Muzeul Copilăriei în Comunism

TIPĂREȘTE

Continuare de aici și de aici.

Când avem de ales între diverse opțiuni, ce principiu ne conduce: „Viața e scurtă, începe cu desertul” sau” Cine nu papă ciorăpelul, nu primește mohair” ?

Mi-am pus această întrebare încercând să decid o ordine de prezentare a celor patru muzee care au rămas din Casa Muzeelor. Și mi-am dat seama că, în cazul meu (și a majorității cunoscuților), setările din fabrică impun a doua opțiune. Probabil, motivul fiind educația primită în primii ani de viață. Așa că încep cu

MUZEUL COPILĂRIEI ÎN COMUNISM

Este al doilea de acest gen pe care îl vizitez, după expoziția Comunismul în Dobrogea de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, pe care am văzut-o acum doi ani. E foarte posibil să mai fie destule prin țară, pentru că o astfel de colecție este relativ ușor de constituit. Iar muzeele dedicate vieții cotidiene din trecutul nu prea îndepărtat atrag public, trezind amintiri și nostalgii.

Cel de față se află la etajul al II-lea al Casei Muzeelor din Iași, în capătul aripii stângi a clădirii. Ocupă doar două săli, ce-i drept ambele mari. Este realizat în parteneriat cu Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, care înțeleg că a căutat prin tot județul mobilier școlar care nu mai era folosit, manuale și publicații de pe vremea celor care acum au cel puțin vârsta mea, hărți, planșe și, bineînțeles, portretul Tovarășului.

Prima sală este dedicată casei în care creștea copilul anilor 70-80. Citez de pe un panou din muzeu: vom regăsi diverse obiecte familiare și familiale. Comunismul românesc a însemnat, pe lângă atâtea lucruri dramatice pe care „istoria mare” le consemnează, și o încercare cotidiană de creare a „omului nou” încă din primele momente ale existenței individului. Iar muzeul de față își propune să marcheze, printr-o serie de exponate din epocă, tocmai această „istorie mică” .

Cum se intră, pe dreapta, sunt două vitrine în care vedem un oracol, un ierbar, un insectar, clasoare și plicuri de timbre. Începând din stânga, este prezentat apartamentul (era să spun al părinților mei) tipic al acelei epoci: întâi holul de la intrare, cu aparatul telefonic pentru montarea căruia se stătea la rând mai mult decât pentru Dacia. Apoi, camera copiilor cu jocurile, păpușile, rechizitele și cărțile pe care le-am avut și eu.

Urmează baia, cu dotările standard; mi s-a părut excesiv să văd două suluri de hârtie igienică, asta era rația pentru o lungă perioadă. Și sufrageria, dotată cu marile minuni ale tehnicii: televizorul cu mileul și peștele, picapul și discurile de vinil, aparatul radio rusesc, care mergea doar pe unde lungi și medii, că scurtele și ultrascurtele erau puternic bruiate, proiectorul și cutiuțele cu filme. De asemenea, vedem bibelouri, cărți, cutia cu poze și valori.

A doua încăpere recreează atmosferă unei săli de clasă. Din punct de vedere vizual, e o reușită. Tovarășa profesoară este, cum intrăm, în stânga, cu catalogul deschis pe catedră. În dreapta e tabla, alături de care găsim însemnele clasei și pe cele ale școlii, orice pionier trebuind, nu-i așa, să le cinstească.

Deasupra, portretul Conducătorului Suprem, încadrat de tablouri cu steagul țării și cu cel al Partidului. Băncile sunt numeroase, că pe atunci nu se punea problema că o clasă trebuie să aibă cel mult 25 de elevi. Pe bănci, manuale de pe care am învățat și eu. Atenție: sunt obiecte de patrimoniu, nu e voie să le atingeți sau, Doamne ferește, să le răsfoiți; doi tineri au fost certați de doamna care supraveghea. (Oricum, a fost amuzant să ascult, mut, comentariile acestor tineri!) Dulapul din spatele clasei, cu materialul didactic necesar. Bineînțeles, inclusiv Gazeta Matematică, bau-bau-ul oricărui elev.

De-a lungul pereților, manechine în costume de pionier, de șoim al patriei și în uniformă școlară. Pe pereți, găsim hărți, planșe, tablouri cu personalități istorice, dar și planșe mobilizatoare: După noi nu se mătură, Munca patriotică în curtea școlii, Copiii muncesc și, drept răsplată, A venit Moș Gerilă.

Expoziția Școlii Populare de Arte

Scările care te aduc la etaj sunt poziționate pe centrul clădirii. Cum ajungi, pe mâna stângă sunt birouri; muzeul este pe dreapta, în capăt. Sălile de până acolo sunt ocupate (vorba vine, că fiecare conține câte două-trei obiecte) de o expoziție a Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” din Iași scoaladearteiasi.ro. Am atașat câteva poze și din această expoziție.

---

VIZUALIZĂRI: 1362 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI