Poveste de primavara la castel: Castelul Sturdza — Miclauseni, Iasi

TIPĂREȘTE

De cand am aflat ca vom merge la Iasi rotitele au inceput sa functioneze, stiam ca nu avem timp dar ceva, macar putin trebuie sa vad. Prima destinatie hotarata clar ca va fi vizitata a fost acest castel, a carui pagina oficiala m-a convins din prima ca merita vazut miclauseni.ro

Asadar destinatia stabilita, urma sa comunic sotului si partenerilor de drum (partenera fiului si mama) ca vom ajunge la Iasi cu o mica deviatie si pozele prezentate au reprezentat cea mai buna reclama. Plecand din Bucuresti, dupa pauza de rigoare la Focsani am luat-o pe ruta Bacau – Roman- Targu Frumos - Iasi. Dupa ce ati iesit din Roman cum traversati raul Siret, in dreptul indicatorului de 18 km pana la Targu Frumos se face un drum la dreapta spre Butea si Castelul Sturdza (acesta este imediat la stanga odata intrati pe acest drum).

Am pasit astfel pe un drum la capatul caruia (putin artistic spus ca nu era capatul) se afla castelul. Ziua era minunata si in astfel de locuri cu o vreme frumoasa zici ca esti in povesti. Din pacate am ajuns cu cateva minute dupa ce incepuse un nou tur astfel incat am avut o ora la dispozitie sa studiem imprejurimile. Am inceput sa studiem, sa ne minunam si sa facem poze exteriorului castelului. Ar fi fost mai bine intai sa auzim povestile si apoi sa facem pozele insa am legat lucrurile. Am facut poze aici si am mers spre biserica si cimitirul familiei.

Biserica mare era inchisa cu un anunt care spunea ca pe timpul iernii slujbele au loc in paraclis. Am studiat cimitirul si crucile de acolo mirati in unele cazuri de aspectul monumentului funerar.

Si am sa continui putin cu ceva aflat la finalul povestii deoarece am sa respect ordinea pozelor astfel incat o sa vedeti intr-o poza un monument funerar mai impozant (al lui George Sturdza) alaturi de o cruce simpla din lemn ce marca mormantul Mariei Sturdza.

Monumentul lui George este mai complicat ca si sa spunem arhitectura si privind pozele din nou am sesizat ceva interesant. In interiorul castelului ni s-a atras atentia asupra blazonului familiei (poate fi vazut in poza P09) care prezinta o cruce in jurul caruia este incolacit un sarpe iar alaturi este un leu semet cu coroana (stati linistiti nu ma pricep la blazoane, ghidul e vinovat de asta). In momentul in care am inceput redactarea articolului am studiat pozele din nou, stiti cum e, cand vezi pozele iti mai aduci aminte de ceva si in poza in care am imortalizat monumental funerar se poate vedea din nou acel leu, care insa acum nu mai este semet ci mai degraba trist si resemnat, iar in labele lui strange acea cruce cu sarpe.

Daca as fi realizat acest lucru in interior cred ca l-as fi intrebat pe ghid daca este vreo legatura intre aceste simboluri.

Am vizitat si micul paraclis, am spus o mica rugaciune si am aprins cate o lumanare apoi dupa o scurta plimbare si o sedinta foto ne-am apropiat de intrarea in castel. Cu o usoara intarziere de cateva minute peste ora fixata am intrat in castel. Atunci am vazut si motivul intarzierii, pe nume Cristi Tabara care probabil ca i-a pus ghidului o multime de intrebari. Cu noi insa a intrat echipa TVR pentru a filma/fotografia.

Si a inceput astfel vizita noastra la castel, avand parte de un ghid minunat, care-si stia lectia perfect (oricum de 5 ani de cand este aici e normal sa cunoasca multe). Asadar urmarind firul povestii spuse de ghid (spusa cu un umor hatru de moldovean ghidus) sper ca ma veti urma prin fiecare camera pe unde am fost.

Castelul a fost ridicat (de fapt vechiul conac a fost transformat in castel) la 1880 de catre George Sturdza si sotia lui Maria care facea parte din familia Ghica. Cei doi se casatorisera inainte de 1880 iar dupa nunta pleaca in occident unde petrec un an de miere (aici sotul meu a vrut confirmarea ca sa fie sigur ca a auzit bine) iar la intoarcere hotarasc sa modifice vechiul conac, adica conacul mostenit de George Sturdza de la tatal lui, Alecu Sturdza, conac care va fi astfel transformat intr-o constructie stil neo-gotic inspirata de calatoriile lor prin Germania, Franta si Austria.

Acest conac fusese un dar de nunta Maria fiind considerata artistul familei, aceasta nefiind tocmai incantata la inceput de acest loc astfel incat acest spirit artistic al Mariei se va regasi in multe dintre picturile de aici. Maria era pictorita de carte, pictorita miniaturista, si a lucrat foarte mult la castel.

Prima camera in care am intrat se numeste camera femeilor, gasim obiecte care arata foarte clar cui apartinea camera iar de aici se intra intro a doua camera (numita si alcov conform spuselor ghidului) unde acum erau expuse diverse rochii. Din aceasta camera printro iesire secreta se ajungea la un tunel de evacuare care ducea la manastirea satului. Acum este inchisa iar ghidul ne-a spus ca sunt doua astfel de iesiri secrete.

Am iesit in hol si am admirat elementele de originalitate (tamplarie si feronerie) care sunt fie originale fie donate (apartinand insa epocii respective), astfel am vazut si o soba suflata cu aur.

Transformarea conacului in castel a durat 24 de ani, 1880-1904, perioada in acre aici au lucrat mesteri de origine austriaca, adusi din Bucovina si zona Cernauti, ei realizau sobe, tamplarie sau parchet, si am vazut astfel o placa din parchetul original, cu intarsii, iar in unele camere aveau parchet cu model similar cu plafonul.

Ne-a prezentat in camera si un alt obiect al epocii respective, care insa a apartinut altei familii, si anume, un lavoar (normal o sa vi-l prezint in poze doar cu ligheanul- sa zicem chiuveta de alta data, restul vi-l imaginati). Aceasta era insa doar chiuveta de camera, urma sa ajungem si la baie.

Din 1904 pana in 1944 este perioada frumoasa si linistita a castelului desi in perioada Primului Razboi Mondial acest castel a fost folosit prin generozitatea familiei Sturdza ca si spital de campanie unde erau adusi ranitii de razboi si tot in acea vreme aici concerteaza pentru raniti George Enescu.

Printre oaspetii acestui castel s-au aflat si Regele Carol I, Regele Mihai I, Mihail Kogalniceanu, Costache Negruzzi, dar si V. Alecsandri care locuind aproape de Miclauseni era si el un oaspete drag al acestui castel, el dedicandu-i chiar versuri Mariei.

Tot in perioada interbelica operele de binefacere continua in 1921 cu improprietarirea taranilor carora le-a dat 1700 ha parcelate in 810 loturi (fara a-I face insa mai ingaduitori in ceea ce priveste acest castel) iar mai apoi ridicarea in 1926 a liceului de fete din roman numit atunci Ecaterina Cantacuzini, astazi Liceul “Roman – Voda”

In 1944 insa castelul este ocupat de Armata Sovietica. Ei nu au distrus zidurile sau tamplaria, doar ca la plecare s-au lipit colectiile de ei. Atunci au disparut colectiile de tablouri, candelabre, mobilier, carti (multe dintre ele au fost puse pe foc). Revenind la vizita noastra am mers mai apoi in camera copilului in care vazut un pat metalic care se se extindea odata cu cresterea copilului. Iar ghidus, ghidul ne-a spus ca daca-l folosim cum trebuie il avem o viata intreaga deoarece la batranete dam inapoi.

George si Maria au avut un singur copil, o fata Ecaterina. Atunci cand au venit rusii era singura stapana a castelului, parintii intre timp murisera. Stia ca se apropie frontul si a incercat sa ocroteasca ce a putut, astfel ca a preferat sa stranga odoarele bisericii, iar dupa plecarea rusilor, desi a fost instiintata repede ea nu s-a intors la fel de repede astfel incat castelul a ramas o bucata de vreme nesupravegheat, suficient timp in care localnicii sa faca si ei prapad luand tot ce se putea (mobilier, carti si alte obiecte si care se mai gasesc si acum in sat la oameni).

Ecaterina a fost casatorita cu Serban Cantacuzino un nobil foarte bogat dar foarte bolnav (o boala de piele similara cu lepra). A murit de timpuriu iar cei doi nu au avut copii impreuna, de aceea dupa razboi, neavand copii Ecaterina se hotaraste sa doneze castelul bisericii. Asa incat in 1947 se semneaza un act de donatie catre episcopia Romanului. Dar in 1950 au aparut comunistii care in loc sa pastreze cautau sa distruga astfel incat acest castel minunat a fost transformat in depozit.

Ca o paranteza daca va aduceti aminte cand am vorbit despre conacul Pana Filipescu cand am spus ca fusese transformat in sediu CAP vezi impresii

Am vizitat apoi camere care faceau parte din vechiul conac construit la 1755 diferenta observandu-se in tavane (ogivale conform spuselor ghidului ca eu nu ma pricep) iar intr-o camaruta mica a stat Ecaterina in perioada donatiei, o camera modesta care seamana cu o chilie, ca o pregatire pentru viata monahala.

Am mers mai departe la baie care se numea baia Mariei si care era placata cu gresie in motive orientale, asta deoarece Maria se nascuse la Istanbul. Tatal Mariei fusese guvernatorul provinciei Samos. Aici am incercat sa aflu ceva mai multe despre Ion Ghica ce este mentionat mai degraba ca scriitorul Ion Ghica, el insa a fost guvernatorul provinciei Samos vreme de 4 ani, iar in tara a fost implicat in politica.

Aici sub un geam in podea se vad canalele de scurgere astfel incat daca apa dadea pe dinafara sa nu inunde parchetul ci sa fie evacuate prin scurgere (baia era sub nivelul solului coborand doua trepte).

Aici poate fi vazut si un lavoar in spatele caruia era cea de-a doua iesire secreta.

Mai existau si niste canale pe unde curgea apa fierbinte care transforma astfel locul in sauna si de asemenea intr-un colt se vad urmele sobei (care functiona ca un boiler). Tavanul este facut special (o sa vedeti in poze) astfel incat sa nu retina apa. Vopselurile utilizate pentru decorarea peretilor erau impermeabile pentru a nu se deteriora usor si de asemenea existau si niste usi despartitoare decorate cu vitralii. Exista poze in arhiva cu aceste elemente, putine, insa suficient cat sa ne poata explica ghidul iar noi sa ne imaginam.

Am spus ca in 1950 a fost folosit drept depozit (de armament) insa in 1960 este transformat in spital pentru copii cu dizabilitati (handicap mintal sever). In toata aceasta perioada peretii sunt distrusi pentru efectuarea de lucrari de electrificare sau pur si simplu asa, din nepasare.

Am vazut si camera valetului (majordomului) dar doar din usa deoarece ghidul a zis sa nu-l deranjam. Ne-am continuat calatoria noastra in timp urcand o scara la etaj unde ne-am oprit pentru a vedea locul in care fusese o soba de culoare alba insa ca si o particularitate interesanta functiona cum ne dorim in prezent, prin pereti fiind trase tevi asigurandu-se astfel o mai buna distributie a caldurii (caldura circuland prin fumuri dupa explicatiile ghidului care ciocanea peretii sa ne arate unde fusesera tevile).

In tot castelul au fost 21 de astfel de sobe cu fumurile prin pereti si astfel caldura se mentinea mai mult.

Ne-a vorbit putin si despre picturile care decorau castelul (sper sa nu gresesc) apartinand stilului Art Nouveau, in care predomina elementele florale, animaliere fantastice si de asemenea printre aceste elemente de décor se gaseste si blazonul familiei Sturzda (crucea cu sarpe si leul incoronat) se vad mai bine pe exteriorul castelului.

Urmatoarea camera in care am intrat cuprindea una dintre cele mai mari biblioteci din Moldova la vremea respectiva toti membri famiiei Sturdza fiind colectionari de carti, bibliofili adevarati, aici existau odata 60000 de volume, peretii nu erau pictati ci era prevazut cu tapet de matase si rafturi de sus pana jos, si din toate aceste carti peste 40000 de volume se pierd in anii 1944-1950. Cat au stat soldatii rusi aici, acestia nu mai coborau deupa lemne, mai bagau o carte pe foc. Si cee ace nu au distrus ei dupa plecarea lor au distrus localnicii deoarece foarte multe carti erau invelite atunci in piele de vitel, iar copertile au servit astfel drept materie prima pentru incaltaminte iar hartia cartilor o vindeau negustorilor ca si hartie de ambalat. Acum restul cartilor care au scapat se gasesc la Episcopia Romana, la Academia Romana sau la diferiti colectionari.

Am intrat in salonul de primire a musafirilor una dintre cele mai mari camere. Acesta este locul unde se organizau diferite evenimente numai ca aceasta familie nu organiza petreceri somptuoase sau baluri, ci mai degraba ei erau atrasi de partea culturala si de biserica, organizau des un tip de eveniment care se numea Serata Culturala, la care invitau diferite personalitati ale vremii printre care pot fi mentionati Kogalniceanu, Enescu, Nicolae Iorga, Alecsandri, mitropoliti ai vremii. Aici in aceasta camera sobele s-au pastrat foarte bine si au aspectul turelor din piesele de sah (o sa le vedeti in poze) si tot aici am vazut doua piese originale care privite de la distanta par din fier, sunt insa din lemn de tei si sunt doua etajere donate de un localnic (bunicul le-a luat si nepotul le-a adus dupa cum ne spunea ghidul), iar ca si elemente de decor ale acestor etajere se vede trifoiul in semn de cruce un element gotic.

Aici foarte deosebit este tavanul la care s-a folosit o tehnica foarte interesanta (numele este in franceza, nu l-am retinut) o pictura care iti inseala ochii si este ceea ce numim astazi 3D (o vedeti in poze)

Din acest salon se intra in cate un birou (al Mariei si al lui George), primul vizitat fiind cel al Mariei unde pe un birou se gasea o revista de moda, atat Maria cat si Ecaterina mai rasfoiau din cand in cand astfel de reviste, care nu erau numai de moda, cuprindeau si stiri mondene, cine cu cine s-a luat, cine a dat coltul, si alte barfe.

Revista aflata pe birou are mai mult de 100 de ani si vine de la Londra si se numeste “The Gentlewoman” si ne-a prezentat cateva pagini.

Si ca tot a venit vorba de moda, ne-a facut un anunt prin care ne-a spus ca la inceput de septembrie aici se organizeaza un festival care se numeste “Calatorie la 1900” si atunci cei care vin aici sunt costumati conform vremurilor (costumatiile pot fi inchiriate aici), masinile sunt oprite la intrare astfel incat pe domeniu nu vezi decat trasuri si masini de epoca, de obicei e primul weekend din septembrie, anul acesta insa va fi al doilea weekend din septembrie.

Anul trecut au participat peste 3000 de persoane, iar ca si activitati vor fi ateliere, atelierul de vals, de tango, concursuri, preparate dupa retetele de atunci, informatii mai multe pe pagina oficiala a castelului (eu am verificat si exista intradevar un calendar al evenimentelor).

Mai departe am mers in birou la George, un birou mai spatios care cuprindea inainte si o colectie de armuri medievale. Din toata colectia a ramas o poza, utila pentru informare si restaurare. In acest birou intr-un colt poate fi vazuta statuia lui Stefan, ocazie cu care ne-a povestit pe scurt istoria inceputurilor acestor locuri (de fapt a numelui).

Numele de Miclauseni provine de la vornicul Miclaus care a primit acest loc de la voievodul Alexandru cel Bun in 1410, iar primul document oficial care atesta acest lucru dateaza din 5 iunie 1472 sub domnia lui Stefan cel Mare si Sfant.

Dupa aceste cateva cuvinte ne-a chemat la geam sa vedem pe peretele exterior un inger care tine in mana un disc care este de fapt un ceas solar, caruia i-a cazut insa indicatorul, si care putea fi folosit maxim pana in ora doua cand soarele se muta si astfel ceasul nu mai arata nimic. George era un matinal astfel incat de aceea biroul era pe partea aceasta.

In schimb din biroul Mariei (situat pe partea opusa) se vedea cine intra si cine iese din castel. Imaginile prezente pe pereti sunt dintr-o carte de rugaciuni scrisa si pictata de Maria, originalele fiind la Iasi, in casa Pogor, Muzeul Literaturii.

Mergem in sufragerie care era locul unde serveau masa, cu dulapuri pentru vesela, iar cand era cald si frumos afara serveau masa pe terasa unde am iesit si noi, vremea fiind minunata.

Parcul are 30 ha conform spuselor ghidului (altii spun 42 ha), el a fost amenajat de tatal lui George, in stil englezesc, un parc dendrologic in care au adus mai multe specii de arbori si le-au aclimatizat, printre acestia fiind si unii exotici precum un arbore Ginko care are mai mult de 100 de ani si care a fost plantat intentionat in apropierea casei deoarece se spune ca daca stai sub el iei energii pozitive.

Toamna la inceput de octombrie sunt culese frunzele acestui pom si din care fac ceai. La restaurant duminica in meniu este ceai de ginko. De asemenea aici gasiti si locuri de cazare si un restaurant care va asteapta cu bucate pregatite dupa retete vechi.

Mosia care include si parcul cuprindea in trecut 40 de sate incepand cu Traian si pana la Strunga (localnicii stiu).

Apoi am mai vazut ceva foarte interesant, sistemul de jaluzele, ascunse perfect in tocul ferestrelor/ usilor si supersilentioase si ne-a reamintit ca arhitectul a fost austriac. Am facut liniste si manevrarea lor nu s-a auzit. Ca sa fie sigur ca va fi liniste si-a dat geaca jos (aceasta fiind fas fosnea). Ne-a spus ca nu au fost unse balamalele niciodata, aici nu prea a fost crezut si pentru ca nu avea argumente ne-a spus ca de cel putin 5 ani de cand este el aici nu au fost unse deloc (balamalele se pare ca sunt din alama), ceea ce ne face sa credem ca poate fi adevarat, stiti acasa cum dupa o perioada scurta de vreme cam incep sa scartie toate (si noi chiar daca ne ungem).

Am mers in hol, am vazut si accesul personalului de serviciu care se facea pe o scara secundara care cu mici reparatii este cea originala. Aici la intrare (in exteriorul cladirii) este scris in limba Latina “Ordinea este sufletul lucrurilor” si in exterior facea legatura cu bucatariile unde se facea mancarea care era adusa pe aceste scari, aranjata si servita, iar la mansarda erau niste camere ale serivitorilor care si locuiau aici. Sub bucatarii este crama, aceasta fiind si prima cladire care a intrat in restaurare si peste un an si jumatate cand va fi gata si acolo se vor organiza evenimente

Si daca tot a venit vorba de expresiile in limba ne-a mai furnizat ceva informatii legate de acest aspect, astfel expresii in limba latina se gasesc si pe peretii/ tavanele incaperilor dar si pe fatada exterioara a castelului, unde se regasesc diferite simboluri heraldice care arata cu diferite semnificatii. Dar a revenit putin la blazon present si in interior dar si in exteriorul castelului si care este insotit de expresia (in latina) “Frumusetea straluceste pretutindeni”

Coboram tot pe unde am intrat, unde am mai vazut niste camere care aveau rol de camera de asteptare, unde cei care aduceau scrisori de exemplu erau invitati sa stea, asta ca sa nu stea in vant sau ploaie afara dar nici sa nu deranjeze stand cumva in drum.

Pentru ca am ajuns de unde am plecat am fost invitati ca la final sa platim, biletul fiind 10 lei de adult si 5 lei elev/ pensionar.

Acest castel poate fi vizitat sambata si duminica de la 12.00 la 17.00.

Am iesit in curte si cum aveam cu noi doi adolescenti care se pregateau de concurs au mers la copacul Ginkgo sa se incarce cu energie. Daca ma intrebati acum daca functioneaza as putea spune ca psihic da si cred ca e ok asa.

In loc de incheiere. Am incercat sa mai caut ceva informatii si unele lucruri m-au intristat deoarece multi au considerat acest loc ca pe unul blestemat, un loc neprielnic si in trecut si in prezent si am dat peste un articol interesant din 2002 din care razbate tristete si naduf si nici o speranta acordata acestui loc. Iata-l insa renascut, nu in totalitate insa se straduieste si daca sunteti prin zona nu-l ocoliti, va asteapta acolo oameni care vi-l vor arata cu cea mai mare placere.

---

VIZUALIZĂRI: 4738 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI