La Mănăstirea Jitianu

TIPĂREȘTE

La Mănăstirea Jitianu am ajuns prima oară de Rusalii - „Pogorârea Sfântului Duh” - una dintre cele mai importante sărbători creștine. Nu a fost ceva planificat, dar aflându-ne în preajma Craiovei ne-am zis că a sosit momentul să mai vizităm și alte locuri decât cele atât de cunoscute nouă. Așa am descoperit Mănăstirea Coșuna - Bucovățul Vechi aflată la periferia orașului, în cartierul Mofleni. Când am ajuns la Mănăstirea Jitianu era trecut de amiază, slujba se terminase, iar credincioșii plecaseră cu toții. Curtea era pustie.

În vremea aceea, la Mănăstirea Jitianu viețuia o mică obște sub stăreția maicii Siluana Vlad, cea care își împărțea timpul între mănăstire și Centrul de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Craiova, pe care îl coordona. Am fost întâmpinați de o novice care ne-a prezentat așezământul și ne-a condus în biserică. În fața altarului, lângă icoana praznicului zilei - Pogorârea Sfântului Duh - ne-a reamintit relatarea biblică a momentului în care Dumnezeu a trimis Sfântul Duh (sub forma unor limbi de foc) peste Apostolii Mântuitorului adunați în Ierusalim. În tradiția ortodoxă, la slujba de Rusalii se binecuvântează și se împart credincioșilor din biserică frunze de nuc sau de tei simbolizând limbile de foc, Duhul Sfânt. M-a împresionat prezentarea tinerei novice și mai ales m-a impresionat faptul că - din frunzele de nuc rămase în biserică - ne-a oferit și nouă, celor întârziați.

Recent, când am revenit la Mănăstirea Jitianu, mica obște de măicuțe nu mai exista. Centrul de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Craiova fusese închis, maicile retrăgându-se la Mănăstirea Jitianu, după care au plecat la Iași. Maica Siluana Vlad - stareța Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași - coordonează în continuare Centrul de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” , iar Mănăstirea Jitianu a redevenit lăcaș pentru călugari, așa cum fusese inițial.

După această introducere, poate cam lungă…

Cum ajungem la Mănăstirea Jitianu?

Mănăstirea Jitianu se află în lunca Jiului, la sud de Craiova. Pe E79, Craiova-Calafat, se continuă spre comuna Podari. Înainte de a trece peste apa Jiului, în Braniște, pe Strada Romilor, apoi la dreapta, pe Strada Mănăstirii Jitianu, se ajunge în poarta sfântului lăcaș. Poarta este din lemn, acoperită cu șindrilă, foarte asemănătoare porților de la gospodăriile țărănești.

La intrarea în mănăstire veți vedea o livadă cu duzi bătrâni. Este ceea ce a mai rămas din Livada didactică de duzi a Fermei-școală de agricultură înființată în 1867, printr-un decret al regelui Carol I.

Despre Mănăstirea Jitianu

Datorită faptului că hrisoavele din perioada de început a mănăstirii s-au pierdut sau au fost luate de călugării greci la secularizarea din 1864 (până atunci Mănăstirea Jitianu fusese închinată Mănăstirii Sf. Pavel din Muntele Athos), cercetarea este dificilă, iar istoricii nu au ajuns la un punct de vedere comun privind întemeierea mănăstirii și primii săi ctitori.

O tradiție locală spune că la Jitianu a existat cândva o biserică ridicată de Mircea cel Bătrân în urma bătăliei pe care a purtat-o cu turcii în 1394, la Rovine, în locurile mlăștinoase de la marginea Craiovei, dar nici un istoric nu este de acord cu aceasta. În Condica mănăstirii s-a găsit mențiunea că preotul Novac din satul Popova (în prezent cartierul Romanești din Craiova) „a zidit dintâi această mănăstire” spre sfârșitul sec. XVI. De altfel, din această perioadă datează și cele mai vechi morminte aflate în curtea mănăstirii. Numele care i-a fost atribuit de ctitor a fost al celui care deținea pământul pe care a luat ființă lăcașul - stolnicul Jitianu din sfatul domnitorului Neagoe Basarab.

Cele mai vechi mărturii scrise cunoscute până acum sunt un hrisov de danie datat 12 martie 1593 și hrisovul prin care - la 11 ianuarie 1597 - Mihai Viteazul confirmă că preotul Novac a cumpărat jumătate din satul Popova cu „locul din jurul mănăstirii lui” . Un document emis de Grigorie I Ghica la 9 iunie 1672 menționează că Mănăstirea Jitianu a fost închinată de ctitorul ei Mănăstirii Sf. Pavel din Muntele Athos.

Biserica actuală, ctitorie a doamnei Bălașa, soția domnitorului Constantin Șerban, a fost înălțată în anul 1657 - după cum reiese din hrisovul lui Șerban Cantacuzino de la 20 iunie 1682: „Sfintei și dumnezeieștii mănăstiri, ce să chiamă Jătiian, care să află zidită și înălțată din temelie și început de răposata Doamna Bălașa, Doamna Domnului unchiului Domnii Mele” . Mănăstirea Jitianu a fost vizitată de Patriarhul Macarie al Antiohiei și de arhidiaconul Paul din Alep care a lăsat următoarea însemnare: “… pe locul presupus al unei legendare biserici de lemn a lui Mircea cel Bătrân - victorios la Rovine, în 1394 - la Mănăstirea Jitianu, ridicată de Doamna Balașa, soția lui Constantin Șerban Cârnul (1654-1657), dotată sub Constantin Brâncoveanu și cu un turn clopotniță specific genului și scopului strategic, pe calea Calafatului și a Vidinului” .

Prădată și incendiată de turci și de tătari, biserica a beneficiat ulterior de reparații și de zugrăveli, în anul 1802 construindu-se și turnul-clopotniță din fața bisericii, cu balcoane spre sud și spre nord pentru observație și pentru transmiterea semnalelor în caz de pericol. Pentru cel care stătea de veghe, la primul etaj s-a amenajat și o încăpere de locuit.

În timpul războiului ruso-turc (1828-1829) spital pentru soldații ruși și temniță pentru prizonierii turci (mulți murind acolo de ciumă, fiind îngropați în cimitirul mănăstirii), în timpul războiului de independență (1877-1878) depozit de „muniții de resbel” , deposedată de proprietăți la secularizare, puternic degradată, biserica Mănăstirii Jitianu a fost închisă în 1914. Abia în perioada 1920-1932 biserica a fost restaurată de Comisiunea Monumentelor Istorice, cu sprijinul financiar al autorităților locale și al locuitorilor din satele Braniște și Balta Verde.

Se spune că reabilitarea se datorează reginei Elena, mama viitorului rege Mihai, care - în trecere spre domenile regale de la Segarcea - a remarcat din mersul trenului lăcașul de la Jitianu. Însoțită de Nicolae Iorga, pe atunci Președinte al Comisiunii Monumentelor Istorice, face o vizită la Mănăstirea Jitianu, ocazie cu care îi este prezentat istoricul lăcașului. Acesta a fost momentul în care s-a stabilit ca prioritate începerea lucrărilor de renovare. Între anii 1927 și 1932, pictura a fost restaurată și completată, după care biserica a fost resfințită.

În anul următor, Mănăstirea Jitianu a fost reînființată, iar viața monahală a reînviat sub stăreția monahiei Fevronia Miclăuș, prin aducerea a zece maici de la Mănăstirea Sărăcinești - Vâlcea. S-a ridicat un nou corp de chilii și s-a înființat un atelier de țesătorie, cusături și covoare în care lucrau viețuitoarele mănăstirii.

Decretul 410/1959 al autorităților comuniste a dus la închiderea mănăstirii. După o lungă perioadă de uitare, în 1988-1989, pictura a fost restaurată și completată, iar la resfințirea din 20 iulie 1989, biserica a primit - pe lângă hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie - și un al doilea hram, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.

Cu statutul de mănăstire redobândit în 1992, în prezent lăcașul adăpostește o obște de călugări.

Final

Nu vreau să închei fără a aminti că în curtea bisericii, dacă veți ajunge acolo, veți vedea multe cruci de piatră foarte vechi, cu încrustații, unele dintre ele datând de la sfârșitul sec. XVI. De asemenea, la Mănăstirea Jitianu poate fi văzută o movilă de pământ în care - se spune - zac înmormântați ostașii care s-au îmbolnăvit de ciumă în timpul războiului ruso-turc (1828-1829) și care și-au găsit sfârșitul în spitalul care a funcționat în mănăstire.

O cruce de marmură mai nouă, marchează mormântul Arhim. Dr. Laurențiu Busuioc, vicar al Arhiepiscopiei Craiovei (1894-1962).

Un monument modern, din marmură, montat pe un soclu în patru trepte, mi-a atras atenția prin simbolistica lui. Este semnat Constantin Antonovici, un sculptor despre care, până la vizita mea acolo, nu auzisem nimic. Ulterior, documentându-mă, am aflat că sculptorul Constantin Antonovici s-a născut în judeţul Neamţ, a studiat la Academia de Artă din Iaşi, iar în 1947 a plecat la Paris, unde a rămas patru ani ca ucenic al lui Constantin Brâncuşi. Bucurându-se de aprecierea maestrului, trăind mai apoi în Canada şi în Statele Unite, Constantin Antonovici a făcut mai multe vizite în România, prima oară cu ocazia Colocviului Brâncuşi, în 1967, iar a doua oară cu ocazia unei alte manifestări dedicată maestrului gorjean, în 1971, la Craiova. A fost anul de naștere a monumentului pe care l-am văzut la Mănăstirea Jitianu, lucrare care reprezintă o bufniță - simbol al operei sale.

---

VIZUALIZĂRI: 1964 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI