ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.09.2016
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Piatra-Neamţ
ÎNSCRIS: 03.08.11
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 7 nopți
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 9, 17

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
CAZARE [camere etc]:
70.00%
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
25.00%
Foarte nemulțumit
PLAJA şi MAREA:
25.00%
Foarte nemulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
60.00%
Către satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
43.50%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Berlin Golden Beach = România fără cei 7 ani de-acasă

TIPĂREȘTE

Deși s-au scris nenumărate rewiuri despre acest hotel ma gândesc că poate o opinie în plus nu strică și poate alții vor fi mai înțelepți decât mine și nu vor ignora părerile și notele de pe AFA.

Concediul meu de anul acest din Bulgaria a stat sub sloganul „cum mi-a luat Dumnezeu mințile“.

Să mă explic, nu de alta dar să nu credeți că vin direct din vreun sejur psihiatric...

Având ceva experiență bulgărească, vreo 8 ani în spate, anul acesta am făcut cea mai proastă alegere și de aia zic eu că am rămas fără minți.

Să exemplific, că o-ți avea și dumneavoastră treabă, nu de alta...

Am planificat vacanța încă din decembrie anul trecut. Fiind o familie numeroasă, doi adulți și doi copii, din care unul adult (17 ani) și încă două familii prietene în aceeași situație și nevrând să plătim exagerat pentru o săptămână în Bulgaria, am avut de ales între puține hoteluri. Considerând de asemenea că nu merită să facem sute de kilometri în Bulgaria pentru o săptămână de leneveală la plajă, am ales Berlin Golden Beach, care ne primea pe toți, la prețul de 710 euro 3 adulți și un copil, cameră dublă.

Am văzut rewiurile negative și notele proaste de pe AFa dar am zis că n-o fi dracul atât de negru, că românii „e“ fițoși, etc. N-au fost, dar vorba ceea, dă-i Doamne românului mintea cea de pe urmă! .

Așa se face că pe 22 august, cu cățel și purcel am descins la BGB. Am ajuns la 11.30 și imediat am găsit locuri de parcare, pentru toate cele 3 mașini, în spatele hotelului, în parcarea acestuia. Bucuroși de debutul favorabil, ne-am adunat în recepție, am strâns actele, am pus câte 10 leva de bucată/familie și am purces spre recepționer cu gând că-l impresionăm și ne dă camera pe loc. Nu l-am impresionat suficient, motiv pentru care ne-a dat brățări dar ne-a poftit mai pe la 14.00 pentru camere. Am poftit pe la 14.30 dar era cam devreme așa că abia pe la 3 ne-au dat camerele, două la etajul 2 și una la 5. Orice încercare de negociere pe tema alăturării famiiilor prietene s-a soldat cu un eșec așa că după o tragere la sorți ne-am ales cu camera de la 5. Precizez că toate erau în corpul mic, cu 6 etaje, că acolo auzisem noi că e mai bine.

Camera.

Am avut camera 545, în semicercul de deasupra piscinei, cu vedere la mare, spre portul de iahturi. Camera, cea mai mare pe care am avut-o vreodată în Bulgaria, avea un pat dublu și un alt pat dublu format din câte 2 saltele tip relaxa suprapuse, deci în total 4 saltele. Acest pat, deși foarte lat era destul de incomod, fiind jos și moale. Am avut în plus un fotoliu extensibil pe care nu l-am deschis niciodată. Dulapul camerei spațios dar televizorul cu un singur post românesc cam mic pentru camera uriașă... În cameră există și un sistem de aer condiționat centralizat și unul individual (care la etajul 2 nu exista), cană electrică de fiert apă și un răcitor mic. Baia destul de mică are uscător de păr și destule prize. Nu am simțit nici un miros de canalizare cum au spus alții, în schimb în fiecare zi nu aveam apă la WC, câteva ore la prânz, câteva seara, și tot așa. Turnam apă cu cana electrică!!!

Sesizările la recepție s-au soldat cu „s-a rezolvat, nu se poate“, adică ni se spunea mereu că se lucrează și se rezolvă rapid dar așa am ținut-o până la plecare. Prietenii de la etajul 2 n-au avut problema asta. Ei însă nu aveau aer și nici cană electrică... deci, nu le poți avea pe toate.

Balconul camerei este foarte mare, gen terasă, dotat cu o măsuță, 2 scaune și uscător de rufe. Camera este mochetată, balconul are gresie. Curățenia a lăsat de dorit, fiindu-ne schimbate prosoapele doar de 2 ori, chiar și aruncate pe jos iar lenjeria a fost schimbată după 6 zile, în ajunul plecării iar gresia balconului nu a dat ochii cu mopul, fiind lipicioasă și plină de praf. Săpun, șampon ori geluri de duș nici vorbă. La etajul 2 erau dar se înnoiau la cerere.

Masa

Restaurantul și terasa din față la prima vedere par mari, dar pentru atât puhoi de oameni (un corp cu 10 etaje, altul cu 6) s-au dovedit insuficiente în anumite momente, când nu se mai găseau farfurii, locuri la masă ori feluri de măncare. Meniul este total monoton, puiul fiind gătit în toate formele. Dimineața este un meniu sărăcăcios, mezelurile fiind necomestibile, având culori cel puțin ciudate. Rareori se aducea o tavă cu șuncă presată ori cu cașcaval rulat cu șuncă dar acestea dispăreau rapid și nu mai erau înlocuite. La clătite erau mereu cozi, fiind un singur bucătar, așa că aveai nevoie de răbdare ca să prinzi vreuna. Grătare se făceau doar seara, nu și sâmbăta sau duminica și constau în mici și chiftele din tocătura specifică lor și uneori niște șuvițe din piept de pui amestecate cu legume, nu senzaționale, dar comestibile. Prăjiturile erau jalnice, toate cu același gust, rar aduceau niște eclere bune iar alte dulciuri constau în biscuiți, gen fursecuri. Fructe erau destule, citrice în special, struguri, prune, mere și, o dată pe zi, la prânz, spre finalul programului se aduceau 2 tăvi cu pepene roșu pe care era bătaie. Cina era la fel, monotonă și modestă, cartofii prăjiți fiind la fiecare masă. Zilnic, la chioșcul din fața hotelului, între 11.00 și 17.00 erau hamburgheri și hot-dog, cu tocăturile specifice dar destul de gustoși și căutați de copii. Pizza nu aveau niciodată - a fost într-o seară la cină dar nu am apucat, trăvile nefiind înlocuite cu altele. La barul din hotel între 3 și 5 după amiaza era înghețată Algida, ambalată, pe care o cereai barmanilor. Nu erau decțât 3-4 sortimente, nu grozave. Băuturile modeste, la dozator, ca peste tot, berea mai proastă decât la alte hoteluri din Bulgaria, vinul prost și cu miros de „doagă“ (de la cunoscători citire), cafeaua la aparate - proastă. Una peste alta, nu se moare de foame dar e cel mai prost meniu de care am avut parte în Bulgaria.

Plajă/piscină

Din punctual meu de vedere plaja este jalnică. Îngustă, murdară, plină de mucuri de țigară și pahare goale, necernută de vreun tractor sau alt utilaj vreodată în cele 7 zile petrecute acolo. Intrarea în apă este foarte abruptă, astfel că după 1-1,5 metri apa ajungea la gât, deci exclus pentru copii sau profani în ale înotului. Șezlonguri puține pentru un hotel atăt de mare și trebuie spus că plaja se împărțea cu turișii de la hotelul frate Berlin Green Park. Deci, sezlongurile se ocupau de dimineață, de la 5-6, cu prosoape și nu exista un administrator care să interzică asta sau să precizeze clar că erau alocate 2 șezlonguri de cameră. În consecință, conaționalii noștri ocupau câte puteau, chiar dacă nu era nevoie - mai bină să rămână decât să nu ajungă.

Piscina este foarte mică, cu o porțiune pentru copii cu adâncime maximă de 80 de cm și partea adâncă de max. 1,4 m. În piscina mică era și un toboggan, destinat copiilor cam până în 4-6 ani, cei mai mărișori se loveau la intrare în apă, adâncimea fiind mică. Erau maximum 30 de șezlonguri, greu de prins unul liber. După amiaza nu se putea sta la piscină pentru că după ora 16.00 era umbră.

Nisipurile de Aur = Eforie Nord

Pentru cine vrea să sacape de agitația, aglomerația, mizeria și mârlănia din România îi recomand prietenește să nu meargă la Nisipuri. Sigur, sunt subiectivă dar asta a fost impresia mea. Să explic: hotelul nostru ocupat în proporție de 95% de români, care își umpleau farfuriile peste limitele bunului simț, care beau peste măsură și hăhăiau pe holuri târziu în noapte, care își luau pahare pe plajă și le abandonau pe sub șezlonguri, care ocupau piscina mică cât un lighean cu saltele gonflabile și delfini sau alte specii zoo uriașe, care strigau de la o poștă unii la alțiii „Fatăăă... ad-o bere șî pentru nășălu și nășâca... “ ori care mâncau pe holurile hotelului între ertaje, și-și lăsau farfuriile pe canapele și măsuțe. De asemenea, o plimbare sear ape faleza stațiunii semăna perfect cu o ieșire la Eforie, plin de români, cel puțin până în centru, spre hotelul Admiral, unde se popula cu nemțe mai ales. Mai trist estye că ne știu de cai breji și vânzătorii ambulanți. Unul dintre ei ne-a spus într-o serară într-o română destul de bună să nu atingem marfa că „romanii problem la voi, sunteti hoți“. La o astfel de admonestare cereplică săî-I dai? Am sters-o ușurel cu coada adânc vârâtă între picioare.

În concluzie, noi cel puțin nu vom mai reveni la BGB și, cel mai probabnil, nici în Nisipuri și nici nu aș recomanda vreunui prieten hotelul. Poate doar dușmanilor….


[fb]
---
Trimis de fan bulgaria in 09.09.16 10:31:44
Validat / Publicat: 09.09.16 11:01:54
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4305 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (fan bulgaria); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13050 PMA (din 16 voturi)

ECOURI la acest review

1 ecouri scrise, până acum

webmaster45
[09.09.16 11:02:48]
»

Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 69&ridAnt=73426

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂBerlin Golden Beach Hotel:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.041056156158447 sec
    ecranul dvs: 1 x 1