Craciun (25 decembrie) + Vipera cu Corn = Canionul Emen :)

TIPĂREȘTE

Dupa drumetia izbutita cu o zi inainte la cascada Kaya Bunar, a doua zi pe 25 decembrie, vazand ca vremea tine cu noi, era soare, am hotarat sa dam fuguta pentru a ne plimba si prin Canionul Emen.

Pentru a ajunge aici, ne-am urcat in masina, iar din Veliko Tarnovo am urmat drumul catre Sofia, vreo 15km, pana la intrarea in localitatea Balvan, iar de acolo am virat dreapta, spre localitatea Emen. Drumul este asfaltat, fisurat, aratandu-si vechimea, cu mici denivelari, dar bunicel, neavand gropi. Sunt vreo 10km din drumul european pana in satul Emen. Am traversat satul, urmand drumul prin centru, pe langa biserica, apoi imediat, ce am iesit din sat, dupa un mic cimitir aflat pe partea stanga a drumului ce incepe sa urce un pic, si strabate o padurice, se observa un indicator mic, pe partea dreapta cu deja cunoscuta pentru noi, inscriptie „ekopoteka vodopad” scrise cu caractere slave, care ne indica poteca pe care sa o urmam. Plus o distanta de 1km scrisa pe acel indicator.

Am lasat masina un pic mai jos, intr-o mica „parcare” un loc mai larg pe marginea soselei, am luat rucsacii in spate si dusi am fost.

Dupa vreo 200m parcursi, trecand de mica liziera de padure, se deschide in fata ta impresionantul canion, sapat de raul Negovanska. Acesta sapat adanc, canionul avand pereti verticali care ajung si la aproape 100 metri inaltime, sau adancime pentru ca de fapt poteca merge pe deasupra nu pe la firul apei prin canion. Cu greu se poate descrie in cuvinte frumusetea acestuia. Vremea si de data aceasta a tinut cu noi, chiar daca nu mai era complet senin, fiind si ceva nori care pana ne-am intors s-au mai aglomerat.

Cum mergeam noi incet, tot facand poze in toate directiile, nu stiu daca parcursesem mai mult de 500 metri din traseu, am avut marea surpiza dar pot spune si noroc, de a vedea chiar langa poteca, pe patul gros de frunzis cazut, o vipera cu corn de toata frumusetea. Profita si ea de razele soarelui si se incalzea. Zic ca am avut si noroc pentru ca tinand cont ca temperatura era destul de rece totusi, nu erau mai mult de +12-15 grade C, din aceasta cauza vipera miscandu-se mai greu, nedisparand rapid din poteca, cum se intampla de obicei vara cand simte vibratiile produse de calcatura bocancului. Adica o poti surprinde si sa nu o observi in timp real, poti calca pe ea, atunci intamplandu-se si accidentele cand te musca in incercarea de a se apara, simtindu-se amenintata. Plus ca nu era nici un exemplar matur, fiind mai degraba un pui de vreo 30cm, dar cu atat mai periculos fata de un adult care de obicei in cazul unei muscaturi nu injecteza toata doza de venin, ci pastreaza si rezerva, puiul nestiind inca sa-si controleze muscatura si doza de venin injectat.

Nu ne asteptam ca exact de Craciun, pe 25 decembrie, sa intalnim, o vipera cu corn pe vreun traseu. Oricum am avut timp suficient in a o admira, fotografia, chiar filma. Vazand-o in timp util, nu ne-am apropiat foarte tare de ea, iarea, vedeta, nesimtindu-se amenintata, a plecat incet, incet, din poteca. Faptul ca am intalnit o vipera deja, ne-a facut sa calcam cu mai mare atentie, fiind mult mai atenti, mai ales ca stratul gros de frunze ruginii de pe jos camuflau perfect „personajul”. Chiar cu o zi inainte la cascada Kaya Bunar avusesem o remarca vazand stancile, calcarele, expuse in plin soare, ca vara e e locatie unde se simt bine viperele. Si uite ca a doua zi mi s-a comfirmat presupunerea in Canionul Emen, care are acelasi mixt de stanci, ierburi si soare :)

Revenind la plimbarea noastra, poteca este presarata din loc in loc cu puncte de belvedere si tot din loc in loc coboara si traverseaza raul pe niste podete, unde unde ai alte puncte de belvedere. Aproape de capatul traseului, practic, undeva deasupra cascadei ce se formeaza mai in aval exista un sistem de podete si scari pe care se putea ajunge la o inaltime apreciabila deasupra apei pana pe celalalt mal pentru o frumoasa priveliste. Din pacate podetele din lemn sunt foarte subrede nu-ti inspira deloc incredere, existand si atentionare la intrarea pe ele ca este interzisa traversarea pe ele. De aici urmand un indicator care ne indruma spre cascada am continuat coborand usor, pana la nivelul apei, si intorcandu-ne un pic inapoi pe firul apei pana am dat de cascada Momin Skok sau in traducere : „Saritoarea fecioarei” numita conform legendei dupa povestea unei tinere fete care ar sarit de pe o stancă de 10 m incercand a scapa de turci.

Cascada nu este mare, dar are un farmec aparte, practic caderea de apa de vreo 15m, se afla chiar sub acele podete aflate acum undeva la vreo 50-70m deasupra noastra pe care nu indraznisem sa trecem mai departe. Este atat de bine mascata de stanci, incat, de acolo, de sus nici nu banuiam ca jos, in apropiere ar fi o cascada. Caderea de apa este inconjurata de stanca, avand impresia ca stancile formeaza in jurul ei un amfiteatru, iar la baza cascada formeaza un mic lac. Ca si cascada Kaya Bunar pot spune ca si aceasta este deosebita, fiecare avand farmecul ei. De la acel mic lac, raul mai curge domol vreo 200 metri dupa care se revarsa intr-un mare lac. Noi nu am mai pana pe malul acelui lac, ci am facut cale intoarsa pe acelasi drum pe care venisem. Pe ultima bucata, la iesirea din canion, am vazut de sus, ca o poteca se desprinde si coboara pana jos la firul apei de unde se continua cu un drum forestier care am banuit ca iese in soseaua de unde lasasem noi parcata masina, un pic mai jos.

Am coborat si noi, pe aceasta poteca, jos, chiar la intrarea in canion, unde este amenajat un izvor, si un mic foisor de odihna.

Tot aici se regaseste si Pestera Emen, care are cam 3km lungime, la care se ajunge pe niste trepte din beton, urcand vreo 10 metri diferenta de nivel. La intrare ne-a intampinat o sala mare si mica o constructie din caramida si beton cu un panou care printre mazgalituri ne povestea ceva despre colonia de lilieci din pestera. Mai departe se observa o platforma betonata inalta de vreo 50cm, am continuat un pic drumul, aprinzand frontala, identificand intr-adevar cateva mici lighioane zburatoare dar si spre surprinderea mea alte constructii din caramida si beton.

Mi-a displacut total interventia omului prin aceste locuri, asa ca am facut cale intoarsa.

Se pare ca in trecut pestera a avut mai multe destinatii, de ciupercarie, de depozit de maturare al branzei a deservit o unitate militara, incercandu-se chiar amenajarea unui restaurant, in interior!!! . Toate acestea si-au lasat amprenta, din pacate asupra pesterii.

De aici ne-am intors la masina, mergand de asta data pe drumul care se zarea in fata noastra, si care ne-a scos intr-adevar mai jos cu vreo 200m de locul unde lasasem masina, chiar la intrarea in sat.

---

VIZUALIZĂRI: 3563 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI