GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
"Castelul de Lut"- Povestea încheiată brusc pentru publicul larg

Aștern cu amărăciune aceste câteva rânduri din amintirea unor momente petrecute în decembrie 2023 pe „Tărâmul zânelor” , la „Castelul de Lut” . Desigur, gândurile mele sunt marcate de subiectivism, dar mă întristează mult restricționarea accesului publicului larg la vizitarea complexului. Și-a închis porțile pentru turiști după aproape un deceniu, urmând să se păstreze doar ca unitate de cazare, acum fiind în etapa obținerii autorizațiilor. Restaurantul funcționează, cu rezervare prealabilă. O vizită poate fi făcută, cu condiția de a plăti 50 de lei la intrare, în schimbul cărora se primește un voucher care poate fi folosit la terasă. Însă, din opiniile altor turiști, oferta terasei este extrem de restrânsă.
Sunt de acord cu deplina libertate de decizie a proprietarilor de a-și proteja investiția și a o exploata conform principiilor eficienței maximale, cu atât mai mult cu cât am înteles considerentul principal pentru care au dorit să selecteze într-un fel turiștii: tot ansamblul fiind construit exclusiv din materiale naturale, are o fragilitate și necesită o atenție și protecție aparte. Unii vizitatori au încercat să “ia amintiri” din pereții clădirilor, au scrijelit elementele de construcție, au distrus obiectele de decor, acestea constituindu-se în argumentele limitării accesului. Dar, nu pot să nu regret că nu s-a putut găsi o cale de mijloc pentru ca foarte mulți dintre doritori să se poată, în continuare, bucura de câteva ore între casele de poveste, pentru a-și construi propriile basme, pentru momente de răgaz în “Grădina Magică” de pe malul râului, clipe de zbenguială alături de copii la locul de joacă, punându-și curajul la încercare pe tiroliană sau organizând un picnic în locul special amenajat.
Aflat în apropierea satului Porumbacu de Sus, la zece minute de mers cu mașina sau 30-40 de minute pe jos, pe fundalul crestelor Făgărașului, cu râul tumultos Porumbacu chiar prin curte, pe un teren de 8000 mp, s-a construit un tărâm de basm, cu un castel și căsuțe, parcă desprinse din poveștile cu zâne.
Ideea creionării unui ținut de poveste a fost a unui cuplu de bucureșteni care și-a cumpărat terenul pe aceste meleaguri pitorești și au proiectat un castel original ale cărui lucrări le-au început în 2014, terminate în trei ani. Realizat exclusiv din materiale naturale: piatră de râu, pereți realizați din amestec de lut, paie, apă și nisip realizat manual. Cu ale sale turnuri asimetrice clădite din piatră de munte, “Castelul de Lut” are două niveluri, 10 camere, două turnuri și 50 de ferestre. Construcția are doar linii curbe, complet lipsită de unghiuri drepte, de simetrie. Ansamblul este format din casa principală, o casă de oaspeți, un hambar, o pivniță, restaurantul “verde” , pe al cărui acoperiș crește iarba, cu terasă, bucătărie și grădină.
Fiecare felinar, fiecare pat și treaptă de scară, fiecare balustradă și masă, poliță, toate șemineele, obiectele decorative sunt unicate, lucrate manual, nimic repetitiv, nimic de serie. Simțul artistic și originalitatea reprezintă fiecare obiect. Inclusiv farfuriile, cănile și ștergarele de pe mese sunt realizate manual de localnici.
Chiar și în aceste condiții, mai restrictive, i-aș invita pe vizitatori pentru amintiri de neuitat, la o plimbare printre zâne și elfi, așa cum și-i imaginează fiecare, în propria poveste. Decorul vă va ajuta să depănați basme, să vă purtați pașii pe dalele de piatră transpunându-vă în alt timp, să vă desprindeți pentru câteva ore de grijile cotidiene și realitatea tensionată.
Trimis de laurand in 16.05.25 18:57:55
- A fost prima sa vizită/vacanță în PORUMBACU de SUS [SB]
- Alte destinații turistice prin care a fost: Maramureș
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (laurand); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.69465000 N, 24.49721200 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 Țeapă... Castelul Zanelor - NU // Povestea Calendarului - Da — scris în 17.08.24 de f_giurcanas din ALEXANDRIA - nu recomandă
- Mar.2024 [Castelul de lut] Dezamăgire mare, la o locație fostă de succes! — scris în 17.03.24 de hd88gsg din HUNEDOARA
- Aug.2023 Dezamagire — scris în 19.08.23 de mrs75 din BOTOşANI - nu recomandă
- May.2023 Dezamăgitor, inutil — scris în 03.06.23 de ux129205 din TîRGU MUREș - nu recomandă
- Oct.2022 Atracții turistice la Porumbacu de Sus — scris în 09.01.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2021 Oribil! — scris în 13.11.21 de ux122931 din BRASOV
- Jul.2019 Castelul de lut din Valea Zanelor – o poveste adevarata — scris în 20.07.19 de Dan&Ema din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ