezemam de alt perete mă rupeau lupii de umăr, telefonul nu mergea, ori n-aveam baterie ori net ori nu știu ce, nu știa nimeni unde sunt, ploua de rupea, m-au sunat, a trebuit să raportez fără să ies din biserică, în ploaie că s-ar fi udat mult telefonul, brusc, 2 duzini de ochi crunți s-au întors spre mine, cu reproș, stăruind apăsat:

- Șșșșșt!!!

Haiti! Aia a fost. S-a mai domolit ploaia și m-am întors iute lipăind cu sandalele prin bălți. Cum scriam, în căsuță era bine, am adormit, m-am trezit la 22:00 cu o obsesie: cina!??? Contrar obiceiului, nu aveam nimic în traistă. Am meditat intens până la 8:00 dimi când ne-am prezentat solemn la md în salonul Ciuleandra unde o fată ne-a comunicat sec: cei de la căsuțe nu au md! ????

Bon!

- Da’ n-am voie să mănânc?

- Ba da. Pe bani.

Păi pe ce? Pe castane? Și la ce-mi comentezi că n-am md? Ai aflat că stăm la căsuțe, plătim, de ce să nu avem md? Cam aiurea abordarea, zic eu. Adică noi suntem amărăștenii ăia care n-au bani de hotel. Nu, ca să stau în hotel, într-o clădire, n-aș veni aici. Eu am venit pentru căsuțe și pentru pădure. Altfel nu.

La md eram doar noi (leșinați după cina lipsă) și mulți vecini de peste Nistru cu o mulțime de facilități hoteliere. Nu vreau să cârcotesc dar cârcotesc. Regretăm profund. Cu toate astea, singurele locuri în care i-am întâlnit sunt locurile de vacanță: hoteluri și puburi unde foarte mulți români nu își permit să intre. Scriu asta (cu tupeu) pentru că știu nenumărați oameni de valoare cu profesii de admirat și care... (continuați dvs.). Nu sunt singurul om care observă asta și nici nu-i greu de observat. Nici la mașini nu mă pricep însă... Uf... Apreciez calitatea, nivelul intelectual și valoarea co-naționalilor noștri, orice ar spune oricine.

Adevărul e că eu, în vacanță sunt maxim drimăr, gen: uite! bate vântul! Waaa, ce extaz!!! Uite! O frunză! Waaa, ce extaz!!! Uite! Restaurantul! Yapiii!!! Păi de-aia e vacanță, altfel stau acasă. Așa că merg undeva, leșin de feerie și a doua zi o zbughesc rapid, fără md, fără cafea să nu apuce să se sucească cineva. E o strategie bună. De-aia mă plimb mereu. Nu stau mult într-un loc. Rar găsesc un loc unde-aș reveni oricând fără griji. Cornul Vânătorului nu este un astfel de loc. Despre prima vizită la ei am mai scris dar revin pentru comparație cu a doua vizită care completează opiniile.

Fără îndoială, locația este de basm. Pădurea e balsam pentru mine și complexul ăsta turistic, în pădure fiind și frate cu codrul, pentru mine e irezistibil. Dar, cum scriam, uzual stau puțin într-un loc tocmai ca să nu apuc să văd neajunsurile. Așa a fost și aici. Am văzut și alte opinii care scriu despre kitsch și despre servicii. Rareori media opiniilor contrazic realitatea. Deci dacă scrie undeva că îi bai, apăi aia îi. Deci, la prima vizită am observat fata de la md că e cam rigidă și prea puțin flexibilă. Ei, hai să trecem peste. Oricum plecăm curând. Dar au mai spus și alții de servicii că stă omul și așteaptă și așteaptă degeaba. Dar voi reveni.

Chestia e că am ales o vizită la Cornul Vânătorului, printre altele și pentru că acceptă plata cu cardul de vacanță atât la cazare cât și la masă, în plus, nu cereau plata în avans deci argumente forte: peisajul, pădurea și cardul. La prima vizită, la check in, unul din noi era la baie, în clădirea hotelului. Deci doamna (sau domnișoara) de la recepție, impecabilă, în bluzița sa albă, elegantă, țiplă și pantalon negru la fel de impecabil ne conduce la căsuță, descuie și așteaptă să intrăm să ne minunăm. Gizăs, a fost doar o fracțiune de secundă – aia mi-a rămas în minte și am vrut să o imortalizez, să filmez momentul dar nu am îndrăznit și (poate) nici nu ne-ar fi permis dar a fost un moment – once in a life time!!! Priceless! Ceva superb. M-a fâstâcit. Am intrat în căsuță. Am făcut ochii roată. Erau două paturi. A venit și al treilea de la baie. Atunci m-am dezmeticit. M-am dus la zâna de la recepție și i-am raportat:

- Doamnă, suntem 3. Aveți căsuță cu 3 paturi.

Am văzut eu în poze: paturi suprapuse – două – și un pat simplu. Eu anunțasem că suntem 3. Rapid, ne-a schimbat căsuța și ne-a luat prima cheie. De fapt, nu chiar rapid. Am așteptat cam 2 ore pe terasă, răstimp în care am servit prânzul. Căsuța noastră cu 3 paturi era chiar căsuța de alături, Alunul, cu numărul 6. Prima dată primisem Frasinul. Acum era totul perfect.

Din acest motiv am mai făcut o rezervare și am revenit peste 2 săptămâni. De data asta erau toate căsuțele ocupate spre deosebire de prima noastră vizită când mai mult de jumătate din căsuțe păreau libere.

Am ajuns la cazare pe la orele 21:00 (după ce băusem toată ziua Piteștiul și piscina din apropiere) convinși fiind că vom primi aceeași căsuță cu paturi suprapuse – era ca în tabără. De data asta rezervasem 2 nopți că văzusem ce și cum prima dată și ne-a plăcut. Era de luni până miercuri ca să nu prindem week-endul că știam că au salon de evenimente și nu vroiam party. Dar fix de asta am avut parte: marți seara = toată lumea la party, tot personalul mobilizat, muzica ambientală suavă se transformase într-o mare hărmălaie și, colac peste pupăză, terasa era plină de leșinați după o bere care nu mai venea. Dar asta a fost marți seara. Până acolo am trecut prin aventura de luni seara, aia cu check-in ul. Merg la recepție. Zice:

- Da, rezervare, căsuța Teiul.

Fiecare căsuță are nume – diferit – de copac.

- Păi noi am rezervat Alunul, aia cu paturi suprapuse.

- Aia e ocupată, aveți Teiul.

Puii mei. Am purtat pagini întregi de conversații că vrem Alunul, au confirmat, bla bla. Suntem încântați să confirmăm, bla bla bla... Adică apă de ploaie și vorbe goale. Adică ce vă mai obosiți să confirmați dacă...

În fine... Fata de la recepție, maxim amabilă, nu zic. Bine, ce să mai facă ea acum? Iar căsută cu 2 paturi. ????‍♀‍Descurcă-te, nah!

Bun. Ce să faci la 10:00 noaptea? Iau cheia și dau să plătesc.

- Păi nu cu card de vacanță.

Păi pentru asta am venit, madam, ca să scap de banii de pe cardul de vacanță și pentru că pot plăti și masa tot așa. Sunt puține locuri unde pot face asta și din alea puține, și mai puține sunt în pădure.

- Am informat în prealabil că plătesc așa și am confirmarea dvs,

În final a acceptat cu mențiunea că șefa lor recomandă (deci, atenție RECOMANDĂ) să nu fie acceptată plata cu card de vacanță la rezervările beka. Deci, frate, mă leș’? Ori accepți, ori nu accepți? La rezervare zici da, la cazare zici ba. Ce naiba? Bașca, la ultima vizită le-am lăsat pe masă dublul prețului cazării. Ăia nu sunt venituri? Ce naiba?

În fine. Cu greu acceptă încasarea dar, totodată însoțită de solicitarea de a anula rezervarea. Bun, eu fac rezervarea și nu plătesc comision dar unitatea de cazare plătește comision. Eram un pachet de nervi. Am refuzat, cu crize. Am vorbit frumos cu fata, civilizat (că așa a vorbit și ea cu mine) dar ferm că fierbeam de nervi. Vroiam căsuța mea cu pat suprapus. Și, observam, după cum mergeau negocierile, nu prea aveam șanse să o primesc.

Bun. Rezultat: eu = plătit cu card de vacanță (ceea ce lor nu le convine), tot eu = rămas cu căsuță de 2 paturi (ceea ce mie nu-mi convine).

Aș fi ras o bere de nervi dar ospătarii erau ocupați și n-aveam nervi de amabilități. După jum’ate de oră de stat sub copaci (vezi, de-aia iubesc eu natura) am trimis un sol de pace la recepție:

- Vreau un pat suplimentar!

Fata de la recepție părea să nu-mi poarte pică. A venit, prompt, însoțită de un domn, cu un pat suplimentar. Adevărat, organizarea căsuței suportă, este suficient loc pentru pat suplimentar deși spațiul liber din mijloc se limitează mult. Amu’... Asta-i. Patul suplimentar e jum’ate ca și înălțime față de celelalte două. Merge și-așa, măcar bine că este! Mi-a revenit onoarea să dorm (aproximativ) sub pat adică pe noul mobilier din căsuța noastră. Din timp în timp se rostogolea pe noul pat și posesorul patului înalt din jumătatea mea de căsuță. Doar eram în tabără, ce naiba?

Iar jumătate de oră sub copaci, iar armistițiu cu recepția: anulez rezervarea beka și trimit un sol de pace la recepție:

- Am anulat rezervarea.

Bucurie mare, confeti, tort, lumânări, petrecere surpriză, toată lumea e în extaz că am anulat eu rezervarea.

Mai stau eu ce mai stau sub copaci, beka zice:

- Dar hotelierul ce zice că ai anulat tu rezervarea tocmai acum? Nu vrea să-i plătești penalizări?

What?

Asta-i chiar de râsul curcilor.

Și beka contunuă:

- Ia întreabă hotelierul dacă este de acord să-ți anuleze rezervarea fără penalizări.

Iar sol de pace la recepție care se întoarce și zice:

- A aprobat anularea rezervării fără penalizări.

A meșterit ea ceva acolo și, mulțumesc bunului Dumnezeu, nu mi s-a solicitat să plătesc penalizări pentru anularea rezervării.

De fapt, foarte adevărat, mereu când anulez o rezervare, primesc întrebări despre motivul anulării și trebuie să bifez, acolo, din mai multe variante iar dacă bifez „altele” am câmp unde pot scrie care sunt acele motive „altele” . Dar mai sus, unul din motive este: „unitatea de cazare v-a solicitat să anulați rezervarea” . Păi la mine chiar asta a fost deși eu am bifat altceva, nu-mi mai amintesc ce.

A doua zi am dormit până pe la orele 16:00. Nu ne mai puteam trezi. Abia apoi, pe seară, am văzut că avem, deasupra patului, pe un raft, pregătite 3 pahare de vin, zvelte, cu pucior lung. Deci ei pregătiseră, totuși, căsuța pentru 3 persoane. Numai de tras o beție nu ne ardea nouă. Paharele au rămas acolo, neatinse.

Aveam zoo în program, ca să nu ne plictisim. Acolo am avut 2 targeturi: Mănăstirea Trivale pe care o văzusem cu 2 săptămâni în urmă pe ploaie și nu făcea sens să mergem iar plus că doar eu eram amator drumeție și zoo care părea obiectiv ușor de atins dar, practic, a fost greu spre imposibil. La întoarcere, iarăși la relaxarea de sub copaci, ne-au trebuit 2 ore să dăm comanda pentru cină, așa cum am mai arătat, (fetele de la servire studiau cu succes arta disimulării) deși așteptarea nu era, neapărat, greu de suportat pentru că, oricum, acolo am fi stat toată seara dar ne-ar fi plăcut să și mâncăm, totuși, pe lumină și nu la lanterna telefonului. Am apreciat că am primit o veioză pe baterii dar, totuși, ne-am mai ajutat și cu telefoanele. La ora aia era mai potrivit de zăcut cu o cafea în față sau un liqeur, ceva, dar, în fine, asta-i, de surprize tot nu scap și, pe unde merg, tot dau de complicații, încurcături sau chiar mai rău. Am avut și mai rău într-un loc dar aia nu-i de povestit. Chiar și cafeaua pe care am cerut-o după masă am dobândit-o cu dificultate de parcă ar fi fost mare trofeu plus că era minusculă.

Chestia asta cu Cornul Vânătorului a fost așa, 1 la 1, fără eveniment, fără organizatori (except bek), doar așa, noi între noi, ca mâțele. În final a fost bine dar... totuși... chiar nu se putea fără?

Recunosc, am întâlnit opinii despre servire cum că ar fi cu probleme însă am gândit: doar nu mi s-o întâmpla tocmai mie... mă descurc eu cumva. Chestia este că în ziua aia chiar sărisem peste md și prânz și nu ne doream să sărim și cina. Adevărat, dacă am fi comandat pe la ora 17:00 când am plecat spre zoo, probabil că nu am fi avut situația asta dar, în acest caz, ratam zoo și nu vroiam asta. A fost o zi ciudată, ne-am recuperat greu și-a ieșit totul haos deși, în final, bine.

Apreciez profesionalismul fetei de la recepție și a șefei de la restaurant care a coordonat cina noastră – am comandat o grămadă de mâncare pentru că eram lihniți și ne-a mai și rămas și pentru dimineață când am ciugulit în pridvor unde aveam masă și niște scaune faine printre care și un balansoar. Revenise muzica suavă ambientală ce ne învăluia din boxele montate pe copaci, chiar în fața căsuței noastre.

Nu ne-a mai trebuit nici md nici prânz nici nimic nici fete ca stana de piatră la servire nici negocieri cu personalul nici loterie: oare iese bine? Oare iese rău de data asta? Doar ne-am luat catrafusele și duși am fost că ne așteptau marea și muntele, cu alte aventuri. Perseverare diabolicum, erare humanum est.

La Cornul Vânătorului voi da 10 la toate secțiunile, cu toate bâlbele, cu tot, și asta pentru că locația e mult prea frumoasă, și chiar și la servicii pentru că apreciez strădania.

Pentru vara asta, 2023, mi-am amintit de ei și de tocănița lor mănăstirească, de post, cu legume și mămăligă, delicioasă, de 28 de lei din care aș mai servi și am făcut o rezervare pentru o noapte la căsuțe (ce curaj am...) Am specificat: voi plăti cu card de vacanță. Am primit răspunsul: pentru plata cu card de vacanță nu acceptăm rezervări beka. În replică, am întrebat: dar ce fel de rezervări? Încă mai aștept răspunsul.

Cred că renunț la Cornul Vânătorului pentru că totul devine mult prea complicat. Văd eu ce fac mai apoi cu cardul ăla de vacanță... găsesc eu ceva...

Hm... Hâm... Mmmm... Mnmm... Mîmmm... Încântat fără reproș... !!??!! ????‍♀️

Aia da! Oarecum...

Este

Hyper

Mmmm... ????‍♀️????‍♀️????‍♀️????????

---

VIZUALIZĂRI: 273 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI