GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am citit o mulțime de articole frumoase și interesante despre Grecia. Inițial m-am gandit că nu ar fi bine să '' merg'' pe un drum deja bătătorit. Dar, la o analiză mai profundă am realizat că impresiile mele ar putea completa restul de informații oferite deja de ceilalți turiști.
Așadar, iată că m-am pus pe scris.
Anul acesta, am avut bucuria de a mă deplasa în această țară, pe care am vizitat-o în parte. Obiectivul central a fost Creta.
N-as putea sa vorbesc despre Creta fără să fac o scurtă referire la Grecia si, mai ales la obiectivele vizitate în partea continentală a acestei țări.
Grecia înseamnă Parthenonul așezat deasupra Atenei, cerul de un albastru profund, mările turcoaz și casele albe așezate ca niște cuiburi pe coastele colinelor, adesea străjuite de un port.
De fapt, drumul nostru prin Grecia continentală a fost aproape meteoric caci am străbătut sute de kilometrii pană în Creta.
După o călătorie de 18 ore din București am ajuns la Hotelul Rex, care spun eu, pentru o noapte a fost satisfăcător si, dis- de- dimineață, după micul dejun am vizitat mănăstirea Sfantul Vaarlam din complexul numit MARELE METEOR.
Cuvantul meteor se traduce prin expresia suspendat în aer, descriere simplă si cuprinzătoare. Din punct de vedere administrativ, complexul tine de satul Kastraki.
Marele Meteor este situat în campia Tessaliei și se concretizează în numeroase stanci de calcar iar formele lor sunt rezultatul acțiunii apei mării căci, inițial au fost acoperite de mare. După ce aceasta s-a retras, ele s-au dezvăluit în formele pe care le vedem astăzi. La început au fost 24 de mănăstiri unde asceții s-au retras pentru a fi mai aproape de Dumnezeu însă, în prezent au mai rămas 6 mănăstiri care sunt deschise publicului pe rând pentru a oferi călugărilor liniștea și izolarea pe care o caută. Aici este cultivată credința, supusă voința prin rugăciune și post. Se pare că prima așezare monahală datează din anul 985 e. n. însă documentele vorbesc despre anul 1234 e. n. La existența acestor mănăstiri suspendate au contribuit si domnitorii romani- Neagoe Basarab și Vasile Lupu- care au facut danii.
Spre seară, după 450 de km pe autostradă am ajuns la hotelul Aristotelis din Atena, unde ne-am și cazat. Evident că nu am rămas în camera hotelului ci am pornit la plimbare, pe jos și ne-am deplasat în Plaka, un cartier format dintr-un labirint de străzi, zonă frecventată de turiști, cu multe magazine și taverne, unde se mănancă destul de bine la un preț rezonabil. Noaptea, ne-am întors prin piața Syntagma și Omonia unde se află amplasat Parlamentul, muzeul numismatic, Universitatea și Teatrul Național- cladiri aflate în inima Atenei și pe care, la întoarcere le-am văzut la lumina zilei.
Călătoria noastră a continuat în zona Peloponezului-Micene, Epidauros, Naflio și canalul din Corint.
MICENE - este locul unde se află cel mai important sit arheologic din Peloponez. Astăzi el se află într-o stare de degradare destul de acansată și pentru că era miezul zile, cu foarte mare căldură turiștii au refuzat să îl viziteze.
În schimb mi-a plăcut TEATRUL din EPIDAUROS (sau EPIDAVROS) precum și muzeul de arheologie aflat în imediata lui apropiere.
Teatrul a fost construit în sec. IV i. e. n. de către Policlet cel Tanăr și este renumit pentru acustica sa impecabilă. Pentru acest motiv el este folosit si astăzi pentru spectacolele moderne, în timpul festivalului de vară, oferit de Teatrul Național din Atena. Are 55 de rânduri de gradene și o capacitate de 14.000 de spectatori. Scena are un diametru de 20 de metri. Teatrul a fost descoperit în timpul săpăturilor arheologice din sec. XIX și restaurat în întregime în anul 1954. Trebuie precizat că primele 34 de randuri de gradene sunt originale. Acest edificiu a fost construit în cinstea zeului Asclepios, zeu al medicinei. În apropierea teatrului se află amplasat și un muzeu de arheologie în care sunt adăpostite obiectele descoperite în timpul săpăturilor arheologice efectuate la teatru care iți dă o impresie mai amplă despre ce a reprezentat acest complex format din teatru și templul lui Asclepios.
NAFLIOS Cei care l-au vazut pot confirma că este un oraș încântător, cu arhitectură medievală, clădiri venețiene și priveliști marine. Stăzile sunt înguste, o caracteristică urbană în toată Grecia și cu case zugravite în alb. Clădirile reprezentative sunt Primăria, construită de venețieni și o fostă moschee turceasca. Este de remarcat că deși grecii au fost sub dominație otomană timp de 400 de ani nu au distrus lăcașurile turcești ci le-au conservat și le-au dat o destinație culturală întrucât le consideră ca făcând parte din trecutul lor.
A fost o plimbare de 2 ore în acest oraș- care mi-ar fi plăcut să îl vad mai pe îndelete-. Timpul a fugit iar în portul Pireu ne aștepta ferryboat-ul care urma să ne ducă spre insula albă- Creta.
Trimis de carmenvieru11 in 11.12.15 17:30:42
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (carmenvieru11); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@carmenvieru11 -
”am ajuns la Hotelul Rex, care spun eu, pentru o noapte a fost satisfăcător si,
&
”am ajuns la hotelul Aristotelis din Atena, unde ne-am și cazat.
ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
[În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc) ]
Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)
===
Mutat în rubrica "Circuit Grecia, diverse zone #" (existentă pe sait)
Aveti dreptate, frumoasa concluzie si frumoasa relatare, si pe mine Grecia ma atrage atat pentru vacantele litorale minunate la marea aceea albastra azurie, dar si pentru interesantele locuri pline de istorie si legende.
Am vazut multe dintre ele si deocamdata am descris prea putine pe AFA dar niciodata nu e prea tarziu. Alegeri inspirate si vacante frumoase.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2021 Sfarsit si inceput de an pe taramul zeilor — scris în 23.01.22 de ovidiuyepi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Cea mai tare vacanță din viața mea - sezonul 2021 — scris în 25.09.21 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 De la Marea Ionică la Egee: două săptămâni în Grecia — scris în 15.12.19 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Drumul spre Pella din tara — scris în 08.10.19 de webSorin din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Grecia: 30 de zile plus una: 4300 de km cu motocicleta — scris în 07.10.19 de webSorin din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Vacanta pe Yacht in Grecia, Nu o sa mai calci vreodata intr-un hotel dupa aceasta experienta de neuitat — scris în 30.03.21 de ValiD din TAGU JIU - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Haihui prin Grecia 2 — scris în 17.02.19 de pretorian_29 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ