GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Anul acesta, în august, am făcut a patra vizită în Alba Iulia și am ales pentru a treia oară consecutiv hotelul Cetate. În 2011, când am ajuns prima dată la Alba Iulia, la un festival rock (Dark Bombastic Evening), am ales o pensiune mai ieftină, aproape de gară (Neptun), și, neștiutori fiind într-ale orașului, am bătut pe jos calea (cea mai lungă, bineînțeles!) până și de la cetate, de ne-am săturat. Am aruncat atunci câteva priviri disperate spre hotelul care se înălța chiar la marginea cetății, zicându-mi cu jale: ”aici să fi stat... ”. Nici nu ne-a trecut prin minte atunci că ne-am putea caza la acel hotel, ne gândeam că, fiind ultracentral, trebuie să fie scump. Ce înseamnă să nu te informezi!
Ei, bine, anul următor, edificată în privința costurilor care nu erau de speriat, și după munca de lămurire a soțului (care ar fi preferat cazarea la cort în campingul festivalului) cu argumente de genul ”om fi noi rockeri, dar... anii studenției sunt cam departe...”, iată-ne la hotel Cetate. Am repetat ”operațiunea” și anul următor, și anul acesta.
Cel mai mare avantaj este apropierea de cetate și de tot ceea ce poate fi văzut în centrul orașului. Prețul nu este nici el de trecut cu vederea, mai ales că celelalte unități de cazare din apropiere au niște tarife destul de piperate. Un alt avantaj îl constituie împrejurimile: parcul și catedralele se văd foarte frumos de la etajele superioare ale hotelului. Există o parcare încăpătoare, am găsit ușor loc.
Am rezervat de fiecare dată prin telefon la hotel, ni s-a confirmat prin mail, și (probabil pentru că am făcut rezervare cu câteva luni înainte) am beneficiat de un preț mai mic decât este la ei pe sait sau pe booking. Anul acesta am plătit 150 de lei pe noapte, cu micul dejun inclus.
Prima dată când am stat acolo, m-a surprins plăcut modul în care este decorat hotelul (mobilă stil baroc, atât în holul recepției, în restaurant, dar și în camere). Dacă te uiți cu lupa, vezi că mobilierul dă semne de uzură, dar per ansamblu decorul e plăcut. La primele două cazări am avut camere pe partea cu cetatea, cu o vedere excelentă, anul acesta, fiind hotelul arhiplin, am nimerit pe partea cu orașul. Mereu am avut camere la etaj superior, anul acesta am primit chiar la ultimul, etajul 10! Nu știu dacă era așa de bine dacă nimeream pe caniculă... deși am prins zilele acelea friguroase din august, pereții camerei emanau încă dogoarea de când au fost 37 de grade la Alba Iulia!
Camera de anul ăsta a fost cea mai slabă, probabil că se fac cazări la etajele 9-10 doar în caz de forță majoră. Renovată dar cu lucrătură de mântuială, mocheta era vălurită, nefiind bine întinsă, perdeaua și draperiile stăteau atârnate, cu câte un cârlig, două lipsă, cada cu urme foarte inestetice de rugină... Am trecut peste aceste aspecte, pentru că am pus înainte considerentele de ordin practic: patul era confortabil, apa caldă la orice oră, cu presiune, era curățenie, baia (cu excepția căzii) era renovată. Nu era frigider, nici uscător de păr. Camerele pe care le-am avut anii trecuți arătau mult mai bine (aveau și un minibar). Am observat că s-au înlocuit toate geamurile cu tâmplărie termopan, ceea ce este un avantaj, pentru că izolează mai bine fonic.
Hotelul are două lifturi, din care doar unul este nou, dar și celălalt, ”bătrânelul”, era destul de harnic, dar se opintea mai greu, săracul :) Oricum, deși hotelul era plin, nu am așteptat niciodată prea mult (poate pentru că multora le era teamă de ”bătrânel”? ...)
Micul dejun este în sistem bufet suedez, cu destulă variație ca să poți alege ceva mulțumitor (mezeluri diverse, brânzeturi, omletă, cabanos prăjit, lapte, cafea, unt, iaurt, cereale, dulceață, gem, roșii, castraveți, croissante cu vanilie și ciocolată). Dacă în seara precedentă sunt nunți, apar și aperitive specifice meniurilor festive, care sunt foarte bune și proaspete.
Partea mai puțin plăcută cu nunțile este muzica până la 1-2 noaptea, care se poate auzi și în camere (la etajul 10, cu geamul închis nu se auzea). Un alt aspect neplăcut este vecinătatea unui club de manele, unde muzica (la maxim, cum altfel, până la 3 noaptea) ne-a deranjat anii trecuți când am avut geamurile spre cetate (însă atunci nu erau din termopan) Astea (nunți + club) se întâmplă doar în week-end.
Cu plusurile și minusurile aferente, hotelul Cetate rămâne, în opinia mea, o alegere bună pentru cei care vor să viziteze Alba Iulia, e aproape de toate punctele de interes.
Trimis de Rofri in 28.08.15 16:09:29
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Rofri); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.07036200 N, 23.56558000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Fotografia "împrumutată" de pe net a fost ştearsă. Te rog să eviţi pe viitor astfel de practici. Mulţumesc!
@webmaster15 - Scuze, nu aveam nici o poză cu interiorul. Mi-am dat seama că nu e ok și o ștersesem și eu.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2020 Un hotel comunist, care necesita renovare — scris în 20.09.20 de olteanul2010 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Unde te cazezi cand vrei sa vizitezi Alba Iulia? — scris în 15.08.15 de Atena2008 din PITESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Hotel Cetate este OK — scris în 13.07.15 de zuzu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Dec.2014 Nu meritati banii nostri! — scris în 18.03.15 de StevenWhite din BUCUREşTI - nu recomandă
- May.2014 Un hotel impozant — scris în 09.05.14 de Neptunus din BUCURESTI - RECOMANDĂ