GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Catedrala Greco-Catolică 'Sfântul Nicolae'
În seara de Sfântul Nicolae, eu, un Nicolae, găsesc potrivit să vă "vorbesc" despre un edificiu care ne aminteşte tocmai de Sfântul Nicolae (apărător al celor oropsiţi şi asupriţi, şi călăuzitor pentru cei care se află în călătorie), respectiv : Catedrala Greco-Catolică 'Sfântul Nicolae'.
Adresa poştală : str. Iuliu Maniu, nr. 4, Oradea (colţ cu P-ţa Unirii);
Coordonatele GPS : N47.053964 x E21.927620;
Am luat pentru prima dată contact cu acest lăcaş de cult greco-catolic, al "uniţilor cu Roma", în 16.05.2015, cu prilejul Nopţii Muzeelor Orădene, când şi Episcopia Greco - Catolică Oradea a participat cu mai multe obiecte de cult, din istoria zbuciumată a bisericii greco-catolice din România, expuse în această catedrală şi prezentate doritorilor cu mult drag de preotul paroh Ovidiu Duma.
Am văzut atunci, la ceas târziu din noapte, în afara frumoasei catedrale (cu descrierea căreia am să revin mai jos) şi mai multe piese ornamentale şi de cult primite în dar, de la conducătorii Imperiului Habsburgic, Maria Tereza şi Iosif al II-lea. Dintre acestea am văzut cele două trepiede monumentale aurite (unul dintre cele două trepiede îl reprezintă pe Isus, în spatele lui fiind ilustrat regele Iosif al II-lea, iar celălalt o reprezintă pe Maica Domnului, iar în plan secund, chipul Reginei Maria Tereza) ce flanchează altarul (foto 4,5), un "hrisov" semnat 10.09.1911 (foto 6), găsit în turla bisericii, întâmplător, în anii trecuţi, reabilitat de specialiştii din cadrul Muzeului Ţării Crişurilor
Am văzut atunci şi o evanghelie (foto 7), un potir (foto 8), un disc (foto 9) şi o steluţă (foto 10), primite de Episcopul Valeriu Traian Frenţiu (mort în închisoare la Sighet în 1952), la data de 14.01.1938, cu prilejul ]mplinirii a 25 ani de episcopat mai multe veşminte preoţeşti, printre care şi cele aparţinând episcopului Frenţiu (foto 11), precum şi un altar mobil al acestuia (foto 12).
Cu acelaşi prilej, am văzut şi cavoul episcopilor greco-catolici, situat sub altarul catedralei (foto 13), unde se află osemintele mai multor episcopi, printre care amintesc Samuil Vulcan, Vasile Hossu, Iuliu Hirţea, Iosif Papp-Szilágyi şi alţii. Impresionant!
Dar, să revenim la catedrală. Potrivit unui pliant primit cu acelaşi prilej, al nopţii muzeelor, aflăm că : În anul 1739, episcopul latin de Oradea, Nicolae Csaky, a cumpărat un teren intravilan, aşezat într-un loc central al oraşului şi zidi o bisericăpentru desfăşurarea solemnă a cultului divin după ritul greco-catolic. Lăcaşul avea doar un turnuleţ de scânduri, în care abia încăpea un clopot... Arhiereul Ignatie Dărăban... dărâmă zidurile vechii biserici, iar pe locul acesteiaridică monumentala catedrală de azi. Turnul măreţ, prevăzut cu orologiu (foto 14) era gata în anul 1803... Samuil Vulcan va finaliza lucrările în anul 1806, dar după 30 ani, un foc năpraznic mistuie 178 case din centrul Oradiei, împreună cu acoperişul şi turnul catedralei. În 1870, episcopul Iosif Pop-Sălăjeanul, va construi, din nou, pe cheltuielile sale, măreţul turn... Marele arhiereu Mihail Pavel, însărcinează pe celebrul pictor budapestan Szirmai să picteze, în anul 1892 interiorul bisericii... În anul 1907, un vânt puternic strâmbă crucea de pe turn, iar în cursul reparaţiilor, clopotniţa ia foc, arzând de această dată şi scheletul turnului. Episcopul Demetriu Radu, înfăptuieşte, cu mari cheltuieli, renovarea acesteia, dându-i forma de azi.
Catedrala, după spusele preotului paroh, este cel mai mare lăcaş de cult greco-catolic din România, fiind mai mare decât cele de la Cluj Napoca, ori Blaj.
Catedrala are o lungime de 57 de metri şi o lăţime de 24, planul este în formă de cruce, tavanul este boltit şi are o cupolă centrală pictată cu scene biblice.
Altarul este aşezat spre est, iar în partea opusă, este amplasat balconul corului (unul foarte mare, încap în el circa 200 persoane - foto 15).
Altarul este despărţit de naos prin iconostasul cu influenţă barocă, iconostas care nu este cel original, acela fiind înlocuit, după incendiul din 1907, cu cel actual, deosebit, pentru că este pictat pe tablă.
Turnul are o înălţime de 67 de metri, fiind cel mai înalt turn din centrul Oradiei.
Pictura făcută în urmă cu 107 ani de către pictorul budapestan Szirmai rezistă şi azi.
Din punct de vedere arhitectonic, catedrala se circumscrie stilului baroc târziu, faţadele sunt prevăzute cu ferestre monumentale şi arcul bizantin.
Odată cu decizia autorităţilor comuniste de a interzice cultul greco-catolic, la 24.10.1948, catedrala este trecută cultului ortodox, la care rămâne până în Noiembrie 2005, pentru 57 ani. Anul asta s-au împlinit 10 ani de când catedrala a revenit la cultul greco-catolic.
După retrocedare către greco-catolici, între 2012 şi 2014 catedrala este reabilitată şi îi sunt montate vitralii confecţionate în Italia după metode tradiţionale, din sticlă de Murano, reprezentând scene din viaţa lui Isus Cristos (foto 16 şi 17).
Cum azi a fost Sfântul Nicolae, sâmbătă şi duminică, credincioşii greco-catolici au serbat hramul Catedralei ”Sfântul Nicolae”, cea mai mare catedrală greco-catolică din ţară, cu mai multe slujbe dedicate acestui eveniment, astfel că ieri, de exemplu, s-a desfăşurat o procesiune la moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, pe care catedrala le are, respectiv o bucăţică de os din degetul arătător al mâinii drepte, moaşte ce au fost păstrate în catedrală, vizibile publicului până în această seară.
Din punct de vedere turistic, catedrala este amplasată ultracentral, lângă Biserica cu Lună (ortodoxă), Palatul Vulturul Negru, Primăria, P-ţa Unirii, deci este situată în zona "must see", a oricărui vizitator al Oradiei.
În concluzie AmFostAcolo, am să mai merg şi v-o recomand şi vouă, fără ezitare.
Nu în ultimul rând, în ciuda ceasului târziu, îmi permit să adresez şi eu un La Mulţi, Mulţi Ani, tuturor celor ce-şi serbează azi ziua numelelui. Ziua Sfântului Ierarh Nicolae!!!
Trimis de bogumil in 06.12.15 21:26:37
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ORADEA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (bogumil); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.05199000 N, 21.96631000 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Felicitări pentru articol și poze! Foarte bine scris, AmFostAcolo și eu dar încă nu am reușit să scriu despre nici una din locațiile vizitate în Noaptea Muzeelor.
Din alt punct de vedere -iți doresc La mulți ani, multe bucurii și sănătate cu ocazia zilei de azi (încă).
@luciaoradea
Mulțumesc pentru urări.
@all
Mulțumesc pentru ca ați trecut pe aici!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2023 Biserica cu lună — scris în 22.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Ladislau — scris în 04.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Bazilica Romano Catolică Oradea — scris în 31.10.18 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Biserica cu Luna, unicat in Europa — scris în 18.10.18 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2010 Mănăstirea Sfintei Cruci - nu trebuie ratata — scris în 19.06.10 de creivean din ORADEA - RECOMANDĂ