Cum m-am reîndrăgostit (a nu ştiu câta oară!) de frumoasa Elada

TIPĂREȘTE

Că sunt o mare admiratoare a patriei zeilor de pe Olimp, am spus-o de nenumărate ori în multe feluri aşa cum m-am priceput, dar să mă reîndrăgostesc de Grecia altfel decât eram deja gata îndrăgostită, n-aş fi crezut că e posibil. Dar, iată că imposibilul a devenit posibil odată ce mi s-a oferit minunata oportunitate de a revedea „bucăţi” din frumoasa Elada într-o formulă inedită pentru mine în cadrul unei echipe de lucru ce a început prin a fi eterogenă şi s-a desăvârşit prin a deveni omogenă. De aceea, ideea de a forma o echipă în adevăratul sens al cuvântului mi se pare admirabilă şi greu de realizat deoarece colectivul este uneori mai important decât scopul de atins. Ca să mă explic, nu demult m-am întors dintr-o călătorie de vis făcută în ţara legendelor antice şi în ciuda faptului că mergeam prima dată oarecum la lucru, şi nu în vacanţă, fără familie, pot să vă spun că am găsit Grecia la fel de fermecătoare, ce-i drept, aşa cum vă spuneam şi datorită oamenilor ce m-au înconjurat în această altfel de excursie. O muncă plăcută, dar extenuantă, cu deplasări multiple de la un hotel la altul cu autocarul şi apoi pe jos în inspecţii îndelungi, cu mulţi kilometri parcurşi zilnic, cred că dac-aş fi avut un pedometru îl dădeam peste cap. A fost o adevărată provocare ce mi-a suscitat alte simţăminte, au fost opt zile superbe petrecute în două locuri diferite: jumătate în nord, în peninsula Halkidiki şi cealaltă jumătate în insula Creta, cea mai mare insulă a Greciei căreia îi aparţine extremitatea sudică a continentului european aflată la miazăzi, pe insuliţa Gavdos, la 35 km, în Marea Libiei.

Prima parte a călătoriei s-a desfăşurat în peninsula Halkidiki, pe meleaguri ce amintesc de tridentul lui Poseidon, cu ale cărei braţe înaintează semeţ şi neînfricat în apele mării: Kassandra, Sithonia şi Muntele Athos. Mai întâi am gustat din şarmul de necontestat al cosmopolitei Kassandra, după care am păşit în Sithonia, făcând cunoştinţă cu paradisul secret al Greciei, denumire tot mai populară a braţului median. Aşa cum degetele aceleiaşi mâini nu seamănă între ele, aşa sunt şi braţele Kassandra şi Sithonia care diferă aproape în totalitate deşi se trag din aceeaşi mamă continentală. Dacă în Kassandra turismul a căpătat dimensiuni de masă, Sithonia îşi păstrează, încă, aerul de naturaleţe şi sălbăticie constituind destinaţia preferată a iubitorilor de frumos paradisiac.

Am revăzut locuri dragi de pe latura estică a Kassandrei: Pefkochori, Kriopigi, Kalithea, Hanioti, dar am cunoscut şi Nea Potidea cea tăiată de canalul omonim, stând cu faţa atât spre Pieria prin Golful Termaikos, cât şi spre Sithonia prin golful Toroneos. Plajele însorite de nisip sau mixte şi apele cu adevărat cristaline ale Egeei te întâmpină în fiecare dintre staţiuni, ispitind orice turist la o baie scurtă în mare (apa nu era tocmai caldă, dar nici de speriat) şi la o şedinţă de stat la soare pe şezlong. Am poposit mai întâi în micul Pefkochori pe care l-am regăsit la fel de atrăgător, deşi nu atât de aglomerat ca în plin sezon, cocoţaţi într-un vârf de colină de unde perspectiva asupra mării îţi taie respiraţia. Apa sa turcoaz era de un cristalin ce te ducea cu gândul la Bahamas sau alte locuri exotice şi deja ademenise câţiva temerari turişti nordici s-o încerce. Chiar şi zona intermediară dintre braţe, în fond destul de amplă, beneficiază de plaje atractive şi localităţi cu statut de staţiune, demne de luat în seamă: Gerakini, Psakoudia, Metamorfosi, etc. Am înnoptat undeva lângă Paralia Gerakini într-o zonă puţin populată, cu plaje generoase pregătindu-ne să luăm cu asalt Sithonia, braţul recomandat celor îndrăgostiţi de natură.

Sithonia parcursă pe drumurile de uscat mi-era necunoscută, de aceea eram ochi şi urechi la tot ce ne înconjura. Relieful mai înalt şi mai stâncos comparativ cu cel al Kassandrei, îmbrăcat în păduri aromate de pini, completează imaginea de colţ de rai pe care şi-a atras-o drept etichetă. Doar nord-vestul braţului a intrat în program: Nikiti cu peisajele sale magnfice, Elia Nikitis, Tripotamos, Paradisos, Neos Marmaras şi Porto Carras unde luxul cotidian şi-a făcut un ditamai cuib, într-o zonă privilegiată. Aproape de Elia Nikitis am îndrăznit să facem prima baie adevărată, lângă locul ales pentru rămânerea peste noapte, la o plajă cu nisip fin şi auriu şi apă azurie. Ne aştepta în seara zilei următoare un zbor scurt şi agreabil printr-un cer senin spre insula Creta.

Ca şi concluzie, Sithonia poate fi considerată o destinatie turistică mai liniştită, căutată pentru relaxare şi explorare, într-un cadru în care se pot savura frumuseţile plajelor naturale şi izolate, aproape exotice.

A doua parte a misiunii noastre a decurs în magica insulă Creta de care mă mistuia un dor adânc, aşa încât chiar din avion, la revederea acesteia, m-au încercat fiori în stomac. Creta a fost motivul pentru care m-am înscris pe AFA, de aceea ea are un loc special în inima mea, şi s-ar putea să fiu acuzată de subiectivism.

Cum în rezolvarea îndatoririlor noastre am fost angrenaţi doar pe partea litorală nordică în segmentul situat uşor la vest de Rethymnon până dincolo de Agios Nikolaos, am simţit lipsa altor locuri pe care mi-aş fi dorit să le cunosc sau să le recunosc. Dar simpla regăsire cu Creta cea muntoasă şi aridă, în cea mai mare parte a ei, mi-a produs multă emoţie datorită încărcăturii puternice de sentimente ce m-au încercat. Creta e diferită, are o altfel de frumuseţe, cuceritoare dealtfel…

Primele două nopţi cretane le-am petrecut lângă Agia Pelagia, o mică localitate situată la vest de capitala Heraklion, căţărată pe stânci ce ne-a delectat privirile cu peisaje superbe, dar fără plajă în adevăratul sens al cuvântului, exceptând micuţa şi pietroasa ieşire la mare numită Paralia Mononaftis. Însă, în compensaţie, următoarele două nopţi am rămas în Georgioupolis, un orăşel pe cinste aflat la jumătatea distanţei dintre Rethymnon şi Chania, cu plajă de vis: lată, de nisip fin, nisip regăsit chiar şi la intrarea în apă, lungă că n-o puteai cuprinde cu privirea de la un capăt la altul, flancată de munţi înalţi înapoia sa. Aici, la finalul zilelor de lucru, ne-am răsfăţat la soare şi la baie, apa fiind plăcută la atingere în ciuda faptului că, greu de crezut, dar a şi plouat un pic. Ca o curiozitate: pe timpul nopţilor se stârneau nişte furtuni fierbinţi încât aveai impresia că vine sfârşitul lumii sau măcar un tsunami, ceva, însă a doua zi totul era aşa de calm, ca şi cum nu se întâmplase nimic!

Totuşi, ineditul şi-a făcut apariţia în ziua liberă de sarcini, însă cu un program prestabilit până în cele mai mici detalii pregătit de perfectele noastre gazde elene. Am reuşit să ne strecurăm cu autocarul în interiorul insulei, 25 km sud de Rethymnon în Valea Amari pe nişte drumuri înguste greu accesibile, apoi să ne aventurăm pe jos prin defileul Agios Antonios în căutarea cascadei cu acelaşi nume ca nişte veritabili oameni de munte, nu înainte să vizităm schitul Agios Antonios aflat în peştera omonimă din care să ne fi încărcat cu multă energie pozitivă. A fost un traseu dificil mai ales pentru oameni ca noi neexperimentaţi în explorarea canioanelor, neechipaţi corespunzător, dar am făcut faţă cu succes, mai greu, ca unui examen la care am fost prinşi aproape pe picior greşit. După-amiaza am fost aduşi în Rethymnon unde am “cucerit” Fortezza, cetatea-simbol a urbei, Vechiul Port şi ne-am afundat pe străduţele din centrul vechi în căutare de suveniruri sau ne-am tras sufletul savurând câte un frappe pentru reîmprospătare, cu faţa la mare. Ziua de pauză de lucru s-a încheiat seara târziu reuniţi în încercarea de a ne fi înregistrat audio interpretând imnul ales şi declarat al călătoriei, adică melodia pe care am solicitat-o de la web. Pe acestă cale adresez mulţumiri ghidului nostru Evghenios Kamardinis cel ce a făcut ca această melodie să ne intre şi să ni se lipească de suflet.

Posibilităţile de cazare în insula Creta sunt nenumărate: de la cele mai simple, gen studiouri şi apartamente modeste, la cele de înaltă clasă, situate în resorturi de lux. Fiind o destinaţie, prin excelenţă turistică, Creta abundă în astfel de locuri în care gazdele îşi primesc turiştii cum ştiu ele mai bine. Şi preţurile sunt pe măsură, de la 30 euro/noapte într-un studio fără mari pretenţii şi fără masă, la câteva sute de euro/noapte în hoteluri de cinci stele cu AI şi multe facilităţi. Desigur că fiecare îşi alege după buget şi după ce i se potriveşte cel mai bine…

Transportul spre/dinspre Creta se face cel mai uzual cu avionul, există două mari aeroporturi în insulă: în Heraklion şi în Chania. Cursele noastre au fost operate de pe marele şi aglomeratul aeroport Nikos Kazantzakis din Heraklion. Totuşi, în insulă se mai poate ajunge şi cu feribotul din Pireu sau alt port, e drept mai aventuros, dar mai romantic şi, desigur, mult mai îndelung. În interiorul insulei cel mai bine este să te deplasezi cu un autoturism care poate fi închiriat la preţuri modice la început de sezon, benzina fiind cam 1,4-1,5 euro/litru. Dacă alegeţi varianta cu autobuzul, reţeaua KTEL este foarte bine pusă la punct, mijloacele de transport în comun circulând punctual, respectând orarele afişate în staţiile dese ce acoperă bine insula. Pentru cine e interesat: rethymnon.com/TheBus-Bus- ... e/timetable.php

Pe, sau pe lângă, subiectul acesta se poate discuta mult şi bine. Mâncarea de AI o cunoaşte toată lumea, e variată, e completă, ofertantă într-un cuvânt. Fireşte că cine optează pentru AI merge mai puţin sau nu merge deloc la tavernă, pierzând în felul acesta farmecul veritabilului spirit grecesc care numai aici poate fi simţit pe de-a întregul. Mâncărurile tradiţionale nu pot fi savurate niciunde mai bine ca la tavernă, însă, atenţie, nu este chiar ieftin când te cam lungeşti la mâncare şi băutură. Amfitrioanele noastre desăvârşite, cunoscătoare perfecte ale acestor detalii, pentru a-şi promova ţara şi obiceiurile, ne-au conceput un program de neuitat, un mix de mese la AI combinate cu câteva prânzuri memorabile la taverne. O reţetă ideală să te înamorezi de Grecia şi locuitorii săi!

Într-un viitor review voi încerca să dau detalii despre tavernele în care am mâncat şi minunile culinare cu am fost răsfăţaţi acolo.

În ultima zi, după-amiază şi după cea din urmă şedinţă de lucru, am fost lăsaţi două ore program de voie în Heraklion, înainte de a fi transferaţi la aeroport. Cum eram în centrul vechi şi nu aveam timp de muzee (aş fi vrut să văd cu ochii mei discul de la Phaistos, dar rămâne pe altădată), am ales să plecăm de la Fântâna Morossini sau Fântâna celor Patru Lei către Koules, cetatea veneţiană cu nume turcesc din Portul Vechi. Apoi pe artera principală pietonală ne-a ieşit în cale Loggia Veneţiană, casa nobilimii din vremurile de secolul al XVII-lea şi sediul primăriei actuale a capitalei Cretei. Cum de toate îmi aminteam uşor-uşor de acum şase ani, am fost un fel de ghid pentru colegii mei dornici să cunoască un pic din Heraklion, oraşul dedicat eroului Hercule.

În continuare am dat de maiestuoasa biserică Agios Titou închinată primului episcop al Cretei. Am intrat, ne-am recules câteva minute, apoi ne-am grăbit spre port. În cale, am străbătut vestita stradă 25 Augoustou, un fel de bazar, judecând după pleiada de buticuri şi magazine cu mărfuri şi suveniruri care de care, mai colorate.

Portul în care aşteptau cuminţi vase pescăreşti, feriboturi, vase de agrement s-a deschis în faţa noastră flancat pe partea stângă de Koules, impunătoarea cetate veneţiană pe care am găsit-o în restaurare. Vizavi de fortăreaţă se află Arsenalul Veneţian, adică acele arcade imense amplasate pe malul golfului ce serveau la construcţia şi reparaţia galerelor de război, făcute din lemn, cu care Veneţia a obţinut supremaţia maritimă.

Ne-am plimbat ici-colo în răstimpul scurt pe care l-am avut la dispoziţie, grăbindu-ne să nu întârziem de la ora fixată pentru întoarcerea la autocarul ce ne ducea la aeroport.

Aşa s-a încheiat această călătorie altfel făcută, care s-a dovedit pe cât de neobişnuită pentru mine, pe atât de plăcută, uneori chiar obositoare mi-aş permite şi pentru a vă spune ce am vrut să spun prin motto-ul ales, vă voi mărturisi că am sperat să revăd ţara zeilor şi eroilor ce mi-au fascinat copilăria, însă nu-mi trecea prin cap că o voi revizita atât de curând, deci continuaţi să visaţi, căci visele se pot împlini, doar trebuie să credem în ele, în felul acesta viitorul ne va părea mai luminos şi mai încrezător...

Călătorii plăcute vă doresc... !

Vă rog, ataşaţi următoarea melodie:

https://www.youtube.com/watch?v=OV_OUKWav0U

---

VIZUALIZĂRI: 3775 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI