GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Semmeringul: la pomul lăudat
Numele de alint "batjocorița din Banat" nu i l-am pus eu ci alți călători mai hâtri din vagon.
Eu am descris altfel acest semmering - praf, dezastru, zero, sauna gratis fără vedere.
Este un tren cu ecartament normal şi vagoane vechi cu banchete de lemn. Arhiplin, rău aerisit, saună gratis, cum spuneam.
Peisajul atât de lăudat de cine mi-a recomandat semmeringul este în primul rând invizibil cea mai mare parte din drum care e prin pădure. Iar pe micile porțiuni pe care se vede ceva, este un banal peisaj submontan cum poți vedea nu doar în toată zona dar şi în Oltenia sau Subcarpații de Curbură, ca să dau doar două exemple care-mi sunt familiare.
Dacă ați călătorit vreodată cu trenul pe ruta Bucureşti-Oradea, ați văzut peisaje infinit mai spectaculoase.
Faimoasele poduri-viaduct sunt invizibile din tren: sunt poate spectaculoase văzute de pe margine, nu din tren.
Dacă ați fost cu trenul la Constanța, ați traversat poduri de cale ferată mult mai spectaculoase.
Probabil singurul loc decent din tren este coada, de unde se vede într-adevăr ceva privind în urmă, dar nu poate lumea dintr-un tren întreg să stea la capătul ultimului vagon.
În concluzie, lăudatul semmering e un tren obişnuit doar că foarte lent şi mult mai incomod. Nici măcar locomotiva nu a fost cu aburi.
Mă rog, dacă aveți o pasiune pentru tuneluri, sunt o grămadă, dintre care unul claustrofobic de îngust.
Trimis de cod_gabriel in 05.06.17 23:46:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ORAVIŢA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cod_gabriel); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.03742280 N, 21.68634150 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 31&ridAnt=78003
Foarte bine subliniate niște amănunte de care îți dai seama mai greu din poze.
Am fost în zonă și am evitat să fac excursia asta tocmai pentru că mi-am imaginat că treburile se desfășoară exact cum le descrii. Oricum stăteam în dubii dacă merită deranjul, pentru că logistic vorbind e un deranj, fie trebuie să găsești un taxi să te întorci, fie tot cu trenul, după niște ore de pauză în care nu ești sigur că ai unde mînca/bea ceva, plus că să faci 30 km în două ore e un exercițiu de voință, dar privind poze pe net mi-am dat seama că nici traseul nu e prea spectaculos văzut din vagon. Poate, de afară, unele lucrări de artă merită toată atenția, dar din vagon e altceva.
Într-adevăr, singurul mod în care poate fi pus în valoare acest traseu este cu material rulant de epocă, locomotive cu aburi și probabil o minimă amenajare a traseului, toaletarea copacilor, puncte de oprire pentru poze în zonele mai spectaculoase. Altminteri, într-adevăr, e mai interesantă bucata dintre Cîmpia Turzii și Cluj, unde sînt vreo 2 bucle de 180 de grade care măcar sînt în cîmp, vizibile, sau peisajele de la Porțile de Fier...
@cod_gabriel: Depinde de percepția fiecăruia... depinde cât de mult iubești trenul și tot ceea ce e legat de calea ferată... Eu am mers în 2011 cu acest tren și mi-a plăcut (vezi impresii). Recunosc că întâmpini probleme de genul: căldură în vagoane, obturarea priveliștii de către vegetația abundentă, durată mare a călătoriei etc. (aspecte semnalate atât de autor, cât și de @abancor).
Eu am stat o perioadă la ușa din coada trenului, apoi și pe un geam în unul din cele două vagoane de tip Dimitrov, construite prin anii 30. Și zic că am prins câteva cadre frumoase. Linia are ecartament normal, locomotiva e Diesel, iar viteza maximă de deplasare este de 30 km/oră pe o distanță de 9 km dinspre Oravița spre Anina, limitându-se apoi la maxim 20 km/oră. Un Ordin special CFR reglementează circulația pe acest tronson de cale ferată.
Dacă ar exista interes și s-ar îmbunătăți câte ceva, s-ar face ceva amenajări, poate că...
@abancor: Puncte de oprire sunt, dar probabil ar dura prea mult să se stea de poze. Şi aşa drumul durează două ore.
Toaletarea copacilor pe o lungime de 34 km în plină pădure ar fi o muncă de Sisif. De fapt, ar trebui tăiată pădurea de-a lungul căii ferate. Mai ales în condițiile unui peisaj oricum modest din cât am putut vedea, merită tăiată pădurea pentru a justifica funcționarea acestei rute?
După mine, nu!
Pentru extinderea câmpului vizual, se putea apela la vagoane deschise gen mocăniță, mai ales că viteza de circulație este mică. Din păcate, cele mai mult de 10 tuneluri exclud această soluție. Plus că ar fi necesară toaletarea permanentă a copacilor pe lângă calea ferată, pentru că altfel crengile ar lovi călătorii.
De asemenea, nu mi se pare justificată cheltuirea în neştire a banului public pe această cale ferată austriacă finalizată în 1863, în condițiile în care peste Ulpia Traiana Sarmizegetusa de pildă se cultivă porumb pentru că statul nu a reuşit să exproprieze câțiva agricultori. Ba mai rău, din câte am observat, cred că este şi azi utilizată pe post de carieră de piatră.
În sfârşit, există o contradicție în comentariile privind semmeringul: pe de o parte e o comoară, pe de alta, niciun investitor nu s-a arătat interesat a o prelua! Dar tot CFR, care ține "comoara" în viață, e vinovat de proastă gestiune.
De fapt, aşa este. Dacă erau buni gestionari, o închideau dacă nu aducea bani, şi se pare că nu se autofinanțează.
Oho, nici nu m-am gîndit la defrișări, păcatele mele! Mici toaletări, dacă se poate rezolva ceva cu ele, în locuri strategice, gen ca să crească vizibilitatea vreunui viaduct, atîta tot. Ar fi culmea să despădurească traseul.
Chestia e că și eu sînt pasionat de trenuri, și de istorie, adică cam îndeplinesc condițiile ca să fi mers pe traseul ăla, și chiar am avut în calcul multă vreme, dar de cînd am văzut poze pe net mi-a cam scăzut entuziasmul. (Plus faptul că e mai greu să îmi conving însoțitorii că merită călătoria).
Sigur, cum spui, niște măsuri s-ar putea lua ca să facă călătoria mai atractivă.
Am avut norocul să merg, în copilărie, într-o tabără la munte, cu o mocăniță autentică, care chiar avea treabă, căra lemne, cu locomotivă cu aburi la deal și vagoanele la liber, doar cu frînar, la vale. La Răstolița, pe defileul Toplița - Deda. Evident, nu mai există nimic acolo. Aveau o mulțime de vagoane, mai multe locomotive, un depou serios. Acu se distruge valea pe care mergea mocănița, se construiește un baraj.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2021 Țeapă colosală — scris în 26.06.21 de RoxanaOlivia din SACALAZ - nu recomandă
- Jul.2020 Cu semeringul banatean de la Oravita la Anina — scris în 24.07.20 de mariana07 din BRăILA - RECOMANDĂ
- Apr.2018 Feeria copacilor înfloriți — scris în 19.04.18 de ungureanica din REșIțA - RECOMANDĂ
- Apr.2014 Linia ferată montană Oravița-Anina - 'Semmering-ul bănățean' — scris în 24.05.14 de Testosu' din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2013 Comoara Romaniei - Calea ferata Oravita-Anina — scris în 22.11.14 de Tucu2009 din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2011 Aventuri în căutarea Semmeringului bănățean — scris în 15.03.15 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ