In drum spre Cascada Varciorog

TIPĂREȘTE

Prima data cand am plecat spre Pestera Scarisoara, zona Arieseni, am facut o lista lunga cu diferite obiective, dar din pacate nu am reusit sa vizitam prea multe, prin urmare am revenit in zona dupa doua sau trei saptamani, hotarati sa vizitam Cascada Varciorog.

Nu stiam daca avem indicatoare, prin urmare am intrebat localnicii cum putem ajunge. Drumul spre cascada incepe cam la 3-5 km de Arieseni, in directia Vartop. Gasim indicatorul care marcheaza inceputul traseului, din DN75. Din scurta prezentare, aflam ca sunt 3.5 km pana la cascada, timp de parcurs apx. 1 ora si nu se poate inainta cu masina. Cascada are o inaltime de 15 m, fara a fi in trepte, iar zona, datorita frumusetii sale, a fost declarata rezervatie peisagistica. De altfel, se afla in Parcul Natural Muntii Apuseni.

Cascada se afla la poalele Varfului Piatra Graitoare, o stanca numita asa din cauza ecoului, care se repeta de 4-5 ori.

De la indicator porneste un drum forestier pe care momentan se putea inainta cu masina, de aceea am ramas “motorizati” pentru a scurta timpul si drumul. Am intalnit un grup care cobora si intreband cat mai putem inainta din cu masina, ni s-a raspuns ca aproximativ jumatate din drum. Nu a fost chiar asa.

Dupa un timp apar cateva cabane si incepe drumul prin padure. Ne aflam in fata unei treceri peste apa si avem de ales: trecem cu masina sau o luam pe jos, pe podetul din apropiere? Apa este mica, dar urmele lasate de alte masini (probabil ATV-uri sau masini de teren) sunt adanci si par a se “modela” la fiecare vehicul care trece. Nu am indraznit sa mergem cu masina, cu siguranta ramaneam acolo. Ne-am intors si am lasat masina intr-o poienita, dupa care am revenit pe traseul spre Varciorog. Pe cea mica a luat-o sotul pe umeri si am pornit la drum.

Se urmeaza marcajul punct galben in cerc alb, dar si daca nu se zareste semnul, nu e nici o problema, se inainteaza pe firul apei, care insoteste turistii pe tot parcursul. Din cand in cand, de pe versanti curg firisoare subtiri de apa si este alunecos, dar nu e periculos. Drumul e usor, de multe ori panta e mica. Se travereseaza apa de mai multe ori si mereu este un loc de trecere prin apa pentru autovehicule si alaturi, un podet pentru drumeti.

Mereu admiram frumusetea salbatica a locului. Chiar daca in cea mai mare parte drumul era uscat, atmosfera era umeda si chiar se simtea mirosul padurii, al ierbii, al pamantului.

Din cand in cand ne apropiam de rau, admirand micile cascade care se formeaza pe tot parcursul apei.

Ajungem la o bifurcatie si nu stim sigur pe unde sa o luam. Inainte sau la dreapta? Drumul care urca la dreapta era mai batatorit si am fost tentati sa credem ca acela e drumul bun. Am optat sa inaintam pe firul apei si bine am facut. Dupa un timp am observat si marcajul - punctul galben - pe un copac, dar nu era vizibil fiind acoperit de crengi.

Am urcat aproape o ora si ne aproiam de cascada. Panta era tot mai mare iar zgomotul cascadei se auzea tot mai tare. Auzind zgomotul puternic banuiam ca apa loveste cu forta locul unde cade. De altfel, denumirea in sine a cascadei are acest sens, insemnand “valtoare’, “vartej”, locul unde apa curge cu zgomot.

Datorita pantei care este mai mare, cascadele care se formeaza pe cursul apei sunt mai mari, astfel ca observand o cascada superba, cam de 1 m inaltime din doua trepte, daca-mi amintesc bine, ne-am indreptat spre ea sa o admiram. A fost un moment prost ales, care a fost si punctul “terminus” al drumetiei noastre.

Sotul meu, cu fata in carca, ducandu-se spre cascada, a urcat pe o stanca, dar grabindu-se si probabil si din cauza incaltamintei care era uda, a alunecat. Intr-o fractiune de secunda a fost pe spate, iar fetita noastra la fel, s-a izbit cu capul de piatra. Nu stim exact ce era in locul in care fata a cazut. Am luat repede fata in brate, o haina mai mica pe care o aveam in rucsac am udat-o in apa rece ca gheata si i-am pus-o pe cap, sub caciulita, in locul in care s-a lovit si am inceput sa coboram, fugind, dorind sa ajungem intr-un punct de prim ajutor. Nu avea urme vizibile, dar la o asemenea cazatura, ne-am spus ca ar fi bine sa o vada cineva. Ne-am spus ca ar fi bine sa ajungem in Campeni, cam la 35 km de locul unde eram, deoarece acolo s-ar putea sa fie un spital/policlinica mai mare.

Am gasit intr-adevar un spital, doctorul de garda a examinat fata si ne-a spus sa o luam totusi spre Tg. Mures. Fata nu pare sa aiba sechele, dar acolo nu are aparatura si daca se intampla ceva, nu are ce sa-i faca. Fetita isi revenise complet, nu parea afectata, asa ca am pornit spre casa, cu toata ingrijorarea noastra.

De la aceasta intamplare nefericita, noi am inteles ca e foarte periculos sa duci copilul pe umeri si fetita noastra nu a mai fost luata asa niciodata. La urcus, copilul va cadea in fata, la coborare el cade pe spate, asa cum am patit noi. Dar se poate intampla si pe loc drept, o alunecare urmata de cazatura, iar copilul e pe jos de la alt nivel. Totul se intampla atat de repede incat nu apuci sa faci nimic. Practic, copilul nu are nici o sansa.

Cand ne va creste fetita poate vom merge din nou acolo, peisajul e deosebit si merita. In perioadele ploioase sau primavara cand se topesc zapezile, banuiesc ca debitul apei este mult mai mare si peisajul mult mai spectaculos.

---

VIZUALIZĂRI: 14834 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI