GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
De la Marea Ionică la Egee: două săptămâni în Grecia
IDEEA
Veșnica întrebare: anul acesta unde mergem în Grecia? (Fiindcă a sări peste sejurul estival la mare în bătrâna Eladă este de neconceput pentru noi!)
Peloponezul, și mai precis partea sa vestică, se afla de mult timp pe lista mea, așa că am purces la documentare și câteva lucruri (sau mai bine zis locuri) necunoscute nouă mi-au atras atenția: coasta sudică a țărmului ionic și, de acolo, cea nordică a Golfului Corint.
Este că v-am zăpăcit cu punctele cardinale? :)
Poate că n-ar fi rău ca să mă urmăriți pe o hartă, pentru că de la ideea inițială a șederii la plajă undeva în sud-vestul Peloponezului, pe care iar am amânat-o sine die, am ajuns în final la cu totul altceva: un circuit care ne-a dus de la Marea Ionică la Egee și două săptămâni minunate în Grecia!
TRASEUL
Ziua 1: București-Veria, 750 km
Plecați relativ târziu de acasă din cauză de mici probleme de rezolvat în ultima clipă, am traversat Bucureștiul la o oră de vârf și am purces voinicește cu bătrânul dar fidelul nostru Logan, care nu ne-a făcut, dragul de el, nicio problemă pe tot parcursul acestei vacanțe, către Giurgiu.
Am plătit taxa de pod (13 lei) și am cumpărat vigneta bulgărească pe o lună (30 leva, plătiți cu cardul, la fel și carburantul; nu am avut leva la noi). Nu mă întrebați de ce n-am achiziționat-o on-line... Mă rog, chiar dacă nu mă întrebați, tot am să vă răspund =)): pentru că așa a vrut șoferul..., și prin urmare am mai pierdut o jumătate de oră la coadă.
Am traversat Bulgaria pe ruta clasică Ruse-Plevna-Sofia (centură) -Blagoevgrad-Kulata, remarcând că față de anul trecut vecinii au progresat cu autostrada A3, care pornește cu 80-85 km înainte de Sofia și se termină la granița cu Grecia - mai au de făcut un singur tronson, de vreo 35 km. Comparația cu noi e de prisos și haideți să nu ne enervăm... :((
Plecaserăm de acasă cu rezervorul plin dar, știind că benzina e mai scumpă în Grecia, am alimentat la un Shell de la ieșirea din Simitli (2,24 leva/l benzina de 95).
Dacă de granița noastră cu bulgarii am trecut fluierând, în schimb grecii ne-au făcut să așteptăm vreo 20 de minute; chiar nu știu ce-i apucase. :-?? În fine, iată-ne și în țara noastră favorită (în afară de cea natală, desigur!). Prima impresie: pozitivă, terminaseră reparațiile la șosea, așa că am plătit cu voioșie prima taxă de drum de 2,40 euro și am purces mai departe.
Înainte de Salonic ne-am înscris pe Egnatia Odos, o bijuterie inginerească pe care poate că numai cei care, la fel ca mine, au traversat Grecia de la est la vest (sau invers) pe E86, o șosea mult mai solicitantă, care taie șerpuitor munții, o pot aprecia la justa ei valoare. Din motive necunoscute, am găsit două ghișee tolls închise și până la Veria am mai plătit o singură taxă de 1,20 euro. Efharisto!
Despre Veria, un oraș care mi-a mers la inimă, am povestit anul trecut vezi impresii. Din păcate, ajungând pe la 18.30, de data aceasta n-am mai avut timp să-l vizităm, am reușit doar să ne cazăm și să facem o plimbare pe strada Mitropoleos, unde am și mâncat câte un gyros, după care am revenit pentru odihnă la domiciliul nostru temporar.
Precizez de pe acum că voi descrie în reviewuri separate toate cele 6 cazări din acest circuit.
Ziua 2: Veria-Preveza, 290 km
După ce ne-am întremat cu niște plăcințele proaspete, cumpărate de la o patiserie cu care făcuserăm cunoștință anul trecut în Piața Raktivan, ne-am continuat drumul pe Egnatia Odos spre Ioannina, oprindu-ne doar în trei rânduri pentru a plăti taxele (2,40; 2,10 și 1,20 euro).
De la Ioannina intram pe un tărâm necunoscut nouă și aveam la dispoziție, mergând spre sud, două variante. Prima, și cea mai rapidă, e A5 sau Ionia Odos, autostrada finalizată în 2017 care reprezintă probabil soluția cea mai bună pentru a ajunge cu mașina în sud-vestul Greciei continentale sau în insulele Lefkada și Kefalonia. Tot ea ”se scurge” și pe țărmul nordic al Golfului Corint până la podul Rio-Antirrio, care face legătura cu Peloponezul.
A doua varianta se numește E951 și este practic paralelă cu autostrada. Pe ea am preferat-o și n-am regretat nicio secundă, chiar dacă am lungit un pic durata călătoriei: șoseaua e foarte bună și liberă, străbate munții și foarte puține localități, toate neturistice, autentic grecești și foarte simpatice.
Ne-am desprins din E951 după localitatea Filippiada și am cotit la dreapta pe un drum secundar care ne-a dus la mare, la Kanali, căci abia așteptam să ne bălăcim. Dezamăgire :(: plaja ca plaja, nisip grunjos, în fine, nu asta ne-a deranjat, ci intrarea în apă, bruscă și bolovănoasă, motiv pentru care am băut un frappé la o terasă și ne-am „prelins” mai departe pe șoseaua (cam peticită) care înaintează chiar pe mal.
Am făcut o altă încercare la ieșirea din Kanali, la Mango Beach Bar, o zonă ceva mai animată dar tot cu pietre în apă, chestie care pe Adrian îl oripilează, iar în final ne-am proptit pentru o oră la Monolithi, unde, cu chiu-cu vai, am reușit să ne îmbăiem.
Din nefericire, după aceste semi-rateuri, n-am izbutit să-mi conving consortul să ne continuăm drumul pe aceeași șosea îngustă pentru a vedea plajele Dasos, Mytikas sau Alonaki. Adrian abia aștepta să ajungem la Preveza, să ne cazăm și să vedem ce și cum, așa că a cotit pe E55, șoseaua principală, care ne-a dus mintenaș în orașul în care aveam să zăbovim preț de cinci zile.
Zilele 2-6: Preveza
De ce am ales Preveza ca loc de sejur la Marea Ionică și nu o stațiune? Pentru că am vrut să vedem cum trăiesc grecii „la ei acasă”, într-un orășel care, deși situat pe malul mării, nu e turistic prea din cale-afară. Și așteptările nu ne-au fost înșelate, am descoperit o zonă tare frumoasă și interesantă, cu o plajă fără fițe care a corespuns perfect dorințelor noastre. Detalii într-un review separat.
Din acest motiv nu ne-am agitat prea tare, ne-am mulțumit să ne odihnim, să ne bălăcim și să ne plimbăm seara pe faleză, și singura escapadă am făcut-o, preț de câteva ore, în Lefkada, unde am ajuns prin binecunoscutul tunel pe sub apă (3 euro). Deoarece experiența mea pe această insulă, mult apreciată și comentată pe AFA, a fost nesemnificativă și nedemnă de un review ;) , mă voi mărgini a spune că mi-a plăcut capitala Lefkas, pe care am traversat-o în drum spre Pefkoulia Beach, unde am avut surpriza neplăcută de a da peste niște bolovani neapetisanți care l-au enervat așa de tare pe Adrian, încât a întors imediat mașina și a făcut cale întoarsă spre plaja „noastră” din Preveza, lăsându-mă cu buza umflată.
Praful s-a ales din planurile mele de a vedea plaja Kathisma și alte locuri! :( Dar asta e, dacă nu șofez...
Ziua 7: Preveza-Missolonghi, 160 km, și un mic secret!
Dimineața ne-am hrănit bidiviul de la o stație Shell din Preveza, la prețul de numai 1,568 euro/l. În paranteză fie zis (sau dimpotrivă, căci dacă ai de făcut drumuri lungi, chiar merită să faci înainte un studiu comparativ pentru a obține economii destul de substanțiale), în acest circuit am constatat diferențe mari la prețurile la pompă în Grecia, pornind de pe la 1,52 până spre 1,79 euro/l.
Ne-am înscris frumușel pe E55 și am luat-o - numai nițeluș - spre nord. La un moment dat am greșit și ne-am pomenit pe A5, chestie care ne-a scos din buzunar o dată 3 euro, altă dată 3,55 euro și mai încolo alți 1,25 euro, bani de taxe. În drum am făcut un popas prelungit într-un loc pe care nu vi-l voi dezvălui acum :): voi scrie un review despre el, căci pentru mine a fost o revelație!
Ne-am cazat în Missolonghi și după-amiaza am vizitat orașul și am făcut o baie. Iar dacă vă întrebați de ce am ales Missolonghi, va trebui să mai așteptați: toate la timpul lor... Deocamdată vă pot spune că unul din motive a fost nu atât orașul în sine, ci drumul de după.
Așadar
Ziua 8: Missolonghi-Delphi-Mănăstirea Hosios Loukas-Delphi, 240 km
De mult timp îmi doream să văd Golful Corint. O bucățică din el admirasem traversând canalul cu același nume pentru a ajunge în Peloponez, dar nu fusese suficient. Eram „precisă” că de-a lungul drumului peisajele nu puteau fi decât spectaculoase. Și nu m-am înșelat.
Noi am circulat pe E65, paralelă cu A5, deci distracția a fost acum gratis. Gratis și splendidă: am văzut câteva localități faimoase în istorie, precum Naupaktos (vechiul Levanto, scena celebrei bătălii din 1571 în care nu mai puțin celebrul Miguel de Cervantes, autorul lui „Don Quijote”, a fost rănit), dar și podul Antirrio-Rio, amintindu-ne că, în 1991, noi am fost nevoiți să traversăm cu feribotul de la Patras pe continent. Progresul tehnic!
Mai mult ca orice însă m-au impresionat șoseaua fără cusur, lată și aproape pustie, munții și morile de vânt cocoțate pe culmile lor, serpentinele nu atât de strânse cât să-mi solicite stomacul și în special sătucele adormite de pe malul golfului, cu plaje cu pietre și deloc vizate de turiști. Într-unul din ele - Glyfada -, ne-am oprit pentru o baie, un frappé și o plăcintă.
După Itea am părăsit cu regret Golful Corint și am urcat pe aceeași E65, printre livezi de măslini, spre Delphi, unde aveam să rămânem peste noapte. Dar mai întâi am traversat Delphi fără a opri și ne-am îndreptat spre est pe șoseaua care duce prin Livadeia către Teba și mai departe spre Atena. Am trecut printr-un sat surprinzător de animat pe nume Arachova, cu niște vederi spectaculoase, și ne-am desprins de pe șosea pentru a o lua în jos prin micul Distomo către Mănăstirea Hosios Loukas, monument aflat în patrimoniul UNESCO, pe care doream neapărat să-l văd. Și bine am făcut, chiar dacă asta a însemnat un plus de aproape 100 km dus-întors la Delphi. Detalii - în viitorul nu prea îndepărtat (sper).
Ziua 9: Delphi-Glyfa-traversare cu feribotul în insula Evia la Agiokampos-Loutra Edipsou, 140 km
Dimineața am rezervat-o, așa cum v-ați așteptat, sitului arheologic din Delphi, apoi am pornit spre insula Evia pe E65, făcând joncțiunea cu A1 în zona monumentului de la Termopile. Până la Glyfa am plătit pe autostradă 3 taxe, de 0,60; 1,90 și respectiv 3,50 euro, și pe măsură ce ne apropiam de locul de îmbarcare spre insula Evia peisajele deveneau tot mai frumoase. Marea Egee ne aștepta cu brațele deschise!
Iar noi am pupăcit-o zdravăn (în gând, desigur =))) încă de când ne-am îmbarcat pe feribotul care avea să ne ducă, preț de 25 de minute și 20 de euro, până la Agiokampos, de unde ne despărțeau de Loutra Edipsou, loc de ședere pentru cinci nopți, doar 10 km.
Zilele 9-13: Loutra Edipsou, insula Evia
Al doilea sejur de 5 zile aveam să-l petrecem într-un loc pe care îl știam, ne plăcuse la nebunie și voiam să-l revedem. La distanță de 4 ani, aveam să regăsim stațiunea Loutra Edipsou mult mai aglomerată și zgomotoasă, și foarte schimbată față de constatările consemnate în acest review: vezi impresii.
Ne-am „proptit” aici, ne-am relaxat și lenevit, preferând să facem plajă la Agios Nikolaos din imediata apropiere, cu o singură deviere de la ritual către mai nisipoasa și mai fițoasa Le Palme Beach și - din nou - o singură escapadă către Kavos, de unde intenționam să luăm o barcă spre arhipelagul Lichadonisia.
N-a fost să fie, marea era agitată, ambarcațiunile stăteau cuminți la mal, nu pot decât să citez un personaj faimos ;) : Ghinion!!! :( În schimb, rulând cu sârg pe țărm spre Agios Georgios, un drum superb pe care l-am descris într-un alt review vezi impresii, am descoperit o șosea impecabilă atât de nouă, încât nu apăruse încă pe Google Maps, și care scurtează călătoria cu vreo 15 km, ocolind Gialtra, un sat unde deplasarea se face, din cauza îngustimii drumului, cu mare-mare greutate dacă-ți apare în față un autovehicul de mari dimensiuni.
Ziua 14: Loutra Edipsou-Olympiaki Akti, 210 km
După o ultimă bălăceala la Agios Nikolaos în Marea Egee cea caldă și limpede precum cristalul și realimentarea cu benzină, de data aceasta la un preț mult mai mărișor (1,739 euro/l), am pornit spre Agiokampos, unde ne-am îmbarcat pe un feribot administrat de o altă companie, care nu ne-a taxat decât cu 18,50 euro. Ne-am luat la revedere de la Evia și am revenit pe continent. Am rulat pe A1 și am plătit o tonă de bani pe tolls: 2,60; 4; 2 și 3,20 euro
Cum hotărâsem de acasă că distanța din Evia până la București era prea mare pentru a fi parcursă într-o zi, am rezervat o noapte de cazare intermediară la Olimpiaki Akti - sau Olympic Beach, așa cum o știam eu din 1995, când petrecusem o vacanță minunată acolo într-un grup format din șase adulți și patru copii.
Evident că amintirile mele atât de vechi nu mai corespundeau realității: stațiunea se dezvoltase destul de mult, deși fără a rivaliza cu mult mai întinsa Paralia Katerini din vecinătate. Plaja de nisip rămăsese la fel de frumoasă, dar era cu mult mai aglomerată, iar apa ni s-a părut cam murdară. Totuși, până la urmă, tot am testat-o.
Deh, la Preveza și Loutra Edipsou ne delectaserăm cu mări... unde fundul apei era perfect vizibil, cu tot cu bancurile de peștișori mușcăcioși, și, ce să-i faci? ne nărăviserăm... :)
Ziua 15: Olimpiaki Akti-București, 770 km
Ziua cea mai lungă și mai urâtă, cea a despărțirii de Grecia, a debutat cu o mică realimentare cu benzină în Paralia Katerini (1,579 euro/l), atât cât să ne ajungă până în Bulgaria, urmată de alte taxe de autostradă - 2,20; 1,20 și 2,40 euro.
La graniță, am ignorat doleanțele vameșului bulgar, care ne-a cerut de la obraz 5 euro, că așa e „tradiția”, menționând, din motive numai de el știute, numele lui Gigi Becali... :-?? Am oprit la un OMV imediat după graniță și am făcut plinul - preț tot 2,24 leva/l.
Am străbătut fără incidente Bulgaria pe același drum arhicunoscut, remarcând totuși prezența masivă a agenților de circulație, prilej de a ne aminti cum contribuiserăm în anii ʼ90 la bunăstarea polițiștilor locali. ;) Prin urmare, n-am depășit viteza legală. La Ruse am plătit taxa de pod de 2 euro și iată-ne în România! Acasă am ajuns pe la 8 seara, nimerind din nou o oră de vârf și o aglomerație de zile mari în București.
COSTURI
Pentru cei interesați sau doar curioși, în cele 15 zile am cheltuit în total 1.650 euro, defalcați astfel:
■ cazare: 421 euro, adică o medie de 30 euro/noapte pentru cele 14 nopți
■ 254 euro benzina, suma integrală pentru cei aproape 2.700 km parcurși cu un consum mediu de cca. 5,5 l/100 km
■ 105 euro (rotunjit) alte cheltuieli de drum (taxe autostradă Grecia 41 euro, vigneta Bulgaria 15 euro, taxe pod Giurgiu-Ruse 4,75 euro, feribot Glyfa-Agiokampos 38,70 euro, tunel Preveza-Lefkada 6 euro)
■ 870 euro alte cheltuieli, în principal mâncare și băutură, dar și șezlonguri plus alte cumpărături (suvenire, ceva îmbrăcăminte de sezon și alte mărunțișuri)
Cred că, una peste alta, pentru 15 zile de vacanță am ieșit bine la vopsea, asta în condițiile în care nu ne-am abținut de la nimic și ne-am făcut toate poftele. Ce-i drept, nu suntem genul extravagant, chiar dimpotrivă, mai degrabă modest, iar Grecia (încă) e o țară cu prețuri rezonabile.
Și cu aceasta am ajuns la
CONCLUZII
A fost una dintre cele mai reușite vacanțe petrecute de noi în Grecia, și fiind cea de-a 25-a, aș zice că această apreciere înseamnă mare lucru!
Am izbutim, datorită iscusinței mele proverbiale ;) , să combinăm explorarea câtorva obiective turistice importante, precum situl arheologic de la Delphi, Mănăstirea Hosios Loukas și acel loc misterios pe care l-am lăsat pentru moment în suspans, cu zilele de trândăveală la plajă, astfel încât să vedem lucruri interesante dar să nu ne extenuăm vânând „must see-uri”.
Am revăzut cu infinită plăcere și bucurie Veria, Delphi, Olimpiaki Akti și Loutra Edipsou, dar am și străbătut pe A5, E55 și E65 zone noi pentru noi din Grecia continentală.
Am vizitat Loutra Edipsou și Olimpiaki Akti, stațiuni binecunoscute turiștilor români, dar și Preveza și Missolonghi, două orășele pitorești și autentice pe care vi le recomand din toată inima.
Cu alte cuvine, Grecia ne-a oferit din nou, cu generozitatea care o caracterizează, zile senine și minunate, adică o vacanță pe cinste!
Și ca să ne menținem în această ambianță estivală veselă, vă propun ca fundal sonor și vizual un remix după o veche dar frumoasă piesă a Madonnei. N-o fi având ea legătură cu Grecia, dar are are cu marea. Și cu HOLIDAY! :):):)
Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube
Trimis de Carmen Ion in 15.12.19 17:37:21
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@Carmen Ion: Wow... un adevărat tur de Grecie... ca să nu zic de forță... dar nu, au fost două săptămâni de plimbare... foarte tare... Felicitări!
Ți-am urmat sfatul și cu harta Greciei în mână urmăream traseul prezentat de tine... m-am rătăcit la un moment dat... m-am pierdut... mi se părea prea lung... am zis că nu se poate... bine am înțeles cu opririle și cazările de rigoare.
O să urmăresc ce vei scrie despre traseul vostru pentru că vreau să aflu ce și cum... și mai ales secretul...
Spor la scris!
Toate cele bune.
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@Carmen Ion: Excelent review!
Plin cu informații utile, demne de un mini ghid.
Nici eu n-am ajuns prin părțile alea, sper să ajung cândva. Foarte reușite și pozele, mai ales cea cu apusul, Nr 49
Felicitări!
@ANILU: Mersi frumos pentru aprecieri.
De fapt, nu a fost un traseu așa de lung, și nici întortocheat, chiar îmi era dor să fac un circuit, mă plictisisem de stat la punct fix în stațiuni, deși de fiecare dată ne-am mișcat și am mai vizitat câte ceva prin împrejurimi.
Așa am avut ocazia să reintâlnesc locuri dragi, dar și să văd niște zone necunoscute nouă și, în general, mai puțin bătute de turiștii români.
Mi-am propus să scriu despre fiecare în parte, deci cât de curând voi dezvălui și secretul... Dar să nu ai așteptări exagerate, nu e a opta minune a lumii!
Toate cele bune!
@krisstinna: Mulțumesc pentru comentariu și vot. Mă bucur că ți-am stârnit interesul.
Mă bucur și că ai avut răbdare să ajungi cu vizionarea pozelor până la cea cu apusul, care este și preferata mea. Aș fi vrut să o postez prima, dar asta ar fi însemnat să renunț la prezentarea cronologică, urmărind textul reviewului, și sunt prea pedantă ca să fac așa ceva...
Oricum, am pierdut o groază de timp selectând fotografiile pentru acest review introductiv. În circuitul ăsta am făcut aproape o mie de poze, ca să am de unde alege, fiindcă nu sunt un fotograf iscusit și nici scule performante nu posed.
Multumesc din nou. Numai bine!
@Carmen Ion: Foarte interesant circuitul, iar Grecia este mereu o încântare. Citind mi-am amintit de vacanța noastră de acum câtiva ani, când am reușit să petrecem 13 zile minunate, șapte în Kalithea, cinci in Lefkada și una la Meteore. În Evia încă nu am ajuns.
Vacante frumoase!
@alinafulg: Mulțumesc mult pentru aprecieri. Așa e, Grecia e o încântare, oriunde ajungi nu se poate să nu dai peste peisaje superbe, vestigii istorice fascinante și- desigur - marea. În zona continentală, indiferent unde ești, te afli la mai puțin de 100 km de întinderea aceea nesfârșită de apă în toate nuanțele imaginabile de albastru căreia i se zice, atât de prozaic parcă, MARE.
Cum să nu-ți placă așa o țară?!!
Din 1991, de la prima vizită, noi ne-am îndrăgostit de Grecia și de atunci am ratat întâlnirea anuală cu ea numai în cazuri de boli. Și uite așa se face că am ajuns acum la cel de-al 25-lea rendez-vous.
Care deja nu a fost ultimul, sau mai corect spus, cel mai recent, căci în octombrie am revenit în Grecia...
@CATAAS: Și eu multumesc pentru aprecieri, ecou și vot.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2021 Sfarsit si inceput de an pe taramul zeilor — scris în 23.01.22 de ovidiuyepi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Cea mai tare vacanță din viața mea - sezonul 2021 — scris în 25.09.21 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Drumul spre Pella din tara — scris în 08.10.19 de webSorin din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Grecia: 30 de zile plus una: 4300 de km cu motocicleta — scris în 07.10.19 de webSorin din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Vacanta pe Yacht in Grecia, Nu o sa mai calci vreodata intr-un hotel dupa aceasta experienta de neuitat — scris în 30.03.21 de ValiD din TAGU JIU - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Haihui prin Grecia 2 — scris în 17.02.19 de pretorian_29 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Cum am hoinarit 18 de zile prin Grecia — scris în 18.02.18 de pretorian_29 din BUCUREşTI - nu recomandă