ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.04.2010
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 14.10.09
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
APR-2010
DURATA: 2 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1(4 ani) COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
72.50%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 2 MIN

Pe din fata aurita, pe din spate gaurita...

TIPĂREȘTE

Am rezervat aceasta locatie ca loc de popas in tranzitul spre Praga. Rezervarea am vrut s-o facem pe booking dar sunand la receptie am beneficiat de un pret cu 20 ron mai mic, respectiv 100 ron camera pe noapte. placandu-ne cum arata in poze pe internet am rezervat si pentru drumul spre casa inca o noapte.

Am ajuns seara destul de tarziu in Sanmartin, localitate care se afla la cca 3 -4 km de Baile Felix. pensiunea se afla la strada principala pe drumul catre Baile Felix, un mic inconvenient fiind zgomotul masinilor, dar eram prea obositi asa ca nu a avut importanta.

lateral si in spate pensiunea are parcare proprie, in fata ei se afla spatiu verde foarte bine ingrijit. la prima vedere este o locatie ingrijita, frumos decorata, noua. Inauntru era receptia corp comun cu sala de mese, de unde urci pe niste scari spre camere. Foarte frumos decorata, proprietarii au dovedit ca detin mult bun gust si apreciaza frumosul.

Camerele sunt destul de mari, cu mobilier nou, lenjerii impecabile, daca asteptati sa vedeti si pozele va dati seama. Baia e spatioasa, cu cadita de dus cu hidromasaj, cu uscator.

Acuma ma intrebati care e problema, de nu am fost multumita?

Am vrut sa fac o baie si inchizand usa la baie am constatat ca dupa usa era mizerie, mai frate, de ti se intorcea stomacul pe dos. Am spus pas si m-am dus la culcare cu gandul ca o fi omis camerista, ca deh, si noua ni se intampla acasa sa uitam sa stergem praful. la intoarcere insa in tara am studiat si mai pe indelete camera (alta)si rezultatul sunt pozele, deloc imbucuratoare.

Fratilor, daca va faceti pensiuni nu este suficient sa investesti multi bani si sa ai succes. Conteaza si dupa...

Ce pacat ca au investit timp, efort sa faca acea pensiune un locusor frumos daca vine tanti Mita camerista si face ceva pe banii lor? iar mizeria ce se vede in poze e cam de multisor acolo, nici nu vreau sa ma gandesc ce era pe sub paturi. Nu sunt eu simandicoasa si asa de pretentioasa dar cand vad in baie somoiogul de par de la inaintasii mei mi se apleaca si nu mai am chef de nimic.

deci, dragi proprietari, luare aminte, ca in rest nota 10 la cum arata si ce potential are pensiunea dumneavoastra


[fb]
---
Trimis de Sanziana in 12.04.10 17:17:14
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4981 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Sanziana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 camera cu patul suplimentar care dupa cum se vede este foarte frumos decorata
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 6000 PMA (din 12 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

19 ecouri scrise, până acum

SanzianaAUTOR REVIEW
[12.04.10 17:24:44]
»

modificati va rog clasificarea la 3 stele

webmasterXY*
[12.04.10 17:34:53]
»

Schimbata clasificarea la 3 stele.

mario 110
[12.04.10 17:41:32]
»

parerea mea este ca nu tanti Mita e de vina ci patronii (managerul) care nu cere ce trebuie de la tanti Mita sau nu stie ce sa ceara? aveti dreptate: nu e destul sa faci un lucru frumos, mai trebuie si intretinut.

ancamariagadea*
[12.04.10 17:53:09]
»

De acord cu mario110

Sanziana a tras un semnal de alarma referitor la multe locuri de acest gen. Din pacate, sunt destule asadar...Dragi proprietari, mare atentie! M-a amuzat tare si titlul

Andox
[12.04.10 18:00:12]
»

Sanziana oare nu la servicii trebuia sa notezi cu 50% si la cazare cu 95% ?

Pentru ca din ce spui camera si baia ca si dotari este in regula , problemele gasite de tine acolo tin chiar de servicile oferite in cazul de fata curatenia.

Parerea mea

Si ca sa nu fac ca molko la hotelul din Praga o sa tin soricelu' cu amandoua mainile

krondia*
[12.04.10 21:04:03]
»

Sanziana, nu ai sesizat problema proprietarilor dupa prima noapte de cazare? Pe de alta parte, faptul ca problema a persistat, e o dovada clara ca nu a fost o intamplare. Pacat! Iti acord un vot curat care sa compenseze neajunsurile.

georgiana
[12.04.10 21:18:08]
»

Imi pare rau ca frumusetea acelei camere sa fie umbrita de lipsa curateniei corespunzatoare! Adevaraul ca asa ceva iti cam taie cheful de bucurie cu care pleci in concediu!

Sa speram ca cineva va citi pe aici, si ca va lua masuri, iar ''tanti Mita'' sa-si bage mintile in cap! Iar seful ei sa mai treaca si s-o verifice din cand in cand!

cc_iordachescu
[12.04.10 22:18:03]
»

Util review-ul tău mai ales pentru proprietarii de pensiuni, care citesc postările noastre! Mai mult control asupra angajaţilor nu strică niciodată!

SanzianaAUTOR REVIEW
[12.04.10 23:33:39]
»

scuze ca nu am raspuns, am fost plecata.

@andox am trecut nemultumirea la camere deoarece acolo este inclus capitolul curatenie, ce m-a durut pe mine iar la servicii in ceea ce priveste amabilitatea, ce pot sa spun au fost dragute fetele de la receptie, politicoase, nu am nimic de obiectat

@krondia, in fiecare seara am ajuns dupa ora 10 la cazare si am plecat inainte de ora 8, conditii in care in afara de receptionista nu puteai discuta cu nimeni. Iar ele nu au nici o vina si daca toate camerele erau asa cu ce sa imi schimbe? unde sa ma mai duc la ora aia?

intr-adevar pacat, pentru ca locatia este frumoasa si facuta cu bun gust

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
trandafir 1970*
[13.04.10 01:19:03]
»

Pacat de pensiune, arata super pe site! Eu as concedia-o imediat pe "tanti Mita", daca as avea o singura sesizare. Proprietarii chiar au bagat o gramada de bani pentru confortul turistilor, iar plangerile Sanzianei chiar sunt fondate, mai ales cand esti si cu copil mic dupa tine! Macar un biletel ceva langa televizor, sau sa semnalezi in "guest book" poblemele!

Referitor la tarife, eu pe un site am gasit locatia la 80 lei/noapte; zici ca ai rezervat la receptie direct; sau a fost pret de sarbatori, ai fost acum de Paste?

Oricum, cei care trec prin zona, atentie la detalii!

Voul meu pentru tine, sa-ti aline putin supararea!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
SanzianaAUTOR REVIEW
[13.04.10 09:13:50]
»

@trandafir 1970 prima noapte a fost pe 2 aprilie si a doua pe 9 aprilie,am de gand sa le trimit astazi un mail proprietarilor,in care sa le sesizez anumite aspecte

cosminp
[13.04.10 14:40:03]
»

sanziana, un vot de alinare.

daca citeai impresii pe amfostacolo.ro gaseai postari bune pentru zona oradea.

eu am pus una despre pensiunea allegria din 1 mai, dar sigur nu este singura pensiune buna.

SanzianaAUTOR REVIEW
[13.04.10 16:23:52]
»

cosminp eu personal as fi ales sa stau in oradea dar cand mergi in gasca conteaza si parerile celorlalti si parea la prima vedere o alegere buna. Sustin in continuare ca, cu putin efort din partea angajatilor si mai multa vigilenta din partea proprietarilor ar deveni o locatie foarte cautata

dananecula CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[14.04.10 16:07:02]
»

Esti fenomenala, draga Sanziana!!!

M-ai facut sa rad cu lacrimi de acest titlu sugestiv. Seamana cu ceva similar... din spate liceu, din fata muzeu sau... pe-afara-i vopsit gardul, iar inauntru-i leopardul...

Sau sa mai extind nitel

al tau titlu smecherel

Pe la fata aurita

La casa Grande dorita

ce in spate-i gaurita

Sade tanti Mita aiurita

ce-si asteapta zilnic mita

ca sa faca-n camere curat

sa nu mai gasesti praf sub pat

Pentru-acest review al tau

Sanziana ai votul meu!

Cu felicitarile de rigoare

Mult succes si la mai mare

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
SanzianaAUTOR REVIEW
[14.04.10 16:15:54]
»

@dana, te-ai gandit sa iti aduni toate poezioarele intr-o agenda? Peste ani, cine stie... ?

Multumesc pentru poezie, esti in mod oficial una din poetele site-ului si reusesti sa binedispui pe toata lumea

casa-grande*
[28.04.10 14:08:12]
»

Draga doamna Sanzaiana ,

Numele meu este Lucaciu Aurica, proprietara pensiunii Casa Grande.

Azi 28.04.2010 am intrat pe site-ul de impresii si am ramas stupefiata la vederea mesajelor d-voastra si a pozelor postate .

Vreau sa-mi cer scuze daca v-am stricat sejurul in vreun fel dar intentia noastra nu a fost asta si este prima data cand am avut astfel de sesizari.

V-as fi ramas profund indatorata daca cea mai mica sesizare ati fi lasat-o la receptie, dar la plecare nu vi-ati exprimat nici o nemultumire.

Vreau sa mentionez ca pe langa bani, in aceasta pensiune eu pun foarte mult suflet si reactia d-voastra mi-a produs mult rau .

Mi se parea corect sa va fi exprimat nemultumirea la plecare nu sa-mi aduceti prejudicii morale.

Cu stima Lucaciu Aurica

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
cosminp
[28.04.10 14:37:48]
»

cele sesizate de colega noastra, sanziana, vin in sprijinul nostru, al celor care vrem sa beneficiem de un turism civilizat.

daca problema sesizata a trenat de ceve vreme in pensiune, nu este vina decat a administratorilor.

dar noi aici nu cautam vinovati. noi aratam realitatea iar cine are de invatat, respectiv administratori sau proprietari, pot schimba lucrurile in bine.

Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[28.04.10 15:23:59]
»

casa-grande [28.04.10 14:08:12] V-as fi ramas profund indatorata daca cea mai mica sesizare ati fi lasat-o la receptie, dar la plecare nu vi-ati exprimat nici o nemultumire. [... ] Mi se parea corect sa va fi exprimat nemultumirea la plecare nu sa-mi aduceti prejudicii morale.

haideti sa le luam pe rand:

- daca sanziana_m ar fi lasat la receptie o plangere (fie verbala, fie scrisa) ce garantie avea ca aceasta ar fi ajuns la urechile Dv. ?

- din cate am auzit...

Prejudiciul moral. Definitie. Clasificare.

Daunele morale sint [...] consecinte de natura nepatrimoniala cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constind in atingerile aduse personalitatii sale fizice, psihice si sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a caror reparare urmeaza regulile raspunderii civile delictuale daca fapta ilicita s-a produs in afara unui cadru contractual.

Asadar, cum ea si-a exprimat liber o opinie obiectiva, sustinuta si cu probe, conform dreptului ei constitutional la opinie si la libertatea de expresie, eu unul chiar NU vad ce fapta ILICITA (si culpabila) a comis, astfel incat Dv. sa suferiti un prejudiciu moral.

Faptul ca imaginea Dv. are de suferit nu i se poate imputa ei, ci eventual unora dintre angajatii Dv. care, desi au un contract de munca (probabil) si o fisa a postului (neaparat! ), nu-si indeplinesc atributiunile de serviciu. Deci pentru aceasta, va rugam sa va adresati direct partii vinovate, nu asupra unui turist care nu face altceva decat sa povesteasca ce a intalnit in calatoriile sale.

Abia dupa aceea sa veniti si sa spuneti ca lucrurile s-au pus la punct si aspecte precum cele mai sus semnalate nu se vor maiintalni in incinta hotelului Dv.

Noi asteptam...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
SanzianaAUTOR REVIEW
[28.04.10 22:21:32]
»

Stimata doamna,

Eu chiar am fost foarte incantata de pensiunea dumneavoastra, dupa cum reiese si din scrierile mele de mai sus.

Intrucat acesta este un site unde turistii isi posteaza impresiile, nemultumirile si parerile personale din locurile pe unde au calatorit exact acelasi lucru l-am facut si eu, in concordanta cu un drept constitutional, libertatea de expresie.

Spuneti ca v-am adus prejudicii morale, si ca ar fi trebuit sa va fac o reclamatie. Am ajuns la ora 11 seara si am plecat la 7 dimineata cu copii somnorosi dupa noi, in opinia d-voastra trebuia sa imi aloc timp sa fac o reclamatie pe care nu ar fi bagat-o nimeni in seama? Imi pare rau daca ati interpretat asa micul meu semnal de alarma, eu nu v-am facut reclama negativa, din contra am spus

Foarte frumos decorata, proprietarii au dovedit ca detin mult bun gust si apreciaza frumosul

si

Deci, dragi proprietari, luare aminte, ca in rest nota 10 la cum arata si ce potential are pensiunea dumneavoastra

si intr-un ecou

Sustin in continuare ca, cu putin efort din partea angajatilor si mai multa vigilenta din partea proprietarilor ar deveni o locatie foarte cautata

Acuma d-voastra retineti ce doriti din cele scrise de mine si daca intr-adevar va pasa atat de mult de banii si efortul investit veti considera aceste cuvinte o critica constructiva si o veti lua ca atare.

Eu imi recunosc partea de vina si anume ca nu am facut scandal si reclamatie, dar la cat de obosita si bolnava eram atunci nu mi-a mai pasat de nimic si oricum nu sunt crescuta in puf si la mama la tara nu aveam lenjerii asa de frumoase ca ale d-voastra, dar am eu un fix cu parul altcuiva prin baie si baietelul meu cel mic e cam alergic la praf, astea au fost singurele probleme.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
casa-grande*, chelie_d, cosminp, dananecula, domidoc, georgiana, krondia*, trandafir 1970*

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.040557146072388 sec
    ecranul dvs: 1 x 1