Castelul medieval al Hunedoarei

TIPĂREȘTE

Dupa cum am povestit deja la review-ul cu impresiile despre I Giardini di Zoe, am pornit via Deva catre Hunedoara, astazi in jurul orei 11. Am strabatut orasul Deva si, in apropiere de iesirea din Santuhalm am virat la dreapta catre Hunedoara. Constienti fiind ca este sambata, dar si perioada de concedii (ce-o fi fost in mintea noastra sa gandim lejer?) ne-am minunat fix precum vitelusii la poarta noua vazand aglomeratia de masini si de oameni, pretutindeni.

Nah, asta este, am spus in barba... toti avem dreptul la vacanta :))

M-a impresionat foarte mult faptul ca, in orasul Hunedoara, pe una dintre arterele principale (sper sa nu gresesc, dar Republicii se numeste), de-a lungul promenadei, exista panouri pe care sunt fotografii si este scrisa istoria Huniazilor si Corvinilor. Sper sa nu scriu aiurea... ca sofer nu am reusit sa vad cu atentie care era continutul textelor.

Am ajuns in zona castelului... si am parcat in incinta parcarii amenajate acolo, la "poalele" castelui si drumului care duce catre el. Biletul de parcare costa 10 lei, se elibereaza biletul pentru care exista obligativitatea pastrarii si eventualei prezentari, la plecare. Noi nu am fost nevoiti sa il aratam. Durata parcarii pentru aceasta suma este de la ora 9 la ora 17. Asa am inteles eu.

Acolo in parcare sunt vandute o multime de lucruri, de la haine si pana la alimente. O apa la 0.5l costa 5 lei. Asta am cumparat eu. Si atat. Sotul nu contenea sa se mire ca preturile sunt ca in Austria, de exemplu.

Am urcat drumul catre castel. Este o vedere care m-a inundat cu emotie. De ce emotie? Nu stiu sa raspund exact. Azi a fost, cred, a cincia oara cand am vizitat acest castel, prima oara fiind intr-o tabara, copil fiind. De fiecare data, la fiecare vizitare nu numai ca am privit castelul cu totul altfel, l-am vazut din alta perspectiva emotionala, mai degraba, altfel, dar am si vazut mai mult din castel. Daca cu vreo 40 de ani in urma -da, da... potcoave de cai morti, stiu! - am vizitat curtea, fantana sapata de cei doi turci si putin din sala tronului, azi, dupa atata vreme am vizitat si camera de dormit a lui Ioan Corvin, am vizitat un turn proaspat renovat, am iesit pe metereze, am vizitat diverse camere amenajate cu mobilier antic, chiar si o expozitie de acuarela. Mi-a placut ca, pentru a da un aer si mai medieval si gotic locului, un cavaler in armura se preumbla prin curte, dar si un domn imbracat in haine de ostas. Desi muncitorii care lucreaza la renovare isi vedeau de munca lor mi-a placut faptul ca renovarea nu incurca vizitatorii.

Am vazut lucruri foarte frumoase si interesante.

Biletul de intrare in castel este de 40 de lei de persoana. Este instalat un sistem de trecere si validare a biletului ca cel de la metroul bucurestean.

Inainte de a pasi pe puntea de lemn ce leaga castelul de curtea exterioara, in cladirea care adaposteste un muzeu (nu stiu daca este vizitabil) se coboara intr-un fel de demisol unde este amenajata o mica expozitie a torturii medievale. Biletul de intrare este 15 lei. Expozitia nu este mare, dar face fiori pe sira spinarii. Numai citind explicatiile ce se gasesc afisate pe peretii curbi si privind manechinele atat de bine si impresionant facute incat chipul lor sa exprime groaza, va asigur ca mi s-a facut pielea de gaina. Daca privim istoric tragismul acestei indeletniciri a acelor vremuri si lasam gluma deoparte nu ai cum sa nu te scuturi cu oroare si teama.

Am constatat ca din multimea de vizitatori ai castelului destul de multi erau cetateni straini... chiar m-a strabatut un gand extrem de rautacios cand, intrand in camera de tortura a castelului, de data aceasta, ne-a urmat un grup de 4 spanioli. La vederea aparatului de tortura si a manechinului torturat, una dintre doamne s-a manifestat zgomotos si infricosata dorea sa iasa din locul cu pricina... si m-a lovit un gand rautacios care imi zicea cam asa " te temi doar de un manechin, cucoana, dar stii ce a facut Inchizitia din tara ta? " Este clar ca nu are nici o legatura si, repet, a fost un gand rautacios.

Istoria si legendele neamului Huniazilor si Corvinestilor, precum si a castelului sunt cunoscute, nu doresc sa scriu decat despre vizita mea la castel si despre impresiile lasate. Ceea ce mai adaug este ca ma gandesc ca este un lucru minunat ca tara noastra exista pe harta locurilor turistice si ca, asa cum eu ma exprimam zgomotos, cu cativa ani in urma, la prima mea vizita la Praga in Catedrala Sf. Vitus, asa vad si eu acum turisti straini exprimandu-se zgomotos vizitand locuri istorice din Romania -stau si ma intreb oare lor ce le-o fi trecut prin gand atunci cand eu ma extaziam uimita la sicriul de argint al Sfantului Nepomuk?

In concluzie parerea mea este ca cei care s-au ocupat de restaurarea castelui au facut o treaba formidabila. S-au straduit sa mentina patina medievala/gotica si cred ca au reusit cu succes. Faptul ca se poate vizita atat de mult din acest castel cred ca este o bila mare si alba pentru conducerea acestui judet si a orasului. Aplaud cu maxim entuziasm tot acest efort al lor de a reda un vestigiu istoric oamenilor, comunitatii turistice si nu numai si ma inclin cu respect. Un mititel minus as da tarabelor cu fel de fel de produse care se gasesc in curtea de acces catre castel. Nah, asta este parerea mea. Cu siguranta si aceste tarabe au un rost acolo.

Si cum era ora pranzului si pe interior auzeam revolte, am pranzit la restaurantul Werk, care se gaseste la baza drumului de urcare catre castel. Mancarea foarte buna si portiile mari. O ciorba de fasole cu afumatura, o ciorba de burta, ambele 400 ml, cu paine, smantana si ardei, plus o portie de coaste de porc cu cartofi, o limonada si o bere Corona, ne-au costat 170 de lei. Putin cam scump.

Si pentru ca deja era ora 13 si ne-am gandit ca pe autostrada va fi aventuros, am decis sa facem un ocolis si am pornit de la Hunedoara, via Deva, catre Arad, unde am facut si ceva cumparaturi la Kurt Markt, un magazin cu produse germane. Drumul a fost lejer, neaglomerat, pe langa autostrada, cum se zice.

Si-am incheiat excursia de astazi povestind impresiile si impartasindu-ne gandurile, acasa, langa pisicutele noastre si cu un pahar de bere rece germana dinainte...

Si-am incalecat pe-o sa si am spus povestea mea... se pune? :))

---

VIZUALIZĂRI: 1641 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI