Istanbul - festivalul lalelelor … și alte alea (II)

TIPĂREȘTE

ZIUA IV - 06.04.2023.

În drumul nostru spre Bursa ne-am oprit și la Iznik.

Actualul nume nu spune mare lucru dar actualul Iznik s-a numit Niceea, locul unde au avut loc primul și ultimul - din cele șapte - Sinoduri Ecumenice. Primul a avut loc în timpul împăratului roman Constantin cel Mare în anul 325. Tot aici a avut loc și un al doilea Sinod, în anul 787. Orașul a mai fost și capitala noului Imperiu Bizantin de Niceea, după destrămarea - în 1204 - a marelui Imperiului Bizantin. După recucerirea Constantinopolelui de către bizantini capitala Imperiului a revenit la Constantinopole. Vaticanul a decis ca Niceea să fie - pentru creștini - al treilea Oraș Sfânt după Ierusalim și Vatican.

Dar renumele Iznik-ului este datorat Ceramicii de Iznik! Renumita ceramică împodobește pereții - printre altele - Palatului Topkapi și Moscheei Rustem Pașa din Istanbul.

Renumita ceramică combină elemente atât otomane cât și chinezești, ceramica chinezească fiind mult apreciat de sultani. Dar, pentru că olarii vremii nu au putut fabrica porțelan (care necesită o temperatură mare), au obținut ceramică vitroasă, topirea amestecului necesitând o temperatură mai scăzută. Pe la începutul secolului al XVI-lea se folosea în special albastrul turcoaz. Puțin mai târziu găsim nuanțe de verde și violet, apoi paleta se îmbogățește cu roșu și verde-smarald. Interesant este că, până pe la jumătatea anilor 1800, ceramica islamică era considerată ca fiind de origine persană, și se credea că ar proveni din mai multe părți ale orientului! Târziu, după 1930 specialiștii au analizat mostrele și au dat Iznik-ului ce e a lui - Ceramica de Iznik.

În Iznik am vizitat și Agia Sofia. Inițial ea a fost construită ca o biserică bizantină, dar după cucerirea otomană a fost transformată în moschee. Este importantă pentru că Sinodul Ecumenic din 787 (ultimul), a avut loc aici. Cu acea ocazie s-a hotărât revenirea la tradiția de a da icoanelor cinstirea de care se bucură și azi. Aceasta după perioada iconoclasmului, care prevedea nu numai distrugerea icoanelor, ci şi a sfintelor moaşte.

Am vizitat și ruinele vechiului zid ce înconjura orașul, de remarcat fiind Poarta romană precum și strada comercială de unde se pot cumpăra atât produse alimentare cât și obiecte din renumita ceramică de Iznik.

În apropiere se află și Lacul Iznik, un lac cu apă dulce, folosit la irigații, deoarece localnicii se ocupă intenscu agricultura. Ce trebuie subliniat este mulțimea de plantații de măslini. Se spune că în Turcia atât măslinele cât și uleiul sunt de o calitate deosebită.

Până să ajungem în Bursa, ne-am oprit într-un sat care m-a trimis mental cu zeci de ani în urmă când, în drum către cine știe ce cabană din munții noștri, treceam prin astfel de sate, ce aminteau de vremuri străvechi.

Cu mult timp în urmă, oamenii din Kizik, pentru a scăpa de asuprirea mongolă, s-au refugiat în Imperiul Otoman stabilindu-se în acest sat. Satul merge în urmă până la întemeierea Imperiului Otoman și se numește Cumalikizik. Un sat în care mașinile moderne dar și microbuzele se împletesc cu străzi pietruite și case vechi, de sute și sute de ani, construite din lemn, chirpici și pietre. Un muzeu, aflat în piața satului ne trimite în istoria de începuturi a acestui frumos sat, în care, în luna iunie a fiecărui an are loc un Festival al Zmeurii. Multe magazinașe, unele închise la acea oră, vând tot felul de produse ale artizanilor locali. Un sat din Tunelul Timpului.

După doar 10 km am ajuns și la Bursa. Nu, nu cea de mărfuri, nici cea de valori, ci Orașul Bursa, aflat lânga Marea Marmara, fosta capitală otomană. Al 4-lea oraș ca mărime din Turcia, mai este numit și Bursa Verde (Yesil Bursa), asta datorită numeroaselor parcuri cu arbori foarte bătrâni. Orașul este foarte vechi, se spune că ar fi fost inființat în anul 186 înainte de Hristos și se află în apropierea Masivului Uludak, unde se află o foarte modernă și căutată stațiune de schi deschisă, bineînțeles, în sezonul rece.

Aici am vizitat Muzeul Panorama 1326, un muzeu a cărui construcție a început în 2015 și care a fost deschis în 2018, un muzeu panoramic construit sub forma unei cladiri verzi, avand ca temă cucerirea/predarea Bursei.

Un sultan mai șmecher, Orhan, a profitat de luptele intestine (interne adică) din Imperiul Bizantin și s-a gândit să cucerească orașul - pe atunci - Brusa. Oraș puternic întărit, acesta a rezistat 9-10 ani asediului dar, în final, a trebuit să se predea, înțelegerea fiind ca locuitorii să nu fie uciși. Sultanul s-a ținut de cuvânt și, văzând poziția favorabilă a orașului, l-a făcut capitală.

Muzeul este uriaș, imens. La parter, o sală de cinema unde rulează un filmuleț cu amănunte despre bătălie, dar și multe tablouri cu aceeași temă. O scară ne duce la etaj unde pur și simplu am rămas uimit (dintr-o greșeală de informare, dar și din lipsă de timp nu am vizitat în Istambul Panorama 1453, care prezintă Căderea Constantinopolelui). Așadar am rămas uimit de atmosfera creată, de proporția încredibilă a imaginilor extrem de bine proporționate, la care au lucrat 8 artiști, imagini care umpleau uriașa emisferă cu diametrul de 42 de metri. De lângă parapet coboară ușor o pantă care, puțin mai departe, se continuă incredibil de firesc cu scene dintre cele mai felurite, cu activități zilnice, siluete care se micșorează fantastic de real pe măsură ce privim în depărtare!

ZIUA V - 07.04.2023.

Bursa - alte obiective turistice.

Podul Irgandi. Așa cum pe la noi, în multe orașe, meșteșugarii aveau străzile lor unde își desfășurau activitatea, și în Bursa meșteșugarii aveau un loc al lor. Construit de un pașă pe la 1442, podul face și legătura dintre două cartiere ale orașului, și - la începuturi - el adăpostea 31 de magazine. Distrus de un cutremur, apoi bombardat, podul și-a găsit liniștea după ce a fost restaurat în anul 2004. Dacă imaginea vă pare cunoscută … așa este! Seamănă cu alte 3 poduri din lume: podul Railto din Veneția, Ponte Vecchio din Florența și Podul Osma din Lofça, Bulgaria.

Și uite așa, tipa-tipa, tot pe lângă Parcul Gazi Orhan, am ajuns și la Marea Moschee din Bursa (Ulu Cami). Este printre primele moschei construite de otomani ridicată de Baiazid I se spune, în cinstea câștigării bătăliei de la Nicopole din anul 1396. Este cu adevărat mare, având multe cupole (sau domuri) - 20.

Moscheea Verde (Yesil Camii) face și ea parte din complexul ridicat de Mohamed I și a fost ridicată în doi ani - 1419-1420. Cu această construcție începe o nouă eră în arhitectura turcă, moscheea fiind prima a cărei construcție are forma literei “T” întors. A fost numită și Moscheea Verde datorită bogatelor ornamentații de culoare verde închis și verde-albastru.

Vis-à-vis (și față în față), după ce urci niște multe scări abrupte, poți vizita Mausoleul Verde al Sultanului Mehmet I. Fiul lui Baiazid I, a unit toate clanurile din Anatolia, fiind considerat un al doilea fondator al Imperiului Otoman. S-a născut în Edirne - unde vom ajunge și noi curând - și a murit în acelaș oraș, fiind înmormântat în orașul Bursa, în Mausoleul Verde, acesta fiind unicul mausoleu din Imperiul în care toți pereții sunt acoperiți cu plăci de ceramică!

Ajuns în Bursa nu se poate rata renumitul Koza Han. Ca și primă capitală a Imperiului Otoman, și aflată pe Drumul Mătăsii, Bursa trebuia să își dezvolte o infrastructură specifică comerțului. Și, ce s-a gândit sultanul Baiazid al II-lea, pe la 1491? Ia să fac eu în capitală un han unde să tragă în siguranță comercianții ce băteau drumurile Imperiului de la est la vest. Și vițeversa!

Așa a apărut Koza Han, inițial (și la început) un loc unde se făceau mari afaceri cu atât de prețioșii coconi de mătase, furați nu demult de la chinezi și crescuți după aceea la greu în zonă.

Hanul este o construcție dreptunghiulară pe două etaje, construit în jurul unei grădini în al cărei centru află o mică moschee. La etaj se vând tot felul de obiecte de mătase, iar la parter își găsesc locul mici cafenele și magazinașe. Pe una dintre laterale, pe o scăriță îngustă, se poate ajunge în (deja omniprezentul) bazar, de unde puteți cumpăra tot felul de produse agroalimentare!

Bursa are câteva produse specifice pe care - ajunși aici - ar fi păcat să le ratați! Castanele caramelizate, Kebapul tahini pide, faimosul și unicul și inegalabilul Iskender kebap (numit așa după un Efendi Iskender), piersicile (bine, când le e sezonul) … sunt bunătăți pe care nu le puteți rata.

Și am plecat din Bursa către Edirne …

ZIUA VI - 08.04.2023.

Sătui de atâta Asia (continentul, nu trupa!) am pornit către Edirne, traversând Dardanelele pe noul (și recentul și actualul și contemporanul) pod terminat în 2022 Podul Çanakkale 1915. 1915 pentru că atunci, pe 18 martie, trupele otomane au înfrânt trupele engleze și franceze în bătălia de la Gallipoli (sau bătălia de la Çanakkale), luptă condusă de cel care va forma, câțiva ani mai târziu, Republica Turcă - Mustafa Kemal Ataturk, devenind și primul ei președinte.

Podul este lung de 4,6 km și, până să-l trecem, ne-am toooot învârtit în cerc, pentru că... așa era drumul! Ba ne apropiam, ba ne depărtam, am zis că s-a răzgândit șoferul!

Edirne - fostul Adrianopol - este un oraș fondat de împăratul Hadrian prin secolul al II-lea și, de-a lungul istoriei, a fost locul de desfășurare a multor bătălii și al încheierii multor tratate, și asta pe motiv că se află la granița a trei țări: Grecia, Bulgaria și, normal, Turcia.

Printre cele mai importante obiective turistice se află și Moscheea Selimiye. A fost construită din ordinul sultanului Selim al II-lea, care a murit în 1575, cu trei luni înainte de a-și vedea terminată moscheea.

Moscheea se poate mândri cu cea mai mare cupolă din turcia, având 31 de metri în diametru, cupolă ridicată la 43 de metri înălțime. Construcția este simetrică, cele 4 minarete fiind ridicate la distanță egală de centrul cupolei. Dar, pentru a avea o imagine frumoasă a moscheei, trebuie musai (neapărat/obligatoriu) să urcați pe scări - lăsați liftul, faceți mișcare - să urcați deci, la etajul 3 al moscheei. Merită!

Din păcate, în perioada când am fost noi, moscheea era în lucru atât pe afară cât și pe dinăuntru. Dar ceva-ceva tot am văzut!

Și, în timpul rămas, unde ne puteam duce noi? În Bazar, desigur! Și acesta - păstrând tradiția - plin cu de toate cele și pentru toate gusturile!

Și, în ziua a 7-a, am plecat din Edirne către casă …

Frumos, înteresant, educativ! Vă doresc sejururi multe și frumoase!

Güle-güle!

---

VIZUALIZĂRI: 690 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI