Agios Dimitrios, în casa lui din Salonic

TIPĂREȘTE

Despre ultima mea vizită în Salonic, una mai lungă puțin anul acesta și nu din goana mașinii, nu eram hotărâtă să scriu acum dar cum am povestit despre Sremska Mitrovica din Serbia și cum între cele două orașe atât de diferite este o legătură religioasă, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, m-am gândit că ar fi momentul să vă povestesc despre acest lăcaș de cult din Salonic care adăpostește de ceva timp moaștele sfântului Dimitrie - 1978 capul și din 1980 și corpul.

Biserica Sf. Dimitrie ne era aproape de locul unde ne-am cazat, hotel Augustos, așa că am lăsat vizita pentru o după amiază, convinși fiind că vor fi și mai puțini turiști sau pelerini și astfel avem mai multă liniște.

Așa a fost, am nimerit la sfârșitul unui botez, martorii creștinării deja se îndreptau spre platoul din față unde îi așteptau bolurile mari cu limonadă de casă și dulciuri și unde tânărul ortodox, obosit după o ceremonie importantă, dormea netulburat în coșul lui elegant, nederanjat de uriașul papion de la gât.

Drumul de la hotel Augustos nu este mai lung de 1.3 km prin Egnatia sau 1 km prin Olimpou, noi l-am ales pe al doilea fiind mai puțin aglomerat decât Egnatia și plus că aveam și alte clădiri frumoase de văzut.

Am rămas un timp pe partea opusă a străzii să studiem clădirea apoi am traversat și urcat treptele spre platoul înalt din fața intrării vestice deschisă pentru ritualurile obișnuite, acolo unde sunt expuse resturi de piatră din vechile construcții, un bazin rotund vechi în care se sfințea apa la un moment dat și mormântul mitropolitului Panteleimon al II-lea, cel ce a readus moaștele Sf. Dimitrie aici.

Fațada este frumoasă, impresionantă și dacă eram necunoscători, nu ne dădeam seama că aici este o biserică ortodoxă decât poate dacă observam micuța cruce greacă de pe turnul clopotniță. Clădirea este altfel decât suntem obișnuiți cu stilul bizantin, este caracteristică arhitecturii bisericești elenistice dar îmbină și câteva stiluri diferite, acceptabil pentru modificările pe care le-a suferit de-a lungul secolelelor.

Pronaosul sau nartexul este îmbogățit cu două coloane de marmură verde alături de care este icoana mare a Sf. Dimitrie adăugată aici după restaurarea din 1948 și despre care un cleric spunea că se luminează la față de câte ori intră un credincios. Argintul ei strălucește mereu! Tot în pronaos a fost adăugată la începutul acestui mileniu și “Doamna Ierusalimului”, icoana Fecioarei cu Pruncul, lucrare din argint pe alocuri aurit, copie a unei icoane de la Ghetsimani. În partea stângă se află cripta cu moaștele Sf. Grigorie Kallidis, episcop de Salonic, decedat și făcut sfânt în sec. XX, pentru ce miracole, nu știu. Deasupra acestei racle se află un mormânt al unui nobil bogat din sec. XV, Luca Spandouni, nu am înțeles care a fost rolul lui în apărarea orașului de otomani.

Naosul bisericii Sf. Dimitrie este impresionant. Este o biserică cu un naos nu exagerat de mare dar cu o arhitectură interioară de coloane suprapuse ce dă iluzia de larg. Un altar superb lucrat în culorile miracolelor, alb, auriu și roșu a cărei absidă având în centru Fecioara cu Pruncul, lucrare nouă din sec. XX, luminează practic interiorul. Marmura din care este făcută catapeteasma pe care sunt icoanele obligatorii în cultul ortodox este albă și cu o sculptură migăloasă și elegantă. Al doilea rând de marmură albă, lăsând un spațiu mărișor între altar și locul credincioșilor este la fel de migălos lucrat. De fapt este o risipă de marmură albă în tot naosul, asemeni multor biserici grecești renovate în ultimii zeci de ani, cum altfel când Grecia are atât de multe cariere.

Amvonul, bema de altă dată, este și el tot din marmură albă, pe partea stângă a naosului. Tavanul de lemn asemeni unui templu antic este susținut de coloane de marmură colorată cu capiteluri ce se bănuiesc a fi foarte vechi, cu modele vegetale și capete de iepuri, coloanele vechi de marmură colorată fiind în unele locuri întărite cu centuri de fier.

Din multele mozaicuri pe care le-a avut biserica, azi mai sunt șase, despre restul nu se știe dacă au fost furate ori au ars în incendiul din 1917. Cele șase aparținând sec. V -VII însă sunt expuse alături de resturi de fresce decopertate parțial.

Candelabrul aurit de pe mijloc unde fiecare lumânare, azi electrică, este susținută de capul unei păsări este interesant și deosebit.

Fântâna de plumb care se află în stânga altarului, acoperită cu un baldachin de marmură, are și ea multe legende. Se pare că aici izvora mirul la suprafață din locul unde a fost martirizat Dimitrie, mai târziu legenda spune că era agheazma dar de la ocuparea otomană izvorul a secat. Astăzi este doar un loc simbolic, marcat de un baldachin de marmură migălos sculptată.

Ciborium este locul din stânga unde azi se țin moaștele Sf. Dimitrie. Se spune că la refacerea bisericii moaștele nu erau de găsit, nu se știa unde sunt dar acest loc a fost construit simbolic. După aducerea lor din Italia, ciboriumul a devenit locul pe la care trece orice creștin ortodox pentru rugă. Este o mică încăpere hexagonală lucrată în marmură albă și mult argint, cu o ușă prin care credincioșii intră la soclul de piatră pe care este așezată racla de argint cu moaștele sfântului și mitra de argint aurit cu capul acestuia. Tavanul micului lăcaș este și el deosebit pictat.

Aveam să aflu mult mai târziu că mirul din jurul raclelor suprapuse este din când în când șters cu vată și dat credincioșilor ce sunt prin preajmă, mai ales în octombrie când aici sunt 7 zile de slujbe speciale. Cele două racle sunt protejate de mâinile laicilor printr-o sticlă. Ciboriumuri au fost aici încă de la primele biserici, primul se zice că din argint masiv, furat prin sec.X de sarazini, apoi altul de marmură pe care l-au distrus otomanii și au înglobat bucățile în minaret.

În partea stângă a altarului se află un sarcofag de argint într-un baldachin frumos lucrat și înconjurat de flori și candele în care se află moaștele Sf. Mucenițe Anisia ucisă din ordinul lui Dioclețian în 298 și care, zice biserica, a făcut multe minuni în Salonic.

Cripta este locul unde se presupune că a fost ucis sfântul și a fost descoperită în anul 1918. Se ajunge la ea pe niște scări. Tot aici s-a descoperit și o fântână în care se bănuiește că au fost aruncați martiri, de asemeni s-au găsit alte camere ale băilor romane. Azi aici este muzeul unde sunt expuse resturi din arhitectura bisericilor vechi din zonă și unde arde permanent o lumânare.

Este interesant de coborât, este cumva, dacă nu sunt mulți turiști, senzația de teleportare în lumea de acum un mileniu jumătate. Și devine și mai interesantă, după ultimele cercetări s-a descoperit un întreg păienjeniș de tuneluri ce duc spre Arcul lui Galeriu și alte clădiri vechi, chiar în afara zidurilor cetății. De aceea probabil otomanii au umplut cripta cu pământ.

Biserica aceasta este considerată cea mai veche din Salonic construită special pentru ritul ortodox. Pe acest loc în vremea romanilor erau băi publice apoi, după 313 când s-a încetat oficial prigoana creștinilor, s-a ridicat primul lăcaș dedicat Sf. Dimitrie, chiar deasupra celulei în care se crede că a fost ucis. Un secol mai apoi, prin 413 un anume Leontie (același ctitor amintit și în Sremska Mitrovica), a clădit o biserică solidă în locul celei de lemn dar și aceasta a fost reconstruită după un incendiu și cea pe care o vedem astăzi se presupune că are forma celei ridicate aici între anii 629 - 634.

Apoi timp de peste 400 de ani în timpul ocupației otomane, între 1493 - 1912 a fost moscheia Kasimie, perioadă în care multe din ornamentele de piatră și marmură au fost folosite la construcția minaretului și la refacerea podelei. Redată ortodoxiei în 1912 și refăcută după cutumele acesteia, este distrusă grav în 1917 la marele incendiu ce a cuprins Salonicul, practic rămân în picioare doar o parte din pereții bisericii. Dar tot la acel incendiu, podeaua bisericii s-a prăbușit și astfel au apărut primele semne ale locului martiriului lui Dimitrie, loc bănuit doar în ultimele secole.

Refăcută între anii 1926 - 1948, biserica devine foarte valoroasă și capătă un aflux de pelerini și turiști de orice religie după readucerea moaștelor Sf. Dimitrie.

Dimitrie, viitorul Sf. militar Dimitrie izvorâtorul de Mir s-a născut în Salonic într-o familie de nobili macedoneni. Legendele diferă în privința vieții lui, unele spun că doar mama era creștină și tatăl militar ce se închina zeilor păgâni, alta spune că ambii părinți erau creștini și l-au crescut pe copil în această religie dar pe ascuns, căci tatăl era dregător al cetății.

După moartea tatălui, Dimitrie moștenește și funcția tatălui în slujba cezarului Maximilian Galeriu, crudul ginere al augustului Dioclețian sau, altă poveste, era atât de iscusit în arta războiului încât chiar Maximilian îl numește general al armatei Thesaliei și proconsul al Greciei. Se mai spune că victoria romanilor împotriva sciților l-a făcut pe împărat să ceară jerfe în templele zeilor romani din partea fiecărui locuitor. Dimitrie a refuzat motivând că el este soldat creștin. Împăratul a dat ordin să fie închis pe toată durata serbărilor în subsolul unei băi publice dezafectate și nu în închisoare, semn de mare dezonoare, moment când chiar cei ce-l veneraseră până atunci, locuitorii cetății, i-au întors spatele.

Închis, a fost povățuitorul celor ce urmau să fie martirizați în arenă, inclusiv a gladiatorului Nestor ce urma să lupte cu gladiatorul ucigător de creștini în luptele inegale din arene, vandalul Lie sau Lyos pe care l-a și ucis. Maximilian a ordonat uciderea lui Dimitrie și tăierea capului lui Nestor. Dimitrie a fost ucis în locul detenției la data de 9 aprilie 304 sau 306, legendele diferă, fie că a fost ucis de mai multe sulițe sau că, văzând soldații intrând a ridicat singur brațul pentru a fi împuns. Sângele lui împrăștiat mirosea a mir. Corpul i-a fost ascuns de un anume Lupu, ucis și el mai târziu din ordinul împăratului.

Legendele grecilor spun că acest Lupu a dus pe furiș trupul lui Dimitrie la Sirmium de unde a fost recuperat abia în 26 octombrie 413, zi în care este sărbătorit acum. Aici sau la Sirmium au stat rămășițele pământești neatinse deși biserica a fost prădată și arsă de mai multe ori. Prin sec. XIII se bănuiește că unii cruciați le-au furat și dus în Italia, purtate fiind pe la mai multe biserici și uitate. Abia după 1970 un arheolog le-a descoperit, a trimis un studiu Academiei Ateniene și mitropolitul de atunci al Salonicului, Panteleimon al II-lea, a făcut demersurile necesare pentru a le readuce în biserica Sf. Dimitrie, capul în 1978 iar corpul în 1980.

Istoricii vieților sfinților bisericii creștine admit că sunt variante ale vieții lui Dimitrie, este posibil să fi fost ucis la Sirmium căci acolo Maximilian avea reședința sa imperială iar anul morții ar putea fi 306 când împăratul a fost făcut augustus în urma unei victorii militare importante și a serbat cu mare fast. Documente găsite în ultima perioadă au demonstrat că biserica din Sirmium avea în acei ani un diacon cu numele Dimitrio care a fost ucis la un pod, din ordinul împăratului, pentru că nu a adus jertfe lui Jupiter. Unde este adevărul, greu de aflat după atâtea secole și când sunt atât de multe interese.

Biserica Sf. Dimitrie din Tesalonic face parte din anul 1988 din patrimoniul UNESCO, secția Monumentelor Paleocreștine și Bizantine Tesalonic.

Biserica are intrarea principală pe str. Agiou Dimitriou, vis à vis de parcul ce duce spre site-ul Forumului Roman. Împrejurul bisericii însă sunt străzi, pe trei laturi și atunci când am înconjurat clădirea am descoperit și o parcare fără plată, nepăzită, destul de bună dar și aglomerată de localnici, pe str. Kassandrou, un loc de care e bine să vă amintiți în cazul în care sunteți doar în trecere pe aici. Biserica se poate vizita gratis între orele 8 - 20 dar acest program poate fi modificat în cazul unor slujbe speciale și în timpul sărbătorilor mari. E bine că fotografiatul este permis și este fără plată.

Biserica Sf. Dimitrie din Tesalonic merită un popas chiar dacă nu sunteți creștini ortodocși, ea este un monument arhitectonic reprezentativ pentru arta bizantină cu influențe elenistice, este o lecție de istorie și de viață, un loc de rugăciune deosebit pentru cei ce-și doresc acest lucru. Merită să-i călcați pragul chiar dacă majoritatea dintre noi nu credem multe din frumoasele legende. Dar fără ele am fi mai săraci și mai puțin oameni. Nimeni acolo nu cere bani și nici nu impune reguli decât cele ale bunei cuviințe, clericii supraveghetori au fost foarte civilizați, vizita mi-a lăsat o amintire frumoasă.

Webmaster, dacă se poate, youtube.com/watch?v=fd3NQn8sWaM

---

VIZUALIZĂRI: 5430 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI