Un hotel bun (din toate punctele de vedere) în Linz

TIPĂREȘTE

Pentru Linz am vrut de asemenea un hotel cât mai central, ca să nu fie nevoie să ne foim cu ceva mijloace de transport în comun în scop de vizitare oraș. Până la urmă, socoteala din târg nu s-a prea potrivit cu cea de acasă, căci vremea a fost în general ploioasă și mare lucru nu ne-a mai ars să vizităm. În afară de o mică plimbare prin centrul vechi, până la Linzer Mariendom (parțial în curs de reabilitare), am luat tramvaiul 50, care, în aproximativ 20 de minute ne-a cocoțat sus pe dealul Pöstlingberg, de unde se presupune că s-ar desfășura o priveliște de vis asupra burgului ce se etalează de ambele țărmuri ale Dunării (căci da, Dunărea a cam fost lait-motivul celei de-a doua părți a vacanței, se pare). Ploios și cețos fiind însă, mai mult am ghicit priveștea cu pricina, am mâncat o prăjitură la cafenea, am aruncat o privire și prin biserică (mai ales ca să ne adăpostim de ploaia ce se întețise) și pe urmă ne-am descocoțat în sens invers. În tot cazul, e un pont pe care vi-l recomand cu toată inima – ăsta cu tramvaiul 50 și dealul Pöstlingberg – sper că l-ați ținut minte...

În fine, să revenim la hotel. În prezent îl cheamă ARCOTEL Nike Linz, la vremea rezervării se numea ARCOTEL Nike – an der Donau. La un moment dat, am primit un mail cum că denumirea s-a schimbat un picuț, însă asta nu mă implică în niciun fel. E un hotel de 4*, unde am rezervat o cameră dublă superioară cu mic dejun inclus pentru prețul de 117 euro. Fiind o construcție de tip bloc turn, „superior” se referă la etajele 5-12, în timp ce camerele „confort” , un pic mai ieftine, se găsesc la etajele inferioare (însă cunoașteți damblaua mea cu view-ul, pentru care sunt dispusă să plătesc câțiva firfirei în plus). Recepția și restaurantul sunt la parter și mai există 2 niveluri sub pământ; la -1 am identificat zona spa, iar la -2 chiar nu știu ce e, probabil „camera tehnică” sau ceva pe-acolo. Am avut drept de anulare gratuită până cu 2 zile înainte și am garantat rezervarea cu cardul, plata urmând a fi procesată de proprietate.  

Fiind cu mașina, evident că mă interesa și aspectul „parcare” , mereu sunt atentă la acest detaliu și am învățat că, deși în multe cazuri unitățile de cazare situate central nu oferă parcare proprie, nu se poate să nu existe prin vecinătate o astfel de facilitate publică, evident la un cost suplimentar. Ei bine, ARCOTEL Nike are parcare proprie, doar că se plătește în plus (cam mult, 17 euro/zi), ceea ce ne-am asumat.  

Adresa e Untere Donaulände 9, adică în parcul omonim de pe malul Dunării. Cazarea se poate face începând cu ora 14, iar decazarea până la 12 (ce ore decadente! 😊). Puțin după ora 14 ne-am prezentat și noi, distanța dintre Passau și Linz nefiind deloc generatoare de stres; ba, din contra, dacă o parcurgi urmărind cursul Dunării, plin-ochi de imagini frumoase! A propos – mai pinuisem pe hartă una-alta de vizitat pe parcurs, dar, din cauza vremii neprielnice, n-a fost chip. Singurul obiectiv la care ne-am oprit, pentru că era fix la șosea (și vi-l recomand, se vizitează repejor și gratuit) a fost Römerburgus Oberranna, un fost fort roman reconstituit, acoperit cu o copertină protectivă, plin de explicații, există chiar și un filmuleț ce rulează în buclă, există și toalete proprii, ca la orice sit turistic respectabil! Austriecii ăștia...

În fine, să revenim la hotel 😊... Deci ajunserăm puțin după ora 14, Waze ne-a condus la marele fix. Culmea, se oprise ploaia, chiar ieșise un pic de soare (nu că ar avea vreo relevanță). În fața hotelului se află o esplanadă cu suprafață apreciabilă, destinată parcării proprii – relativ goală (cred că mai există ceva parcare și în subteran, nu mai știu sigur). Intrarea în hotel flancată de câteva șezlonguri  colorate, foarte de efect (pustii, desigur). Holul mare, gen hotel de business (de obicei le evit, dar nah, se mai întâmplă), cu zonă de relaxare în dreapta, în față calea către restaurant și barul, iar recepția în stânga – 2 pupitre simple, dotate cu câte un laptop, un telefon și o veioză supradimensionată.  

Imediat a apărut un tânăr recepționer, care s-a instalat la unul dintre pupitre, eu situându-mă de partea opusă. Mna, formalitățile de cazare obișnuite, informații despre mic dejun, parcare, restaurant etc. Am primit cameră la etajul 10 (1001) și am fost îndrumați către lifturi. Hotelul având secțiune pătrată, camera putea fi pe orice parte, adică faptul că ai rezervat cameră superioară nu e neapărat o garanție că vei vedea Dunărea (dar e foarte probabil, pentru că 3 din cele 4 laturi au vedere – măcar parțială – asupra bătrânului fluviu). Noi am avut vedere frontală 😊 (cât ghinion să aibă un om, nu?! ; de ajuns că vremea ne-a foit cum a vrut ea).  

Camera – gen business, nimic special. Curată, confortabilă, dotată cu toate cele necesare (cum scriu de obicei, telegrafic, review-rile pe booking). Hol, baie în stânga, dormitor. Fără balcon, evident. 2 paturi unite pe mijloc = un pat dublu, încadrat de noptiere simple (pur și simplu, niște tăblii fixate în perete). Saltele confortabile, lenjerie impecabilă, din bumbac alb, finuț. Mai ciudat – o oglindă încastrată în blatul din capul patului. Pe peretele opus, tot la modul simplist, o piesă de mobilier ce include suportul de bagaje, masa și un mic sertar. Un scăunel-taburet și coșul de gunoi dedesubt. Deasupra, fixate în perete, răcitorul (cu un pet de apă on the house) și Tv-ul cu ecran plat. Pe – setul de confecționat cafea/ceai, oarece informații despre hotel și împrejurimi, 2 pahare pe un suport.

Draperii opace, dar deschise la culoare (gri). Dincolo de ele, fereastra și dincolo de ea, priveliștea fabuloasă asupra Dunării, parcului Donaulände și unei părți din oraș. Pe vreme bună – și mai fabuloasă (de exemplu, a doua zi dimineață, când iar am prins un pic de soare). Fabuloasă oricum!

Baia – cadă, chiuvetă, vas de toaletă, oglindă, coș de gunoi, prosoape, consumabile; tot ce trebuie. Plus încă ceva peste: feon, oglindă-lupă, șervețele (recunoașteți că v-ați putea lipsi de chestiile astea fără probleme). Cercetez „carnețelul de vacanță” (în care nu scriu decât lucruri super-mega-extra-esențiale, pe care altfel le-aș uita cu siguranță) și găsesc acolo: la cadă există 2 recipiente separate, unul cu săpun + gel de duș, altul cu șampon + balsam de păr. Wow! Și că baia se aerisește cu ajutorul unui ventilator. Și că apa de la chiuvetă este comestibilă.  

Dulapul de pe hol conține spații de depozitare (cu rafturi și zonă de umerașe), un seif și o pernă de rezervă.  

Există wifi gratuit și neparolat în întregul hotel. Există zonă spa la -1 (ceva saune și poate și altele; oricum n-am avut timp și oricum nu-s genul nostru), au și piscină exterioară (brr!), pe care am pozat-o de sus (și dacă dați zoom, veți descoperi 2 curajoși/inconștienți în ea). Există o tematică a hotelului, cu celebrități din toate domeniile (pe care mi-ar fi plăcut să avem mai mult timp s-o aprofundăm). Există teatru de vară (care vară?!), plajă cu nisip (??!) și ponton pentru vasele de croazieră în imediata apropiere a hotelului.

Hotelul are și restaurant, se numește Uferei și are 4,3 pe Google, ceea ce e un punctaj foarte bun. Evident, a fost următoarea noastră oprire după ce ne-am cazat, căci se făcuse ora prânzului. Nu era deloc aglomerat, ba chiar aș putea spune că am găsit doar 2-3 mese ocupate. Un bar-insulă, înconjurat de mese de mărimi diferite, plus o terasă exterioară, cu vedere la Dunăre (stingheră terasa; începuse iar să picure). Mi-a plăcut că la intrarea/ieșirea spre terasă se aflau câteva ghivece cu roșioare-cherry și ardei iuți și câteva recipiente cu pui de cactus. Am luat câte o bere Linzer (4,9 euro), șnițel vienez (28 euro) și ceva paste cu carne și brânză (22,9 euro). „Scump, doamnă, scump!” Dar deh, 4* în inima Linzului – domnia se plătește...

Micul dejun tot acolo se servește (nu mai știu exact intervalul orar; rezonabil, în tot cazul). Foarte bun și diversificat. N-am pozat abundența, din motive evidente, o să pun doar o poză cu farfuria mea (pe care ar trebui s-o înmulțiți cu 3-4 dpv al ofertei). Austria și Germania sunt the best în materie de mic dejun! Și România, desigur. (Și Mikonos, unde-am fost noi; va urma 😉).  

În fine, a venit ora despărțirii (nu 12, ci mai devreme, căci mai aveam treburi de făcut). Am plătit contravaloarea cazării și pe cea a parcării, ne-am luat rămas bun și am plecat. Era iar soare și, urmărind prognoza, am zis: gata, am scăpat! (Greșit, dar asta chiar n-are legătură cu hotelul 😊.)

Recomand ARCOTEL Nike Linz? Recomand, singur că da! M-aș întoarce? De ce nu?! E un hotel bun din toate punctele de vedere – localizare (până în centrul vechi faci, pe jos, până-n juma de ceas), view, confort, romantism chiar...  

---

VIZUALIZĂRI: 606 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI