Muzeul memorial Mihail Sadoveanu - Acasă la ”Ceahlăul literaturii române”

TIPĂREȘTE

În galeria marilor scriitori ai literaturii române un loc aparte îl ocupă, cu siguranță, Mihail Sadoveanu. ”Ceahlăul literaturii române”, după cum inspirat avea să îl numească Geo Bogza, Sadoveanu a fost un autor care a ilustrat în multe dintre operele sale viața satului tradițional românesc. De altfel, Sadoveanu a afirmat la un moment dat că ”țăranul român a fost principalul meu erou”. Cea mai cunoscută creația sadoveniană este romanul ”Baltagul” (scris și publicat în 1930, când scriitorul împlinea 50 de ani), însă și alte opere literare precum ”Frații Jderi”, ”Neamul Șoimăreștilor”, ”Împărăția apelor”, ”Țara de dincolo de negură” sau ”Hanu-Ancuței” i-au adus lui Sadoveanu aprecieri binemeritate atât din partea cititorilor, cât și a criticilor literari.

După moartea scriitorului (n: 5 noiembrie 1880 / d: 19 octombrie 1961), au fost amenajate câteva case memoriale în locurile unde Sadoveanu și-a petrecut anumite etape din viață. Un astfel de muzeu memorial se află la Vânători-Neamț, în imediata apropiere a schitului Vovidenia și la aproximativ un kilometru de mult mai cunoscutul lăcaș de cult Mănăstirea Neamț.

Muzeul memorial ”Mihail Sadoveanu” din comuna Vânători-Neamț a fost amenajat în anul 1966 în casa unde scriitorul și-a petrecut în tihnă ultima perioadă a vieții sale. În ceea ce privește istoria acestei locuințe, ea a fost ridicată în anul 1937 de către mitropolitul Bucovinei Visarion Puiu; drept urmare, într-o încăpere este amenajat un micuț muzeu memorial ”Visarion Puiu”.

Casa a fost utilizată inițial ca locuință pentru oaspeți de către mănăstirea Neamț și după anul 1947 i-a fost pusă la dispoziție scriitorului pentru creație și odihnă până la sfârșitul vieții sale. Sadoveanu cunoștea această frumoasă zonă încă de prin anul 1920, când unul dintre prietenii lui s-a călugărit la schitul Vovidenia sub numele de părintele Natanail. Scriitorul folosește ca sursă de inspirație și trece prin condeiul său iscusit viața acestui călugăr, scriind romanul ”Demonul tinereții” în anul 1928.

În luna iunie am ajuns în trecere pe aceste frumoase meleaguri și știind de existența în apropiere a muzeului memorial, ne-am hotărât să facem un scurt ocol pentru a-l vizita. Din DN 15B (pe direcția Târgu Neamț - Poiana Largului) am intrat pe un drum secundar spre dreapta, la această intersecție existând indicatoare către obiectivul la care urma să ajungem noi, dar și către schiturile Vovidenia sau Pocrov. În câteva minute ne-am apropiat de mănăstirea Neamț și am virat stânga spre schitul Vovidenia și Muzeul memorial ”Mihail Sadoveanu”. După alte câteva sute de metri am ajuns la poarta obiectivului și am parcat în apropiere la umbră.

Un gard de lemn înconjoară curtea muzeului memorial, iar intrarea se face pe o poartă veche, desprinsă parcă din romanele sadoveniene. Am avansat pe o alee de pământ, printre brazii cu trunchiurile vopsite în alb aliniați pe lângă gard. Pas cu pas, silueta aristocratică a locuinței s-a conturat tot mai clar, iar o plachetă comemorativă amplasată în exterior ne-a anunțat că ”Această casă și aceste sfinte locuri au fost înnobilate spre amurgul vieții de prezența și pana scriitorului Mihail Sadoveanu” .

Am urcat cu emoție cele câteva trepte până în cerdacul larg de unde se deschide o frumoasă priveliște către schitul Vovidenia și către pădurea din apropiere. Ghivecele cu flori, dar și vreo două fotolii mai vechi așezate pe prispă ne îndemnau parcă să luăm loc și să ne închipuim că Sadoveanu va ieși din casă și se va așeza lângă noi, ca lângă niște prieteni vechi pe care îi aștepta de multă vreme pentru a le povesti vreo ispravă vânătorească.

Evident că scriitorul nu a apărut, însă privirea sa puțin încruntată ne-a urmărit dintr-un panou informativ afișat la intrare. În partea de jos este prezentat programul de vizitare: zilnic – între orele 10.00 și 18.00, cu precizarea că în zilele de duminică și de sărbători muzeul este deschis după-amiaza.

Am intrat într-un hol micuț unde un muzeograf tânăr ne-a întâmpinat, prezentându-ne pe scurt câteva detalii despre ceea ce urma să vedem. Tot aici am achitat și tarifele: 4 lei/adult, 2 lei/copil și o taxă foto de 5 lei (în total – 15 lei). Pentru filmare taxa ar fi însemnat alți 10 lei, însă nu a fost cazul la noi.

Plimbarea noastră prin muzeul memorial a însemnat un tur de vizitare prin nouă încăperi, care a început cu o cameră din stânga și s-a încheiat cu un spațiu unde se află expoziția memorială ”Visarion Puiu”. În toată casa domnește o atmosferă elegantă de epocă. Există piese de mobilier vechi foarte bine conservate, bibliotecă, multe tablouri în care este înfățișat Sadoveanu singur sau alături de alți membri ai familiei sale, o masă mare în sufragerie unde scriitorul obișnuia să mănânce alături de familie sau de oaspeții săi, dar și un pian vienez în ultima încăpere a expoziției dedicate autorului. Pianul se află în salonul literar și a fost folosit de două dintre fiicele lui Sadoveanu, dar și de personalități precum Dinu Lipatti, George Enescu sau Maria Tănase.

Interesant este și faptul că în fiecare cameră prin care am trecut am remarcat câte o sobă de teracotă având o altă culoare, iar mobilierul și storurile de la ferestre au fost alese în funcție de culoarea sobelor.

Camera dominată de nuanțe azurii a servit deopotrivă ca dormitor și bibliotecă. Pe pat este așezat jocul de șah al scriitorului, iar peretele opus găzduiește biblioteca nu foarte mare, însă importantă prin faptul că în rafturile sale se află 63 de prime ediții ale diverselor creații sadoveniene.

Nu putea trece neobservat biroul scriitorului. Condeiul său este înfipt într-un suport realizat dintr-o copită de cerb, iar mașina de scris parcă îl mai așteaptă și acum așezată lângă birou. Pe un scaun din apropiere se află vestonul și pălăria, iar bastonul stă rezemat și el de speteaza scaunului. O bibliotecă micuță se află în spatele zonei de creație literară, iar pe peretele opus sunt amplasate picturi cu părinții autorului – Alexandru Sadoveanu și Profira Ursachi. Privind cu atenție tabloul în care este înfățișată Profira Ursachi, am remarcat aceleași trăsături ale feței, o asemănare evidentă a lui Mihail Sadoveanu cu mama sa.

În locuință mai sunt expuse fotografii cu Sadoveanu singur sau alături de familia sa, dar și o poză în care scriitorul pescuiește pe lacul Vovideniei, aflat în apropiere. Sunt binecunoscute pasiunile lui Sadoveanu pentru vânătoare și pescuit, astfel că într-una dintre încăperi sunt câteva vitrine unde se află mai multe dintre armele sau undițele sale. Referitor la aceste pasiuni, am citit de curând un articol în care se spunea că Sadoveanu era mai supărat atunci când întârzia vreo comandă pentru unelte de pescuit decât atunci când se mai rătăcea vreun manuscris. Un alt loc în care am vizitat o încăpere dedicată lui Mihail Sadoveanu este Muzeul Cinegetic al Carpaților Posada, unde sunt expuse alte arme sau undițe care i-au aparținut, dar și permisele de vânătoare ale scriitorului.

Într-o altă încăpere micuță am găsit multe dintre operele autorului aliniate frumos în câteva vitrine, iar din panourile informative expuse pe pereți am putut lectura lista completă a scrierilor sadoveniene sau câteva dintre cele mai importante repere biografice. Parcurgând rând cu rând cele prezentate, am aflat că în 1895 Mihail Sadoveanu –copil fiind încă- a primit o cruntă lovitură din partea destinului: mama sa s-a stins din viață prematur, când abia împlinise 35 de ani. Mihail era în clasa a VII-a și terminase trimestrul al II-lea cu rezultate foarte bune. Tatăl Alexandru nu și-a înștiințat imediat fiul despre decesul mamei sale, astfel că băiatul nu a participat la înmormântare, fiind marcat ulterior foarte mult de acest lucru. A rămas repetent în clasa a VII-a de gimnaziu, dramă școlară prezentată mai târziu în romanul ”Nada Florilor”. Eșecul școlar trebuie pus pe seama morții mamei sale și a faptului că orfanul a fugit de acasă, trăind o perioadă la bunicii din partea mamei.

De altfel, la mulți ani după aceea, Mihail Sadoveanu avea să evoce cu nostalgie imaginea mamei sale, evidențiind strânsa legătură avută cu aceasta: ”era între mine și mama mea o legătură strânsă de iubire”.

La emoția de care fusesem cuprinși citind toate aceste amănunte a mai contribuit și faptul că pe tot parcursul vizitei noastre fondul sonor a fost asigurat de o înregistrare în care Mihail Sadoveanu recită din creațiile lui Mihai Eminescu, fiind acompaniat de minunata Baladă a lui Ciprian Porumbescu.

Pas cu pas, am ajuns în ultima încăpere – spațiu ce conține o expoziție memorială dedicată mitropolitului Visarion Puiu. Pe lângă diplome, câteva obiecte personale, imagini sau un bust al acestuia, aflăm din informațiile afișate că Visarion Puiu a fost nevoit în anul 1944 să ia drumul exilului, pentru că îndrăznise să apere în fața comuniștilor demnitatea Bisericii Ortodoxe și a neamului românesc. S-a stabilit în Franța după câțiva ani de pribegie prin Europa, iar în țară mitropolitul a fost condamnat la moarte în lipsă (printr-o sentință din 21 februarie 1946). A murit în anul 1964 la Paris și își doarme somnul de veci departe de meleagurile românești pe care le-a purtat mereu în suflet, fiind înhumat în cimitirul Montparnasse din Paris.

Am ieșit tăcuți din muzeul memorial și am mai aruncat o ultimă privire către schitul Vovidenia, dar și către lacul atât de îndrăgit de Sadoveanu. Fânețele din apropierea Vovideniei se unduiau sub adierea vântului, mângâiate probabil de o mână nevăzută, în timp ce roțile mașinii au început să muște parcă din asfaltul încins de soarele generos al unei zile frumoase de iunie.

Dacă am mai reveni aici? Cu siguranță DA, am avut ocazia să vizităm un loc de unde am plecat un pic mai bogați spiritual, un loc în care literatura și religia se completează reciproc într-un mod inspirat.

În încheiere, recomand vizitarea acestui interesant muzeu memorial tuturor celor care ajung pe frumoasele meleaguri nemțene!

Vă doresc o vară perfectă!

---

VIZUALIZĂRI: 2251 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI