Cascada Pruncea de pe Râul Cașoca – o frumusețe care m-a încântat

TIPĂREȘTE

Data vizitei: 9 decembrie 2022

Coordonate GPS: 45.52595; 26.29952 din bifurcația drumului comunal DC64 cu drumul secundar care coboară spre cascadă.

Vizita la Cascada Pruncea de pe Râul Cașoca a fost pentru mine ca un fel de premiu de consolare după vizita oarecum dezamăgitoare la Barajul Siriu, care fusese principalul obiectiv pentru care am ajuns în zona respectivă.

La întoarcerea de la Barajul Siriu (Barajul şi Lacul Siriu – două frumuseţi buzoiene), în satul Lunca Jariştei, în dreptul Pensiunii Elena, am virat stânga din drumul național DN10, cel care leagă Buzăul de Brașov, pe drumul comunal DC64. Venind dinspre Buzău pe DN10, se virează la dreapta. Coordonatele GPS din această intersecţie sunt: 45.48369; 26.25847, dar există şi destule indicatoare atât către satul Caşoca, aparţinând tot de comuna Siriu, cât şi către Cabana 14 scaune şi către Cascada Caşoca, aflată chipurile la doar 4,5 kilometri, dar în realitate am parcurs peste 6 kilometri până acolo. Doar prima porţiune din acest drum, cam 1,5 kilometri, este asfaltată. În continuare este doar drum forestier, de pământ bătut cu piatră.

Nu am experienţă în şofatul pe asemenea drumuri, nu am nici maşină de teren sau cu tracţiune integrală, dar, cu atenţie şi cu viteză redusă, apreciez că acest drum poate fi parcurs în condiţii acceptabile cu orice fel de maşină. Recunosc că pe mine m-a cam durut sufletul pentru maşinuţa mea băgată pe asemenea coclauri, însă s-a comportat foarte bine. Drumul, care urmăreşte cursul Caşocăi, este în general OK, fără şleauri şi fără denivelări prea mari. Pe vreme uscată probabil ne-am fi umplut de praf. Noi am ajuns acolo după câteva zile cu ploi abundende, iar drumul a fost mai degrabă noroios. Am fost totuşi norocoşi să prindem un trafic aproape inexistent, la dus întâlnind un singur camion cu bușteni venind din sens opus, suficient însă pentru a ne întrista ☹ (, iar la întoarcere am întâlnit două autoturisme în zona satului Caşoca.

După vreo patru kilometri s-au terminat şi casele şi cabanele/pensiunile şi noi ne-am continuat drumul prin pădurea de brazi şi molizi, într-un peisaj de vis, aproape virgin, în stânga având muntele stâncos, iar în dreapta râul destul de învolburat. Soţul mă bombănea de zor pentru ideea de a umbla singuri pe un asemenea drum, eu nu ştiam exact cât mai am de mers, dar parcă nici nu-mi venea să mă întorc, nu era nici ţipenie de om să ne confirme măcar că suntem pe drumul cel bun, GPS yok, semnal la telefon yok.

Am oprit maşina într-o bifurcaţie, unde drumul forestier urca înainte, iar un drum secundar cobora puţin mai abrupt spre dreapta, bucuroşi la vederea indicatorului spre cascadă. Am lăsat acolo maşina şi am continuat pe jos mai puţin de o sută de metri până la scări. Am găsit acolo o căbănuţă din lemn, închisă, probabil un mic magazin şi un panou cu o hartă turistică a zonei în care ne aflam.

Auzeam vuietul cascadei, dar încă nu o vedeam. Am coborât două rânduri de scări de piatră, late şi comode, cu balustrade din lemn pe ambele părţi. Eram singuri în pădure pe malul râului într-o zonă de picnic şi de relaxare cu mai multe mese din lemn şi scaune făcute din trunchiuri de copaci.

Cascada era cumva ascunsă în partea stângă şi ne-a surprins tare plăcut. Ploile din zilele precedente au condus la un debit bogat al cascadei, spre marea noastră încântare. Apa cădea zgomotos de la o înălţime de opt, maxim zece metri, după estimarea mea, în ochiul de apă aflat la baza cascadei.

Ne-am apropiat cât s-a putut de baza cascadei, călcând cu grijă pe pietrele mai mari. Cu acest prilej am putut vedea mai bine deschizătura din peretele din stânga, ca o grotă, care, conform legendei, ar fi servit drept ascunzătoare pentru averile strânse de către Negoiţă Gheorghilaş, fost pandur al lui Tudor Vladimirescu, devenit haiduc după asasinarea acestuia, un fel de Robin Hood de pe plaiurile mioritice, care fura de la boierii din Siriu și Gura Teghii şi își împărțea prada ajutând oamenii săraci și pe cei cu mulți copii, fiind cunoscut şi iubit în toată regiunea.

După fotografiile de rigoare cu cascada şi zona adiacentă, am încercat să mai merg puţin pe malul râului în aval, observând şi câteva mici praguri pe cursul acestuia, dar era cam mult noroi, astfel că am renunţat destul de repede. Am revenit înapoi la scările de piatră şi ne-am întors la maşină. La întoarcere, drumul mi s-a părut parcă mai uşor ca la venire, poate şi pentru că a fost mai mult în coborâre. La intersecţia cu DN10 am virat stânga şi ne-am grăbit spre pensiunea unde pentru câteva zile ne-am simţit ca acasă, ni se făcuse şi foarte foame şi deja întârziasem la masă.

Mi-ar plăcea să revin aici în timpul sezonului cald, pentru a mă putea bucura în voie de natură, dar nu cred că aş mai avea norocul să fim doar noi doi şi cascada ????, ca acum în decembrie.

Recomand vizitarea Cascadei Pruncea de pe Râul Caşoca, o cascadă tare frumoasă şi totodată a treia frumuseţe buzoiană descoperită de mine în această minivacanţă, tuturor iubitorilor de natură. Cascada MERITĂ vizitată în orice anotimp.

---

VIZUALIZĂRI: 2737 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI