RĂU
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Casa Turtă Dulce [Poiana Țapului](încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Plapuma sau cerga obligatoriu cu voi
Am ales cazarea cu ajutorul internetului, dupa majoritatea parerilor de bine privind aceasta locatie.
Aici am primit o lovitura, mai rau decat a primit Columbeanu de la banci. Aparentele inseala.
Poate toti acei turisti au fost in vara, dar daca te incumeti sa mergi iarna la aceasta cazare mai gandestete...
Poate doar daca vrei sa retraiesti senzatiile pe care unii dintre noi le au avut, pe vremea lui Ceausescu, in noptile de iarna de la bloc. (atunci caloriferul fiind un fel de polita, pe care iti puneai florile sa le mai acorzi o sansa de supravietuire).
despre SERVICII
Gazda mi s-a parut "un pic mincinoasa".
Este adevarat, am ajuns ceva mai devreme la locatie, deoarece am vrut sa evitam aglomeratia de pe Valea Prahovei, Comarnic etc.
Cea care se ocupa cu administrarea acestei case, ne-a spus ca are turisti si nu ne poate primi mai devreme de ora 14. Ne-am asumat acest lucru. Am ajuns pe la ora 9, gandindu-ne ca vom petrece cateva ore in fata vilei, fata de cateva ore in trafic.
Interesant este ca in aceste ore, mai precis de la ora 9 pana la ora 12 nu a iesit nimeni pe poarta vilei, turisti sau macar un caine. Banuiesc ca au plecat cu metroul, ca noi nu i-am vazut.
Dupa ora 12 ni s-a permis accesul in camera. Gustul amar privind aceasta situatie incepuse sa-si faca prezenta, am baut o gura de cola si am" trecut mai departe".
despre CAMERE & COND. CAZARE
Avantajul acestor camere este, ca au intrare separata si sunt fumos amenajate, DAR...
Frig in camere, mai ales in bucatarie. In bucatarie un singur frigider mic, pus la dispozitia turistilor, cazati in cele 6 sau 7 camere. Mai mult de 2 cutii de pate si un unt nu poate sa isi aduca fiecare. "Avantajul a fost ambientul din bucatarie.
Poti sa iti lasi carnatii in bucatarie pe masa, nu se vor decongela.
Mai bine ii scoti afara din incapere si vei avea mai multe sanse sa se dezghete.
In cele din urma, am adus un calorifer electric, din alta camera pentru a supravietui in bucatarie.
Lipsa unui televizor sau a unei surse de muzica in bucatarie. Atunci cand mananci acolo, te simti ca la parastas. (am adus de acasa o boxa wireless). In concluzie trebuie sa vii echipat de acasa. Un fel de viata la cort. Aici ti se incaseaza doar factura!
In camera alta situatie. Pana la ora 2 era multumitor de cald. Dupa ce numarai trenurile de la bariera, precum oile pentru a adormi, aveai impresia ca se deschide geamul singur si cautai cerga din titlu pentru a te inveli, dar pe aceasta nu am adus-o.
Norocul meu ca mi-am luat o patura cu mine de acasa si 5 litrii de vin (necazul este ca vinul s-a terminat repede in primele 2 zile, dupa care in celelalte zile am ramas fara "antigel")
Tot in camera, se simtea un miros de canalizare, mai ales in primele minute dupa ce intrai de afara.
LIPSA UNUI LIVING - este un "must have" atunci cand ai 7 camere de inchiriat
Nu exista wi-fi in aceasta locatie, se face economie si la acest lucru nu doar la caldura, ca doar na, 30 lei pe luna la un abonament de internet ori 12 luni, "scoti saracia din casa".
PS - Casa este scoasa la vanzare de catre proprietar. Ar fi un lucru bun sa se schimbe administratorul, deoarece poate urmatorul proprietar se apleaca mai mult spre confortul viitorilor turisti.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Casa Turta Dulce se afla in cartierul Poiana Tapului, deci pana in centru Busteniului sunt vreo 2-3 kilometrii, pe care trebuie sa-i parcurgi cu masina ori pe jos.
Amplasarea casei este langa bariera de tren, iar trenurile sunt ca vecinii. Te vei obisnui cu ele.
Doar ca aici "ii vei auzi pe vecini" si noaptea. Sunt neobositi, din pacate.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Casa nu are alternative de distractie pentru timp ploios (tenis de masa sau biliard, darts, carti de joc).
Nici imprejurimile nu ofera zone de relaxare. Doar daca te aventurezi pe un traseu.
Prin urmare, nu v-as recomanda aceasta unitate de cazare.
Trimis de Maqulyn in 09.01.21 09:44:42
22 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Maqulyn); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.39510780 N, 25.53910138 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
22 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Maqulyn: ATENȚIE! referirile la AGENȚII și alte entități din România care funcționează pe principii COMERCIALE (portaluri web de profil etc) sunt INTERZISE
Puteți trimite, în schimb, aceste informații prin intermediul mesajelor personale (pe privat) - click pe numele utilizatorului, apoi, în fereastra nou-deschisă, pe linkul "Trimite mesaj pers".
Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI bifată. Opțiunea respectivă se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.
1) Nu poti avea asemenea pretenții sa ajungi la 9 dimineata sa te si primească, ar fi trebuit sa apreciezi ca te a primit la 12-00... dar nu... noi nu știm sa apreciem. !!
2) n are chestii sa te distrezi, serios la 140 lei pe noapte, vrei sa ti ofere conditii de 5 stele, pai New Montana e 300 lei si nu cred ca are masa de tenis????
3) proprietara un pic mincinoasa?? pai mi se pare ca sunteți un pic lipsit de educație sa vb despre un om asa fara ca el sa știe, mai ales ca ceea ce scrieți în afara de caldura care cred ca e normal sa fi avut...
4) pe timp de pandemie ati avut acces la bucătărie dar n ati avut caldura, pai eu v as fi dat afara dacă aveam o pensiune cu politia si amenda!! Ati auzit de pandemie si de reguli da? pensiunile nu aveau voie sa aibă spatii comune deschise, probabil de aceea nu ati avut caldura...
Patetic!!! Am vrut sa scriu răspuns pentru ca fost acolo și nu este adevărat ce scrieți!
Tipicul grupului care închiriază 3 camere si cred ca au cumpărat casa, noi ceilalți nu mai avem. loc niciunde!
@ux118684:
"Prietena mea"ux118684 faptul că te-ai înscris pe dat de 13.02.2021 și acesta este singurul comentariu pe care îl ai spune totul.
Sa o spunem fără " perdea" . Ce esti rudă sau parter de afaceri?
Multumesc ca mi-ai dat seama -1 la punctaj, am să pierd locul întâi.
Prețul nu a fost de 140 de lei pe cameră în acea perioadă asa ca ar trebui să mai am aprofundezi situația. Nu ai fost informată cum trebuie.
Of, of ce doare adevărul!
În loc să îmbunătățească situația pe viitor la această cazare, facem conturi să ascundem gunoiul sub preș.
Esti in Top Rusinicaa!
@Maqulyn: nu sunt nici prietena nici ruda cum insinuati! Doar ca am fost acolo și am cunoscut niște oameni minunati!! o locație curata și cu mult bun gust, unde plătești la pret de camera dublă un studio! Dacă știți sa faceți diferenta... Si pretențiile dumneavoastra sunt exagerate!! vizitez lumea draga domnule si stiu sa apreciez locuri frumoase, cochete si curate!! si nu am pretenții exagerate! De exemplu acum ca idee sunt în Punta Cana plătesc 150 de eur pe noapte la un hotel care lasa mult de dorit... da? și faptul ca ati spus ca ati inghetat de frig și nu v am comentat, eu când am fost a fost foarte cald o sa atașez poza cu termostatul din camera ca am si ras cu iubitul meu ca era prea cald, da... dar restul chiar nu sunteți obiectiv!! și cu linia ferata, de exemplu, e vina proprietarilor ca ni v a arătat pe harta de pe google?? este obligația dumneavoastra!! Si mincinoasa ca nu v a primit la 9?? pai nu vedeți ce exagerări fara nici un suport spuneți??? Si mai e ceva!! Cum sa mai si comentați ca n ati avut în spatiile comune! Nu erau deschise în mod normal! Eu pe perioada de pandemie dacă erati acolo grup sesizam. politia! scurt!!! Ca nu vreau sa mi fie periclitata sănătatea!
Din punctele acestea de vedere v am comentat si cu suport, nu vb în vant ca dumneavoastra!
Deci atat am avut de comentat, lucruri reale!!!
Cat despre pensiune eu n am decât cuvinte de lauda ca alții 90 de pe google!!
Si clar trebuie sa fie și unul ca dumneavoastra sau 3,4 ca altfel n ar fi credibile reweurile! Si nu toti cei 90 care au dat 5 stelute sunt rude sau prieteni cum ati scris!
Si sa mai invatati ceva dacă doriți cheie unei locații, se numește închiriere integrala Cabana!! Restul este regim hotelier, per camera, educati va un pic!! Si atunci plătiți cum trebuie!!! cu pretenții si bani putini si reclamații multe nu găsiți decât la dumneavoastra acasa!
Cu mult respect va spun!!
Nu mai dau replica cuiva care nu a fost in perioada respectiva si nu a simtit economiile vilei...
Aceasta este opinia mea reala si nu pot sa nu spun adevarul. Si da, nu trebuie sa te duci neaparat in Punta Cana sa gasesti conditii slabe de cazare. Mergeti in perioada de iarna la aceasta vila impreuna cu iubitul si sa dormiti cu gecile pe voi si caciuli pe cap!
Pupici si distractie placuta acolo unde sunteti!
ux118684, aflată în Rep Dominicană împreună cu proprietarii / administratorii „Casa Turtă Dulce” , poate scrie, dacă dorește, un text de tip „Drept la replică”
Nu poate scrie însă impresii, pentru că Regulamentul AFA nu admite „impresii scrise de proprietari, angajați, prieteni ori apropiați ai acestora”
-
Contul ux118684 a fost adnotat drept „reprezentant al Casa Turtă Dulce Bușteni” — iar intervenția sa, aici, poate fi asimilată unui „drept la replică”
Maqulyn si-a asumat venirea mai devreme pentru a evita aglomeratia din trafic, in concluzie gazda nu a fost numita "un pic micinoasa" pentru ca nu l-a primit la ora 9, ci pentru faptul ca a spus ca are turisti cazati, desi pana la ora 12 nu a iesit nimeni pe poarta vilei.
A mai punctat faptul ca aceste camere au intrari separate (avantajos in aceasta perioada de pandemie) si sunt frumos amenajate. Aceste sunt plusurile acestei vile.
Am fost cazati in aceasta unitate in perioada Craciunului si pretul pentru cele 4 nopti a fost 1032 lei deci 250 lei pe noapte, nu cum a spus iubita de mai sus, 140 lei) La aceasta suma am pretentia fireasca de a avea CALDURA IN CAMERA (este totusi luna decembrie). Evident ca si la 140 lei ar fi fost normal sa fie caldura in camera.
Si da, ca o sugestie pentru proprietar ar fi bine sa aiba ceva activitati pentru vreme nefavorabila (ex:carti de joc, remy etc).
Nu mi se par a fi pretentii de 5 stele, sunt doar niste sugestii normale, iar acestea ar mai incalzi "atmosfera degerata" din aceasta unitate.
Sa nu ne mai plangem ca nu ajutam turismul national, cand unora li se par niste cerinte minime, conditii de 5 stele. Va dati seama ca aici nu voi mai veni NICIODATA!
@Pitzy: doamna Pitzy, Iubita, adică eu am intrat sa scriu despre aceasta locație, pentru ca am fost foarte mulțumita si nu as fi neam cum a insinuat sotul, dar vad ca aici va susțineți ca rude, o sa mi rog si eu cei 333 de verișori sa scrie????????, forma dumneavoastra de abordare este fara educație din moment ce eu va vorbesc cu dumneavoastră, dar n are rost sa va explic lucrul acesta, pentru ca aici este alt topic.
Nu vreau sa ma repet decat spun ca doamna, un pic mincinoasa, putea sa dansese lambda în curte pana la 3 si sa nu va primească, asta înseamnă ca si respecta propriile reguli si o felicit! Noi în general ca natie doar vrem, Vrem! din start este o forma de nonrespect când ajungeți la 9 stresand lumea si nerespectand reguli, apoi aceste comentarii nu si aveau rostul! Cat si cele cu linia ferata ca si cum doamna v a băgat pe gat cazarea ascunzând ca este vila lângă calea ferata!
Si nu in ultimul rand ca pretentia de a sta în zona comuna neinchiriid toata vila ci partial în perioada de stare de alerta arata ca iar nu ati respectat reguli ale pensiunii ci nici sfaturile medicilor nici atentionarile guvernul privind aceasta stare! .
Faptul ca nu reveniți dumneavoastra si nu susțineți turismul romanesc nu cred ca o intereseaza pe doamna de acolo, cine vrea sa vina nu se uita doar la recenziile 3,4 rele... E normal sa fie și din acestea, dar când citesc răspunsurile imi dau seama ca sunt si mulți care nu apreciază sau nu respecta anumite lucruri și este normal sa scrie și recenziile pe masura nonrespectului.
Eu personal doar de lauda despre aceasta pensiune si I multumesc doamnei pentru curatenie, confort și bunavointa!
Noi o sa mai revenim!
@webmasterX: deci sa înțeleg ca ati asumat dumneavoastra ca eu sunt cu proprietarii vilei!!! si sa intelg ca aici acceptați doar recenzii ale prietenilor dumneavoastra care încearcă sa denigreze proprietatea????????????Pai sper ca cei ce citesc aici sa aibă neuronii la purtător sa înțeleagă lucrul acesta inclusiv ca nu mi s a acceptat recenzia pe motiv ca s la punta cana cu proprietarii????????
@ux118684: Tu nu ai intrat sa scrii despre locație, ai intrat sa ne cerți pe noi, turiștii nemulțumiți, care am plătit cât ni s-a cerut respectiv 1032 lei camera de lux doi adulți și un copil, pt 4 nopți.
Nu am avut nimic inclus în acest preț, doar cazare. Am venit aici știind acest lucru. Nu am stiut în schimb, ca vom avea frigul din camere inclus în preț.
Casa nu este izolată, se aud tot felul de zgomote prin pereți.
Vis a vis de încălcarea regulilor impuse de pandemie, doamna administrator a fost prima care le-a încălcat inchiriind camere și zâmbind larg când a primit banii pe cazare.
Dacă pe Doamna Administrator nu o interesează ca un client este nemulțumit și nu își dorește sa mai revină, este grav și este de înțeles de ce am întâmpinat aceasta problemă.
PS: Doamna "un pic mincinoasă" poate sa danseze samba, rumba, lambda, ce dorește, dar sa nu își bata joc de turiști!
O zi frumoasa și spor la dans! ????
PS-Buzele tale ca doua petale,mai,mai
În fapt, lucrurile sunt și mai simple - contul ux118684 este o clonă — dovedită de-acum, inclusiv prin... poze — a contului AdeMa, deja adnotat ca „proprietar/administrator” al pensiunii Casa Turtă Dulce.
Regulamentul AmFostAcolo nu admite clone - contul ux118684 este banat; se poate continua de pe primul cont creat (AdeMa)
@webmaster:
Pana la urma s-a dovedit! ☺☻
Un admin vigilent!
@Maqulyn: Nu e deloc o „întâmplare”
În fapt, e probabil diferența cea mai însemnată între AFA și alte site-uri.
Pe Facebook, google... poate scrie oricine, nu îi verifică nimeni.
Pe AmFostAcolo, toate reviews-urile sunt verificate.
@ux118684:
Din pacate cucoana, te-ai cam facut de ras, deoarece exista un admin care isi face treaba.
Ai umblat cu ocaua mica si "domnul Cuza (adminul) te-a prins".
Asa cum am mai scris esti pe locul intai in Topul Rusinica! FELICITARI!
@ux118684:
Stimată doamnă/domn,
Printre zecile de cuvinte care mai de care mai frapante, realizez că inventivitatea și ideea de a crea scenarii inexistente, ține de un adânc mioritic.
În primul rand, Webmaster X, nu are ce să-și asume și nici să inventeze. Are niște pârghii tehnice și poate afla foarte simplu cum e cu cioara vopsită, pe deoparte.
Pe de altă parte, pe acest site nu ne denigram unii pe alții. Fie vorba de turiști, de culoare, de gen, propietari sau propietăți. Este pură fantezie în a crede că cineva este împins de la spate, de a fi împotriva Dumneavoastră sau de a flutura cu fake news-uri.
O recenzie, înseamnă a scrie despre un loc, nu a te contra cu cineva prin păreri diferite. De asemenea o recenzie scrisă despre și cu propietatea deținută, ar fi de râsul curcilor. De ce? . Simplu. Obiectivitatea de turist va lipsi cu desăvârșire și ar fi doar o simplă reclamă managerială.
Eu cred că noi cei de pe aici, avem neuronii la locul lor. Nu am observat nicăieri că nu aveți voie să scrieți și acest drept v-a fost luat, indiferent că sunteți la Punta Cana, Machu Piciu, Bobohalma sau Tg. Jiu.
Aveți dreptul la o replică nu la o recenzie. Evident prin neuronii care-i dețin știu că sunt două lucruri total diferite.
Cu respect.
@ux118684: Precum se vede sunteți proprietar sau administrator. Am fost cazat în perioada Crăciunului nu cu 140 ci cu 250 lei pe noapte, dar mai puțin contează asta.
Asa cum s-a mai discutat nu mi se pare normal sa ai un mic dejun cu geaca pe tine.
Trebuie menționat ca camerele nu sunt dotate cu chicineta. Preferam sa plătesc mai mult pentru un confort mai bun sau măcar de menționat ca nu se asigura caldura în bucătărie dacă veneam îmi asumam asta. De faptul ca nu s-a închiriat toată vila asa e a mai fost o familie.
Deocamdată atât am de zis alte detalii pe Google.
@GAng: Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
@ux118684:
Incredibil!
Toate intervențiile tale sunt de un prost gust revoltător!
Las la o parte faptul ca te-ai pretins un turist obișnuit, incantat de experienta fantastică de la această pensiune când în realitate faceai doar o reclamă penibilă propriei afaceri, dar mi se pare curata sfidare sa ataci naivii care au plătit și au înghețat pe banii lor în timp ce tu te lafai la caldurica în Dominicană într-un sejur la care au contribuit financiar și cei păcăliți de tine.
Rusinica!
Autoarea „mărturisește” (într-un mesaj transmis privat administratorilor) că ar fi „fosta soție a proprietarului”
Verificarea statutului de „fostă soție” nu intră în obiectul de activitate al acestui site, astfel că, până la eventuala probă contrarie, o vom lua în considerare
În consecință:
1. Adnotarea ca „operator” (reprezentant) al pensiunii Casa Turtă Dulce va fi retrasă. (nu va mai putea răspunde în calitate de reprezentant „oficial” )
2. „fosta soție a proprietarului” intră sub incidența prevederilor Regulamentului, care prevede că „nu sunt acceptat impresii din partea proprietarilor, angajaților, apropiaților sau prietenilor acestora” .
Autoarea NU POATE trimite impresii sub formă de review (nu sunt acceptate de Regulament); POATE, însă — la fel ca până acum (vezi mai sus) — să scrie ecouri la impresiile altor autori (cu asumarea explicită a legăturii cu proprietarul)
-
NB: adresa de email a contului autoarei figurează drept contact al pensiunii Casa Turtă Dulce pe unele site-uri. Dacă situația s-a schimbat, ar fi dezirabil, credem, ca proprietarii să ia măsuri pentru corectarea acelui email de contact Casa Turtă Dulce
@ux118684,(AdeMa),
Vă rugăm, în numele unui grup atent selectat de yoghini, să nu vă impacientați. Suntem dispuși să aplicăm o rezervare la Căsuța de turtă dulce. Temperaturile scăzute din odăi nu contează pentru cei mai mulți dintre noi, fiind obișnuiți din cazările căsuțelor de pe la Râul Vadului (ranforsate la ferestre!). Dacă e curent la prize e suficient, vom face spirala integrării în absolut, iar trenurile de la barieră vor fi dulci păsări de noapte, ce ne vor legăna). Pregătiți iatacurile că venim...
@zapacitu: Master Z!
Am tot rumegat ideea grupului pus pe yoghinisme, ca frecarea la blană a ursului Yogi. Sper să prind și eu un loc în acel grup select. Promit că nu doresc căldură, am propria-mi temperatură pentru cufundare în călâi. Ajunge curentul pentru intrare în absolut. Dacă era și căldură ajungeam și la azimut. Ne mulțumim cu puțin, însă. Totuși, te-aș ruga să participăm împreună la barieră. Să facem trenul să treacă de la... gâdâng-gâdâng-gâdâng-gâdâng, la dulcele tril de... de... dep... păsărică.
Iama în iatacuri!
P. S. Nu știu unde ai sădit asemenea idei dar, iacă, ies "pui" contondenți.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2020 Evitati Pensiunea Casa Turta Dulce! Se doarme cu caciula in cap — scris în 21.12.20 de xenna din BUCUREşTI - nu recomandă