EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La Poienari se ajunge pe Argeș în sus, pe la Curtea de Argeș și tot spre nord, spre Transfăgărășan. Poienari se numește cetatea ctitorită pe vârful Muntelui Cetățuia de către Negru Vodă care a ridicat un turn după care Vlad Țepeș a dezvoltat proiectul și a adăugat dependințe, turnuri și ziduri și e sus, pe culme, se vede de departe și are vizibilitate bună până hăt departe astfel fiind un bun loc de observație. Pe vremea lui Vlad Țepeș lucrul ăsta era folositor pentru că ei stăteau cam prost cu telecomunicațiile. Locația pentru amplasament este inspirată. Acum, localizarea este în apropiere de localitatea Arefu care, pe vremea lui Vlad Țepeș nu era astfel că numele cetății nu este asociat cu numele Arefu.
Primul turn ridicat era în plan pătrat, cu o latură de aproximativ 8 metri la exterior și 4 metri la interior, așezat direct pe stâncă și construit din piatră brută legată cu mortar. Ulterior s-a construit o curtină lată, de vreo 60 de metri lungime și trei turnuri semicirculare pe partea sudică.
Cetatea a fost folosită activ în primul secol după construire dar, în timp, a cam căzut în uitare. La vremea aceea adăpostea visteria iar apoi a fost folosită și ca închisoare pentru boierii vicleni.
Pe vreme de noapte, un semnal luminos de la cetate este vizibil până la Curtea de Argeș.
Ca și la Moeciu – Moieciu, numele Poienari apare ocazional ca și Poenari deși în sursele oficiale apare scris Poienari.
Am fost la ei pe la începutul verii. Vremea era bună, cer senin, vizibilitate maximă, pădure cât cuprinde, treptele multe, nu era foarte cald dar te lua amețeala de cap. Din vale până la cetate sunt cam 400 metri diferență de nivel și o mulțime de trepte de urcat – pe numărate 1.480 dar eu nu le-am numărat. Nici nu mi-am propus. Bine că măcar o parte de traseu are umbră de la pădure. Și bine că sunt balustrade, mai ales pe ultima porțiune unde, practic, urci etaje întregi.
Singura poartă de intrare în cetate este în partea de vest, într-o latură de zid cu extindere de 14 metri. În vechime, la intrare exista o punte mobilă. După intrare se pătrunde într-un coridor lung de 30 de metri. Culoarul are lățime variabilă, îngustându-se după intrare și lărgindu-se iar, spre mijlocul cetății. Strategia era să surprindă dușmanul în partea îngustă, care se numește wzinger, în tir încrucișat, de pe ziduri.
Cetatea se vizitează în interior, la exterior n-ai cum, fiind construită fix la marginea prăpastiei, evident, intenționat, fiind bastion de apărare.
La poalele muntelui, în vale, trece șoseaua DN7C care duce, spre nord, spre Transfăgărășan. Chiar la intrarea pe drumul spre cetate, avem cazare, dacă vrem să înoptăm aici. Cabana La Cetate este foarte frumoasă, ospitalieră, cu un restaurant elegant cu bucătărie tradițională și cu terasă.
Avem și Camping Dracula mai încolo dar tot La Cetate e mai bine.
Suntem fix pe Valea Argeșului, pe lângă Râul Argeș și mai spre sud este confluența cu Râul Arefu unde este și un pod de trecut peste Râul Argeș. Mai la sud avem Casa Pelerinului – destul de accesibilă - la care se ajunge pe acest pod, nefiind pe partea cu șoseaua. Și mai spre sud avem iar o mulțime de pensiuni care mai de care mai cucuiete deci oferta este vastă și avem de unde alege. Foarte frumoase sunt
Pensiunea Arizona de lângă Arefu,
Pensiunea Dracula din Căpățânenii Ungureni, Arefu
Pensiunea Bella Vista din Căpățânenii Pământeni
și mai sunt și multe altele. Puteți căuta.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Evident, peisajul este minunat, ba chiar ospitalier, nu ca în vechime.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Ne-am distrat bine.
Trimis de Mioritik in 06.11.21 15:55:06
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TRANSFĂGĂRAȘAN. A mai fost în/la: ...
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mioritik); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.34966400 N, 24.63265250 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Adevărul e că urci treptele alea de-ți vine bâzdâcul la cap! Cam pe la jumatea traseului te-ntrebi ce cauți tu acolo și de ce?! Pe urmă e mai ușor, mergi și râzi fără control, iar după 1000 de trepte faci pauză de râs, dar numai cât plângi,pe urmă alternezi involuntar! Bine, când ajungi la intrare cel mai frumos ar fi să vezi că ți-ai uitat portofelul jos, la mașină, asta da distracție! ????
Ajuns sus e bine și frumos, Cetatea-i bengoasă, peisajul wow, merită, mai ales că și plămânii-și revin la dimensiunea normală, și tu depășești faza cu ”ce simte omul când n-are ce respira”!
Iar La Cetate, pensiunea,spui, chiar se mănâncă bine!
Niciun om normal nu spune PoEnari, nu poate ieși așa ceva pe gură. Așa cum nu spunem poEt sau Ea, ci poIEt, respectiv IEa. De scris - scriem cum stabilesc înțelepții, că vorba aia, româna are scriere fonetică.
@gpopa: Când ajungi sus, la cetate, dacă mai poți vorbi, cetatea se cheamă” po-ho-ho--ehe-naha--ri, cu pronunțe sacadată. Tot fonetic, zic!
@Mioritica: Am fost ultima dată acolo în vara aceasta cu nepoții. Le-am povestit despre Vlad Țepeș și cum pe cel mic îl cheamă Vlad nu puteam rata așa ceva.
Cetatea merită văzută, un articol ce îndeamnă la drumeție și mers acolo!
@gpopa: Merge si nu merge... Cand scrii poet, a pronunta "poiet", e OK, merge dar "poiem", nu prea... si-apoi, daca poetul face parte din categoria sexului frumos (adica noi barbatii), merge oricum... poet, poiet... dar daca poetul e din categoria sexului slab, adica e femeie, nu merge!... cum ii zici la poeta... poiata? Pai poiata e un fel de grajd pentru gaini certarete sau pentru porci si purcele. Nu se poate! ???? Eu, ca poiet renumit, stiu ce greu e sa scrii o poiema si le iubesc pe toate poiatele din lume, chiar daca mai nou, sexul slab, de cand s-a fastfudizat lumea, rupe cântarul.
@Yersinia pestis: Am trecut si eu pe-acolo, cand am strabatut cheile "Valea lui Stan", dar n-am mai urcat multimea de scari pana la ruine. Exista o "disputa" istorica in legatura cu cetatea Poienari. La fel precum contele "Dracula" este revendicat in
scop turistic de localitatile Bran, Sighisoara sau Tihuta (Bistrita) tot astfel este disputat si amplasamentul romanului julvernian "Castelului din Carpati", de catre ruinele Cetatii Poienari si ale Cetatii Colţ a cnejilor Cândea din Râu de Mori, jud. Hunedoara.
Jules Verne n-a scris toate romanele sale de calatorie, stand doar in fotoliul comod din biblioteca sa din Nantes (Gugăloteca vremii) ci a mai si calatorit prin lume, ajungand si-n tara noastra, insotit de o "misterioasa femeie", chiar si pana la Poienari, unde l-a cunoscut si pe taranul Frig, unul din eroii romanului sau.
@dorgo: Nu pot să spun că am înțeles mesajul, dar probabil pentru că e încă dimineața. Amfitrioana noastră doarme la ora asta. Am să recitesc pe seară, promit. ????
@Yersinia pestis: Adevărat că în ultima vreme am tendința să scriu pe vacanțe: unde găsesc o cazare ușchită, ce restaurant bun, ce mâncăm yami acolo, un muzeu, ceva, pe aproape... Uneori mă gâmdesc: Era mai bine să merg la Cetatea Făgăraș, deși sună măreț, e blândă pe când Poienari, cu numele ei blajin, e aprigă.
Dar mai am câte o scăpare din asta deși, când mă apucă gândurile gen: traseu montan, drumeție (că la alpinism nu m-am băgat), ascensiune, masiv muntos, gheruțe, colțari - de obicei mă răzgândesc. Am avut obsesie anul ăsta să merg la Bârcaciu și în Iezer dar m-am plictisit repede. M-am ales cu ceva poze, le-am arhivat, am și uitat, a fost wow, nu zic, dar parcă nu mai...
@Yersinia pestis: Mi-i ciudă că nu-mi amintesc ce cazare am avut pe lac, acum ceva vreme, am făcut o tură, o noapte am dormit la Curtea de Argeș, la un hotel, nici pe ăla nu mi-l amintesc după nume apoi, a doua zi am mers cu vaporașul, am urcat într-un loc, am coborât în alt loc unde aveam cazare - o clădire în triunghi - la care accesul era pe apă. A doua zi, la fel, retur cu vaporaș. Evident, cazarea aia era superbă, chef seara, foc de tabără, diverse dar habar nu am unde e că era chiar superbă: munte-n spate și pădure, ambient superb. Cred că e închis acum.
@gpopa: O să fac ceva exerciții de dicție...
????
@mprofeanu: Mulțumesc,
Eu împart lumea (mea) în două: una cu cruzimii (de fapt asta nu-i a mea) și una fără. Eu locuiesc în cea de a doua. Copiii, fiind îngerași Dumnezeiești, merită doar a doua variantă. Amu' Vlad - să fie fericit și bucuros și armonios și el și toți din casă și nu numai! Sper că nu a aflat prea multe. Sunt lucruri, de preferat să rămână în bula lor, acolo.
Altfel, locația este de excepție, pădurea minunată și zău că data viitoare mă opresc numai la poale.
@dorgo: Sincer, m-aș muta și eu la Nantes. (Nu chiar pe bune, doar așa, în fantasme).
@Mioritica: Eu nu m-as muta, nici in Normandia (tinutul verde al Frantei) nici in Bretania (o tara de piatra) din cauza climei. Nantes e in departamentul Loire-Atlantique, tinutul in care Loara se varsa in Atlantic, dar care nu are plaje mai deloc si daca are cateva plajute pe care de-abia poti intinde cateva cearceafuri, treb' sa ai mare grija, ca mareea inalta vine, vine... si apa e receee... In Nantes, mi-a placut Muzeul Jules Verne, pt. ca mi-a picat cu tronc ghida... pentru care am compus si o poema boema, pana ea ne explica cine a fost capitanul Nemo, Passepartout si Phileas Fogg. "Adieu Jules Verne, a bientot Nantes, Belle ville ou j' ai connu l' amour, Ou j' ai fait par mes idees vaillantes, Le tour du monde en 80 jours, La nuit je vais chanter sous ton balcon, Mes reves s' envoleront de la Terre a la Lune, Tes caresses m' emporteront, ma brune, Au ciel, pour 5 semaines en ballon. Au bord de Nautilus de mon enfance, Comme les heros du capitaine Grant, Ne viens-tu pas pour 2 ans de vacances, En Transylvanie, aupres d' un capitaine de plusieurs ans? " (Traduc?)
Cetatea nu se mai poate vizita incepand cu data de 8.11.2021 pina la finele anului 2023.
A inceput procesul de restaurare, pe 8.11.2021 a fost „predata” constructorului.
@Nasshu: Sper ca în noua formulă să nu mai aibă scene atroce.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2020 Cetatea Poenari, „cuibul de vulture” al lui Vlad Țepeș — scris în 13.07.20 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Program de functionare — scris în 13.08.18 de siln din BRAșOV - nu recomandă
- Aug.2017 De la Mărășești la Mărășești ocolind 1200 de km (7): Transfăgărășan. Cetatea Poenari — scris în 21.09.17 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Aug.2015 1480 de trepte pentru a ajunge la Cetatea poienari — scris în 14.11.16 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Cetatea Poienari - Cota 1480 de trepte — scris în 28.11.15 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Urcând în „Cuibul de vulturi al vitejilor de demult” - Cetatea Poenari — scris în 16.07.15 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Jul.2012 Cetatea Poenari — scris în 18.11.12 de diana09 din BăICULEşTI [AG] - RECOMANDĂ